ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3453/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții G.(R.)H. și R.D. au chemat în

judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtei să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de

evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul situat în București sector 5, compus din teren în suprafață de

400,72 mp și 3 corpuri de case demolate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că

prin notificarea formulată în baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001

și înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 2333 din 31 iulie 2001 au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul de la

adresa de mai sus, compus din teren în suprafață de 400,72 mp și 3 corpuri de

case demolate.

Prin Dispoziția nr. 6965 din 28 noiembrie 206 a

Primarului Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilul mai sus menționat.

Dispoziția a fost comunicată Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 35079/CC, dosarul aflându-se în continuare în

așteptare deși au trecut mai bine de 3 ani de zile de la emiterea dispoziției.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3784 din 10

noiembrie 2009 a admis acțiunea reclamanților G.H. și R.D. și a obligat pârâții

la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4004,3 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța a

reținut că intervalul de timp de 2 ani scurs de la data înregistrării dosarului

reclamanților la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților până

la sesizarea instanței de către aceștia nu poate fi considerat un termen

rezonabil, expresie a garanției unui proces echitabil statuând în art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, instanța de fond reține că

refuzul pârâtului de a desemna un evaluator, apare ca nejustificat, fapt ce

impune admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală

și netemeinică a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Recurentul a susținut în esență că sentința

atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Greșita aplicare a legii privește faptul că în

cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 16 alin. (4) din Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 în sensul stabilirii situației juridice a imobilului

notificat și care face obiectul cererii de efectuare a raportului de evaluare

și a situației imobilului în raport de actele din dosar.

Recurenta arată că dosarul în baza căruia a fost

soluționată notificarea nu a fost transmis complet, existând date

contradictorii privind terenul și suprafața de clădire demolată pentru care s-a

făcut propunerea de acordare de măsuri reparatorii, nefiindu-le comunicate

adresa nr. 24002 din 2 noiembrie 2009.

Se arată că dosarul de despăgubire fiind

incomplet în mod corect nu s-a desemnat evaluator neexistând în cauză un refuz

nejustificat de soluționare în sensul depășirii termenului rezonabil.

Un alt aspect de nelegalitate privește greșita

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. privind obligarea recurentei la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în condițiile

în care cuantumul este nejustificat în raport de obiectul acțiunii fiind scutită

de plata taxei de timbru și de munca prestată de apărătorul ales.

Se solicită în principal respingerea capătului

de acțiune privind cheltuielile de judecată și în subsidiar reducerea

corespunzătoare a acestora conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de

motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cauză au fost aplicate corect dispozițiile

art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 și a concluzionat în mod corect

că în cauză există îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Motivele invocate în recurs pentru nedesemnarea

unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul

notificat nu sunt întemeiate. Nu se poate reține că dosarul este incomplet în

condițiile în care o perioadă de 2 ani de la înregistrarea dosarului 16 iulie 2007

pârâta-recurentă nu a soluționat cererea, iar cererea din 2009 de clarificare a

unor aspecte de către Primăria municipiului București reprezintă o măsură de

tergiversare deoarece dosarul nu era incomplet astfel cum s-a comunicat prin

adresa nr. 24002 din 2 noiembrie 2009. Faptul că această adresă a fost

comunicată recurentei ulterior pronunțării sentinței nu modifică temeinicia

sentinței atacate.

Soluția pronunțată este temeinică în raport de

probele administrate în cauză existând un refuz nejustificat de a desemna

evaluator în condițiile în care situația juridică a imobilului în București sector

5 și actele dosarului imobilului notificat permiteau individualizarea și

evaluarea imobilului – teren și construcție demolată.

În cauză au fost aplicate corect dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, recurenta fiind

obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în

cuantumul solicitat și probat de intimați la dosar.

Acesta este justificat pentru soluționarea pe

fond a acțiunii având în vedere obiectul cauzei și efectiv munca prestată de

apărătorul ales.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312

alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca

legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată

solicitate în recurs Curtea, în raport de obiectul și de faptul că intimații nu

au formulat apărări în scris, respectiv de munca efectivă prestată, va obliga

recurenta la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimați reprezentând

onorariu de avocat, redus corespunzător, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 3784 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la cheltuieli de judecată către

intimații-reclamanți în cuantum de 1500 lei cu aplicarea art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.