ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3221/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC M.S. SRL a solicitat în contradictoriu pârâtul C.C., obligarea

acestuia la emiterea deciziei prevăzute de art. 45 din Legea nr. 21/1996,

republicată, cu privire la investigația declanșată în baza Ordinului nr. 175/2005.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a depus, la data de 06 iulie 2005, o plângere privind abuzul de

poziție dominantă săvârșit de către C.N.P.R. SA, înregistrată la C.C. sub nr. RS103,

precum și că prin Ordinul nr. 175/2005 s-a dispus deschiderea unei investigați,

însă nici până în prezent nu s-a emis decizia prevăzută de art. 45 din Legea

concurenței nr. 21/1996, republicată.

Reclamanta a menționat că, la data

de 26 ianuarie 2007, a depus o plângere prealabilă prin intermediul căreia a

solicitat emiterea deciziei cu privire la investigația declanșată în baza

Ordinului nr. 175/2005, iar la data de 21 decembrie 2007 i s-a comunicat că

plângerea prealabilă a fost respinsă, pe motiv că soluționarea unei

investigații necesită timp îndelungat.

Reclamanta a considerat că durata de

timp alocată acestei investigații depășește o durată de timp rezonabilă în

conformitate cu gravitatea faptelor reclamate, cu informațiile comunicate și cu

practica europeană în materie, potrivit căreia o astfel de investigație se

finalizează, de regulă, într-un interval de timp de aproximativ un an.

Prin întâmpinarea formulată, la data

de 26 martie 2008, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca

inadmisibilă, pe motiv că aceasta nu se referă la un act administrativ

generator de raporturi juridice de drept administrativ, astfel cum acesta este

definit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2106 din 02

septembrie 2008, a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârât și a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 2106 din 02

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal,

reclamanta, iar prin Decizia civilă nr. 752 din 12 februarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a

dispus admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

La Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată sub nr. 3434/2/2009.

La data de 12 noiembrie 2009,

pârâtul a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii (prin care se

solicita emiterea deciziei de către autoritatea de concurență în 30 de zile),

prin raportare atât la dispozițiile procedurale referitoare la desfășurarea

investigațiilor în domeniul concurenței (art. 40 – art. 44 din Legea nr. 21/1996),

precum și la considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința nr. 4021 din 18

noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția rămânerii fără

obiect a acțiunii, invocată de pârâtul C.C. și a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC M.S. SRL.

Referitor la excepția rămânerii fără

obiect a acțiunii, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, având în

vedere că litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâtei la emiterea

deciziei în conformitate cu art. 45 din Legea concurenței, iar până la data

soluționării cauzei, o astfel de decizie nu a fost emisă.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat

că autoritatea pârâtă a parcurs etapele necesare ale procedurii administrative

conform Legii concurenței nr. 21/1996, că natura complexă a investigației,

actele procedurale dispuse și amploarea informațiilor acumulate demonstrează

respectarea termenului rezonabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Împotriva Sentinței nr. 4021 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta SC M.S.

SRL, care a invocat ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

susținut, în esență, următoarele critici:

- în mod greșit a reținut instanța

de fond că autoritatea de concurență s-ar afla în cadrul termenului rezonabil

prevăzut de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.;

- instanța de fond a ignorat faptul

că autoritatea de concurență a desfășurat investigația cu lentoare, fără un

efect concret și fără a prezenta motivele care o împiedică să finalizeze

investigația;

C.C. a depus întâmpinare prin care a

combătut criticile formulate în recurs, susținând, în esență, că soluția

instanței de fond este legală și temeinică.

Astfel, argumentează autoritatea de

concurență, termenul rezonabil prevăzut la art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.

este abordat în jurisprudența constantă a C.E.D.O. din perspectiva posibilei

afectări a inculpatului, a celui anchetat/ investigat și nu a celui care a

formulat o plângere (cauza S. și N. contra României).

În domeniul concurenței, susține

autoritatea publică intimată, jurisprudența instanțelor europene este în sensul

că, din moment ce legislația comunitară reglementează instituția prescripției

speciale, părțile nu se pot prevala de termenul rezonabil.

În legislația națională, arată

intimata, Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, nu reglementează un termen

pentru finalizarea investigației și emiterea deciziei prevăzute la art. 45,

autoritatea de concurență fiind datoare să-și exercite prerogativele în cadrul

limitelor prescripției speciale și, oricum, potrivit art. 59 alin. (1) orice

acțiune declanșată în scopul unei examinări preliminare sau în scopul

declanșării unei investigații în legătură cu o anumită încălcare a legii ca

întrerupe cursul termenelor de prescripție.

În concluziile scrise depuse,

autoritatea intimată a precizat că, în prezent, investigația se află în stadiul

analizării ultimei corespondențe cu C.N.P.R., apreciindu-se că există

posibilitatea finalizării investigației până la începutul anului 2011.

Recursul este întemeiat.

În cauză este necontestat că, la

data de 6 iulie 2005, societatea comercială recurentă a sesizat autoritatea de

concurență cu o plângere prin care a sesizat un abuz de poziție dominantă

săvârșit de C.N.P.R., precum și că, prin Ordinul nr. 175/2005 emis de Președintele

C.C., s-a dispus declanșarea investigației, care nu a fost finalizată până la

data soluționării cauzei de față.

Este adevărat că dispozițiile din

Capitolul V al Legii nr. 21/1996, republicată, nu prescriu un termen în

limitele căruia autoritatea de concurență este obligată să acționeze și să

finalizeze procedura de investigare a aspectelor de nelegalitate sesizate, dar

acest lucru nu poate justifica, în niciun caz, susținerea că activitatea de

investigare a C.C. se poate desfășura în afara oricărei constrângeri de timp,

așa cum ar rezulta din apărările formulate de autoritatea intimată.

Totuși, în cauză, în lipsa unui

termen care să fi fost stabilit prin Legea nr. 21/1996 republicată, nu este

aplicabil nici termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, așa cum Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a

pronunțat deja prin decizia nr. 752 din 12 februarie 2009 în aceeași cauză.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte a

stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că în materia investigației prevăzute

la art. 33 – art. 48 din Legea nr. 21/1996 republicată, „se aplică în mod

firesc termenul rezonabil” de soluționare a investigației, care „nu poate fi

înlăturat de existența termenului de prescripție a aplicării sancțiunii

prevăzut la art. 59 din Legea nr. 21/1996, republicată”.

Într-adevăr, potrivit art. 16 din

Legea nr. 21/1996 republicată, C.C. este o autoritate administrativă autonomă

care își exercită atribuțiile potrivit dispozițiilor acestei legi, dar și în

conformitate cu principiile dreptului la o bună administrare, consacrat prin art.

41 din Carta europeană a drepturilor fundamentale, principii care se regăsesc

în Codul bunei administrații, între care și principiul termenului rezonabil.

Astfel, potrivit art. 7 C. bun. adm.,

aprobat prin Recomandarea C.M. (2007) a Comitetului Miniștrilor Consiliului

Europei, administrațiile publice trebuie să acționeze și să-și execute

obligațiile într-un termen rezonabil, principiu care constituie o componentă a

dreptului la o bună administrare (administrație), așa cum acesta este consacrat

în dreptul european (art. 41 din Carta europeană a drepturilor fundamentale,

preluată în Tratatul de la Lisabona).

Astfel fiind, Înalta Curte va

înlătura apărările potrivit cărora acțiunile C.C. în ceea ce privește

investigația în litigiu ar fi sustrase oricărei constrângeri, inclusiv

constrângerii unui termen rezonabil.

Or, având în vedere circumstanțele

și complexitatea cauzei, dar și miza și obiectul litigiului, Înalta Curte

constată că autoritatea de concurență nu a alocat resursele umane, materiale,

etc., necesare și nu a dispus măsurile organizatorice necesare finalizării

investigației într-un termen rezonabil, termenul de aproape 5 ani de la

declanșarea investigației constituind o depășire a unei durate rezonabile.

Astfel fiind, recursul va fi admis,

soluția instanței de fond va fi desființată și rejudecând cauza, acțiunea va fi

admisă.

Având, însă, în vedere că recurgerea

la aplicarea termenului prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/204 ar

fi în măsură să afecteze calitatea actelor de finalizare a investigației, va fi

stabilit un termen util de maxim 6 luni de la data pronunțării acestei decizii,

în care C.C. va trebui să ia toate măsurile necesare pentru a finaliza

investigația și a emite decizia legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.S.

SRL împotriva sentinței nr. 4021 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite acțiunea și obligă

autoritatea pârâtă să emită Decizia de finalizare a investigației în termen de

6 luni.

Cu opinia separată a doamnei

judecător C.I. în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2010.