ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3209/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Constată că la data de 26 iunie 29007, reclamantul S.E.T.I. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului W.E.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6.608.797 dolari SUA. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1994 l-a cunoscut pe pârât, iar începând cu data de 15 iulie 1994 a început să-i trimită diverse sume de bani în dolari SUA, acesta obligându-se să livreze cantitățile corespunzătoare de țigări către firmele nominalizate de reclamant în Rusia. În perioada 15 iulie 1994 - 29 martie 1995, reclamantul a arătat că a trimis pârâtului valută (dolari SUA) și marfă în valoare de 2.400.702 dolari SUA, însă, în mod fraudulos, pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile comerciale, nelivrând marfa‚ în valoare de 854.561 dolari SUA, deși primise în avans această sumă de bani.

Reclamantul a mai arătat că a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, care a format obiectul dosarului penal nr. 3348/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dosar în cadrul căruia s-a efectuat o expertiză contabilă din ale cărei concluzii rezultă că prejudiciul suferit este în sumă de 6.608.797 dolari SUA. În urma cercetărilor efectuate, organele de urmărire penală au schimbat încadrarea juridică a faptelor pârâtului din înșelăciune în abuz de încredere, dispunând neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei soluții, a formulat plângere ce a fost rezolvată definitiv prin decizia penală nr. 1597 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, constatându-se intervenită prescripția urmăririi penale și dispunându-se încetarea procesului penal.

La data de 19 februarie 2008, reclamantul și-a precizat cererea solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 15.993.288.74 lei, susținut și faptul că se consideră scutit de plata taxei de timbru, față de prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. Prin sentința civilă nr. 895 din 22 mai 2008 Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, a admis excepția netimbrăii acțiunii, invocată, din oficiu, de către instanță și a dispus anularea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt aplicabile dispoziție art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite taxa de timbru datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Împotriva hotărârii respective, la data de 10 iulie 2008, a declarat apel reclamantul S.E.T.I., criticând-o ca fiind nelegală, cale de atac respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 6 din 7 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

S-a reținut de către instanța de apel că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de reclamant întrucât, prin încheierea din 24 aprilie 2008, prima instanță a respins cererea acestuia prin care s-a învederat faptul că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în baza art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, iar critica în ceea ce privește încălcarea acestor dispoziții legale s-a considerat, de asemenea, că este nefondată. S-a constatat de către instanța de apel, că s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătorești penale depuse la dosar, nu s-a putut aprecia că a existat o judecată penală care ar fi lăsat nesoluționată latura civilă și care ar da dreptul părții vătămate să-și rezolve pretențiile în instanța civilă, fără a fi obligată la plata unei taxe judiciare de timbru.

Împotriva deciziei respective, la data de 23 februarie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.E.T.I., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care urmează a fi desființată, cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționare, pe fond, întrucât este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997. În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 18 și art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a învederat faptul că, în mod nelegal, instanța de fond a dispus anularea acțiunii, ca netimbrată, fără a avea în vedere cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată și depusă la dosarul cauzei, cerere rămasă nesoluționată în baza art. 18 din Legea nr. 146/1997. În al doilea rând s-a susținut că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât, partea vătămată, în baza art. 20 C. proc. pen. poate solicita repararea prejudiciului provocat, printr-o acțiune civilă, în cazul în care aceasta nu a fost soluționată în cadrul procesului penal. Analizând recursul declarat de reclamant din perspectiva criticilor formulate și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma: Susținerile recurentului, potrivit cărora, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a rămas nesoluționată de prima instanță, sunt eronate, întrucât, prin încheierea din 24 aprilie 2008, Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă, a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, motivat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada că pe rol se află în curs de judecată o cauză penală din care să decurgă pretențiile ce fac obiectul acțiunii civile formulate de acesta, punându-i în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 163.119,4 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Acest aspect a fost reținut de către instanța de apel, care a soluționat în mod corect acest prim motiv de apel, și care a fost reiterat și în fața instanței de recurs. În al doilea rând, în mod corect s-a reținut că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, întrucât, din cuprinsul hotărârilor judecătorești penale depuse la dosar, nu s-a putut aprecia că ar fi existat o judecată penală care ar fi lăsat nesoluționată latura civilă și care ar da dreptul părții vătămate să-și rezolve pretențiile în instanța civilă, Este adevărat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. proc.

pen., ”persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă” însă acest lucru nu înseamnă faptul că, acțiunea civilă formulată separat în cadrul instanței civile este scutită de plata taxei de timbru. Pentru ca, reclamantul să fie scutit de plata taxei de timbru aferentă acțiunii civile în pretenții formulate, era necesar ca instanța penală să pronunțe o hotărâre definitivă prin care să soluționeze latura penală (să aibă loc o judecată penală) și să lase nesoluționată latura civilă. Ori, în cauză, așa cum în mod corect, a apreciat instanța de apel, în cauză, nu a existat o judecată penală care a lăsat nesoluționată latura civilă.

Aceasta întrucât, prin rezoluția din 13 iunie 2000 dispusă în dosarul nr. 3348/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul W.E.G., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (5) C. pen., iar în conformitate cu prevederile art. 279 alin. (2) lit. a) C. pen. s-a dispus trimiterea dosarului instanței pentru efectuarea de cercetări în raport cu infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen. Aceasta rezoluție a rămas definitivă prin sentința penală nr. 1067 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Municipiului București, secția a I-a penală, și decizia penală nr. 1567 din 22 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

De asemenea, prin sentința penală nr. 1142 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei sector 1 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 620/R din 24 noiembrie 2001 a Tribunalului Municipiului București, secția I-a penală, s-a dispus încetarea procesului penal motivat de faptul că partea vătămată (reclamant în prezenta cauză) nu a formulat plângerea penală în termenul prevăzut de art. 248 C. pen. Rezultă din aceste hotărâri judecătorești că în cadrul instanțelor penale, nu a existat efectiv o judecată penală care să fi lăsat nesoluționată acțiunea civilă, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, partea vătămată, în cauză reclamantul, putând să formuleze acțiune civilă în pretenții, pe cale separată, în cadrul instanței civile, însă nu este scutit de plata taxei de timbru judiciare aferente, neputându-se susține teza potrivit căreia, despăgubirile civile materiale decurg dintr-o cauză penală.

În consecință, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de către reclamant, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de acesta, se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.E.T. împotriva deciziei nr. 6 din 7 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.