ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4809/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la data de 4 martie 2009 sub nr. 8437/3/2009, reclamanta T.A.M. a

chemat în judecată pârâții Municipiul București, Consiliul General al

Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând obligarea pârâților să restituie fructele încasate sau neîncasate

ale imobilului situat în București, sector 3, începând cu data deposedării

abuzive și până la pronunțarea deciziei civile nr. 144 din 28 iunie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a admis acțiunea în

revendicarea imobilului supus analizei.

În urma analizării întregului

material probator, Tribunalul București a pronunțat decizia nr. 905 din 28

iunie 2009 prin care a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că cererea formulată de reclamantă nu este scutită de plata taxei de timbru,

având în vedere că s-a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 484 C. proc.

civ.

Împotriva acestei sentințe civile a

declarat apel reclamanta, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie în

sensul că instanța de fond și-a argumentat soluția pornind de la o premisă

greșită și că pentru stabilirea taxei judiciare de timbru trebuia să se aibă în

vedere valoarea indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Prin

impunerea achitării anticipate a obligației de plată a taxei de timbru, susține

apelanta, că se încalcă dreptul de acces în justiție.

Curtea de Apel București, secția a

II-a civilă, prin decizia nr. 564 din 9 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, natura obiectului litigiului prețuit de reclamant stabilește nu

numai competența materială a instanței pe care o investește în condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., dar și

obligația aceleiași instanțe de a stabili cuantumul taxei de timbru datorată de

reclamantă în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1-3 din Legea nr. 146/1997.

Cererea de reexaminare a cuantumului taxei de timbru, pe care instanța l-a

stabilit la momentul primirii cererii, a fost soluționată irevocabil la data de

13 mai 2009, atât sub aspectul cuantumului pretențiilor cât și al cuantumului

taxei de timbru datorate astfel că reclamanta avea de achitat taxa de timbru în

cuantumul stabilit inițial. Referitor la jurisprudența CEDO în materie, s-a

reținut că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște prin jurisprudența

sa că, dreptul la un tribunal nu este un drept absolut și că poate face

obiectul unor limitări, de vreme ce, prin însăși natura sa, reclamă reglementare

din partea statului, care urmează să aleagă mijloacele pe care le va folosi în

acest scop și drept urmare nu poate reține o încălcare de plano a dreptului

reclamantei la un tribunal.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- În raport de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, nu este legitim să se instituie prin lege, și să

se perceapă prin mijlocirea instanțelor judecătorești taxe judiciare de timbru

pentru acțiunile în justiție care privesc abuzurile celui care a impus

limitarea accesului la justiție de plată a unor taxe judiciare de timbru;

- Nu este legitim ca statul prin

autoritățile sale să pretindă bani pentru ca instanțele să poată cerceta și să

stabilească asupra întinderii consecințelor abuzurilor sale.

- Jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului subliniază că limitarea dreptului de acces la un tribunal nu

este compatibil cu prevederile art. 6 alin. (1) decât dacă prin aceasta se

urmărește un scop legitim și dacă există un grad rezonabil de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul vizat.

- Între regulile interne și cele

instituite prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, există un conflict,

iar acest conflict se rezolvă în sensul că norma juridică conținută de

Convenție se aplică cu întâietate.

- Instanțele de judecată au ca

fundament al hotărârilor pronunțate de O.U.G. nr. 51/2008, chestiune pe care

reclamanta nu a pus-o în discuție.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru

cele ce succed.

Recurenta critică hotărârea, în

esență, pe motiv că, cererea de chemare în judecată având ca obiect „obligarea

pârâților să restituie fructele încasate sau neîncasate ale imobilului situat

în București începând cu data deposedării abuzive și până la data pronunțării

deciziei prin care i-a fost lăsat în deplină proprietate și posesie bunul

imobil”, este scutită de plata taxei de timbru și că, prin modalitatea de

soluționare a chestiunii timbrajului, instanțele de judecată au nesocotit

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materie.

Contrar criticilor formulate,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă nu este scutită de plata

taxei de timbru, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 15 lit. r) din

Legea nr. 146/1997 actualizată, care prevăd că sunt scutite de plata taxei de

timbru numai cererile introduse de proprietarii sau de succesorii acestora

pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și cererile accesorii și incidente.

În cauza pendinte așa cum rezultă

din întregul material probator și având în vedere obiectul cererii de chemare

în judecată, este cert că instanțele de judecată, corect au stabilit ca temei

de drept al demersului judiciar dispozițiile art. 483-484 C. proc. civ.

Or, cererile de chemare în judecată

întemeiate pe dispozițiile Codului civil nu sunt scutite de plata taxei de

timbru, nefiind astfel enumerate în dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997

actualizată. Sub acest aspect nu sunt incidente motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele apreciind

corect, în cauza supusă analizei, legea privind taxele judiciare de timbru.

Nu sunt întemeiate nici criticile

recurentei ce privesc încălcarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

întrucât prin hotărârea Weissman contra României, având un obiect similar, s-a

apreciat că cererea având ca obiect restituirea chiriilor aferente imobilului

preluat de către stat, nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Referitor la limitarea dreptului la

justiție, cum se critică prin motivele de recurs, Curtea Europeană a reținut în

hotărârile pronunțate în această materie, că, dreptul la justiție nu este

absolut, el se pretează la limitări pentru că el comandă chiar prin natura sa,

o reglementare din partea Statului, care are alegerea mijloacelor de a se

ajunge la atingerea acestui scop.

Or, în acord cu dispozițiile Curții

Europene a Drepturilor Omului în această materie, Guvernul a pus la dispoziție O.U.G.

nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Ajutorul public judiciar reprezintă

acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului

la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție,

pentru reanalizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară.

Poate solicita acordarea ajutorului

public judiciar, orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față

cheltuielilor unui proces sau celor pe care implică obținerea unor consultații

juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție.

În cauza pendinte, reclamanta nu a înțeles

să uzeze de dispozițiile actului normativ sus arătat și drept urmare, nefondat

susține că, în speța supusă analizei au fost încălcate dispozițiile Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, Înalta Curte față de cele

sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta T.A.M. împotriva

deciziei civile nr. 564 A din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2010.