ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 468/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2068/2/2008

reclamanta SC F.M.C.R. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul

Concurenței solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să

dispună anularea Deciziei pârâtului nr. 12 din data de 3 martie 2008 și

suspendarea executării acesteia până la soluționarea irevocabilă a prezentei

cauze, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta arată că decizia contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât sancțiunea contravențională i-a fost aplicată după împlinirea

termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.

180/2002.

De asemenea,

reclamanta susține că nu a săvârșit o faptă anticoncurențială, respectiv că nu

a participat la realizarea unei înțelegeri anticoncurențiale.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, arătând în motivare că termenul de

prescripție pentru faptele săvârșite de reclamantă este cel de trei ani.

La data de 24 iunie 2008,

petenta SC R.F. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin

care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

La data de 23

septembrie 2008, instanța a calificat această cerere ca fiind o cerere de

intervenție în interesul pârâtului și a încuviințat-o în principiu.

De asemenea, prin

aceeași încheiere de ședință, instanța a dispus conexarea la cauza de față a Dosarului

nr. 2155/2/2008, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164

C. proc. civ.

De menționat că prin

acțiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 2155/2/2008 reclamanta SC O.M. SRL

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței solicitând suspendarea Deciziei

pârâtului nr. 12 din data de 3 martie 2008.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că decizia atacată este nelegală și netemeinică

pentru aceleași argumente dezvoltate și în acțiunea formulată de reclamanta SC

F.M.C.R. SRL.

Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3586

din 19 decembrie 2008, a admis acțiunea și cererea conexă, a anulat Decizia nr.

12 din data de 3 martie 2008 și a respins ca neîntemeiată cererea de

intervenție accesorie.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia

contestată în cauză, societățile reclamante au fost sancționate cu amenzi

contravenționale în sumă de 6% din cifra acestora de afaceri, în temeiul art. 51

din Legea concurenței, întrucât s-a reținut în sarcina acestora încălcarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. f) din legea anterior arătată, prin

săvârșirea unor fapte anticoncurențiale.

Curtea a apreciat că

aplicarea amenzii contravenționale este prescrisă, întrucât Legea concurenței nr.

21/1996 - legea specială în materie - nu prevede un termen special de

prescripție, iar potrivit art. 61 din această lege, în forma sa inițială,

intrată în vigoare la data de 30 ianuarie 1997 și nemodificată la data

licitației, contravențiilor prevăzute la art. 55 lit. b) și e) și la art. 56

lit. d) din Lege li se aplică prevederile O.G. nr. 2/2001, cu excepția art. 25

și 27.

În concepția primei

instanțe, în cauză nu sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, în

ceea ce privește termenul general de prescripție, întrucât acesta se referă

doar la acțiunile patrimoniale și nu la cele privind anularea sancțiunilor

contravenționale.

În fundamentarea

soluției adoptate, instanța de fond a evidențiat că, la data epuizării faptei

anticoncurențiale reținute ca fiind săvârșite de către reclamante, nu era în

vigoare O.U.G. nr. 121/2003, motiv pentru care erau incidente dispozițiile art.

61 din Legea concurenței în forma inițială.

În opinia

judecătorului fondului cauzei, împrejurarea că în art. 61 din legea în discuție

nu se făcea trimitere și la contravenția prevăzută de art. 56 lit. a) din Legea

nr. 21/1996 nu poate conduce la concluzia că acestei fapte i s-ar aplica alte

dispoziții decât cele prevăzute de lege în materie contravențională.

Totodată, prima

instanță a menționat că în speța de față nu se aplică nici termenul de 5 ani,

prevăzut de O.U.G. nr. 121/2003, atâta vreme cât la momentul epuizării faptei

acest act normativ nu era în vigoare: fapta contravențională cu caracter

continuu a fost săvârșită la data de 1 august 2003 (data câștigării

licitației), iar sancțiunea a fost aplicată la data de 3 martie 2008.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței și intervenienta SC R.F.

SRL.

I. Recurentul

Consiliul Concurenței a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii

judecătorești atacate, respingerea acțiunii principale și a cererii conexe ca

neîntemeiate.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul susține faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele

critici:

a) Prima instanță nu

a ținut seama de caracterul atipic al contravenției prevăzută de art. 56 lit. a)

din Legea concurenței, în forma inițială.

Astfel, din

conținutul legii aflate în discuție (în vigoare la data epuizării contravenției

săvârșite de SC F.M.C.R. SRL, și SC O.M. SRL), rezultă că o primă categorie de

contravenții specifice domeniului concurenței, respectiv cele de la art. 55 lit.

b) și e) și art. 56 lit. d) erau constatate prin procese-verbale încheiate

de către inspectorii de concurență, acestea reprezentând caracteristicile unor

contravenții clasice.

Pentru cea de-a doua

categorie de contravenții reglementate de lege, adică cele de la art. 55 lit. a)

și art. 56 lit. a) și c), legiuitorul a prevăzut o procedură specială, în

sensul că acestea erau constatate de Comisiile sau Plenul Consiliului

Concurenței, prin decizie.

Caracterul atipic al

acestor contravenții este dat, pe de o parte, de faptul că ele reprezintă cele

mai grave încălcări în materie, fiind vorba de practici anticoncurențiale care,

de cele mai multe ori, sunt tacite sau secrete și nu ajung în atenția

Consiliului Concurenței decât ca urmare a producerii unor efecte pe piață, iar

pe de altă parte, de diversitatea acțiunilor ce pot constitui elementul

material al încălcării art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, precum și de

dificultatea de a descoperi și proba aceste fapte.

Întrucât practicile

anticoncurențiale, constând în încălcarea art. 5 alin. (1) din legea analizată,

ajung să fie cunoscute, de cele mai multe ori, doar prin intermediul efectelor

pe care le produc pe piață, este necesară trecerea unui interval mare de timp

de la momentul săvârșirii faptei și până la momentul în care este posibilă

descoperirea ei.

Legiuitorul a

realizat o distincție clară între regimul juridic aplicabil celor două tipuri

de contravenții, reglementate de Legea concurenței, respectiv cele care au

caracteristicile unor contravenții clasice, pentru care sunt aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 2/2001, după cum se prevede în mod expres în art. 61 din

legea analizată, în forma inițială, și cele atipice, care nu pot fi constatate

și sancționate decât potrivit procedurii prevăzute de legea specială, respectiv

Legea nr. 21/1996.

b) Fapta anticoncurențială

reținută de Consiliul Concurenței, prin decizia contestată, nu era prevăzută de

art. 61 din lege printre contravențiile cărora li se aplicau prevederile O.G. nr.

2/2001.

Ca atare, printr-o

interpretare și aplicare greșită a prevederilor legale incidente în materie de

practici anticoncurențiale, instanța de fond a reținut ca fiind prescris

dreptul autorității de concurență de a aplica sancțiunea contravențională în

cauza dedusă judecății.

c) În cazul în care

s-ar accepta interpretarea realizată de judecătorul fondului, în sensul că este

aplicabil în speță termenul de 6 luni pentru constatarea și sancționarea faptei

contravenționale, s-ar ajunge la situația în care reglementarea acestor

contravenții ar fi lipsită de orice efect juridic.

Mai precis, Consiliul

Concurenței ar trebui să descopere acele fapte anticoncurențiale care sunt cele

mai grave încălcări ale Legii concurenței în condițiile în care ele ajung să

fie cunoscute, de cele mai multe ori, doar prin intermediul efectelor pe care

le produc pe piață. Pentru ca aceste încălcări să poată fi constatate, prin

efectele pe care le produc, este necesară trecerea unui interval chiar mai mare

de 6 luni de la momentul săvârșirii faptelor și până la momentul apariției

efectelor pe piață, care face posibilă descoperirea acestora.

În plus, dacă s-ar

admite că, în unele cazuri, efectele unor practici anticoncurențiale apar în

aceste 6 luni, în care curge termenul de prescripție, pentru a putea emite o

decizie de constatare și sancționare a acestora, Legea concurenței obligă

autoritatea de concurență să deschidă o investigație în cadrul căreia să

probeze fapta anticoncurențială.

Pentru dovedirea

practicilor anticoncurențiale este nevoie de strângerea unui volum mare de

informații, în funcție de complexitatea cazului, atât de la agentul economic

supus investigației, cât și de la concurenții acestuia. Coroborarea acestor

informații se face în cadrul investigației, care se finalizează printr-un

raport. Acesta trebuie trimis, cu cel puțin 30 de zile înainte de data

stabilită pentru audieri,părților implicate în procedura de investigație pentru

a-și putea formula apărările și observațiile la raport. Emiterea deciziei

Consiliului Concurenței, prin care se constată și se sancționează o practică

anticoncurențială, se face în urma audierilor care se desfășoară în fața

Plenului autorității de concurență, audieri în care părțile implicate își

formulează apărările.

Prin urmare,

deținătorul dreptului de a aplica o sancțiune contravențională, respectiv

autoritatea de concurență, trebuie să aibă posibilitatea reală de a proceda la

valorificarea acestui drept în cadrul termenului de prescripție.

d) Având în vedere

faptul că art. 5 și art. 6 din Legea nr. 21/1996 reprezintă transpunerea în

dreptul național a normelor de drept comunitar, respectiv art. 81 și art. 82

din Tratatul C.E., iar procedura este similară celei pe care Comisia Europeană

o parcurge pentru depistarea practicilor anticoncurențiale, prin această

reglementare legiuitorul român a dorit să confere Consiliului Concurenței nu

doar un drept virtual de a constata faptele interzise de lege și aplica

sancțiunile corelative, ci a urmărit să confere acestuia dreptul de a aplica

efectiv normele de concurență.

II. Recurenta SC R.F.

SRL a solicitat, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea

cercetării fondului cauzei.

În motivarea cererii

de recurs au fost individualizate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătându-se de către recurentă faptul că prima instanță a făcut o aplicare

greșită a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 la speța de față, fără a ține seama de

caracterul complex și gravitatea faptelor anticoncurențiale, care presupun o

investigație amplă, pe durată nedeterminată.

Recurenta a precizat

că, fiind vorba de o contravenție specifică și continuă, momentul începerii

curgerii termenului de prescripție a aplicării sancțiunii contravenționale se

situează la data constatării existenței faptei contravenționale de către

organul abilitat de lege în acest sens.

Intimata SC F.M.C.R.

SRL a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea ca nefondate a celor

două recursuri.

Analizând sentința atacată,

în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

În urma investigației

declanșate la data de 9 septembrie  2005 pe piața produselor și serviciilor

pentru dializă din România s-a stabilit că între SC F.M.C.R. SRL, SC A.I.

S.R.L. și SC O.M. SRL s-a realizat o înțelegere de tip cartel, având ca obiect

participarea, în mod concertat, cu oferte trucate, la licitația organizată de

Ministerul Sănătății și C.N.A.S., în anul 2003, în cadrul subprogramului

național de nefrologie - dializă „Prevenție în patologia nefrologică și

dializă”.

În urma acestei

constatări, Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 12 din data de 3 martie 3008

prin care a reținut faptul că cele trei societăți comerciale anterior

individualizate au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea

concurenței nr. 21/1996, motiv pentru care, în temeiul art. 51 din această

lege, au fost sancționate cu amendă contravențională în cuantum de 6% din cifra

lor de afaceri pe anul 2007.

De asemenea, pârâtul

a constatat încălcarea art. 9 din legea în discuție și de către Ministerul

Sănătății, întrucât acesta, în calitate de autoritate a administrației publice

centrale în domeniul sănătății, în perioada 2004 - 2006, nu a organizat anual

licitații pentru realizarea Programului, înlăturând prin aceasta posibilitatea

de manifestare a concurenței pe piața produselor de dializă din România.

Înalta Curte

apreciază că soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția

prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea

contravențională este greșită.

Astfel, în cauză,

după cum s-a relevat anterior, părțile au susținut, potrivit cu interesul lor

procesual, că se aplică termenul de prescripție de 6 luni (prevăzut de art. 13

din O.G. nr. 2/2001) - intimatele, respectiv termenul general de prescripție de

3 ani, reglementat de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 - recurentele.

În forma sa inițială,

Legea nr. 21/1996 nu conținea nicio reglementare privind prescripția aplicării

și executării sancțiunilor contravenționale, singura mențiune indirectă fiind

cea cuprinsă în art. 61: „contravențiilor prevăzute la art. 55 lit. b) și e)

și la art. 56 lit. d) din prezenta lege li se aplică prevederile Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25 - 27.”

Acest articol a fost

modificat la data de 10 decembrie  2003, prin O.U.G. nr. 121/2003.

Prin acest din urmă

act normativ au fost introduse prevederi speciale în materie de prescripție

referitoare la instituirea unor termene particulare, la începutul prescripției,

la întreruperea prescripției și la așa - numita prescripție specială (maximă).

În urma acestor

modificări, Legea nr. 21/1996, republicată, conține următoarele prevederi

legale noi privind prescripția contravențiilor săvârșite în materie de

concurență:

Art. 58: (1) Dreptul

Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale se prescrie după

cum urmează:

a) în termen de 3

ani, în cazul încălcării prevederilor art. 5 lit. c), d) și e);

b) în termen de 5

ani, în cazul tuturor celorlalte încălcări ale prevederilor prezentei legi.

(2) Prescripția

dreptului la acțiune al Consiliului Concurenței începe să curgă de la data

încetării practicii anticoncurențiale. În cazul încălcărilor legii, ce au

caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripția începe să curgă de

la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial în cauză.

Înalta Curte

apreciază că este aplicabil în speță termenul de prescripție de 5 ani, prevăzut

de actualul art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996, republicată.

Astfel, după cum s-a

reținut anterior, licitația aflată în discuție s-a derulat în cursul anului

declarate câștigătoare ale licitației și C.N.A.S., s-au încheiat contractele de

furnizare de produse farmaceutice și/sau materiale sanitare specifice, necesare

realizării Programului. Pe considerentul necesității asigurării continuității

tratamentului bolnavilor cuprinși în cadrul Programului, prin acte adiționale,

aceste contracte anterior descrise au fost prelungite pe tot parcursul anilor

2004 - 2007.

De precizat că, prin

decizia contestată, intimatul Consiliul Concurenței a reținut împrejurarea că

faptele anticoncurențiale au avut ca efect eliminarea concurenței pe piața

dializoarelor din România, în perioada 2003 - 2007; efectele înțelegerii au

continuat să se producă în toată perioada menționată, întrucât în această

perioadă nu au fost organizate alte licitații în cadrul Programului (a se vedea

fila 78 dosar fond).

Contravențiile

sancționate prin decizia Consiliului Concurenței sunt contravenții continue,

care s-au produs până la data de 31 decembrie  2007, când aceste contracte de

furnizare de produse farmaceutice și-au încetat aplicabilitatea.

Ca atare, momentul de

la care începe să curgă termenul de prescripție a aplicării sancțiunii

contravenționale în cazul contravențiilor analizate în prezenta cauză este 31

decembrie 2007.

Decizia atacată a

fost emisă la data de 3 martie 3008, în interiorul termenului de prescripție de

5 ani.

Pe de altă parte,

este de precizat faptul că, și în ipoteza în care s-ar admite teza intimatelor-reclamante

în sensul aplicabilității în cauza de față a dispozițiilor art. 13 din O.G. nr.

2/2001, dreptul Consiliului Concurenței de a aplica sancțiunea contravențională

nu ar fi prescris.

Astfel, din

interpretarea art. 13 alin. (2) din ordonanța anterior arătată, rezultă că în

cazul contravențiilor continue termenul de prescripție curge de la data

constatării faptei numai în situația în care aceasta nu fusese epuizată.

Așadar, întrucât este

vorba de o contravenție continuă care s-a epuizat la data de 31 decembrie 2007,

și termenul de prescripție de 6 luni ar fi fost respectat, întrucât decizia

contestată a fost încheiată la data de 3 martie 2008.

În consecință, în

raport de cele anterior reținute și de faptul că prima instanță a pronunțat o

hotărâre fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 312 alin. (5)

teza I C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea contenciosului

administrativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Consiliul Concurenței și SC R.F. SRL Craiova împotriva sentinței

civile nr. 3586 din 19 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2010.