Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
18 februarie 2010

Decizia nr. 651/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 411/2008 a Tribunalului Dolj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4923/COM/2006 al Tribunalului Dolj, secția comercială, reclamanta SC S.I. SRL Pielești, Dolj a acționat în judecată pe pârâta SC A. SA Craiova, pentru ca prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 2.000 mp situat în Craiova, jud. Dolj. Prin sentința nr. 411 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând în principal că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta deține posesia terenului revendicat, condiție esențială pentru promovarea unei acțiuni în revendicare imobiliară.

Soluția de mai sus a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care prin decizia nr. 158 din ședința din 30 iunie 2009 a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL Pielești, jud. Dolj. Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997, recursul trebuia timbrat cu 2.202 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar. Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat, s-a pus în vedere recurentei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, să plătească sumele datorate până la primul termen de judecată. Alineatul (3) al art. 20 din legea menționată, sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor, până la primul termen stabilit de instanță.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor Curții recursul său va fi anulat ca netimbrat. În considerarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în recurs.

DECIDE Anulează recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL Pielești, jud. Dolj împotriva deciziei nr. 158 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca netimbrat. Obligă recurenta la plata a 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A. SA Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.