ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei pârâtului nr. 15 din data de 12 martie 3008 sau, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicate prin aceasta. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin decizia contestată, SC M.E. SRL a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 49.231.049,79 lei pentru săvârșirea unei fapte anticoncurențiale. De asemenea, reclamanta susține că decizia aflată în discuție este nelegală, întrucât sancțiunea contravențională i-a fost aplicată după împlinirea termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 13 din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002. Pe de altă parte, reclamanta precizează faptul că justifică un interes în promovarea acțiunii în contencios administrativ, întrucât este parte a grupului A. & D.P., alături de A.&D.P.H. SRL și SC M.E. SRL, iar acest grup a încheiat în anul 2006 un contract de credit bancar cu un sindicat format din 11 bănci. Acest contrat prevede că nivelul de îndatorare depinde de nivelul profitabilității operaționale a întregului grup, iar acest nivel este în mod grav afectat de sancționarea unui membru al grupului. În plus, reclamanta arată și faptul că prețul acțiunilor A.&D.P.H. NV Olanda, societatea mamă a SC M.E.

SRL și SC S. SRL, este afectat în mod serios de amenda aplicată în cauză; totodată, acest fapt se răsfrânge și asupra raportului reclamantei cu investitorii de pe piața de capital. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 362 din 3 februarie 2009, a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă de o persoană care nu justifică un interes. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu justifică un interes născut și direct, întrucât reducerea limitei de creditare invocată de aceasta nu este decât o probabilitate. În același timp, în concepția primei instanțe, doar în mod indirect se ajunge la o posibilă vătămare a drepturilor și intereselor reclamantei, în situația în care partenerii comerciali înțeleg să pună în aplicare clauzele contractuale.

În ceea ce privește scăderea prețului acțiunilor societății A. & D. P.H. NV Olanda, judecătorul fondului a apreciat că interesul reclamantei nu este unul direct, ci indirect, iar acesta decurge din raporturile pe care le are cu societatea din Olanda și cu societatea sancționată. Referitor la activitatea farmaciilor S., prima instanță a menționat faptul că raporturile furnizor-client, care există între societatea sancționată și reclamanta din prezenta cauză, nu justifică promovarea prezentei acțiuni. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 1 și art. 313 C. proc.

civ., recurenta arată că justifică un interes născut, actual, direct, că acesta este consecința emiterii deciziei nr. 15/2008 și urmărește protejarea drepturilor sale. În opinia recurentei, interesul său în anularea actului administrativ contestat este alcătuit din trei componente: M. este asociat al S.; M. este principalul furnizor al S.; atât M. cât și S. sunt părți ale contractului de împrumut bancar, în virtutea căruia neîndeplinirea unor parametri economico-financiari de către oricare dintre părțile împrumutate atrage obligativitatea returnării împrumutului de către toți cei împrumutați. Recurenta concluzionează în sensul că prin promovarea prezentei acțiuni urmărește în mod direct conservarea propriului patrimoniu și doar indirect pe cel al M. Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat (filele 24-26 dosar).

Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante în promovarea prezentei acțiuni în contencios administrativ este corectă. Astfel, prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 157 din 7 iulie 2005, s-a declanșat o investigație pe piața insulinei din România, în urma căreia s-a constatat că între E.L.E. SA, pe de o parte, și SC „A.& A.M.” SRL, SC R.P. SRL și SC M.E. SRL, pe de altă parte, s-a încheiat o înțelegere anticoncurențială având ca obiect împărțirea pieței.

Înțelegerea a constat în împărțirea portofoliului de produse pentru diabet al E.L. și a condus la eliminarea concurenței între cei trei distribuitori cu privire la insulinele umane și analogii de insulină umană E.L. Prin intermediul acestei înțelegeri, E.L.E. SA a alocat SC „A.& A.M.” SRL gama de insuline umane Humulin, SC R.P. SRL gama de analogi de insulină umană Humalog și SC M.E. SRL antidiabeticul oral Actos. Înțelegerea a funcționat pe o perioadă de 2 ani, în perioada aprilie/mai 2003 – 20 mai 2005. Prin decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 15 din 12 martie 2008, s-a constatat că înțelegerea dintre E.L.E. SA, SC R.P. SRL și SC M.E. SRL încalcă prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, republicată, motiv pentru care societățile în cauză au fost sancționate cu amendă contravențională, în baza art. 51 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Interesul recurentei de a promova acțiune în anularea deciziei anterior individualizate, față de care are doar calitatea de terț, nu este justificat prin chiar natura relațiilor în care se găsește această societate cu societatea sancționată contravențional, respectiv, apartenența la același grup, A. & D. P. Pe acest aspect, este de remarcat faptul că, în motivarea cererii (a se vedea fila 4 dosar), recurenta susține faptul că împreună cu A.&D.P.H. SRL și SC M.E. SRL, este semnatara unui contract de credit bancar acordat de un grup de 11 bănci românești și străine, contract în cadrul căruia cele trei societăți, membre ale grupului A. & D. P., sunt avute în vedere „ca întreg, iar nu în mod individual.” Împrejurarea că recurenta și societatea sancționată fac parte din același grup conduce, într-adevăr, la concluzia că interesele lor sunt similare.

În condițiile în care SC M.E. SRL (subiect pasiv al răspunderii contravenționale) a formulat acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei Consiliului Concurenței nr. 15 din 12 martie 2008 (a se vedea dosarul nr. 2183/2/2008 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal), Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în sensul că aceasta justifică un interes propriu în anularea acestei decizii, tocmai în considerarea faptului că societățile care alcătuiesc grupul sunt considerate „un întreg”. Ca atare, recurenta își poate proteja interesul prin acțiunea în contencios administrativ introdusă de SC M.E. SRL, în cadrul căreia poate formula o cerere de intervenție accesorie.

În acest fel s-ar ajunge la o rezolvare unitară a speței și s-ar evita pronunțarea unor eventuale soluții contradictorii cu privire la aceeași decizie administrativă. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. „S.” SRL București împotriva sentinței civile nr. 362 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.