ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul F.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, sector 3, compus din teren în suprafață de 2.905, 79 m.p. și construcția C3 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că potrivit notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul menționat mai sus și că, prin decizia nr. 20791 din 26 aprilie 2005, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, decizie comunicată pârâtei, care însă nu a desemnat un evaluator pentru a stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite în baza Legii nr. 247/2005. În ședința publică din 11 iunie 2009, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților în baza art. 137 și art. 158 C. proc. civi., excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în raport de obiectul cauzei – obligație de a face solicitată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 2516 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, admițând excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că acțiunea formulată are ca obiect „obligația de a face”, acțiune întemeiată în baza legii speciale (Titlul VII din Legea nr. 247/2005) și nu în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. La rândul său, Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 14395 din 27 noiembrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între această instanță și Curtea de Apel București, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru a hotărî asupra acestui conflict. Din analiza celor două hotărâri pronunțate se constată că soluția corectă este cea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, deoarece, cum deja s-a arătat, obiectul acțiunii reclamantului nu îl constituie o simplă obligație de a face ci, așa cum acesta a precizat în cererea de chemare în judecată, solicită urgentarea procedurii administrative desfășurate de către pârâtă, prin desemnarea unui evaluator ce urmează să îi stabilească cuantumul despăgubirilor, printr-un raport de evaluare.

Instanța a mai reținut că procedura prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este o procedură administrativă, care se finalizează la momentul la care se emite titlul de despăgubire și cel îndreptățit primește compensația legală. Concluzionând, Judecătoria Sectorului 1 București reține că litigiul în cauză se încadrează în noțiunea de contencios administrativ, așa cum este el definit în art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, și ținând cont de faptul că pârâta este o autoritate publică centrală ce nu a soluționat în termen legal cererea reclamantului de a i se acorda compensațiile cuvenite conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, competentă să se pronunțe cu privire la întreaga procedură desfășurată în fața autorității pârâte, este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe F.A. și Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.