ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 4 martie 2009 sub nr. 8437/3/2009, reclamanta T.A.M. a chemat în judecată pârâții Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților să restituie fructele încasate sau neîncasate ale imobilului situat în București, sector 3, începând cu data deposedării abuzive și până la pronunțarea deciziei civile nr. 144 din 28 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a admis acțiunea în revendicarea imobilului supus analizei. În urma analizării întregului material probator, Tribunalul București a pronunțat decizia nr. 905 din 28 iunie 2009 prin care a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că cererea formulată de reclamantă nu este scutită de plata taxei de timbru, având în vedere că s-a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 484 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie în sensul că instanța de fond și-a argumentat soluția pornind de la o premisă greșită și că pentru stabilirea taxei judiciare de timbru trebuia să se aibă în vedere valoarea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Prin impunerea achitării anticipate a obligației de plată a taxei de timbru, susține apelanta, că se încalcă dreptul de acces în justiție. Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 564 din 9 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În considerentele deciziei s-a reținut că, natura obiectului litigiului prețuit de reclamant stabilește nu numai competența materială a instanței pe care o investește în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., dar și obligația aceleiași instanțe de a stabili cuantumul taxei de timbru datorată de reclamantă în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1-3 din Legea nr. 146/1997. Cererea de reexaminare a cuantumului taxei de timbru, pe care instanța l-a stabilit la momentul primirii cererii, a fost soluționată irevocabil la data de 13 mai 2009, atât sub aspectul cuantumului pretențiilor cât și al cuantumului taxei de timbru datorate astfel că reclamanta avea de achitat taxa de timbru în cuantumul stabilit inițial.

Referitor la jurisprudența CEDO în materie, s-a reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște prin jurisprudența sa că, dreptul la un tribunal nu este un drept absolut și că poate face obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, reclamă reglementare din partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pe care le va folosi în acest scop și drept urmare nu poate reține o încălcare de plano a dreptului reclamantei la un tribunal. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este legitim să se instituie prin lege, și să se perceapă prin mijlocirea instanțelor judecătorești taxe judiciare de timbru pentru acțiunile în justiție care privesc abuzurile celui care a impus limitarea accesului la justiție de plată a unor taxe judiciare de timbru; - Nu este legitim ca statul prin autoritățile sale să pretindă bani pentru ca instanțele să poată cerceta și să stabilească asupra întinderii consecințelor abuzurilor sale. - Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului subliniază că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu este compatibil cu prevederile art. 6 alin. (1) decât dacă prin aceasta se urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.

- Între regulile interne și cele instituite prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, există un conflict, iar acest conflict se rezolvă în sensul că norma juridică conținută de Convenție se aplică cu întâietate. - Instanțele de judecată au ca fundament al hotărârilor pronunțate de O.U.G. nr. 51/2008, chestiune pe care reclamanta nu a pus-o în discuție. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce succed.

Recurenta critică hotărârea, în esență, pe motiv că, cererea de chemare în judecată având ca obiect „obligarea pârâților să restituie fructele încasate sau neîncasate ale imobilului situat în București începând cu data deposedării abuzive și până la data pronunțării deciziei prin care i-a fost lăsat în deplină proprietate și posesie bunul imobil”, este scutită de plata taxei de timbru și că, prin modalitatea de soluționare a chestiunii timbrajului, instanțele de judecată au nesocotit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie.

Contrar criticilor formulate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este scutită de plata taxei de timbru, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevăd că sunt scutite de plata taxei de timbru numai cererile introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și cererile accesorii și incidente. În cauza pendinte așa cum rezultă din întregul material probator și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, este cert că instanțele de judecată, corect au stabilit ca temei de drept al demersului judiciar dispozițiile art. 483-484 C. proc.

civ. Or, cererile de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile Codului civil nu sunt scutite de plata taxei de timbru, nefiind astfel enumerate în dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 actualizată. Sub acest aspect nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele apreciind corect, în cauza supusă analizei, legea privind taxele judiciare de timbru. Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce privesc încălcarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului întrucât prin hotărârea Weissman contra României, având un obiect similar, s-a apreciat că cererea având ca obiect restituirea chiriilor aferente imobilului preluat de către stat, nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Referitor la limitarea dreptului la justiție, cum se critică prin motivele de recurs, Curtea Europeană a reținut în hotărârile pronunțate în această materie, că, dreptul la justiție nu este absolut, el se pretează la limitări pentru că el comandă chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop. Or, în acord cu dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, Guvernul a pus la dispoziție O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru reanalizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.

Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție. În cauza pendinte, reclamanta nu a înțeles să uzeze de dispozițiile actului normativ sus arătat și drept urmare, nefondat susține că, în speța supusă analizei au fost încălcate dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului. Așadar, Înalta Curte față de cele sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta T.A.M. împotriva deciziei civile nr. 564 A din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.