ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2797/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. s-a dispus: 1. Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: F.F., fiul lui M. și al P., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26 teza a II-a, pct. 2 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; P.M. zis M. sau M., fiul lui V. și al D., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuata și agravantă, în stare de recidivă posteondamnatorie, prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.; G.P. zis P., fiul lui P. și al L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen.; C.M. zis O., fiul lui N. și al G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; G.F. zis T., fiul lui A. și al I., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată și trafic ilicit de droguri de risc prev. și ped.

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 2. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei B.A.M., fiica lui V. și a O., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 2 aprilie 2010, sub nr. 2974/2/2010 (840/2010). Prin încheierea din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) s-au dispus următoarele: În baza art. 332 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. s-a desesizat instanța și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M., G.P., P.F. - citat C.M. și G.F., cu respectarea dispozițiilor art. 3 și urm. C. proc. pen., menținându-se starea de arest a inculpaților F.F., P.M., G.P. și G.F. Prin aceeași încheiere s-a revocat măsura arestării preventive privind pe inculpatul P.F. - citat la instanță sub numele de C.M. și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.F., dacă nu este arestat în altă cauză. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că la termenul din data de 15 iulie 2010 a apărut un incident procedural determinat de faptul că, la strigarea cauzei, inculpatul C.M.

a învederat instanței că se numește P.F. și, verificându-se datele de stare civilă ale acestuia, a precizat că este fiul lui I. și al G., fiind fratele lui C.M., motiv pentru care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive. Constatând că nici inculpatul și nici garda nu pot prezenta un act de identitate al inculpatului prezent în instanță, care afirma că se numește P.F., prin încheierea de ședință din aceeași dată - 15 iulie 2010 - instanța a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.M. Cu aceeași ocazie, șeful gărzii care l-a însoțit pe inculpat la instanță, fiind întrebat cu privire la datele de identificare ale lui C.M., a precizat că acesta este de fapt P.F., cu datele arătate mai sus.

S-a mai reținut că acest inculpat a fost adus de-a lungul timpului, la termenele anterioare, de o escortă a Secției 5 Poliție care, în nici un moment, nu a atras atenția instanței că de fapt îl aduc pe P.F., și că numitul C.M., pentru care se făcea apelul în ședință nu este inculpatul adus, ci o altă persoană. Această sesizare nu a venit nici din partea inculpatului care a răspuns prezent, pe numele de C.M., astfel încât nu a fost posibilă lămurirea acestei confuzii la primul termen de judecată, când s-a făcut apelul întrucât nici inculpatul, dar nici garda nu a sesizat instanța că este vorba de o altă persoană, respectiv P.F., cu alte date de stare civilă. Totodată s-a constatat că după ședința din 15 iulie 2010, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv procurorul de caz pentru a lua măsuri de identificare a persoanei care pretinde că nu este C.M., ci P.F., și pentru a se face demersuri la organismele competente.

În acest sens, s-a constatat că toate actele procedurale aflate la filele 81 și urm. din volumul I de urmărire penală au fost efectuate pe numele inculpatului C.M. zis O., așa cum de altfel a apărut și în rechizitoriul prin care toți cei șase inculpați au fost trimiși în judecată. S-a mai reținut că din adresele și cercetările efectuate de Parchet și care sunt atașate la Dosarul instanței de fond nr. 2974/2/2010, a rezultat că a fost identificată persoana care a săvârșit faptele și care a fost trimisă în judecată, ca fiind P.F. care, frate al numitului C.M., și-a declinat o identitate falsă, conchizându-se în sensul că autorul faptelor este P.F., dar care, sub identitatea lui C.M. a apărut și în fața primei instanțe.

De asemenea, s-a menționat că prin rezoluția nr. 344 din 22 iulie 2010 a fost începută urmărirea penală față de inculpatul P.F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen., din înscrisurile depuse la dosar rezultând că numitul C.M. nu a fost găsit la domiciliul indicat. Față de aceste împrejurări, prima instanță a considerat că în cauză este incidență situația prevăzută de art. 332 alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind instituția restituirii la procuror a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, privind întreg lotul de șase inculpați, motivată de faptul că, față de inculpatul P.F., întreaga urmărire și toate actele procedurale au fost întocmite pe numele de C.M, zis O. și că acestuia trebuie să i se prezinte materialul de urmărire penală, asistat de avocat, urmând a fi avute în vedere eventualele confruntări între cei șase inculpați și efectuarea altor acte procedurale care să conducă la identificarea persoanei P.F.

Totodată, prima instanță a motivat dispoziția de restituire a cauzei la parchet prin necesitatea de a se preciza în rechizitoriu dacă între cei șase inculpați, îndeosebi între F.F. și ceilalți inculpați au existat legături care să confirme activitatea lor infracțională privind traficul de droguri de mare risc. În aceste condiții, s-a apreciat că se impune, pe de altă parte, revocarea măsurii arestării preventive față de inculpatul P.F., citat și prezent în instanță sub numele de C.M., conform dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. și art. 141 alin. (1) teza 1 C. proc.

pen., instanța constatând „o vădită nelegalitate în ce privește pe acest inculpat." Verificând actelor și lucrărilor din dosarul de urmărire penală volumul I, prima instanță a constatat că în rezoluția din 23 martie 2010 (fila 84) se menționează că din investigațiile efectuate de lucrători de poliție judiciară a rezultat, în mod eronat, că numitul O., respectiv C.M., se identifică în persoana lui A.E.O., reținând că și acesta este un semnal că o altă persoană își declină identitatea, verificările trebuind să fie făcute mai aprofundat. De asemenea, s-a opinat în sensul că urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 3 și urm. C. proc. pen., privind desfășurarea procesului penal, în sensul asigurării aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Concluzionând, prima instanță a constatat că, fiind în situația prevăzută de dispozițiile art. 332 alin. (3) C. proc. pen. și, totodată, fiind verificată starea de arest a inculpaților conform dispozițiilor art. 160 b , raportat la art. 300 2 C. proc. pen., față de inculpații F.F., P.M., G.P., P.F. și G.F. se mențin în continuare temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive și că față de aceștia sunt indicii, respectiv probe care fac dovada că ei au săvârșit faptele, așa cum rezultă din materialul de urmărire penală aflat în volumele de la instanță. Fiind prezent la pronunțare, procurorul de ședință a declarat oral recurs împotriva acestei încheieri, precizând că acesta vizează dispozițiile primei instanțe de desesizare și de revocare a măsurii arestări preventive în legătură cu inculpatul P.F.

(C.M.), așa cum rezultă din procesul penal aflat la fila 261 dosar fond. De asemenea, apărătorul inculpatului F.F., fiind prezent la pronunțarea încheierii din 26 iulie 2010, a declar recurs împotriva acestei hotărâri. Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 iulie 2007, ora.21.00, acordându-se termen pentru soluționarea recursurilor la 26 iulie 2010, ora 22.00.

La termenul din 26 iulie 2010 s-a dispus disjungerea soluționării recursului parchetului cu privire la greșita restituire a cauzei la parchet și a recursului declarat de inculpatul F.F., iar prin Decizia nr. 2765 din aceeași dată s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a casat încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) cu privire la dispoziția instanței de revocare a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul P.F. - citat la instanță sub numele de C.M., dispoziție care a fost înlăturată și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.F.

- fiul lui I. și al G., constatându-se că persoana indicată în mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub numele de C.M. - fiul lui N. și al G., - este în realitate inculpatul P.F. - fiul lui I. și al G. Ulterior, la 27 iulie 2010, Curtea de Apel București a înaintat pe fax, cererile de recurs formulate de inculpații F.F. și P.F. (filele 15, 17 dosar recurs), precum și încheierea din 27 iulie 2010, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 26 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.

Urmare a disjungerii soluționării recursului parchetului cu privire la greșita restituire a cauzei la parchet și a recursului declarat de inculpatul F.F., dispusă prin practicarea Deciziei nr. 2765 din 26 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6413/1/2010 și a înaintării, la data de 27 iulie 2010 a cererii de recurs formulată de inculpatul P.F., pe rolul Înaltei Curți a fost înregistrat, la data de 27 iulie 2010, Dosarul nr. 6432/1/2010, având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații F.F. și P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010).

La solicitarea Înaltei Curți, la data de 29 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, Biroul Executări penale a înaintat pe fax, cererea de recurs formulată de inculpatul P.F. (pag. 52-53 dosar recurs), având în vedere că cererea trimisă inițial, aflată la fila 19 dosar recurs, era ilizibilă, iar din conținutul ei nu reieșea numele persoanei care exercita calea de atac. Totodată, la data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus la dosarul cauzei motive de recurs. La termenul acordat pentru soluționarea recursurilor, 30 iulie 2010, reprezentantul parchetului și recurenții inculpați F.F. și P.F., prin apărători au susținut oral motivele de recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicarea prezentei decizii.

Analizând recursurile declarate potrivit motivelor de casare susținute de reprezentantul parchetului și de recurenții inculpați F.F. și P.F. prin apărători, precum și a susținerilor inculpaților, a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.F. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că restituirea cauzei la procuror intervine doar în situația în care este incident vreunul din cazurile de nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător. Din ceasta perspectivă se constată că prima instanță a apreciat în mod greșit că inculpatul P.F.

nu a fost prezent la urmărirea penală, motiv pentru care se impune refacerea acesteia, în sensul de a se efectua noi audieri, confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală, precum și „alte acte procedurale care să se identifice cu persoana lui P.F." Or, din actele dosarului rezultă că în cauză nu există dubiu cu privire la persoana față de care s-au efectuat actele de urmărire penală și care a fost trimisă în judecată, singura incertitudine purtând vremelnic asupra identității inculpatului P.F., care, în fața organelor judiciare, până la 15 iulie 2010, a declarat că se numește C.M., fiul lui N. și G., ulterior declarând că se numește P.F., fiul lui I. și al G., aspect care însă a fost clarificat cu certitudine prin verificările efectuate la solicitarea primei instanțe de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., care s-au materializat prin înscrisurile aflate la filele 217-229 din dosarul de fond.

Inculpatul P.F., sub identitatea falsă a fratelui său, C.M. a fost prezent în cursul urmăririi penale la toate actele procedurale care îl priveau, beneficiind de asistență juridică din oficiu. De altfel, dovada faptului că actele de urmărire penală au avut în vedere persoana inculpatului P.F. (care și-a declinat identitatea falsă a fratelui său, C.M.) și nu o altă persoană, precum și a faptului că persoana trimisă în judecată este cea față de care s-a efectuat urmărirea penală, rezultă chiar din declarațiile inculpatului P.F., care, în faza de urmărire penală, sub identitatea de C.M., la datele de 23 martie 2010 și 31 martie 2010 (filele 88-95, 321 și 352-353 vol. I dosar urmărire penală), a declarat că „recunoaște săvârșirea infracțiunii de care este învinuit și că este posibil ca la datele de 18 septembrie 2009 și 19 octombrie 2009 să fi vândut niște bile de heroină vreunei persoane ” pentru ca în fața primei instanțe să nu nege săvârșirea faptelor.

În plus, problema identității inculpatului P.F. a fost tranșată prin Decizia penală nr. 2765 din 26 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6413/1/2010, prin care s-a constatat că persoana indicată în mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub numele de C.M. - fiul lui N. și al G. - este în realitate inculpatul P.F. - fiul lui I. și al G. În cauză nu este incident nici cazul de nulitatea absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., relativ la sesizarea instanței, la care fac referire dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., întrucât nu se poate considera că instanța ar fi sesizată cu un alt rechizitoriu, ori că în cauză au fost efectuate noi acte de urmărire penală, astfel că s-ar impune o nouă prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului, de către procuror. Actele efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. la solicitarea primei instanțe, nu sunt noi acte de urmărire penală, ci acte de identificare a inculpatului P.F., ca urmare a incidentului ivit în ședința publică din 15 iulie 2010, iar mențiunile făcute de procuror pe rechizitoriul nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., având în vedere procesul-verbal din 22 iulie 2010 de îndreptare a erorii materiale, nu îl convertesc într-un nou rechizitoriu.

În plus, prima instanță s-a pronunțat cu privire la regularitatea actului de sesizare al instanței prin încheierea din 25 iunie 2010, prin care a respins cererea de restituire a cauzei la parchet formulată de inculpatul F.F. Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (4) raportat la art. 361 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet se dispune printr-o sentință de dezinvestire care poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile de pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare, pentru cei lipsă. Or, forma juridică pe care prima instanță a înțeles să o dea soluției de dezinvestire, respectiv încheiere, precum și caracterul neglijent al argumentației sunt argumente în plus cu privire la nelegalitatea și netemeinicia încheierii atacate.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul P.F., în lipsa motivării acestuia, înalta Curte constată că din cererea aflată la fila 19 dosar recurs, completată cu înscrisul aflat la fila 53 dosar recurs, rezultă că inculpatul a înțeles să promoveze calea de atac împotriva dispoziției instanței de fond de restituire a cauzei la parchet, astfel încât, pentru motivele mai sus prezentate va fi admis și acest recurs. Analizând recursul declarat de inculpatul F.F.

împotriva încheierii din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) cu privire la dispoziția primei instanțe de menținere a măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât temeiul juridic care a stat la baza arestării preventive a inculpatului - respectiv dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. - subzistă și în prezent și impune privarea de libertate a acestuia. Astfel, în cauză, se constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale cuprinse în cele două volume de urmărire penală și în fața instanței de judecată până în prezent, rezultă, în esență, că inculpatul F.F. în cursul anului 2009 a ajutat mai multe persoane să se sustragă de la urmărirea penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, comunicându-le acestora că urmează să aibă loc percheziții domiciliare sau efectuarea de flagrante de către organele abilitate. În concluzie, din actele dosarului rezultă că în perioada supusă autorizării, interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice și a altor comunicații în mediul ambiental, inculpatul F.F.

a realizat numeroase convorbiri cu ceilalți inculpați dar și cu martorii din rechizitoriu care au evidențiat, în esență, înțelegerea dintre ei, cu privire la pretinderea și remiterea sumelor de bani, scopul în care au fost pretinse și primite sumele de bani, activitățile desfășurate de aceștia. În cauză, există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină. În ceea ce privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului - complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26 teza a II-a, pct. 2 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. este sancționată cu o pedeapsă ce depășește limita arătată. Analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de art. 145 C. pen. noțiunii „public” în sensul că prin ordine publică se înțelege tot ceea ce vizează, autoritățile publice, instituțiile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și calitatea în care inculpații au săvârșit-o.

Prin probe, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice elemente de fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod. Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din această perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor infracțiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. în circumstanțe excepționale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza L. vs. Franța, pricit, din 1991 si T. vs. Franța din 27 august 1992). Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, se constată că inculpatul F.F.

este acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, întrucât este vorba de complicitate la infracțiuni de trafic de droguri de droguri de mare risc. În acest sens este de evidențiat faptul că inculpatul F.F. s-a folosit de prerogativele funcției sale de comisar specializat în combaterea rețelelor de criminalitate organizată, în cadrul B.C.C.O. București, Serviciul Antidrog - Biroul Sectorului 4 și pe parcursul anului 2009, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale a acordat sprijin unei grupări infracționale care se ocupa cu traficul ilicit de droguri de mare risc, ajutând cu informații anumite persoane care au comis și continuau să comită infracțiuni de acest gen, fapt ce a permis persoanelor sus-menționate să se sustragă de la urmărirea penală și să-și continue activitatea infracțională de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), aspect ce imprimă faptelor un grad înalt de pericol social.

Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte reține că fapta de care este acuzat acesta este deosebit de gravă, pe de o parte prin implicațiile sociale ale traficului și consumului de droguri în rândul populației, iar pe de altă parte prin modalitate de comitere a faptei - un mediu organizat, cu un sediu de distribuire a drogurilor. În plus, fapta inculpatului F.F., de complicitate la trafic de droguri de mare risc, afectează grav prestigiul poliției ca instituție a statului responsabilă să vegheze la respectarea și aplicarea legii, fiind de neconceput ca un comisar de poliție, specializat în combaterea rețelelor de criminalitate organizată, în cadrul B.C.C.O.

București, Serviciul Antidrog - Biroul Sectorului 4 să-și folosească atributele funcției pentru a acorda sprijin informațional unei grupări infracționale care se ocupa de trafic de droguri, tocmai în vederea sustragerii membrilor acesteia de la tragerea la răspundere penală. În plus, măsura arestării preventive se impune a fi menținută cu atât mai mult, față de împrejurarea că inculpatul F.F., comisar de poliție, avea capacitatea și pregătirea necesară să conștientizeze că adoptarea unei atitudini procesuale contrară normelor legale, care sfidează ordinea și relațiile sociale normale, poate avea consecințe pe plan procesual, respectiv intervenția reală și efectivă a unei măsuri procesuale. În contextul recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. În consecință, pentru toate considerentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.F., va casa încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010), în ceea ce privește dispoziția instanței de desesizare și de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M., G.P., P.F.

- citat C.M., G.F. și B.A.M. și, în rejudecare, va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru continuarea judecății, menținând starea de arest a inculpaților F.F., P.F., P.M., G.P. și G.F. Totodată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul F.F., ca nefondat, obligând recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.F. Casează încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010), în ceea ce privește dispoziția instanței de desesizare și de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M., G.P., P.F. - citat C.M., G.F. și B.A.M. și, în rejudecare, dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru continuarea judecății.

Menține starea de arest a inculpaților F.F., P.F., P.M., G.P. și G.F. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva aceleiași hotărâri. Obligă recurentul intimat inculpat F.F. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat P.F. și intimații inculpați P.M., G.P., G.F. și B.A.M., se vor plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iulie 2010.