ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4736/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 1 octombrie 2008, reclamanta G.M.E. a chemat în

judecată pe pârâții A.P.P.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând anularea deciziei nr. 872 din 2 septembrie 2008 emise de

prima pârâtă, ca netemeinică și nelegală.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru terenul

în suprafață de 342,75 mp , situat în sector 1, pe care s-a edificat o

construcție a personalului corpului diplomatic, notificarea sa fiind

soluționată prin deciziile nr. 22/2001 și 373/2004, anulate de instanțele

judecătorești.

S-a precizat că, după mai multe faze

procesuale, prin decizia nr. 39/A din 19 februarie 2007 a Curții de Apel

București, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtei de a face

propunere de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 342,75 mp, ca

urmare fiind emisă decizia nr. 872/2008.

Reclamanta a susținut că această

decizie este nelegală deoarece, atât în considerentele ei, cât și în art. 2

alin. ultim, evaluarea terenului are la bază expertiza efectuată în anul 2006

de expertul D.N.M., care a solicitat valoarea terenului în afara competenței

sale (nefiind expert evaluator).

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 405 din 20 martie 2009, a admis în parte

acțiunea reclamantei G.M.E. și a înlăturat din decizia nr. 872 din 2 septembrie

2008, art. 2, sintagma „conform expertizei judiciare administrate în cauză”.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale deciziei și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de

1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile

art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001, potrivit cărora, dacă măsura compensării

nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

S-a apreciat că, având în vedere

competența Comisiei Centrale de a stabili cuantumul despăgubirilor pe baza

deciziei sau dispoziției unității deținătoare, stabilirea prin decizia

contestată a acordării de despăgubiri reclamantei conform expertizei judiciare

administrate în cauză este nelegală, cu atât mai mult cu cât s-a avut în vedere

un raport de expertiză întocmit în anul 2006, deși decizia a fost emisă în 2008.

Tribunalul a înlăturat susținerile

pârâtei în sensul că s-a conformat dispozitivului deciziei nr. 39/2007,

reținând că acest dispozitiv trebuie interpretat în lumina considerentelor, or

din conținutul acestora rezultă că instanța a făcut referire la raportul de

expertiză numai în ceea ce privește suprafața de teren, nu și în ceea ce

privește despăgubirile.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel A.P.P.S. R.A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

R.A. A.P.P.S. a susținut că obiectul

cererii de chemare în judecată nu este determinat, că nu s-a ținut seama de

raportul de expertiză tehnică, probă administrată în cauză, și nu s-a avut în

vedere decizia civilă nr. 39/2007, intrată în puterea lucrului judecat.

Ministerul Finanțelor Publice a

invocat prin motivele de apel lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât

nu este nici persoană deținătoare și nici unitate investită cu soluționarea notificării.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 492

A din 15 octombrie 2009, a respins ambele apeluri ca nefondate, reținând că, în

mod corect prima instanță s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, dispoziții potrivit cărora nu

mai era abilitată să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirilor, raportat la

data emiterii noii decizii (2 septembrie 2005).

Cu privire la apelul pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentat al Statului Român, s-a considerat

că excepția lipsei calității procesuale pasive, neinvocată în fața primei

instanțe, nici nu ar mai putea fi invocată în fața instanței de apel, având în

vedere modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, precum și

faptul că acest apelant a figurat ca parte în litigiul soluționat prin decizia

nr. 39A din 10 februarie 2007 a Curții de Apel București, menținută prin

decizia civilă nr. 175 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs, în termenul legal, pârâții Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. București și R.A. A.P.P.S.

Prin motivele sale de recurs, pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia atacată ca

nelegală, invocând cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurentul a reiterat excepția de

ordine publică referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, susținând

că în cauză nu se regăsesc condițiile aplicării dispozițiilor art.28 al.3 din

Legea 10/2001, deținătorul imobilului fiind identificat, iar entitatea

investită cu soluționarea notificării este R.A. A.P.P.S.

Dezvoltând motivele sale de recurs,

pârâta R.A. A.P.P.S. a criticat, la rândul său, decizia recurată ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că, prin

emiterea deciziei contestate, nr. 872 din 2 septembrie 2008, a pus în executare

dispozițiile unei hotărâri judecătorești ce reprezintă titlu executoriu,

respectiv dispozitivul deciziei nr. 39/2007, prin care a fost obligată să facă

propunere de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de 342,75 mp , conform

expertizei.

Recurenta a învederat că prin

formularea contestației cu care a investit prima instanță, reclamanta încearcă

să solicite rejudecarea unei cauze soluționate definitiv și irevocabil.

În faza recursului nu s-au

administrate probe noi.

Examinând criticile formulate de

recurenții pârâți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate pentru

considerentele ce succed:

În ceea ce privește recursul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se va reține că

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta este întemeiată.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive este o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată în orice fază a

judecății. Prin urmare, respingerea acestei excepții, cu motivarea că a fost

invocată direct în faza apelului, este nelegală.

Pe de altă parte, Curtea va reține

că recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este

nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă

competentă să răspundă notificării, conform Legii nr. 10/2001.

De asemenea, nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 28 alin. (3) din legea specială, întrucât în speță nu se

regăsește ipoteza la care face referire norma menționată, în care Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de reprezentant al statului, poate sta în judecată

respectiv atunci când deținătorul imobilului nu a fost identificat.

În cele două etape pe care Legea nr.

10/2001 le instituie în legătură cu restituirea imobilelor preluate în mod

abuziv, respectiv etapa administrativă necontencioasă și etapa contencioasă ce

se desfășoară în fața instanței, au calitate procesuală activă – persoana îndreptățită,

iar calitate procesuală pasivă – unitatea deținătoare, emitentă a deciziei.

În speță, în faza necontencioasă,

unitatea investită cu soluționarea notificării a fost R.A. A.P.P.S., astfel că

și în faza contencioasă, în care se contestă decizia nr. 872 din 2 septembrie 2008,

are calitate procesuală pasivă numai emitenta deciziei (R.A. A.P.P.S.) și nu și

Ministerul Finanțelor Publice.

Împrejurarea că Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a figurat ca parte din litigiu soluționat

irevocabil prin decizia nr. 39/A din 19 februarie 2007, este lipsită de

relevanță, atâta vreme cât, prin dispozitivul acestei hotărâri judecătorești,

nu s-au stabilit niciun fel de obligații în sarcina acestui pârât.

Curtea va reține că recursul pârâtei

R.A. A.P.P.S. este, de asemenea, fondat pentru considerentele ce succed:

Prin notificarea înregistrată la

R.A. L. sub nr. 3498 din 10 aprilie 2001, reclamanta G.M.E. a solicitat

restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul teren în suprafață de circa 350 mp, situat în București, sector 1.

Prin decizia nr. 22 din 8 iunie 2001,

emisă de R.A. L. au fost transmise notificarea și actele însoțitoare către

Prefectura Municipiului București, spre competentă soluționare, conform art. 36

pct. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a formulat contestație, cauza parcurgând toate fazele procesuale și

fiind soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 972 din 12 martie 2003

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, în sensul obligării

unității deținătoare de a menționa în cuprinsul deciziei valoarea estimativă a

terenului.

Prin decizia nr. 373 din 20

octombrie 2004, R.A. A.P.P.S. a respins cererea de acordare a măsurii

compensării cu alt teren și a aprobat acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent bănesc pentru cota de 1/2 din terenul în suprafață de 208 mp, în

valoare estimativă de 126.880 Euro.

Contestația formulată de reclamantă

împotriva acestei decizii a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.

39/A din 19 februarie 2007, prin care s-a admis apelul declarat de G.M.E. în

contradictoriu cu R.A. A.P.P.S și s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 442

din 4 aprilie 2006, în sensul obligării intimatei de a face propunere de

acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp, conform expertizei.

Prin adresa înregistrată sub nr. 6363

din 16 iunie 2008, reclamanta a solicitat punerea în executare a prevederilor

deciziei civile nr. 174 din 13 aprilie 2008, respectiv ale deciziei prin care

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate împotriva

deciziei 39/A din 19 februarie 2007 a Curții de Apel București, în realitate

titlul executoriu fiind această ultimă decizie.

Astfel, prin emiterea deciziei nr. 872

din 2 septembrie 2008, contestată în cauză, R.A. A.P.P.S. a pus în executare

dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile, reprezentând titlu

executoriu.

Dispozitivul deciziei contestate,

corespunde întocmai dispozitivului deciziei nr. 39/2007.

Prin formularea prezentei

contestații, reclamanta intimată încearcă să supună din nou judecății un aspect

intrat în puterea lucrului judecat, respectiv despăgubirile acordate în

condițiile legii speciale, conform expertizei judiciare administrate în cauza

soluționată irevocabil, expertiză ce a avut ca obiectiv și determinarea valorii

de piață a terenului în litigiu.

Considerentele instanței de apel în

sensul că unitățile deținătoare nu au atribuții în legătură cu stabilirea

cuantumului despăgubirilor nesocotesc dispozițiile art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005.

Pentru toate aceste considerente

Curtea va admite recursurile pârâților și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., a modificat decizia recurată în sensul admiterii apelurilor

acestora împotriva sentinței civile nr. 405 din 20 martie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Pe cale de consecință, se va schimba

în tot sentința apelată în sensul respingerii contestației reclamantei

împotriva deciziei nr. 872/2008 emise de R.A. A.P.P.S., în contradictoriu cu

această pârâtă, ca nefondată, iar în contradictoriu cu Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și A.P.P.S. - R.A. împotriva

deciziei civile nr. 492/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia recurată, în sensul

că admite apelurile pârâților.

Schimbă în tot sentința apelată nr.

405 din 20 martie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în sensul

că respinge contestația formulată împotriva deciziei nr. 872/2008, emisă de

R.A. A.P.P.S. în contradictoriu cu această pârâtă, ca nefondată și în

contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.