ÎCCJ, decizie (scj.ro #84774)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84774) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Piața fondurilor de pensii

private obligatorii. Înțelegere între societățile comerciale – administratori

ai fondurilor de pensii private pentru repartizarea participanților cu aderare

dublă. Lipsa caracterului anticoncurențial al înțelegerii.

Legea

nr. 21/1996, art. 5 alin. (1) lit. c)

TFUE,

art. 101

Legea

nr. 411/2004

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit.c) din  Legea concurenței nr. 21/1996,

republicată – dispoziții similare celor cuprinse în art. 101 din TFUE – sunt

interzise orice  înțelegeri exprese  sau tacite  între agenții  economici ori

asociațiile  de  agenți economici, orice  decizii  luate  de  asociațiile de

agenți economici și orice  practici  concertate, care  au ca obiect sau ca

efect  restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței  pe piața

românească sau pe o  parte a acesteia, în special cele care urmăresc împărțirea

piețelor de  desfacere sau a  surselor  de  aprovizionare pe criteriu

teritorial, al  volumului de  vânzări și  achiziții  ori pe  alte  criterii.

Din

conținutul acestor dispoziții,  rezultă cu  claritate faptul că  obiectul

anticoncurențial și efectul anticoncurențial nu reprezintă condiții cumulative,

ci condiții alternative ale interdicției legale astfel instituite.

Totuși,

în acord cu jurisprudența CJUE, existența unei înțelegeri între mai mulți

agenți economici nu trebuie considerată anticoncurențială per se, în condițiile

în care în urma analizării conținutului acesteia, a scopurilor ei obiective, a

contextului juridic și economic în care aceasta își produce sau urmează să își

producă efectele, a comportamentului efectiv al părților pe piață, precum și a

aptitudinii acesteia de a afecta semnificativ condițiile de piață, nu rezultă

elemente concrete care să susțină concluzia existenței vreunei încălcări a Legii

concurenței.

Decizia

nr. 1203 din 21 februarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București –

Secția a VIII–a contencios administrativ și fiscal sub nr.9271/2/2010,

reclamanta S.C. E - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private

S.A. (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii și „E”) a chemat în

judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

-

anularea

Deciziei nr.39/07.09.2010 emisă de pârât;

-

în

subsidiar, în temeiul art.7 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicată de Consiliul

Concurenței cu avertismentul sau reducerea cuantumului amenzii spre minimul

prevăzut de Legea concurenței nr.21/1996;

-

în

măsura în care vor fi considerate neîntemeiate cererile menționate,

individualizarea sancțiunii amenzii aplicată prin decizia contestată, în sensul

de a se constata că „E” nu poate fi calificată drept instituție financiară în

conformitate cu prevederile Legii concurenței nr.21/1996, cu consecința

modificării cuantumul amenzii aplicate de pârât.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență,

următoarele:

Prin decizia contestată, Consiliul Concurenței a constatat

încălcarea prevederilor art.5 alin.(1) lit.c) din Legea nr.21/1996 și a art.101

din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (

denumit în continuare,

în cuprinsul prezentei decizii, „TFUE”

) și a hotărât sancționarea

societății cu amendă în cuantum de 382.215 lei.

Reclamanta susține că nu a încălcat niciuna dintre dispozițiile

menționate, având în vedere că înțelegerea dintre administratori nu a avut un

obiect anticoncurențial, ci a fost realizată pentru a soluționa o problemă

practică (de ordin tehnic) cu privire la aderările duble, iar înțelegerea

dintre administratori nu a avut un efect anticoncurențial pe piața fondurilor

de pensii private obligatorii și nu a modificat structura pieței.

Reclamanta susține că înțelegerile dintre administratori au

vizat faza ulterioară celei în care administratorii au concurat pentru

atragerea participanților, respectiv în cadrul campaniei inițiale de aderare

care se desfășurase anterior pentru toți clienții, inclusiv pentru cei care

figurau cu înregistrări duble, iar în cursul acestui proces nu a fost încheiată

nicio înțelegere între administratorii fondurilor.

Ulterior finalizării campaniei de aderare inițială,

administratorii au rămas cu foarte puțini clienți care, dintr-un motiv sau

altul, nu s-au înregistrat doar la un singur administrator, ceea ce contravenea

prevederilor legii, astfel că administratorii au propus Comisiei de

Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (

denumită în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, „CSSPP”

) și Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale (

denumită în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „CNPAS”

) alocarea acestor clienți pe baza principiului

primei semnături, soluție care ar fi respectat alegerea participantului și

rezultatul unui proces concurențial, însă această sugestie a fost respinsă de

către autorități care au stabilit o procedură în două etape: (1) prima etapă,

în care administratorii să negocieze împărțirea dublurilor între ei (Sistemul

Medierii) și (2) a doua etapă, în care acei participanți pe care administratorii

nu au reușit să îi împartă să fie distribuiți aleatoriu către toți

administratorii proporțional cu cota de piață deținută (Sistemul Loteriei).

În cadrul primei etape, reclamanta, ca și ceilalți

administratori, a depus eforturi rezonabile să contacteze participanții

înregistrați ca dubluri și să le solicite confirmarea opțiunii lor de a fi

înregistrați fie la „E”, fie la alt administrator. În cadrul acestei etape,

administratorii au avut la dispoziție o perioadă restrânsă de timp. În urma

contactării, mulți dintre participanții înregistrați ca dubluri au confirmat

alegerea lor pentru „E”, dar a rămas un anumit număr de participanți care nu au

putut fi contactați sau care nu au confirmat alegerea lor pentru „E”în termenul

stabilit de către autorități.

Confruntându-se cu termenul limită stabilit de autorități și cu

alternativa ca acești participanți să fie alocați aleatoriu altor

administratori la care acești participanți nu au formulat în mod clar opțiunea

de înregistrare, administratorii au ales să rezolve problema într-un mod care

respecta cât mai bine opțiunea dublurilor prin alocarea acestora în mod egal

între administratorii aleși de către participanți.

Pentru a evita ca un dublu - participant să fie alocat către

reclamantă în timp ce acesta ar fi preferat să fie înregistrat cu un alt

administrator, „E” a oferit participanților alocați posibilitatea de a se

transfera gratuit, la administratorul ales de ei, ceea ce s-a și întâmplat cu

unii dintre participanții cărora „E” le-a facilitat trecerea la administratorul

ales.

Prin urmare, reclamanta susține că soluția adoptată de către

administratori nu este similară unei distribuiri a clienților cu consecința

restrângerii concurenței în sensul articolului 101 din TFUE, astfel că

înțelegerea dintre administratori referitoare la alocarea participanților

dublați nu are un obiect anticoncurențial.

Se susține că înțelegerea nu a avut ca obiect restrângerea

semnificativă a concurenței, deoarece numărul de înregistrări duble, rămase

după finalizarea campaniei de aderare inițială, a fost nesemnificativ, astfel

că distribuirea acestora, fie prin loterie, alocare bilaterală sau în alt mod,

nu are un efect semnificativ asupra structurii de piață, pozițiilor pe piață

ale administratorilor sau concurenței efective pe această piață. Chiar dacă

înțelegerea a fost restrictivă prin obiectul său, nu a fost aptă să restrângă

semnificativ concurența și, prin urmare, nu încalcă dispozițiile art.101 din

TFUE sau art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996.

Reclamanta subliniază că procesul de mediere nu a creat avantaje

semnificative pentru toți administratorii implicați în respectiva procedură,

întrucât cei mai mari administratori pe piața pensiilor private, care au fost

implicați în mod activ în procedura medierii, au obținut în urma medierii o

cotă de piață mai mică decât cea pe care ar fi obținut-o dacă repartizarea

aleatorie (sistemul loteriei) ar fi fost aplicată, contrar celor reținute în

decizia atacată.

Diferențele de cotă de piață rezultate în urma procesului de

mediere sunt neglijabile și nu au influențat concurența pe piața respectivă,

iar prin decizia contestată nu s-a stabilit în ce mod variațiile între metoda

aleatorie și mediere au afectat concurența.

În ceea ce privește încălcarea art.101 din TFUE, reclamanta

susține că aplicabilitatea acestor prevederi este limitată la contractele care

pot afecta comerțul între statele membre și invocă jurisprudența Curții de

Justiție a Uniunii Europene în cauza Carlo Bagnasco contra BPN.

Cu referire la speță, se invocă faptul că nu s-a dovedit de

către Consiliul Concurenței că pretinsul acord între administratori ar avea un

efect semnificativ asupra comerțului inter-statal și asupra concurenței.

Totodată, reclamanta arată că înțelegerea a fost pusă în

practică pentru a realoca, la cererea CSSPP, participanții într-o modalitate

structurată, eficientă și corectă, cu respectarea opțiunilor inițiale ale

participanților pentru un fond de pensii, deoarece, în caz contrar, acești

participanți ar fi fost repartizați de către CSSPP în funcție de cota de piață

a administratorilor.

Reclamanta învederează faptul că, în cauză, nu există vinovăție,

întrucât autoritatea de reglementare a indicat administratorilor utilizarea

Sistemului medierii, iar reprezentanții CSSPP au încurajat administratorii să

ia măsuri pentru a evita dublele aderări și Comisia a organizat mai multe

întâlniri cu reprezentanții administratorilor pentru a analiza procesul de

aderare inițială, aflat la acel moment în desfășurare, în vederea identificării

potențialelor remedii ale deficiențelor apărute în cursul procesului de aderare

inițială. Astfel de întâlniri între CSSPP, CNPAS și reprezentanții

administratorilor în cadrul cărora a fost discutată problema aderărilor duble

au avut loc la datele de 22.10.2007, 12.11.2007, 15.11.2007, 26.11.2007, în

cadrul cărora CSSPP a recomandat administratorilor să rezolve problema dublelor

aderări prin sistemul medierii. În acest sens, reclamanta invocă și existența a

două corespondențe electronice (e-mail-urile din 15.01.2008 și 04.02.2008

transmise de directorul Departamentului de Tehnologia Informației al CSSPP),

din care rezultă că CSSPP a implementat procesul de mediere.

Astfel fiind, întrucât administratorii au hotărât să repartizeze

participanții care au aderat la doi administratori prin împărțirea acestor

participanți între cei doi administratori, reclamanta nu a făcut altceva decât

să respecte sistemul de mediere recomandat și implementat de CSSPP.

Reclamanta mai învederează că probele prezentate de către

Consiliul Concurenței în susținerea acuzațiilor nu sunt suficiente în

conformitate cu standardele impuse de art.6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Susține reclamanta că amenzile aplicate de Consiliul Concurenței

sunt dintre cele mai mari comparativ cu alte domenii, fiind stabilite în raport

cu cifra de afaceri, iar în domeniul pensiilor private aplicarea amenzii are un

impact negativ asupra imaginii și percepției publice a societății, deoarece

reputația administratorului este un element cheie care influențează decizia

participanților de a adera la fondul respectiv. Se arată, totodată, că maximul

amenzii aplicabile nu poate fi identificat deoarece se raportează la o cifră de

afaceri care este fluctuantă.

Luând în considerare nivelul amenzii, gravitatea acuzațiilor și

repercusiunile negative asupra societății, reclamanta consideră că acuzația

este o acuzație penală, în sensul prevederilor Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind incidente drepturile

și garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție. Sub acest aspect, se arată că

nu a fost stabilită nicio intenție a societății de a evita concurența cu alți

administratori și nici nu a fost stabilit vreun impact anticoncurențial de

utilizare a sistemului de mediere pentru alocarea participanților dublați. În

fapt, Consiliul Concurenței a presupus atât obiectul anticoncurențial, cât și

efectul anti-concurențial al sistemului de mediere.

Susține reclamanta că amenda aplicată a fost calculată în mod

eronat, cu încălcarea art.51 alin.(1) din Legea nr.21/1996, prin raportare atât

la valoarea bilanțului societății, cât și la valoarea bilanțului Fondului de

pensii administrat privat de„E”, deși fondul de pensii administrat privat este

o entitate separată față de S.C. „E” - Societate de Administrare a Fondurilor

de Pensii Private” S.A. și nu există nicio prevedere legală care explicit sau

implicit să prevadă că cifra de afaceri a fondului de pensii se include în

cifra de afaceri a societății de administrare a fondului de pensii, iar Ordinul

Consiliului Concurenței 101/2004 nu cuprinde nicio referire la bilanțul

fondurilor de pensii. În acest sens, reclamanta arată că activele Fondului de

pensii administrat privat de „E” și ale Fondului de pensii facultative „E”

Confort aparțin numai participanților în conformitate cu prevederile Legii

nr.411/2004 și ale Legii nr.204/2006, și prin urmare, nu sunt parte din

activele administratorilor. Mai susține reclamanta că cifra de afaceri în cazul

instituțiilor financiare este înlocuită de a zecea parte din valoarea

bilanțului, dar această prevedere nu se aplică S.C. „E - Societate de

Administrare a Fondurilor de Pensii Private” S.A., a cărei cifră de afaceri

trebuie să fie calculată strict pe baza veniturilor rezultate din activitatea

curentă, conform art.2.1. din Ordinul Consiliului Concurenței nr.101/2004.

În concluzie, calculul cifrei de afaceri al societății de

administrare nu ar trebui să fie determinat ca procent din active de care nu

poate dispune în nume propriu, deoarece acestea aparțin participanților.

Conform principiilor generale privind calculul cifrei de afaceri indicate în

Ordinul Consiliului Concurenței nr.101/2004, trebuie luat în considerare

venitul din activitățile curente desfășurate de societatea de administrare,

conform obiectului său de activitate. Acest venit reprezintă exact venitul pe

care este îndreptățită societatea de administrare să îl obțină din comisionul

de administrare, din contribuții brute, comisionul de administrare din activul

fondului, penalitatea de transfer și din tarifele pentru solicitări de

informații din partea participanților, conform legislației în vigoare.

Întâmpinarea formulată de Consiliul Concurenței

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, pe de o parte, fapta la care

a participat și reclamanta întrunește condițiile prevăzute de art.5 alin.(1)

din Legea nr.21/1996 și, pe de altă parte, fapta are la bază voința proprie a

participanților, inclusiv a societății reclamante, de a împărți acei

participanți care semnaseră acte de aderare cu două fonduri de pensii private.

Reclamanta invocă în apărare o recomandare/indicație din partea autorității de

reglementare, în sensul utilizării sistemului medierii, inexistentă în fapt și

care nu poate să legitimeze fapta anticoncurențială la care societatea a fost

parte. Astfel, în cauza de față, există obiect anticoncurențial, există efect

anticoncurențial, precum și vinovăția reclamantei. Autoritatea de reglementare

nu a indicat utilizarea sistemului medierii, in forma practicată de

administratori.

În dezvoltarea motivării caracterului anticoncurențial al

obiectului acordului dintre administratori, pârâtul prezintă cadrul legal care

a stat la baza constituirii și funcționării pieței administrării private a

fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II), precum și specificul aparte al

pieței pe care s-a realizat înțelegerea, prin prisma momentului și modului în

care s-a constituit aceasta.

Împărțirea dublurilor, respectiv a acelor persoane care figurau

cu două acte de aderare individuale semnate cu două fonduri de pensii diferite,

ca acord de voință al administratorilor, nu a fost, în principiu, contestată de

administratori.

Documentele existente la dosarul cauzei demonstrează faptul că

administratorii fondurilor de pensii private obligatorii s-au implicat din

proprie inițiativă in comportamentul anticoncurențial și au decis ca „medierea”

să se realizeze prin împărțirea 50%-50% a dublurilor. Recomandarea de mediere

apare ca fiind în sensul negocierii/tratării cu persoanele care aderau la

fondul de pensii și nicidecum cu alți administratori. De altfel, în cuprinsul

minutelor întâlnirilor invocate de reclamantă, nu există vreo precizare din

partea CSSPP și nici din partea administratorilor, care să conducă la concluzia

că se impunea, ca soluție, medierea intre administratori, având ca rezultat

împărțirea clienților.

Procedura legală de soluționare a dublurilor presupunea

repartizarea aleatorie, în baza unui etalon rezultat în urma unei concurențe

efective între operatori, respectiv, cota de piață a acestora, etalon ce

reprezintă ponderea reală a respectivului administrator în alegerile

participanților.

Un act de aderare semnat de un participant reprezintă o alegere

a unui fond de pensii de către respectivul participant doar în măsura în care

actul îndeplinea condițiile necesare pentru a fi validat de către CSSPP.

În absența înțelegerii de împărțire 50%-50% între

administratori, participanții care figurau cu acte de aderare duble, fie pentru

că își exprimaseră voința de a adera la două fonduri, fie din cauza activității

agenților de vânzări, nu puteau fi validați și urmau să fie repartizați

aleatoriu între toate fondurile de pensii. Lipsa validării unui număr cât mai

mare din participanții înregistrați ca dubluri, număr care nu se cunoștea de

către administratori, putea conduce la o altă situație în ceea ce privește

ponderea reală a administratorilor în alegerea participanților.

Astfel, acordul de mediere a dublurilor reprezintă o înțelegere

cu obiect anticoncurențial, având aptitudinea de a produce efecte

anticoncurențiale prin denaturarea concurenței pe piața administrării private a

fondurilor de pensii, concurență care, manifestată liber și în condiții

corecte, cu respectarea regulilor aplicabile în materie, trebuia să conducă la

o structură a pieței care să reflecte numărul de participanți validați pentru

fiecare fond în parte.

În privința contestării efectelor anticoncurențiale ale

înțelegerii sancționate, pentru a intra sub incidența art.5 din Legea

nr.21/1996 sau a art.101 din TFUE, o înțelegere trebuie să aibă fie obiect, fie

efect anticoncurențial. Prin urmare, fiind vorba de o condiție alternativă,

este suficient că în cauză s-a demonstrat natura anticoncurențială a obiectului

acordului dintre administratori. Încercările reclamantei de a nega faptul că

înțelegerea sancționată a avut efecte anticoncurențiale oferă, în realitate,

argumente și confirmări suplimentare pentru natura anticoncurențială a

obiectului înțelegerii dintre administratori, înțelegere care avea capacitatea

de a afecta concurența, fiind aptă a determina o structură a pieței diferită de

cea care s-ar fi conturat în condițiile în care dublurile ar fi fost

repartizate aleatoriu, în baza cotelor de piață stabilite ca urmare a liberei concurențe

între administratori.

De asemenea, probele pe care se întemeiază decizia atacată sunt

probe conforme cu standardele impuse de art.6 din CEDO. După cum rezultă din

cuprinsul deciziei atacate, dovezile pe care s-a fundamentat constatarea

existenței încălcării dispozițiilor art.5 alin.(1) din Legea nr.21/1996 sunt

reprezentate, în primul rând, de documente emanând de la părțile implicate,

care conțin mențiuni exprese privind acordurile dintre acestea. Alte dovezi

indirecte, circumstanțiale, existente în cauză, sunt coroborate cu aceste

dovezi directe ale existenței laturii obiective și subiective a contravenției,

concluzia autorității de concurență rezultând ca urmare a analizei și

interpretării tuturor elementelor probatorii existente la dosar.

Modalitatea de stabilire a amenzii este conformă cadrului legal

în vigoare la data adoptării deciziei contestate, în condițiile în care

administratorii sunt societăți financiare, iar calificarea ca instituții

financiare este indisolubil legată de activitatea de administrare a fondurilor

de pensii și, prin urmare, este justificată considerarea fondului de pensii

drept un element de activ al administratorului.

Cererea reclamantei de solicitare a punctului de vedere al

Comisiei Europene – Direcția Generală Concurență

La termenul de judecată din 1 iunie 2011, reclamanta a formulat

o cerere prin care a solicitat punctul de vedere al Comisiei Europene –

Direcția Generală Concurență referitor la respectarea regulilor de concurență

comunitară în ceea ce privește aplicarea art.101 din TFUE, în sensul emiterii

unei opinii în care să se precizeze dacă aranjamentele dintre fondurile de

pensii private cu privire la distribuirea participanților dublați constituie o

înțelegere care are ca obiect prevenirea, restricționarea sau denaturarea

concurenței în sensul articolului 101, fiind astfel interzisă de prevederile

acestui articol.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr.4696 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel

București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât

următoarele:

- a respins solicitarea reclamantei privind adresarea unei

cereri Comisiei Europene pentru a comunica punctul de vedere referitor la

respectarea regulilor de concurență comunitară relativ la aplicarea art.81 TCE,

în prezent art.101 din TFUE, în privința înțelegerii dintre administratorii

fondurilor de pensii private;

- a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Considerentele instanței cu privire la

cererea de solicitare a punctului de vedere al Comisiei Europene – Direcția

Generală Concurență

Curtea de apel a reținut că aspectele ce se solicită a fi

clarificate au fost definite în jurisprudența Comisiei Europene și a

instanțelor comunitare.

Astfel, noțiunea de întreprindere a fost determinată în cauza

Hofner și Elser, definirea fiind menținută de instanțele comunitare care au

arătat că include orice entitate implicată într-o activitate economică,

indiferent de statutul său juridic sau modul în care este finanțată (cauzele

C-159-160/91, C-364/92, C-180-184/98, C-218/00). Noțiunea de înțelegere în

sensul prevederilor în materia concurenței a fost definită în cauza BayerSG v.

Comisie T-41/96, reținându-se că noțiunea respectivă acoperă acele situații în

care există un acord de voință între operatorii economici cu privire la implementarea

unei politici, urmărirea unui anume scop sau adoptarea unei linii specifice de

comportament pe piață. De asemenea, instanțele comunitare s-au pronunțat cu

privire la conținutul noțiunii de efect asupra comerțului (cauzele C-319/82,

Kerpen&Kerpen, C-240/82 și alții, Stichting Sigarettenindustrie, T-25/95 și

alții).

Totodată, în temeiul art.11 din Regulamentul nr.1/2003 al

Consiliului CE, Consiliul Concurenței a transmis Comisiei Europene rezumatul

raportului de investigație prin care a fost analizat comportamentul

administratorilor pe piața pensiilor private obligatorii, printre care și

reclamanta, primind confirmarea în legătură cu aplicarea coerentă cu practica

instituțiilor europene a conceptelor comunitare la situația de fapt.

4.2. Considerentele instanței cu privire la fondul cauzei

Prin Decizia nr.39/07.09.2010 a Consiliului Concurenței,

reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 382.215 lei, pentru

încălcarea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.c) din Legea nr.21/1996 și a

art.101 din TFUE, prin încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale având ca

obiect împărțirea clienților.

În cuprinsul deciziei menționate s-a reținut că, la data de

03.12.2007, prin Ordinul președintelui Consiliului Concurentei nr.402/2007, a

fost declanșată o investigație din oficiu având ca obiect posibila încălcare a

art.5 alin.(1) din Legea concurentei nr.21/1996, republicată și a art.101 din

TFUE de către agenții economici și asociațiile de agenți economici de pe piața

administrării fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) din

România.

Investigația a vizat două potențiale încălcări ale regulilor de

concurență pe piața administrării private a fondurilor de pensii obligatorii,

respectiv, o potențială înțelegere anticoncurențială de împărțire a clienților

între administratorii fondurilor de pensii și o potențială practică concertată

de fixare a comisioanelor de administrare.

În legătură cu ultimul aspect, în urma deliberărilor din data de

04.08.2010, Plenul Consiliului Concurentei a decis continuarea investigației

declanșate în baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr.

402/2007, nefiind încă adoptată o decizie.

În ceea ce privește analiza unei posibile înțelegeri

anticoncurențiale de împărțire a clienților, s-a constatat existența unor

înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect împărțirea clienților între

administratorii de fonduri de pensii private, între care și reclamanta.

Înțelegerile au vizat participanții înregistrați ca „dubluri”, în procedura de

aderare inițială la fondurile de pensii administrate privat.

Cu prilejul perioadei inițiale de aderare la Pilonul II al sistemului de pensii, când ca urmare a creării acestei piețe s-a înregistrat

cel mai mare număr de participanți (aproximativ 4 milioane), administratorii

fondurilor de pensii au realizat împărțirea bilaterală a participanților

înregistrați în același timp la două fonduri de pensii după propriile reguli.

Perioada în care s-a desfășurat procedura de aderare inițială a fost perioada

cheie, esențială pentru stabilirea ierarhiei pe piață.

Pe baza actelor și documentelor aflate la dosarul de

investigație, parte din acestea obținute în urma desfășurării mai multor

inspecții inopinate la sediile mai multor agenții economici și asociații de

agenți economici, prin Decizia nr.39/07.09.2010, Plenul Consiliului Concurenței

a constatat și sancționat încălcarea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.c) din

Legea nr. 21/1996 și ale art.101 din TFUE de către un număr de 14

administratori de fonduri de pensii administrate privat, între care și societatea

reclamantă.

Susținerile reclamantei privind inexistența obiectului sau

efectului anticoncurențial, nu au fost reținute de către prima instanță.

Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin.(1) din Legea nr.

21/1996, republicată, și ale art.101 din TFUE, rezultă că pentru existența

ipotezei reglementate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții: existența a cel puțin doi agenți economici sau asociații de agenți

economici; existența unei înțelegeri, a unei decizii a unei asociații de agenți

economici sau a unei practici concertate; înțelegerea să aibă ca efect

restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau

pe o parte a acesteia.

În cauza dedusă judecății, s-a constatat existența unei fapte

anticoncurențiale întrucât a existat o înțelegere, în sensul de concordanță a

voințelor societăților implicate, la care a participat și reclamanta, iar

această înțelegere are un obiect și, implicit, un efect anticoncurențial.

A reținut instanța că, între administratorii de fonduri de

pensii private, au existat acorduri bilaterale de împărțire a dublurilor,

reținându-se în mod corect faptul că în ceea ce privește aprecierea obiectului

anticoncurențial al înțelegerii de împărțire a clienților este suficient ca

înțelegerea să poată produce efecte negative asupra concurenței. Prin urmare,

înțelegerea trebuie să fie aptă în mod concret să împiedice, să restrângă sau

să denatureze concurența în cadrul pieței comune.

Caracterul anticoncurențial al acordurilor sancționate rezultă

din coroborarea următoarelor elemente: cadrul legal care a stat la baza

constituirii și funcționării pieței administrării private a fondurilor de

pensii obligatorii, specificul aparte al pieței pe care s-a realizat

înțelegerea, existența interesului administratorilor în privința modalităților

de soluționare a problemei dublurilor și potențialul acordurilor de a afecta

interesele participanților la fondurile de pensii obligatorii private,

interesele concurenților de pe piața pensiilor obligatorii private, precum și

structura unei piețe în formare, prin denaturarea rezultatului jocului

concurențial.

Sub aspectului cadrului legal relevant, instanța de fond a

observat că în cuprinsul deciziei contestate sunt menționate pe larg

dispozițiile legale aplicabile în cauză, din conținutul acestora reținându-se

că repartizarea aleatorie urma să se aplice în cazul persoanelor care, deși

aveau obligația să adere la un fond de pensii privat in faza inițială de

aderare, nu au aderat și, totodată, în cazul persoanelor înscrise în registru

ca invalidate. Repartizarea aleatorie se realiza de către Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, direct proporțional cu numărul

persoanelor validate pe fiecare fond de pensii administrat privat in parte, raportat

la totalul persoanelor validate pentru toate fondurile de pensii administrate

privat.

Procedura de repartizare aleatorie după criteriul numărului de

acte de aderare validate pe fiecare fond de pensii a fost prevăzută de Norma

nr.18/2007 emisă în aplicarea Legii nr.411/2004, în vederea implicării active a

jucătorilor din piață pentru atragerea participanților, precum și pentru

păstrarea poziției pe piață a administratorilor.

În concret, procedura de aderare inițială la fondurile de pensii

administrate privat a început la data de 17.09.2007 și s-a finalizat la data de

17.01.2008, în această perioadă orice salariat în vârstă de până la 45 de ani

având posibilitatea să adere la unul din fondurile de pensii administrate

privat existente pe piață. La finalizarea procesului de aderare inițială, toate

persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, care nu au aderat la unul din

fondurile existente pe piață, sau care au aderat la mai mult de un fond, urmau

să intre la procesul de repartizare aleatorie.

Astfel, la încheierea perioadei de aderare inițială, un număr de

332.706 de persoane, care nu au aderat la un fond de pensii administrat privat,

deși aveau această obligație, sau care au semnat acte de aderare la mai multe

fonduri de pensii, au fost redistribuite între cele 18 fonduri de pensii

existente la data respectivă, în funcție de cota de piață deținută de fiecare.

Perioada respectivă a fost decisivă pentru formarea pieței,

respectiv pentru determinarea structurii acesteia și a cotelor de piață

deținute de fiecare administrator, întrucât s-a înregistrat cel mai mare număr

de participanți.

La momentul realizării înțelegerii, piața administrării private

a pensiilor obligatorii, definită ca fiind piața relevantă, era o piață în

formare, ale cărei baze au fost constituite într-o perioada redusă de timp,

respectiv 4 luni de zile. În aceste condiții,a punctat curtea de apel,  era

important ca participanții la fiecare fond să fie câștigați pe criterii

corecte, având în vedere că structura pieței și poziția administratorilor

fondurilor de pensii depindea direct de numărul de participanți validați pentru

fiecare fond în parte.

Obținerea unei poziții cât mai bune pe piața pensiilor private

obligatorii, în faza de aderare inițială, era esențială pentru administratori,

întrucât avea efecte și asupra evoluției viitoare a structurii pieței, având în

vedere că potrivit prevederilor Legii nr. 411/2007, după finalizarea perioadei

de aderare inițială, participanții care nu aderaseră la un fond de pensii sau

cei care au fost invalidați, urmau să fie distribuiți aleatoriu între toți

administratorii de pe piață, proporțional cu cotele de piață obținute de

aceștia.

În legătură cu existența interesului administratorilor în

privința modalităților de soluționare a problemei dublurilor, s-a reținut că

acest interes rezultă din dezbaterile și corespondența purtată intre

administratori, precum și între aceștia și CSSPP.

Interesul mare al administratorilor pentru găsirea unei soluții

la problema dublurilor se justifică prin faptul că aceștia erau conștienți

anterior începerii perioadei de aderare inițială că se vor confrunta cu un

număr de dubluri. Pe de altă parte, înregistrarea unui număr mare de dubluri

era de natură să afecteze interesele directe ale administratorilor de a câștiga

cât mai mulți participanți, având în vedere că dublurile urmau a fi invalidate

si repartizate aleatoriu între toți administratorii de fonduri private și nu

doar între cei doi administratori de fonduri private la care se înregistraseră

dublurile.

Întrucât pe parcursul perioadei de aderare, administratorii au

transmis raportări bilunare către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale și au existat mai multe etape de validări intermediare,

rezultă că administratorii nu au putut cunoaște, la data înțelegerii, numărul

total de dubluri, dar se așteptau ca acest număr să fie mare.

Prin urmare, nu poate fi reținut caracterul nesemnificativ al

numărului de dubluri ce urmau să se înregistreze și nici al avantajelor

obținute, având în vedere că intenția administratorilor era de a obține profit,

iar acordurile de mediere a dublurilor erau încheiate în vederea obținerii unui

rezultat pozitiv.

Se poate concluziona astfel potrivit primei instanțe, că

medierea participanților înregistrați ca dubluri intre administratorii

fondurilor private obligatorii, mediere realizată, in fapt, printr-o înțelegere

de împărțire 50%-50% a acestor dubluri, a avut un  potențial de afectare,

respectiv de denaturare a concurenței pe piața administrării private a

pensiilor obligatorii. Potențialul de afectare a vizat o situație de fapt în

care s-au aplicat principiile liberei concurențe, în sensul  că s-a prevăzut ca

repartizarea aleatorie a dublurilor să se realizeze în funcție de cota de piață

obținută de administratori în urma concurentei efective.

Susținerile reclamantei potrivit cărora autoritățile ar fi

stabilit o procedură care ar fi cuprins obligația administratorilor de a

negocia împărțirea dublurilor intre ei, sunt neîntemeiate.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă, reține aceeași

instanță, că administratorii fondurilor de pensii private obligatorii s-au

implicat din proprie inițiativă in comportamentul anticoncurențial si au

hotărât ca  „medierea” să se realizeze prin împărțirea dublurilor. Astfel,

administratorii, printre care și reclamanta, au acționat în deplină libertate

decizională, împărțirea dublurilor fiind exclusiv rezultatul voinței acestora.

Acțiunile autorității de reglementare nu au fost de natură a

înlătura posibilitatea administratorilor de a adopta un comportament conform

normelor în materia concurenței și nu pot constitui o cauză de înlăturare a

răspunderii contravenționale a reclamantei.

Apărările reclamantei în sensul că modul în care au procedat

administratorii fondurilor de pensii private obligatorii in privința dublurilor

ar fi fost recomandat de CSSPP sunt contrazise și de aspectele reținute în

minutele întâlnirilor la care face referire societatea reclamantă.

În acest sens, din cuprinsul minutei întâlnirii din data de

22.10. 2007,  rezultă că reprezentantul CSSPP nu a indicat în mod expres

soluția medierii, ci printre alte probleme, a semnalat participanților aspectul

aderărilor multiple, arătând că dublurile din prima raportare se regăsesc si în

cea de a doua, fapt ce  denotă că administratorii nu au luat măsuri de

eliminare a acestui aspect. Ca răspuns la problema semnalată de autoritatea de

reglementare, administratorii au identificat diferite posibilități pentru a

soluționa problema dublurilor, altele însă decât medierea.

De asemenea, la întâlnirea din data de 26.11.2007, din cuprinsul

minutei reiese că, urmare a analizei CSSPP, s-a constatat faptul că multe

dintre dubluri sunt făcute de brokerii care lucrează cu mai mulți

administratori. Ca răspuns, unii administratori au semnalat autorității de reglementare

faptul că participanții refuză să dea declarații notariale in situațiile in

care există suspiciuni de fals. În acest context, reprezentantul CSSPP a

menționat că în cazul în care există dubluri pentru o persoană care nu a semnat

decât un singur act de aderare, această persoană trebuie să dea o declarație

notarială privind opțiunea sa,  recomandându-se administratorilor să medieze

situația celor invalidați.

Rezultă astfel, că recomandarea de mediere a reprezentantului

CSSPP a fost făcută în sensul negocierii cu persoanele care aderau la fondul de

pensii și nu în sensul medierii între administratorii fondurilor de pensii

private obligatorii, care să aibă ca rezultat împărțirea clienților.

Totodată, din conținutul corespondenței purtate între CSSPP și

administratori, inclusiv a e-mailurilor din 15.01.2008 și 04.02.2008, nu se

poate reține că autoritatea de reglementare a acceptat alocarea dublelor

opțiuni de către administratorii fondurilor de pensii private obligatorii.

Prin urmare, implicarea CSSPP a fost în sensul că

administratorii să depună eforturi pentru a determina, în cazul dublurilor,

autenticitatea actelor de aderare și voința reală a participantului, și nu de

a-și împărți clienții.

În ceea ce privește acordul administratorilor pentru împărțirea

dublurilor, din probele prezentate în  cuprinsul deciziei contestate, instanța

reține că această împărțire s-a făcut în mod bilateral. Astfel, fiecare din cei

doi administratori, la care participanții figurau cu două acte de aderare

individuale diferite, a fost de acord să împartă aceste dubluri în proporție de

50%-50%, contrar procedurii obligatorii prevăzute de Norma 18 în cazul

dublurilor.

Comportamentul anticoncurențial al administratorilor fondurilor

de pensii private obligatorii ce a fost sancționat prin decizia contestată, nu

poate fi justificat de cerințe legislative, care să exonereze de răspundere

contravențională societățile implicate, inclusiv reclamanta.

Pentru motivele arătate, instanța a constatat că împărțirea

dublurilor între administratori, printre care și reclamanta, a fost în mod

corect calificată drept o înțelegere cu obiect anticoncurențial, care atrage

aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.c) din Legea nr.21/1996.

De asemenea, curtea de apel a considerat că prin decizia

contestată s-a reținut în mod corect și încălcarea dispozițiilor art. 101 din

TFUE.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată,

în România poate fi administrator al unui fond de pensii orice entitate

autorizată pentru această activitate într-un alt stat membru al Uniunii

Europene sau aparținând Spațiului Economic European, fiind exceptată de la

cerința autorizării de către CSSPP.

Administratorii autorizați în România pot primi contribuții de

la participanți si angajatori dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau

aparținând Spațiului Economic European. O practică anticoncurențială care

afectează întreaga piață a administrării fondurilor de pensii private

obligatorii din România, este susceptibilă să afecteze  și cetățenii altor state

membre ale Uniunii Europene și implicit, comerțul între statele membre.

În cauză, având în vedere repartizarea în teritoriu a

societăților de administrare a fondurilor de pensii obligatorii administrate

privat și a participanților, piața relevantă geografică a fost definită ca

fiind piața națională, care reprezintă astfel o parte substanțială a pieței

comune. În ceea ce privește înțelegerile orizontale care privesc un întreg stat

membru, acestea sunt în mod normal susceptibile să afecteze comerțul între

statele membre.

Existența unei înțelegeri având ca obiect împărțirea clienților

înregistrați ca dubluri s-a reținut pentru un număr de 14 dintre cele 18

societăți care au intrat pe Pilonul II de pensii, în anul 2007. După

finalizarea procesului de repartizare aleatorie, respectiv, martie 2008, prin

raportare la numărul de participanți, cei 14 administratori cumulau peste 90%

din piața relevantă a produsului.

Prin urmare, activitatea de investire a activelor fondurilor de

pensii de către administratorii de pe Pilonul II nu se limitează la teritoriul

României, ci prezintă potențial de afectare a comerțului statelor membre.

În privința considerării administratorilor ca fiind societăți

financiare, s-a reținut că în mod corect în decizia contestată au fost avute în

vedere dispozițiile art.2 alin.(1) pct.8 și art.57 din Legea nr.411/2004

privind fondurile de pensii administrate privat, ale art.2 alin.(1) pct.15 și

art.54 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, ale art.7 alin.(1)

pct.14 și art.18 alin.(1) lit.k) din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de

credit, din coroborarea cărora rezultă că natura activității societăților de

administrare este similară celei desfășurate de instituțiile financiare. Ca

urmare, la stabilirea amenzilor aplicate administratorilor fondurilor de pensii

private, cifra de afaceri a fost înlocuită cu a zecea parte din valoarea

bilanțului acestora, conform art.65 lit.a) din Legea nr.21/1996, în forma în

vigoare la data deliberărilor cu privire la contravenția săvârșită de fiecare

societate.

În ceea ce privește amenda aplicată reclamantei, în mod corect

aceasta a fost stabilită prin luarea în considerare a fondului de pensii ca

activ al administratorului, în raport de dispozițiile art.57 alin.(2) din Legea

nr.411/2004, fiind respectată limita maximă de 10% prevăzută de Legea

nr.21/1996 și limitele stabilite în Instrucțiunile privind individualizarea

sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art.56 din Legea nr.21/1996.

Totodată, întrucât s-a reținut că fapta săvârșită a avut durata mai mică de un

an, nivelul de bază al amenzii stabilit în funcție de gravitatea și durata

faptei a fost de 4% din cifra de afaceri a societății reclamante. De asemenea,

nivelul de bază al amenzii a fost diminuat cu 50% prin reținerea unei circumstanțe

atenuante. Prin aplicarea acestei reduceri, s-a avut în vedere capacitatea

financiară a reclamantei, amenda finală aplicată fiind astfel de 2% din cifra

de afaceri.

de

S.C.

„ E” – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. –

București

Împotriva sentinței nr.4696 din 6.07.2011 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat

recurs reclamanta S.C. „E” – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii

Private S.A. – București, invocând, în drept,  dispozițiile art. 304

1

Cod procedură civilă.

Recurenta critică, în principal, modul în care au fost aplicate

prevederile  art. 5 din Legea nr. 21/1996 a concurenței  și art. 101 din TFUE,

susținând că  sentința nu este  motivată corespunzător și cuprinde  aprecieri

greșite  în  evaluarea  și calificarea  înțelegerii  dintre administratori cu

privire la împărțirea dublurilor, considerată  eronat  anticoncurențială prin

obiect.

Raportându-se la considerentele esențiale ale  hotărârii

atacate, recurenta afirmă, în primul rând că adoptarea unei metode de  alocare

diferite de cea prevăzută în legislația aplicabilă nu  determină implicit

concluzia că scopul administratorilor a fost  restrângerea, împiedicarea sau

denaturarea  concurenței. Recurenta combate  presupusa  rațiune

pro-concurențială a sistemului loteriei, arătând că, spre deosebire de grupul

de participanți care nu  a aderat  la  nici un fond de  pensii, participanții

cu acte de  aderare duble își exprimaseră preferințele pentru anumite fonduri,

așa încât împărțirea lor prin sistemul loteriei între fondurile la care aceștia

nu au aderat nu ar fi recompensat fondurile care avuseseră inițial succes în

atragerea lor. În același context, recurenta mai arată că a avut intenția

comercială de a-i transforma pe potențialii participanți în participanți finali

pentru maximizarea profitului, dar nu a restricționat în niciun mod, direct sau

indirect, pe ceilalți administratori și nici  pe participanți, care se puteau

transfera la  alți administratori.

Referitor la numărul dublurilor și  impactul  înțelegerii

asupra  structurii  pieței,  recurenta combate concluzia la care a ajuns  prima

instanță, insistând asupra modificării  nesemnificative a cotelor de  piață ale

administratorilor: de numai 0,01-0,23%, ca efect al  înțelegerii incriminate,

împrejurare care nu susține ideea unei  denaturări „considerabile” a

concurenței. Mai arată că în cadrul  întâlnirii din 12 noiembrie 2007 dintre

reprezentanții administratorilor  și reprezentanții CSSPP și  CNPAS  i s-a

adus la cunoștință că „există aproximativ 75.000 de dubluri”, în realitate

58.000 de dubluri, număr nesemnificativ față de  numărul total de

participanți: 4.000.000.

Apărările Consiliului Concurenței

Prin întâmpinarea formulată, intimatul  a  solicitat

respingerea  recursului ca nefondat, însușindu-și considerentele esențiale ale

sentinței  care  conduc la  concluzia  că Decizia  Plenului Consiliului

Concurenței nr. 39/2010 este legală atât  în privința  incidenței  dispozițiilor

art. 5 alin.(1) lit.c) din  Legea  concurenței  și a dispozițiilor  art. 101

TFUE, cât și  în partea   referitoare la  amenda  stabilită  în sarcina  „E”.

Răspunzând  criticilor formulate  de  recurentă,  intimatul a

insistat  asupra  caracterului  anticoncurențial al înțelegerii  prin  obiectul

său, afectarea  concurenței fiind  implicită; prin  însăși natura sa, fapta are

capacitatea de a denatura concurența pe piața  pensiilor private obligatorii

într-un  moment esențial  al  formării  acestei  piețe.

Referitor la cadrul legal relevant, intimatul  a arătat că

Norma  nr. 18/2007 reglementa repartizarea aleatorie de către Casa Națională

de  Pensii și  Asigurări Sociale la unul din  fondurile  administrate  privat,

direct  proporțional  cu  numărul  persoanelor  validate pe fiecare fond de

pensii privat, raportat la totalul persoanelor validate pentru  toate

fondurile  de pensii administrate privat, această procedură fiind prevăzută  de

legiuitor ca o  măsură  de  stimulare a   jucătorilor  din  piață, având

scopul de a păstra  poziția pe piață a administratorilor, astfel   cum aceasta

fusese  obținută  în urma  concurenței libere  și  corecte  între aceștia.

Intimatul a mai  susținut  în conturarea  aceleiași  idei că

specificul  aparte  al pieței pe care  s-a  realizat  înțelegerea, prin prisma

momentului  și a  modului  în care  s-a  constituit  aceasta, precum  și

interesul  administratorilor  în privința  modalităților  de soluționare a

problemei  dublurilor, în contextul  incertitudinii, la momentul  realizării

înțelegerii,  asupra  numărului de dubluri care  se  vor  înregistra – ei

așteptându-se să  fie  foarte mare – sunt  elemente  care au fost  judicios

analizate  de prima instanță și  justifică  soluția adoptată.

În privința caracterului „nesemnificativ” al numărului de

dubluri și al  avantajelor  obținute,  invocate de  recurentă, intimatul a

arătat că  acestea sunt  constatări  ulterioare  faptei de  împărțire a

dublurilor și se poate spune că sunt rezultatul hazardului, nicidecum al

intenției părților. Fără a nega  în mod  absolut că   administratorii ar fi

avut în vedere și respectarea voinței participanților –dubluri, intimatul

consideră că  scopul principal  al  acordurilor de  „mediere” l-a reprezentat

obținerea unui număr  cât mai mare de participanți, alegând certitudinea

oferită de  „mediere” incertitudinii oferite de  repartizarea  aleatorie.

Legat de  incidența  în cauză a  dispozițiilor art. 101 din

TFUE, intimatul a arătat că s-a reținut în mod corect aptitudinea  acordului de

a afecta comerțul dintre statele membre, fiind îndeplinite  condițiile indicate

în Orientările Comisiei Europene privind  conceptul de  efect  asupra

comerțului  din art. 81 și 82 din  Tratatul CE (actualele  art. 101 și 102 din

TFUE).

Procedura  derulată  în recurs

În cadrul  probei cu  înscrisuri, conform art. 305 Cod procedură

civilă, recurenta a depus  la  dosarul cauzei în ședința publică  de la 19

octombrie  2012: proiectul  Normei  privind  aderarea  inițială și  evidența

participanților la fondul de  pensii administrat  privat  din data de 1 iunie

2007 și observațiile pe care administratorii de  pensii private le-au adresat

CSSPP cu privire la proiect, minuta  întâlnirilor din 22 octombrie  2007 și

12  noiembrie  2007, Extras din  Registrul  administratorului Pilonului II de

pensii, precum  și  două opinii legale formulate de prof. dr. G.O. fost

președinte al Consiliului Concurenței și șeful catedrei de  Economie a

Universității Politehnice București și de prof. PJS, profesor de drept

european, specializat în dreptul  concurenței, la Facultatea de Drept a Universității  din  L, Olanda.

De asemenea, pe parcursul soluționării cauzei, dată fiind

complexitatea deosebită a acesteia, ambele  părți au  depus la  dosar

concluzii  scrise, precizări  și  puncte de vedere, detaliind  aspectele

esențiale.

S-a prezentat pe larg contextul în care a intervenit între

administratori înțelegerea  de împărțire a  dublurilor, impactul  acesteia,

precum  și  jurisprudența  CJUE relevantă, fiecare  dintre părțile litigante

orientându-și argumentația în susținerea  punctului  său de vedere.

Considerentele Înaltei Curți asupra  recursului

Examinând  sentința atacată prin prisma  criticilor  formulate

de  recurentă, a apărărilor  din  întâmpinare, cât și  sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

Cod procedură civilă, având în  vedere  ansamblul

probator administrat în primă instanță și în recurs, concluziile  scrise,

precizările  și  punctele de  vedere  exprimate în recurs,  jurisprudența  CJUE

relevantă, Înalta Curte a ajuns la  concluzia  că recursul  SC E– Societate de

Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. București este fondat,

pentru  argumentele  expuse  în continuare.

1.Argumente de drept  și de fapt relevante

Obiectul acțiunii judiciare, detaliat la

pct.I.1

din

această decizie, vizează efectuarea unui control de legalitate asupra  Deciziei

nr. 39 din  7 septembrie  2010 a Consiliului Concurenței, din  perspectiva

recurentei-reclamante  „E”, amendată cu  382.215 lei.

Prin acest  act  administrativ  au fost  sancționate  cu amenzi

contravenționale 14 societăți comerciale – administratori ai  fondurilor de

pensii private,