ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3209/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Constată că la data de 26 iunie 29007,

reclamantul S.E.T.I. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în

judecată împotriva pârâtului W.E.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6.608.797 dolari

SUA.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în anul 1994 l-a cunoscut pe pârât, iar începând cu data de 15 iulie 1994 a început să-i trimită diverse sume de bani în dolari SUA, acesta obligându-se să livreze

cantitățile corespunzătoare de țigări către firmele nominalizate de reclamant

în Rusia.

În perioada 15 iulie 1994 - 29

martie 1995, reclamantul a arătat că a trimis pârâtului valută (dolari SUA) și

marfă în valoare de 2.400.702 dolari SUA, însă, în mod fraudulos, pârâtul nu

și-a îndeplinit obligațiile comerciale, nelivrând marfa‚ în valoare de 854.561 dolari

SUA, deși primise în avans această sumă de bani.

Reclamantul a mai arătat că a

formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, care a format obiectul dosarului penal nr. 3348/P/1999 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosar în cadrul căruia s-a

efectuat o expertiză contabilă din ale cărei concluzii rezultă că prejudiciul

suferit este în sumă de 6.608.797 dolari SUA.

În urma cercetărilor efectuate, organele

de urmărire penală au schimbat încadrarea juridică a faptelor pârâtului din

înșelăciune în abuz de încredere, dispunând neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei soluții, a

formulat plângere ce a fost rezolvată definitiv prin decizia penală nr. 1597

din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a

penală, constatându-se intervenită prescripția urmăririi penale și

dispunându-se încetarea procesului penal.

La data de 19 februarie 2008,

reclamantul și-a precizat cererea solicitând obligarea pârâtului la plata sumei

de 15.993.288.74 lei, susținut și faptul că se consideră scutit de plata taxei

de timbru, față de prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

Prin sentința civilă nr. 895 din 22

mai 2008 Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, a admis

excepția netimbrăii acțiunii, invocată, din oficiu, de către instanță și a

dispus anularea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt aplicabile dispoziție art. 20 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul

legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în

vedere petentului să achite taxa de timbru datorată până la primul termen de

judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea

acțiunii sau a cererii.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 10 iulie 2008, a declarat apel reclamantul S.E.T.I., criticând-o ca

fiind nelegală, cale de atac respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 6

din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut de către instanța de

apel că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de reclamant întrucât,

prin încheierea din 24 aprilie 2008, prima instanță a respins cererea acestuia

prin care s-a învederat faptul că acțiunea este scutită de plata taxei de

timbru în baza art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, iar critica în ceea ce

privește încălcarea acestor dispoziții legale s-a considerat, de asemenea, că

este nefondată.

S-a constatat de către instanța de

apel, că s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătorești penale depuse

la dosar, nu s-a putut aprecia că a existat o judecată penală care ar fi lăsat

nesoluționată latura civilă și care ar da dreptul părții vătămate să-și rezolve

pretențiile în instanța civilă, fără a fi obligată la plata unei taxe judiciare

de timbru.

Împotriva deciziei respective, la

data de 23 februarie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.E.T.I.,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul

admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care urmează a

fi desființată, cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționare, pe fond,

întrucât este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în raport de

prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

În drept, a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, depuse

odată cu cererea, a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 și art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamantul a învederat faptul că, în mod nelegal, instanța de fond a dispus

anularea acțiunii, ca netimbrată, fără a avea în vedere cererea de reexaminare

a taxei judiciare de timbru formulată și depusă la dosarul cauzei, cerere

rămasă nesoluționată în baza art. 18 din Legea nr. 146/1997.

În al doilea rând s-a susținut că

este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile

art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât, partea vătămată, în baza art.

20 C. proc. pen. poate solicita repararea prejudiciului provocat, printr-o

acțiune civilă, în cazul în care aceasta nu a fost soluționată în cadrul

procesului penal.

Analizând recursul declarat de

reclamant din perspectiva criticilor formulate și a prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca

atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:

Susținerile recurentului, potrivit

cărora, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a rămas

nesoluționată de prima instanță, sunt eronate, întrucât, prin încheierea din 24

aprilie 2008, Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, a

constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea

nr. 146/1997, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că pe rol se

află în curs de judecată o cauză penală din care să decurgă pretențiile ce fac

obiectul acțiunii civile formulate de acesta, punându-i în vedere să achite

taxa judiciară de timbru în cuantum de 163.119,4 lei și timbru judiciar în sumă

de 5 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Acest aspect a fost reținut de către

instanța de apel, care a soluționat în mod corect acest prim motiv de apel, și

care a fost reiterat și în fața instanței de recurs.

În al doilea rând, în mod corect s-a

reținut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 15 lit. o) din Legea

nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătorești penale depuse

la dosar, nu s-a putut aprecia că ar fi existat o judecată penală care ar fi

lăsat nesoluționată latura civilă și care ar da dreptul părții vătămate să-și

rezolve pretențiile în instanța civilă,

Este adevărat faptul că, potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. proc. pen., ”persoana vătămată constituită

parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței

civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat

nesoluționată acțiunea civilă” însă acest lucru nu înseamnă faptul că, acțiunea

civilă formulată separat în cadrul instanței civile este scutită de plata taxei

de timbru.

Pentru ca, reclamantul să fie scutit

de plata taxei de timbru aferentă acțiunii civile în pretenții formulate, era

necesar ca instanța penală să pronunțe o hotărâre definitivă prin care să

soluționeze latura penală (să aibă loc o judecată penală) și să lase

nesoluționată latura civilă.

Ori, în cauză, așa cum în mod

corect, a apreciat instanța de apel, în cauză, nu a existat o judecată penală

care a lăsat nesoluționată latura civilă.

Aceasta întrucât, prin rezoluția din

13 iunie 2000 dispusă în dosarul nr. 3348/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Municipiului București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul W.E.G.,

în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită

de art. 215 alin. (5) C. pen., iar în conformitate cu prevederile art. 279

alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus trimiterea dosarului instanței pentru

efectuarea de cercetări în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen.

Aceasta rezoluție a rămas definitivă

prin sentința penală nr. 1067 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Municipiului București, secția a I-a penală, și decizia penală nr. 1567 din 22

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

De asemenea, prin sentința penală

nr. 1142 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 620/R din 24 noiembrie 2001 a Tribunalului Municipiului București, secția I-a penală, s-a dispus încetarea procesului penal

motivat de faptul că partea vătămată (reclamant în prezenta cauză) nu a

formulat plângerea penală în termenul prevăzut de art. 248 C. pen.

Rezultă din aceste hotărâri

judecătorești că în cadrul instanțelor penale, nu a existat efectiv o judecată

penală care să fi lăsat nesoluționată acțiunea civilă, astfel încât nu sunt

aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, partea vătămată,

în cauză reclamantul, putând să formuleze acțiune civilă în pretenții, pe cale

separată, în cadrul instanței civile, însă nu este scutit de plata taxei de

timbru judiciare aferente, neputându-se susține teza potrivit căreia,

despăgubirile civile materiale decurg dintr-o cauză penală.

În consecință, Înalta Curte constată

că nu subzistă motivul de modificare invocat de către reclamant, astfel încât,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de acesta, se va

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.E.T. împotriva deciziei nr.

6 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.