ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1203/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1203/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, SECȚIA a VIII–a contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 9271/2/2010, reclamanta SC E. S.A.F.P.P. SA a

chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

-

anularea Deciziei nr. 39 din 07 septembrie 2010 emisă de pârât;

-

subsidiar, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată de Consiliul

Concurenței cu avertismentul sau reducerea cuantumului amenzii spre minimul

prevăzut de Legea concurenței nr. 21/1996;

-

în măsura în care vor fi considerate neîntemeiate cererile menționate,

individualizarea sancțiunii amenzii aplicată prin decizia contestată, în sensul

de a se constata că SC E. S.A.F.P.P. SA nu poate fi calificată drept instituție

financiară în conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996, cu

consecința modificării cuantumul amenzii aplicate de pârât.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Prin

decizia contestată, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea prevederilor art.

5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 din T.F.U.E. și a

hotărât sancționarea societății cu amendă în cuantum de 382.215 lei.

Reclamanta

susține că nu a încălcat niciuna dintre dispozițiile menționate, având în

vedere că înțelegerea dintre administratori nu a avut un obiect

anticoncurențial, ci a fost realizată pentru a soluționa o problemă practică

(de ordin tehnic) cu privire la aderările duble, iar înțelegerea dintre

administratori nu a avut un efect anticoncurențial pe piața fondurilor de

pensii private obligatorii și nu a modificat structura pieței.

Reclamanta

susține că înțelegerile dintre administratori au vizat faza ulterioară celei în

care administratorii au concurat pentru atragerea participanților, respectiv în

cadrul campaniei inițiale de aderare care se desfășurase anterior pentru toți

clienții, inclusiv pentru cei care figurau cu înregistrări duble, iar în cursul

acestui proces nu a fost încheiată nicio înțelegere între administratorii

fondurilor.

Ulterior

finalizării campaniei de aderare inițială, administratorii au rămas cu foarte

puțini clienți care, dintr-un motiv sau altul, nu s-au înregistrat doar la un

singur administrator, ceea ce contravenea prevederilor legii, astfel că

administratorii au propus C.S.S.P.P. și C.N.P.A.S. alocarea acestor clienți pe

baza principiului primei semnături, soluție care ar fi respectat alegerea

participantului și rezultatul unui proces concurențial, însă această sugestie a

fost respinsă de către autorități care au stabilit o procedură în două etape:

(1) prima etapă, în care administratorii să negocieze împărțirea dublurilor

între ei și (2) a doua etapă, în care acei participanți pe care administratorii

nu au reușit să îi împartă să fie distribuiți aleatoriu către toți

administratorii proporțional cu cota de piață deținută.

În

cadrul primei etape, reclamanta, ca și ceilalți administratori, a depus

eforturi rezonabile să contacteze participanții înregistrați ca dubluri și să

le solicite confirmarea opțiunii lor de a fi înregistrați fie la E., fie la alt

administrator. În cadrul acestei etape, administratorii au avut la dispoziție o

perioadă restrânsă de timp. În urma contactării, mulți dintre participanții

înregistrați ca dubluri au confirmat alegerea lor pentru E., dar a rămas un

anumit număr de participanți care nu au putut fi contactați sau care nu au

confirmat alegerea lor pentru E. în termenul stabilit de către autorități.

Confruntându-se

cu termenul limită stabilit de autorități și cu alternativa ca acești

participanți să fie alocați aleatoriu altor administratori la care acești

participanți nu au formulat în mod clar opțiunea de înregistrare,

administratorii au ales să rezolve problema într-un mod care respecta cât mai

bine opțiunea dublurilor prin alocarea acestora în mod egal între

administratorii aleși de către participanți.

Pentru

a evita ca un dublu - participant să fie alocat către reclamantă în timp ce acesta

ar fi preferat să fie înregistrat cu un alt administrator, E. a oferit

participanților alocați posibilitatea de a se transfera gratuit, la

administratorul ales de ei, ceea ce s-a și întâmplat cu unii dintre participanții

cărora E. le-a facilitat trecerea la administratorul ales.

Prin

urmare, reclamanta susține că soluția adoptată de către administratori nu este

similară unei distribuiri a clienților cu consecința restrângerii concurenței

în sensul articolului 101 din T.F.U.E., astfel că înțelegerea dintre

administratori referitoare la alocarea participanților dublați nu are un obiect

anticoncurențial.

Se

susține că înțelegerea nu a avut ca obiect restrângerea semnificativă a

concurenței, deoarece numărul de înregistrări duble, rămase după finalizarea

campaniei de aderare inițială, a fost nesemnificativ, astfel că distribuirea

acestora, fie prin loterie, alocare bilaterală sau în alt mod, nu are un efect

semnificativ asupra structurii de piață, pozițiilor pe piață ale

administratorilor sau concurenței efective pe această piață.

Chiar

dacă înțelegerea a fost restrictivă prin obiectul său, nu a fost aptă să

restrângă semnificativ concurența și, prin urmare, nu încalcă dispozițiile art.

101 din T.F.U.E. sau art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Reclamanta

subliniază că procesul de mediere nu a creat avantaje semnificative pentru toți

administratorii implicați în respectiva procedură, întrucât cei mai mari

administratori pe piața pensiilor private, care au fost implicați în mod activ

în procedura medierii, au obținut în urma medierii o cotă de piață mai mică

decât cea pe care ar fi obținut-o dacă repartizarea aleatorie (sistemul

loteriei) ar fi fost aplicată, contrar celor reținute în decizia atacată.

Diferențele

de cotă de piață rezultate în urma procesului de mediere sunt neglijabile și nu

au influențat concurența pe piața respectivă, iar prin decizia contestată nu

s-a stabilit în ce mod variațiile între metoda aleatorie și mediere au afectat

concurența.

În

ceea ce privește încălcarea art. 101 din T.F.U.E., reclamanta susține că

aplicabilitatea acestor prevederi este limitată la contractele care pot afecta

comerțul între statele membre și invocă jurisprudența Curții de Justiție a

Uniunii Europene.

Cu

referire la speță, se invocă faptul că nu s-a dovedit de către Consiliul

Concurenței că pretinsul acord între administratori ar avea un efect

semnificativ asupra comerțului inter-statal și asupra concurenței.

Totodată,

reclamanta arată că înțelegerea a fost pusă în practică pentru a realoca, la

cererea C.S.S.P.P., participanții într-o modalitate structurată, eficientă și

corectă, cu respectarea opțiunilor inițiale ale participanților pentru un fond

de pensii, deoarece, în caz contrar, acești participanți ar fi fost repartizați

de către C.S.S.P.P. în funcție de cota de piață a administratorilor.

Reclamanta

învederează faptul că, în cauză, nu există vinovăție, întrucât autoritatea de

reglementare a indicat administratorilor utilizarea Sistemului medierii, iar

reprezentanții CSSPP au încurajat administratorii să ia măsuri pentru a evita

dublele aderări și Comisia a organizat mai multe întâlniri cu reprezentanții

administratorilor pentru a analiza procesul de aderare inițială, aflat la acel

moment în desfășurare, în vederea identificării potențialelor remedii ale

deficiențelor apărute în cursul procesului de aderare inițială.

Astfel

de întâlniri între C.S.S.P.P., C.N.P.A.S. și reprezentanții administratorilor

în cadrul cărora a fost discutată problema aderărilor duble au avut loc la

datele de 22 octombrie 2007, 12 noiembrie 2007, 15 noiembrie 2007, și 26

noiembrie 2007, în cadrul cărora C.S.S.P.P. a recomandat administratorilor să

rezolve problema dublelor aderări prin sistemul medierii. În acest sens,

reclamanta invocă și existența a două corespondențe electronice din care

rezultă că C.S.S.P.P. a implementat procesul de mediere.

Astfel

fiind, întrucât administratorii au hotărât să repartizeze participanții care au

aderat la doi administratori prin împărțirea acestor participanți între cei doi

administratori, reclamanta nu a făcut altceva decât să respecte sistemul de

mediere recomandat și implementat de C.S.S.P.P.

Reclamanta

mai învederează că probele prezentate de către Consiliul Concurenței în

susținerea acuzațiilor nu sunt suficiente în conformitate cu standardele impuse

de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Susține

reclamanta că amenzile aplicate de Consiliul Concurenței sunt dintre cele mai

mari comparativ cu alte domenii, fiind stabilite în raport cu cifra de afaceri,

iar în domeniul pensiilor private aplicarea amenzii are un impact negativ

asupra imaginii și percepției publice a societății, deoarece reputația

administratorului este un element cheie care influențează decizia

participanților de a adera la fondul respectiv. Se arată, totodată, că maximul

amenzii aplicabile nu poate fi identificat deoarece se raportează la o cifră de

afaceri care este fluctuantă.

Luând

în considerare nivelul amenzii, gravitatea acuzațiilor și repercusiunile

negative asupra societății, reclamanta consideră că acuzația este o acuzație

penală, în sensul prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale, fiind incidente drepturile și garanțiile prevăzute

de art. 6 din Convenție. Sub acest aspect, se arată că nu a fost stabilită

nicio intenție a societății de a evita concurența cu alți administratori și

nici nu a fost stabilit vreun impact anticoncurențial de utilizare a sistemului

de mediere pentru alocarea participanților dublați.

În

fapt, Consiliul Concurenței a presupus atât obiectul anticoncurențial, cât și

efectul anti-concurențial al sistemului de mediere.

Susține

reclamanta că amenda aplicată a fost calculată în mod eronat, cu încălcarea art.

51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin raportare atât la valoarea bilanțului

societății, cât și la valoarea bilanțului Fondului de pensii administrat privat

E., deși fondul de pensii administrat privat este o entitate separată față de

SC E. S.A.F.P.P. SA și nu există nicio prevedere legală care explicit sau

implicit să prevadă că cifra de afaceri a fondului de pensii se include în

cifra de afaceri a societății de administrare a fondului de pensii, iar Ordinul

Consiliului Concurenței nr. 101/2004 nu cuprinde nicio referire la bilanțul

fondurilor de pensii. În acest sens, reclamanta arată că activele Fondului de

pensii administrat privat E. și ale Fondului de pensii facultative E.C. aparțin

numai participanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 și ale

Legii nr. 204/2006, și prin urmare, nu sunt parte din activele

administratorilor. Mai susține reclamanta că cifra de afaceri în cazul

instituțiilor financiare este înlocuită de a zecea parte din valoarea

bilanțului, dar această prevedere nu se aplică SC E. S.A.F.P.P. SA, a cărei

cifră de afaceri trebuie să fie calculată strict pe baza veniturilor rezultate

din activitatea curentă, conform art. 2.alin. (1) din Ordinul Consiliului

Concurenței nr. 101/2004.

În

concluzie, calculul cifrei de afaceri al societății de administrare nu ar

trebui să fie determinat ca procent din active de care nu poate dispune în nume

propriu, deoarece acestea aparțin participanților. Conform principiilor

generale privind calculul cifrei de afaceri indicate în Ordinul Consiliului Concurenței

nr. 101/2004, trebuie luat în considerare venitul din activitățile curente

desfășurate de societatea de administrare, conform obiectului său de

activitate. Acest venit reprezintă exact venitul pe care este îndreptățită

societatea de administrare să îl obțină din comisionul de administrare, din

contribuții brute, comisionul de administrare din activul fondului, penalitatea

de transfer și din tarifele pentru solicitări de informații din partea

participanților, conform legislației în vigoare.

2.

Întâmpinarea formulată de Consiliul Concurenței

Prin

întâmpinare, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că, pe de o parte, fapta la care a participat și

reclamanta întrunește condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996

și, pe de altă parte, fapta are la bază voința proprie a participanților,

inclusiv a societății reclamante, de a împărți acei participanți care semnaseră

acte de aderare cu două fonduri de pensii private. Reclamanta invocă în apărare

o recomandare/indicație din partea autorității de reglementare, în sensul

utilizării sistemului medierii, inexistentă în fapt și care nu poate să

legitimeze fapta anticoncurențială la care societatea a fost parte. Astfel, în

cauza de față, există obiect anticoncurențial, există efect anticoncurențial,

precum și vinovăția reclamantei. Autoritatea de reglementare nu a indicat

utilizarea sistemului medierii, in forma practicată de administratori.

În

dezvoltarea motivării caracterului anticoncurențial al obiectului acordului

dintre administratori, pârâtul prezintă cadrul legal care a stat la baza

constituirii și funcționării pieței administrării private a fondurilor de

pensii obligatorii, precum și specificul aparte al pieței pe care s-a realizat

înțelegerea, prin prisma momentului și modului în care s-a constituit aceasta.

Împărțirea

dublurilor, respectiv a acelor persoane care figurau cu două acte de aderare

individuale semnate cu două fonduri de pensii diferite, ca acord de voință al

administratorilor, nu a fost, în principiu, contestată de administratori.

Documentele

existente la dosarul cauzei demonstrează faptul că administratorii fondurilor

de pensii private obligatorii s-au implicat din proprie inițiativă in

comportamentul anticoncurențial și au decis ca „medierea” să se realizeze prin

împărțirea 50%-50% a dublurilor. Recomandarea de mediere apare ca fiind în

sensul negocierii/tratării cu persoanele care aderau la fondul de pensii și

nicidecum cu alți administratori. De altfel, în cuprinsul minutelor

întâlnirilor invocate de reclamantă, nu există vreo precizare din partea C.S.S.P.P.

și nici din partea administratorilor, care să conducă la concluzia că se

impunea, ca soluție, medierea intre administratori, având ca rezultat

împărțirea clienților.

Procedura

legală de soluționare a dublurilor presupunea repartizarea aleatorie, în baza

unui etalon rezultat în urma unei concurențe efective între operatori,

respectiv, cota de piață a acestora, etalon ce reprezintă ponderea reală a

respectivului administrator în alegerile participanților.

Un

act de aderare semnat de un participant reprezintă o alegere a unui fond de

pensii de către respectivul participant doar în măsura în care actul îndeplinea

condițiile necesare pentru a fi validat de către C.S.S.P.P.

În

absența înțelegerii de împărțire 50%-50% între administratori, participanții

care figurau cu acte de aderare duble, fie pentru că își exprimaseră voința de

a adera la două fonduri, fie din cauza activității agenților de vânzări, nu

puteau fi validați și urmau să fie repartizați aleatoriu între toate fondurile

de pensii. Lipsa validării unui număr cât mai mare din participanții

înregistrați ca dubluri, număr care nu se cunoștea de către administratori,

putea conduce la o altă situație în ceea ce privește ponderea reală a

administratorilor în alegerea participanților.

Astfel,

acordul de mediere a dublurilor reprezintă o înțelegere cu obiect

anticoncurențial, având aptitudinea de a produce efecte anticoncurențiale prin

denaturarea concurenței pe piața administrării private a fondurilor de pensii,

concurență care, manifestată liber și în condiții corecte, cu respectarea

regulilor aplicabile în materie, trebuia să conducă la o structură a pieței

care să reflecte numărul de participanți validați pentru fiecare fond în parte.

În

privința contestării efectelor anticoncurențiale ale înțelegerii sancționate,

pentru a intra sub incidența art. 5 din Legea nr. 21/1996 sau a art. 101 din T.F.U.E.,

o înțelegere trebuie să aibă fie obiect, fie efect anticoncurențial. Prin urmare,

fiind vorba de o condiție alternativă, este suficient că în cauză s-a

demonstrat natura anticoncurențială a obiectului acordului dintre

administratori. Încercările reclamantei de a nega faptul că înțelegerea

sancționată a avut efecte anticoncurențiale oferă, în realitate, argumente și

confirmări suplimentare pentru natura anticoncurențială a obiectului

înțelegerii dintre administratori, înțelegere care avea capacitatea de a afecta

concurența, fiind aptă a determina o structură a pieței diferită de cea care

s-ar fi conturat în condițiile în care dublurile ar fi fost repartizate

aleatoriu, în baza cotelor de piață stabilite ca urmare a liberei concurențe

între administratori.

De

asemenea, probele pe care se întemeiază decizia atacată sunt probe conforme cu standardele

impuse de art. 6 din C.E.D.O. După cum rezultă din cuprinsul deciziei atacate,

dovezile pe care s-a fundamentat constatarea existenței încălcării

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sunt reprezentate, în

primul rând, de documente emanând de la părțile implicate, care conțin mențiuni

exprese privind acordurile dintre acestea. Alte dovezi indirecte,

circumstanțiale, existente în cauză, sunt coroborate cu aceste dovezi directe

ale existenței laturii obiective și subiective a contravenției, concluzia

autorității de concurență rezultând ca urmare a analizei și interpretării

tuturor elementelor probatorii existente la dosar.

Modalitatea

de stabilire a amenzii este conformă cadrului legal în vigoare la data

adoptării deciziei contestate, în condițiile în care administratorii sunt

societăți financiare, iar calificarea ca instituții financiare este indisolubil

legată de activitatea de administrare a fondurilor de pensii și, prin urmare,

este justificată considerarea fondului de pensii drept un element de activ al

administratorului.

3.

Cererea reclamantei de solicitare a punctului de vedere al C.E. D.G.C.

La

termenul de judecată din 1 iunie 2011, reclamanta a formulat o cerere prin care

a solicitat punctul de vedere al C.E. D.G.C. referitor la respectarea regulilor

de concurență comunitară în ceea ce privește aplicarea art. 101 din T.F.U.E.,

în sensul emiterii unei opinii în care să se precizeze dacă aranjamentele

dintre fondurile de pensii private cu privire la distribuirea participanților dublați

constituie o înțelegere care are ca obiect prevenirea, restricționarea sau

denaturarea concurenței în sensul art. 101, fiind astfel interzisă de

prevederile acestui articol.

4.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința civilă nr. 4696 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

-

a respins solicitarea reclamantei privind adresarea unei cereri Comisiei

Europene pentru a comunica punctul de vedere referitor la respectarea regulilor

de concurență comunitară relativ la aplicarea art. 81 T.C.E., în prezent art. 101

din T.F.U.E., în privința înțelegerii dintre administratorii fondurilor de

pensii private;

-

a respins acțiunea formulată de reclamantă.

4.1.

Considerentele instanței cu privire la cererea de solicitare a punctului de

vedere al C.E. D.G.C.

Curtea

de apel a reținut că aspectele ce se solicită a fi clarificate au fost definite

în jurisprudența Comisiei Europene și a instanțelor comunitare.

Astfel,

noțiunea de întreprindere fiind menținută de instanțele comunitare care au

arătat că include orice entitate implicată într-o activitate economică,

indiferent de statutul său juridic sau modul în care este finanțată,

reținându-se că noțiunea respectivă acoperă acele situații în care există un

acord de voință între operatorii economici cu privire la implementarea unei

politici, urmărirea unui anume scop sau adoptarea unei linii specifice de

comportament pe piață. De asemenea, instanțele comunitare s-au pronunțat cu

privire la conținutul noțiunii de efect asupra comerțului.

Totodată,

în temeiul art. 11 din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului C.E., Consiliul

Concurenței a transmis C.E. rezumatul raportului de investigație prin care a

fost analizat comportamentul administratorilor pe piața pensiilor private

obligatorii, printre care și reclamanta, primind confirmarea în legătură cu

aplicarea coerentă cu practica instituțiilor europene a conceptelor comunitare

la situația de fapt.

4.2.

Considerentele instanței cu privire la fondul cauzei

Prin

Decizia nr. 39 din 07 septembrie 2010 a Consiliului Concurenței, reclamanta a

fost sancționată cu amendă în cuantum de 382.215 lei, pentru încălcarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 21/1996 și a art. 101 din

T.F.U.E., prin încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect

împărțirea clienților.

În

cuprinsul deciziei menționate s-a reținut că, la data de 03 decembrie 2007,

prin Ordinul președintelui Consiliului Concurentei nr. 402/2007, a fost

declanșată o investigație din oficiu având ca obiect posibila încălcare a art. 5

alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată și a art. 101 din T.F.U.E.

de către agenții economici și asociațiile de agenți economici de pe piața

administrării fondurilor de pensii private obligatorii din România.

Investigația

a vizat două potențiale încălcări ale regulilor de concurență pe piața

administrării private a fondurilor de pensii obligatorii, respectiv, o

potențială înțelegere anticoncurențială de împărțire a clienților între administratorii

fondurilor de pensii și o potențială practică concertată de fixare a

comisioanelor de administrare.

În

legătură cu ultimul aspect, în urma deliberărilor din data de 04 august 2010,

Plenul Consiliului Concurentei a decis continuarea investigației declanșate în

baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 402/2007, nefiind încă

adoptată o decizie.

În

ceea ce privește analiza unei posibile înțelegeri anticoncurențiale de

împărțire a clienților, s-a constatat existența unor înțelegeri anticoncurențiale

având ca obiect împărțirea clienților între administratorii de fonduri de

pensii private, între care și reclamanta. Înțelegerile au vizat participanții

înregistrați ca „dubluri”, în procedura de aderare inițială la fondurile de

pensii administrate privat.

Cu

prilejul perioadei inițiale al sistemului de pensii, când ca urmare a creării

acestei piețe s-a înregistrat cel mai mare număr de participanți,

administratorii fondurilor de pensii au realizat împărțirea bilaterală a

participanților înregistrați în același timp la două fonduri de pensii după

propriile reguli. Perioada în care s-a desfășurat procedura de aderare inițială

a fost perioada cheie, esențială pentru stabilirea ierarhiei pe piață.

Pe

baza actelor și documentelor aflate la dosarul de investigație, parte din

acestea obținute în urma desfășurării mai multor inspecții inopinate la sediile

mai multor agenții economici și asociații de agenți economici, prin Decizia nr.

39 din 07 septembrie 2010, Plenul Consiliului Concurenței a constatat și

sancționat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996

și ale art. 101 din T.F.U.E. de către un număr de 14 administratori de fonduri

de pensii administrate privat, între care și societatea reclamantă.

Susținerile

reclamantei privind inexistența obiectului sau efectului anticoncurențial, nu au

fost reținute de către prima instanță.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996,

republicată, și ale art. 101 din T.F.U.E., rezultă că pentru existența ipotezei

reglementate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

existența a cel puțin doi agenți economici sau asociații de agenți economici;

existența unei înțelegeri, a unei decizii a unei asociații de agenți economici

sau a unei practici concertate; înțelegerea să aibă ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a

acesteia.

În

cauza dedusă judecății, s-a constatat existența unei fapte anticoncurențiale

întrucât a existat o înțelegere, în sensul de concordanță a voințelor

societăților implicate, la care a participat și reclamanta, iar această

înțelegere are un obiect și, implicit, un efect anticoncurențial.

A

reținut instanța că, între administratorii de fonduri de pensii private, au existat

acorduri bilaterale de împărțire a dublurilor, reținându-se în mod corect

faptul că în ceea ce privește aprecierea obiectului anticoncurențial al

înțelegerii de împărțire a clienților este suficient ca înțelegerea să poată

produce efecte negative asupra concurenței. Prin urmare, înțelegerea trebuie să

fie aptă în mod concret să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența

în cadrul pieței comune.

Caracterul

anticoncurențial al acordurilor sancționate rezultă din coroborarea

următoarelor elemente: cadrul legal care a stat la baza constituirii și

funcționării pieței administrării private a fondurilor de pensii obligatorii,

specificul aparte al pieței pe care s-a realizat înțelegerea, existența

interesului administratorilor în privința modalităților de soluționare a

problemei dublurilor și potențialul acordurilor de a afecta interesele

participanților la fondurile de pensii obligatorii private, interesele

concurenților de pe piața pensiilor obligatorii private, precum și structura

unei piețe în formare, prin denaturarea rezultatului jocului concurențial.

Sub

aspectului cadrului legal relevant, instanța de fond a observat că în cuprinsul

deciziei contestate sunt menționate pe larg dispozițiile legale aplicabile în

cauză, din conținutul acestora reținându-se că repartizarea aleatorie urma să

se aplice în cazul persoanelor care, deși aveau obligația să adere la un fond

de pensii privat in faza inițială de aderare, nu au aderat și, totodată, în

cazul persoanelor înscrise în registru ca invalidate. Repartizarea aleatorie se

realiza de către C.N.P.A.S., direct proporțional cu numărul persoanelor

validate pe fiecare fond de pensii administrat privat in parte, raportat la

totalul persoanelor validate pentru toate fondurile de pensii administrate

privat.

Procedura

de repartizare aleatorie după criteriul numărului de acte de aderare validate

pe fiecare fond de pensii a fost prevăzută de Norma nr. 18/2007 emisă în

aplicarea Legii nr. 411/2004, în vederea implicării active a jucătorilor din

piață pentru atragerea participanților, precum și pentru păstrarea poziției pe

piață a administratorilor.

În

concret, procedura de aderare inițială la fondurile de pensii administrate

privat a început la data de 17 septembrie 2007 și s-a finalizat la data de 17

ianuarie 2008, în această perioadă orice salariat în vârstă de până la 45 de

ani având posibilitatea să adere la unul din fondurile de pensii administrate

privat existente pe piață. La finalizarea procesului de aderare inițială, toate

persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, care nu au aderat la unul din

fondurile existente pe piață, sau care au aderat la mai mult de un fond, urmau

să intre la procesul de repartizare aleatorie.

Astfel,

la încheierea perioadei de aderare inițială, un număr de 332.706 de persoane,

care nu au aderat la un fond de pensii administrat privat, deși aveau această

obligație, sau care au semnat acte de aderare la mai multe fonduri de pensii,

au fost redistribuite între cele 18 fonduri de pensii existente la data

respectivă, în funcție de cota de piață deținută de fiecare.

Perioada

respectivă a fost decisivă pentru formarea pieței, respectiv pentru

determinarea structurii acesteia și a cotelor de piață deținute de fiecare

administrator, întrucât s-a înregistrat cel mai mare număr de participanți.

La

momentul realizării înțelegerii, piața administrării private a pensiilor

obligatorii, definită ca fiind piața relevantă, era o piață în formare, ale

cărei baze au fost constituite într-o perioada redusă de timp, respectiv 4 luni

de zile. În aceste condiții,a punctat curtea de apel, era important ca

participanții la fiecare fond să fie câștigați pe criterii corecte, având în

vedere că structura pieței și poziția administratorilor fondurilor de pensii

depindea direct de numărul de participanți validați pentru fiecare fond în

parte.

Obținerea

unei poziții cât mai bune pe piața pensiilor private obligatorii, în faza de

aderare inițială, era esențială pentru administratori, întrucât avea efecte și

asupra evoluției viitoare a structurii pieței, având în vedere că potrivit

prevederilor Legii nr. 411/2007, după finalizarea perioadei de aderare

inițială, participanții care nu aderaseră la un fond de pensii sau cei care au

fost invalidați, urmau să fie distribuiți aleatoriu între toți administratorii

de pe piață, proporțional cu cotele de piață obținute de aceștia.

În

legătură cu existența interesului administratorilor în privința modalităților

de soluționare a problemei dublurilor, s-a reținut că acest interes rezultă din

dezbaterile și corespondența purtată intre administratori, precum și între

aceștia și C.S.S.P.P.

Interesul

mare al administratorilor pentru găsirea unei soluții la problema dublurilor se

justifică prin faptul că aceștia erau conștienți anterior începerii perioadei

de aderare inițială că se vor confrunta cu un număr de dubluri. Pe de altă

parte, înregistrarea unui număr mare de dubluri era de natură să afecteze

interesele directe ale administratorilor de a câștiga cât mai mulți

participanți, având în vedere că dublurile urmau a fi invalidate si repartizate

aleatoriu între toți administratorii de fonduri private și nu doar între cei

doi administratori de fonduri private la care se înregistraseră dublurile.

Întrucât

pe parcursul perioadei de aderare, administratorii au transmis raportări

bilunare către C.N.P.A.S. și au existat mai multe etape de validări

intermediare, rezultă că administratorii nu au putut cunoaște, la data

înțelegerii, numărul total de dubluri, dar se așteptau ca acest număr să fie

mare.

Prin

urmare, nu poate fi reținut caracterul nesemnificativ al numărului de dubluri

ce urmau să se înregistreze și nici al avantajelor obținute, având în vedere că

intenția administratorilor era de a obține profit, iar acordurile de mediere a

dublurilor erau încheiate în vederea obținerii unui rezultat pozitiv.

Se

poate concluziona astfel potrivit primei instanțe, că medierea participanților

înregistrați ca dubluri intre administratorii fondurilor private obligatorii,

mediere realizată, in fapt, printr-o înțelegere de împărțire 50%-50% a acestor

dubluri, a avut un potențial de afectare, respectiv de denaturare a concurenței

pe piața administrării private a pensiilor obligatorii. Potențialul de afectare

a vizat o situație de fapt în care s-au aplicat principiile liberei concurențe,

în sensul că s-a prevăzut ca repartizarea aleatorie a dublurilor să se

realizeze în funcție de cota de piață obținută de administratori în urma

concurentei efective.

Susținerile

reclamantei potrivit cărora autoritățile ar fi stabilit o procedură care ar fi

cuprins obligația administratorilor de a negocia împărțirea dublurilor intre

ei, sunt neîntemeiate.

Din

înscrisurile depuse la dosar rezultă, reține aceeași instanță, că

administratorii fondurilor de pensii private obligatorii s-au implicat din

proprie inițiativă in comportamentul anticoncurențial si au hotărât ca „medierea”

să se realizeze prin împărțirea dublurilor. Astfel, administratorii, printre

care și reclamanta, au acționat în deplină libertate decizională, împărțirea

dublurilor fiind exclusiv rezultatul voinței acestora.

Acțiunile

autorității de reglementare nu au fost de natură a înlătura posibilitatea

administratorilor de a adopta un comportament conform normelor în materia

concurenței și nu pot constitui o cauză de înlăturare a răspunderii

contravenționale a reclamantei.

Apărările

reclamantei în sensul că modul în care au procedat administratorii fondurilor

de pensii private obligatorii in privința dublurilor ar fi fost recomandat de C.S.S.P.P.

sunt contrazise și de aspectele reținute în minutele întâlnirilor la care face

referire societatea reclamantă.

În

acest sens, din cuprinsul minutei întâlnirii din data de 22 octombrie 2007, rezultă

că reprezentantul C.S.S.P.P. nu a indicat în mod expres soluția medierii, ci

printre alte probleme, a semnalat participanților aspectul aderărilor multiple,

arătând că dublurile din prima raportare se regăsesc si în cea de a doua, fapt

ce denotă că administratorii nu au luat măsuri de eliminare a acestui aspect.

Ca răspuns la problema semnalată de autoritatea de reglementare,

administratorii au identificat diferite posibilități pentru a soluționa

problema dublurilor, altele însă decât medierea.

De

asemenea, la întâlnirea din data de 26 noiembrie 2007, din cuprinsul minutei

reiese că, urmare a analizei C.S.S.P.P., s-a constatat faptul că multe dintre

dubluri sunt făcute de brokerii care lucrează cu mai mulți administratori. Ca

răspuns, unii administratori au semnalat autorității de reglementare faptul că

participanții refuză să dea declarații notariale in situațiile in care există

suspiciuni de fals. În acest context, reprezentantul C.S.S.P.P. a menționat că

în cazul în care există dubluri pentru o persoană care nu a semnat decât un

singur act de aderare, această persoană trebuie să dea o declarație notarială

privind opțiunea sa, recomandându-se administratorilor să medieze situația

celor invalidați.

Rezultă

astfel, că recomandarea de mediere a reprezentantului C.S.S.P.P. a fost făcută

în sensul negocierii cu persoanele care aderau la fondul de pensii și nu în

sensul medierii între administratorii fondurilor de pensii private obligatorii,

care să aibă ca rezultat împărțirea clienților.

Totodată,

din conținutul corespondenței purtate între C.S.S.P.P. și administratori,

inclusiv a e-mailurilor din 15 ianuarie 2008 și 04 februarie 2008, nu se poate

reține că autoritatea de reglementare a acceptat alocarea dublelor opțiuni de

către administratorii fondurilor de pensii private obligatorii.

Prin

urmare, implicarea C.S.S.P.P. a fost în sensul că administratorii să depună

eforturi pentru a determina, în cazul dublurilor, autenticitatea actelor de

aderare și voința reală a participantului, și nu de a-și împărți clienții.

În

ceea ce privește acordul administratorilor pentru împărțirea dublurilor, din

probele prezentate în cuprinsul deciziei contestate, instanța reține că această

împărțire s-a făcut în mod bilateral. Astfel, fiecare din cei doi

administratori, la care participanții figurau cu două acte de aderare

individuale diferite, a fost de acord să împartă aceste dubluri în proporție de

50%-50%, contrar procedurii obligatorii prevăzute de Norma 18 în cazul

dublurilor.

Comportamentul

anticoncurențial al administratorilor fondurilor de pensii private obligatorii

ce a fost sancționat prin decizia contestată, nu poate fi justificat de cerințe

legislative, care să exonereze de răspundere contravențională societățile

implicate, inclusiv reclamanta.

Pentru

motivele arătate, instanța a constatat că împărțirea dublurilor între

administratori, printre care și reclamanta, a fost în mod corect calificată

drept o înțelegere cu obiect anticoncurențial, care atrage aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c)) din Legea nr. 21/1996.

De

asemenea, curtea de apel a considerat că prin decizia contestată s-a reținut în

mod corect și încălcarea dispozițiilor art. 101 din T.F.U.E.

În

conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, în România poate

fi administrator al unui fond de pensii orice entitate autorizată pentru

această activitate într-un alt stat membru al U.E. sau aparținând Spațiului

Economic European, fiind exceptată de la cerința autorizării de către C.S.S.P.P.

Administratorii

autorizați în România pot primi contribuții de la participanți si angajatori

dintr-un alt stat membru al U.E. sau aparținând Spațiului Economic European. O

practică anticoncurențială care afectează întreaga piață a administrării

fondurilor de pensii private obligatorii din România, este susceptibilă să

afecteze și cetățenii altor state membre ale U.E. și implicit, comerțul între

statele membre.

În

cauză, având în vedere repartizarea în teritoriu a societăților de administrare

a fondurilor de pensii obligatorii administrate privat și a participanților,

piața relevantă geografică a fost definită ca fiind piața națională, care

reprezintă astfel o parte substanțială a pieței comune. În ceea ce privește

înțelegerile orizontale care privesc un întreg stat membru, acestea sunt în mod

normal susceptibile să afecteze comerțul între statele membre.

Existența

unei înțelegeri având ca obiect împărțirea clienților înregistrați ca dubluri

s-a reținut pentru un număr de 14 dintre cele 18 societăți care au intrat pe

Pilonul II de pensii, în anul 2007. După finalizarea procesului de repartizare

aleatorie, respectiv, martie 2008, prin raportare la numărul de participanți,

cei 14 administratori cumulau peste 90% din piața relevantă a produsului.

Prin

urmare, activitatea de investire a activelor fondurilor de pensii de către

administratori, nu se limitează la teritoriul României, ci prezintă potențial

de afectare a comerțului statelor membre.

În

privința considerării administratorilor ca fiind societăți financiare, s-a

reținut că în mod corect în decizia contestată au fost avute în vedere

dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 8 și art. 57 din Legea nr. 411/2004 privind

fondurile de pensii administrate privat, ale art. 2 alin. (1) pct. 15 și art. 54

din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, ale art. 7 alin. (1) pct. 14

și art. 18 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de

credit, din coroborarea cărora rezultă că natura activității societăților de

administrare este similară celei desfășurate de instituțiile financiare. Ca

urmare, la stabilirea amenzilor aplicate administratorilor fondurilor de pensii

private, cifra de afaceri a fost înlocuită cu a zecea parte din valoarea

bilanțului acestora, conform art. 65 lit. a) din Legea nr. 21/1996, în forma în

vigoare la data deliberărilor cu privire la contravenția săvârșită de fiecare

societate.

În

ceea ce privește amenda aplicată reclamantei, în mod corect aceasta a fost

stabilită prin luarea în considerare a fondului de pensii ca activ al

administratorului, în raport de dispozițiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 411/2004,

fiind respectată limita maximă de 10% prevăzută de Legea nr. 21/1996 și

limitele stabilite în Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor

pentru contravențiile prevăzute la art. 56 din Legea nr. 21/1996. Totodată,

întrucât s-a reținut că fapta săvârșită a avut durata mai mică de un an,

nivelul de bază al amenzii stabilit în funcție de gravitatea și durata faptei a

fost de 4% din cifra de afaceri a societății reclamante. De asemenea, nivelul

de bază al amenzii a fost diminuat cu 50% prin reținerea unei circumstanțe

atenuante. Prin aplicarea acestei reduceri, s-a avut în vedere capacitatea

financiară a reclamantei, amenda finală aplicată fiind astfel de 2% din cifra

de afaceri.

5.

Calea de atac exercitată de SC E. S.A.F.P.P. SA București

Împotriva

Sentinței nr. 4696 din 6 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E. S.A.F.P.P.

SA – București, invocând, în drept, dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurenta

critică, în principal, modul în care au fost aplicate prevederile art. 5 din

Legea nr. 21/1996 a concurenței și art. 101 din T.F.U.E., susținând că sentința

nu este motivată corespunzător și cuprinde aprecieri greșite în evaluarea și

calificarea înțelegerii dintre administratori cu privire la împărțirea dublurilor,

considerată eronat anticoncurențială prin obiect.

Raportându-se

la considerentele esențiale ale hotărârii atacate, recurenta afirmă, în primul rând

că adoptarea unei metode de alocare diferite de cea prevăzută în legislația aplicabilă

nu determină implicit concluzia că scopul administratorilor a fost restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenței. Recurenta combate presupusa rațiune pro-concurențială

a sistemului loteriei, arătând că, spre deosebire de grupul de participanți

care nu a aderat la nici un fond de pensii, participanții cu acte de aderare

duble își exprimaseră preferințele pentru anumite fonduri, așa încât împărțirea

lor prin sistemul loteriei între fondurile la care aceștia nu au aderat nu ar

fi recompensat fondurile care avuseseră inițial succes în atragerea lor. În același

context, recurenta mai arată că a avut intenția comercială de a-i transforma pe

potențialii participanți în participanți finali pentru maximizarea profitului,

dar nu a restricționat în niciun mod, direct sau indirect, pe ceilalți

administratori și nici pe participanți, care se puteau transfera la alți

administratori.

Referitor

la numărul dublurilor și impactul înțelegerii asupra structurii pieței, recurenta

combate concluzia la care a ajuns prima instanță, insistând asupra modificării nesemnificative

a cotelor de piață ale administratorilor: de numai 0,01-0,23%, ca efect al înțelegerii

incriminate, împrejurare care nu susține ideea unei denaturări „considerabile”

a concurenței. Mai arată că în cadrul întâlnirii din 12 noiembrie 2007 dintre

reprezentanții administratorilor și reprezentanții C.S.S.P.P. și C.N.P.A.S. i

s-a adus la cunoștință că „există aproximativ 75.000 de dubluri”, în realitate

58.000 de dubluri, număr nesemnificativ față de numărul total de participanți:

4.000.000.

6.

Apărările Consiliului Concurenței

Prin

întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

însușindu-și considerentele esențiale ale sentinței care conduc la concluzia că

Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 39/2010 este legală atât în

privința incidenței dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c)) din Legea concurenței

și a dispozițiilor art. 101 T.F.U.E., cât și în partea referitoare la amenda stabilită

în sarcina E.

Răspunzând

criticilor formulate de recurentă, intimatul a insistat asupra caracterului anticoncurențial

al înțelegerii prin obiectul său, afectarea concurenței fiind implicită; prin însăși

natura sa, fapta are capacitatea de a denatura concurența pe piața pensiilor

private obligatorii într-un moment esențial al formării acestei piețe.

Referitor

la cadrul legal relevant, intimatul a arătat că Norma nr. 18/2007 reglementa

repartizarea aleatorie de către C.N.P.A.S. la unul din fondurile administrate privat,

direct proporțional cu numărul persoanelor validate pe fiecare fond de pensii

privat, raportat la totalul persoanelor validate pentru toate fondurile de

pensii administrate privat, această procedură fiind prevăzută de legiuitor ca o

măsură de stimulare a jucătorilor din piață, având scopul de a păstra poziția

pe piață a administratorilor, astfel cum aceasta fusese obținută în urma concurenței

libere și corecte între aceștia.

Intimatul

a mai susținut în conturarea aceleiași idei că specificul aparte al pieței pe

care s-a realizat înțelegerea, prin prisma momentului și a modului în care s-a constituit

aceasta, precum și interesul administratorilor în privința modalităților de

soluționare a problemei dublurilor, în contextul incertitudinii, la momentul realizării

înțelegerii, asupra numărului de dubluri care se vor înregistra – ei

așteptându-se să fie foarte mare – sunt elemente care au fost judicios analizate

de prima instanță și justifică soluția adoptată.

În

privința caracterului „nesemnificativ” al numărului de dubluri și al avantajelor

obținute, invocate de recurentă, intimatul a arătat că acestea sunt constatări ulterioare

faptei de împărțire a dublurilor și se poate spune că sunt rezultatul

hazardului, nicidecum al intenției părților. Fără a nega în mod absolut că administratorii

ar fi avut în vedere și respectarea voinței participanților –dubluri, intimatul

consideră că scopul principal al acordurilor de „mediere” l-a reprezentat

obținerea unui număr cât mai mare de participanți, alegând certitudinea oferită

de „mediere” incertitudinii oferite de repartizarea aleatorie.

Legat

de incidența în cauză a dispozițiilor art. 101 din T.F.U.E., intimatul a arătat

că s-a reținut în mod corect aptitudinea acordului de a afecta comerțul dintre

statele membre, fiind îndeplinite condițiile indicate în Orientările Comisiei

Europene privind conceptul de efect asupra comerțului din art. 81 și 82 din Tratatul

CE (actualele art. 101 și 102 din T.F.U.E.).

7.Procedura

derulată în recurs

În

cadrul probei cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ., recurenta a depus la

dosarul cauzei în ședința publică de la 19 octombrie 2012: proiectul Normei privind

aderarea inițială și evidența participanților la fondul de pensii administrat privat

din data de 1 iunie 2007 și observațiile pe care administratorii de pensii

private le-au adresat C.S.S.P.P. cu privire la proiect, minuta întâlnirilor din

22 octombrie 2007 și 12 noiembrie 2007, Extras din Registrul administratorului

Pilonului II de pensii, precum și două opinii legale formulate de. G.O. fost președinte

al Consiliului Concurenței și șeful catedrei de Economie a Universității

București și de P.J.S., profesor de drept european, specializat în dreptul concurenței,

la Facultatea de Drept a Universității din, Olanda.

De

asemenea, pe parcursul soluționării cauzei, dată fiind complexitatea deosebită

a acesteia, ambele părți au depus la dosar concluzii scrise, precizări și puncte

de vedere, detaliind aspectele esențiale.

S-a

prezentat pe larg contextul în care a intervenit între administratori

înțelegerea de împărțire a dublurilor, impactul acesteia, precum și jurisprudența

C.J.U.E. relevantă, fiecare dintre părțile litigante orientându-și argumentația

în susținerea punctului său de vedere.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor din

întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., având în vedere ansamblul probator administrat în primă instanță și

în recurs, concluziile scrise, precizările și punctele de vedere exprimate în

recurs, jurisprudența C.J.U.E. relevantă, Înalta Curte a ajuns la concluzia că

recursul SC E. S.A.F.P.P. SA București este fondat, pentru argumentele expuse în

continuare.

1.

Argumente de drept și de fapt relevante

Obiectul

acțiunii judiciare, detaliat la pct. 1 alin. (1) din această decizie, vizează

efectuarea unui control de legalitate asupra Deciziei nr. 39 din 7 septembrie 2010

a Consiliului Concurenței, din perspectiva recurentei-reclamante SC E.,

amendată cu 382.215 lei.

Prin

acest act administrativ au fost sancționate cu amenzi contravenționale 14

societăți comerciale – administratori ai fondurilor de pensii private, din cele

18 existente pe piață, constatându-se încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1)

lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată și a art. 101 din T.F.U.E.

prin încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect împărțirea clienților.

În

esență, s-a reproșat societăților comerciale implicate, că înțelegerea pe care au

avut-o pentru repartizarea participanților cu aderare dublă a avut ca obiect o

restrângere a concurenței pe piața fondurilor de pensii private obligatorii,

denaturând structura unei piețe în formare.

Articolul

5 alin. (1) din legea națională a concurenței, similar art. 101 alin. (1) din Tratat,

interzice orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori

asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți

economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau ca efect restrângerea,

împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a

acesteia, în special cele care urmăresc împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor

de aprovizionare pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări și achiziții ori

pe alte criterii.

Pornind

de la formularea textelor legale, din care rezultă cu claritate că obiectul

anticoncurențial și efectul anticoncurențial nu reprezintă condiții cumulative,

ci condiții alternative ale interdicției, prima instanță a achiesat la punctul

de vedere al Consiliului Concurenței, exprimat prin decizia atacată, potrivit căruia

„fiind o înțelegere al cărei obiect este împărțirea clienților, aceasta cade în

mod automat sub incidența interdicției prevăzute de art. 5 alin. (1) din lege”.

Cu

alte cuvinte, s-a reținut că înțelegerea dintre administratori privind clienții

cu duble aderări a avut ca obiect restrângerea concurenței per se, fără a se analiza

contextul juridic și economic în care a intervenit și potențialul

anticoncurențial.

Înalta

Curte nu împărtășește această abordare.

În

decursul jurisprudenței sale, C.J.U.E. a stabilit că acordurile care au ca obiect

restrângerea concurenței sunt acele acorduri care prin natura lor sunt „dăunătoare

pentru buna funcționare a concurenței normale”, având „un potențial ridicat de efecte

negative asupra concurenței” conform Orientărilor Comisiei Europene privind aplicarea

art. 81 alin. (3) din tratat, JO/2004 C 101/1981 (actualul art. 101 alin. (3)

din T.F.U.E.).

Pentru

a se stabili dacă un acord restrânge concurența prin natura sa, trebuie luate în

considerare: „conținutul acordului”, „scopurile obiective ale acestuia”,

„contextul” juridic și economic „în care se aplică/urmează a fi aplicat

acordul”, „comportamentul efectiv al părților pe piață”, precum și aptitudinea acestuia

de a „afecta semnificativ condițiile de piață”.

Nu

este necesară o analiză completă asupra efectelor unui acord pentru a se identifica

o restrângere a concurenței prin obiect, dar nici nu pot fi ignorate complet

efectele potențiale ale acestuia, câtă vreme trebuie demonstrat că este „apt

ca, într-un caz particular, (…) să împiedice, să restrângă sau să denatureze

concurența pe piață”.

Referitor

la contextul economic și juridic

Potrivit

Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat,

republicată, persoanele în vârstă de până la 35 de ani care sunt asigurate și contribuie