ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2797/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2797/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie

2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a dispus:

în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților: F.F., fiul lui M. și al

P., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic ilicit de droguri

de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26 teza a II-a, pct. 2 C.

pen., rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.; P.M. zis M. sau M., fiul lui V. și al D., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuata și

agravantă, în stare de recidivă posteondamnatorie, prev. și ped. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2)

C. pen. și a art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen.; G.P. zis

P., fiul lui P. și al L., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de

droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie,

prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen. și a art. 37 lit. b) C. pen.; C.M. zis O., fiul lui N. și

al G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc,

în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; G.F. zis T., fiul lui A. și al I.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în

formă continuată și trafic ilicit de droguri de risc prev. și ped. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen.

în judecată în stare de libertate a inculpatei B.A.M., fiica lui V. și a O.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev.

și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 2 aprilie 2010, sub

nr. 2974/2/2010 (840/2010).

Prin

încheierea din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010,

privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 2974/2/2010 (840/2010) s-au dispus următoarele:

În baza art.

332 alin. (2) și (3) C. proc. pen. s-a desesizat instanța și s-a trimis cauza

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M., G.P., P.F. - citat

C.M. și G.F., cu respectarea dispozițiilor art. 3 și urm. C. proc. pen.,

menținându-se starea de arest a inculpaților F.F., P.M., G.P. și G.F.

Prin aceeași

încheiere s-a revocat măsura arestării preventive privind pe inculpatul P.F. -

citat la instanță sub numele de C.M. și s-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului P.F., dacă nu este arestat în altă cauză.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut că la termenul din data de 15 iulie

2010 a apărut un incident procedural determinat de faptul că, la strigarea

cauzei, inculpatul C.M. a învederat instanței că se numește P.F. și,

verificându-se datele de stare civilă ale acestuia, a precizat că este fiul lui

I. și al G., fiind fratele lui C.M., motiv pentru care a solicitat revocarea

măsurii arestării preventive.

Constatând că nici

inculpatul și nici garda nu pot prezenta un act de identitate al inculpatului

prezent în instanță, care afirma că se numește P.F., prin încheierea de ședință

din aceeași dată - 15 iulie 2010 - instanța a respins, ca nefondată, cererea de

revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.M.

Cu aceeași ocazie,

șeful gărzii care l-a însoțit pe inculpat la instanță, fiind întrebat cu

privire la datele de identificare ale lui C.M., a precizat că acesta este de

fapt P.F., cu datele arătate mai sus.

S-a mai

reținut că acest inculpat a fost adus de-a lungul timpului, la termenele

anterioare, de o escortă a Secției 5 Poliție care, în nici un moment, nu a

atras atenția instanței că de fapt îl aduc pe P.F., și că numitul C.M., pentru

care se făcea apelul în ședință nu este inculpatul adus, ci o altă persoană.

Această sesizare nu a venit nici din partea inculpatului care a răspuns prezent,

pe numele de C.M., astfel încât nu a fost posibilă lămurirea acestei confuzii

la primul termen de judecată, când s-a făcut apelul întrucât nici inculpatul,

dar nici garda nu a sesizat instanța că este vorba de o altă persoană,

respectiv P.F., cu alte date de stare civilă.

Totodată s-a

constatat că după ședința din 15 iulie 2010, a fost sesizat Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv procurorul de caz pentru a

lua măsuri de identificare a persoanei care pretinde că nu este C.M., ci P.F.,

și pentru a se face demersuri la organismele competente.

În acest sens, s-a

constatat că toate actele procedurale aflate la filele 81 și urm. din volumul I

de urmărire penală au fost efectuate pe numele inculpatului C.M. zis O., așa

cum de altfel a apărut și în rechizitoriul prin care toți cei șase inculpați au

fost trimiși în judecată.

S-a mai reținut că

din adresele și cercetările efectuate de Parchet și care sunt atașate la Dosarul

instanței de fond nr. 2974/2/2010, a rezultat că a fost identificată persoana

care a săvârșit faptele și care a fost trimisă în judecată, ca fiind P.F. care,

frate al numitului C.M., și-a declinat o identitate falsă, conchizându-se în

sensul că autorul faptelor este P.F., dar care, sub identitatea lui C.M. a apărut

și în fața primei instanțe.

De asemenea, s-a

menționat că prin rezoluția nr. 344 din 22 iulie 2010 a fost începută urmărirea

penală față de inculpatul P.F. pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind

identitatea, prev. de art. 293 C. pen., din înscrisurile depuse la dosar

rezultând că numitul C.M. nu a fost găsit la domiciliul indicat.

Față de

aceste împrejurări, prima instanță a considerat că în cauză este incidență

situația prevăzută de art. 332 alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind

instituția restituirii la procuror a cauzei pentru refacerea urmăririi penale,

privind întreg lotul de șase inculpați, motivată de faptul că, față de

inculpatul P.F.,

întreaga urmărire și toate actele procedurale

au fost întocmite pe numele de C.M, zis O. și că acestuia trebuie să i se

prezinte materialul de urmărire penală, asistat de avocat, urmând a fi avute în

vedere eventualele confruntări între cei șase inculpați și efectuarea altor

acte procedurale care să conducă la identificarea persoanei P.F.

Totodată,

prima instanță a motivat dispoziția de restituire a cauzei la parchet prin

necesitatea de a se preciza în rechizitoriu dacă între cei șase inculpați,

îndeosebi între F.F. și ceilalți inculpați au existat legături care să confirme

activitatea lor infracțională privind traficul de droguri de mare risc.

În aceste condiții,

s-a apreciat că se impune, pe de altă parte, revocarea măsurii arestării

preventive față de inculpatul P.F., citat și prezent în instanță sub numele de

C.M., conform dispozițiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. și art. 141 alin.

(1) teza 1 C. proc. pen., instanța constatând „o vădită nelegalitate în ce

privește pe acest inculpat."

Verificând actelor și

lucrărilor din dosarul de urmărire penală volumul I, prima instanță a constatat

că în rezoluția din 23 martie 2010 (fila 84) se menționează că din

investigațiile efectuate de lucrători de poliție judiciară a rezultat, în mod

eronat, că numitul O., respectiv C.M., se identifică în persoana lui A.E.O.,

reținând că și acesta este un semnal că o altă persoană își declină

identitatea, verificările trebuind să fie făcute mai aprofundat.

De asemenea, s-a

opinat în sensul că urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art. 3 și urm.

C. proc. pen., privind desfășurarea procesului penal, în sensul asigurării aflării

adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire

la persoana făptuitorului.

Concluzionând,

prima instanță a constatat că, fiind în situația prevăzută de dispozițiile art.

332 alin. (3) C. proc. pen. și, totodată, fiind verificată starea de arest a

inculpaților conform dispozițiilor art. 160

b

, raportat la art. 300

2

C. proc. pen., față de inculpații F.F., P.M., G.P., P.F. și G.F. se mențin în

continuare temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive și

că față de aceștia sunt indicii, respectiv probe care fac dovada că ei au

săvârșit faptele, așa cum rezultă din materialul de urmărire penală aflat în

volumele de la instanță.

Fiind prezent

la pronunțare, procurorul de ședință a declarat oral recurs împotriva acestei

încheieri, precizând că acesta vizează dispozițiile primei instanțe de

desesizare și de revocare a măsurii arestări preventive în legătură cu

inculpatul P.F. (C.M.), așa cum rezultă din procesul penal aflat la fila 261

dosar fond.

De asemenea, apărătorul

inculpatului F.F., fiind prezent la pronunțarea încheierii din 26 iulie 2010, a

declar recurs împotriva acestei hotărâri.

Ca urmare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, la data de 26 iulie 2007, ora.21.00, acordându-se termen pentru

soluționarea recursurilor la 26 iulie 2010, ora 22.00.

La termenul

din 26 iulie 2010 s-a dispus disjungerea soluționării recursului parchetului cu

privire la greșita restituire a cauzei la parchet și a recursului declarat de

inculpatul F.F., iar prin Decizia nr. 2765 din aceeași dată s-a admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a

casat încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010

(840/2010) cu privire la dispoziția instanței de revocare a măsurii arestării

preventive privind pe inculpatul P.F. - citat la instanță sub numele de C.M.,

dispoziție care a fost înlăturată și s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului P.F. - fiul lui I. și al G., constatându-se că persoana indicată

în mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, sub numele de C.M. - fiul lui N. și al G., - este în realitate

inculpatul P.F. - fiul lui I. și al G.

Ulterior, la 27 iulie

2010, Curtea de Apel București a înaintat pe fax, cererile de recurs formulate

de inculpații F.F. și P.F. (filele 15, 17 dosar recurs), precum și încheierea

din 27 iulie 2010, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010)

de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din 26

iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.

Urmare a disjungerii

soluționării recursului parchetului cu privire la greșita restituire a cauzei

la parchet și a recursului declarat de inculpatul F.F., dispusă prin practicarea

Deciziei nr. 2765 din 26 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6413/1/2010 și a

înaintării, la data de 27 iulie 2010 a cererii de recurs formulată de

inculpatul P.F., pe rolul Înaltei Curți a fost înregistrat, la data de 27 iulie

2010, Dosarul nr. 6432/1/2010, având ca obiect recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații F.F. și P.F. împotriva

încheierii din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010,

privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010).

La solicitarea Înaltei

Curți, la data de 29 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, Biroul Executări penale a înaintat pe

fax, cererea de recurs formulată de inculpatul P.F. (pag. 52-53 dosar recurs),

având în vedere că cererea trimisă inițial, aflată la fila 19 dosar recurs, era

ilizibilă, iar din conținutul ei nu reieșea numele persoanei care exercita

calea de atac.

Totodată, la

data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus

la dosarul cauzei motive de recurs.

La termenul

acordat pentru soluționarea recursurilor, 30 iulie 2010, reprezentantul

parchetului și recurenții inculpați F.F. și P.F., prin apărători au susținut

oral motivele de recurs, așa cum au fost acestea consemnate în practicarea

prezentei decizii.

Analizând

recursurile declarate potrivit motivelor de casare susținute de reprezentantul

parchetului și de recurenții inculpați F.F. și P.F. prin apărători, precum și a

susținerilor inculpaților, a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din

oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte constată

că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

de inculpatul P.F. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 332

alin. (2) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza

procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării

dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea

persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și

asistarea acestuia de către apărător.

Din

examinarea acestor dispoziții legale rezultă că restituirea cauzei la procuror

intervine doar în situația în care este incident vreunul din cazurile de

nulitate absolută expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., respectiv: competența după materie sau după calitatea persoanei,

sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea

acestuia de către apărător.

Din ceasta

perspectivă se constată că prima instanță a apreciat în mod greșit că

inculpatul P.F. nu a fost prezent la urmărirea penală, motiv pentru care se

impune refacerea acesteia, în sensul de a se efectua noi audieri, confruntări,

prezentarea materialului de urmărire penală, precum și „alte acte procedurale

care să se identifice cu persoana lui P.F."

Or, din

actele dosarului rezultă că în cauză nu există dubiu cu privire la persoana

față de care s-au efectuat actele de urmărire penală și care a fost trimisă în

judecată, singura incertitudine purtând vremelnic asupra identității

inculpatului P.F., care, în fața organelor judiciare, până la 15 iulie 2010, a

declarat că se numește C.M., fiul lui N. și G., ulterior declarând că se

numește P.F., fiul lui I. și al G., aspect care însă a fost clarificat cu

certitudine prin verificările efectuate la solicitarea primei instanțe de către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., care

s-au materializat prin înscrisurile aflate la filele 217-229 din dosarul de

fond.

Inculpatul P.F.,

sub identitatea falsă a fratelui său, C.M. a fost prezent în cursul urmăririi

penale la toate actele procedurale care îl priveau, beneficiind de asistență

juridică din oficiu.

De altfel, dovada

faptului că actele de urmărire penală au avut în vedere persoana inculpatului P.F.

(care și-a declinat identitatea falsă a fratelui său, C.M.) și nu o altă

persoană, precum și a faptului că persoana trimisă în judecată este cea față de

care s-a efectuat urmărirea penală, rezultă chiar din declarațiile inculpatului

P.F., care, în faza de urmărire penală, sub identitatea de C.M., la datele de

23 martie 2010 și 31 martie 2010 (filele 88-95, 321 și 352-353 vol. I dosar urmărire

penală), a declarat că „recunoaște săvârșirea infracțiunii de care este

învinuit și că este posibil ca la datele de 18

septembrie

2009 și 19 octombrie 2009 să fi vândut niște bile de heroină vreunei persoane

” pentru ca în fața primei instanțe să nu

nege săvârșirea faptelor.

În plus, problema

identității inculpatului P.F. a fost tranșată prin Decizia penală nr. 2765 din

26 iulie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 6413/1/2010, prin care s-a constatat că persoana indicată în

mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

sub numele de C.M. - fiul lui N. și al G. - este în realitate inculpatul P.F. -

fiul lui I. și al G.

În cauză nu este

incident nici cazul de nulitatea absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C.

proc. pen., relativ la sesizarea instanței, la care fac referire dispozițiile

art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că instanța ar

fi sesizată cu un alt rechizitoriu, ori că în cauză au fost efectuate noi acte

de urmărire penală, astfel că s-ar impune o nouă prezentare a materialului de

urmărire penală inculpatului, de către procuror.

Actele efectuate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. la

solicitarea primei instanțe, nu sunt noi acte de urmărire penală, ci acte de

identificare a inculpatului P.F., ca urmare a incidentului ivit în ședința

publică din 15 iulie 2010, iar mențiunile făcute de procuror pe rechizitoriul

nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., având în vedere procesul-verbal din 22

iulie 2010 de îndreptare a erorii materiale, nu îl convertesc într-un nou

rechizitoriu.

În plus,

prima instanță s-a pronunțat cu privire la regularitatea actului de sesizare al

instanței prin încheierea din 25 iunie 2010, prin care a respins cererea de

restituire a cauzei la parchet formulată de inculpatul F.F.

Mai mult decât atât,

în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (4) raportat la art. 361 alin.

(1) lit. e) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet se dispune printr-o

sentință de dezinvestire care poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile

de pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Or, forma juridică pe

care prima instanță a înțeles să o dea soluției de dezinvestire, respectiv

încheiere, precum și caracterul neglijent al argumentației sunt argumente în

plus cu privire la nelegalitatea și netemeinicia încheierii atacate.

În ceea ce privește

recursul declarat de inculpatul P.F., în lipsa motivării acestuia, înalta Curte

constată că din cererea aflată la fila 19 dosar recurs, completată cu înscrisul

aflat la fila 53 dosar recurs, rezultă că inculpatul a înțeles să promoveze

calea de atac împotriva dispoziției instanței de fond de restituire a cauzei la

parchet, astfel încât, pentru motivele mai sus prezentate va fi admis și acest

recurs.

Analizând

recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 (modificată

prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a

inculpatei B.A.M.) a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010)

cu privire la dispoziția primei instanțe de menținere a măsurii arestării

preventive, Înalta Curte constată că acesta este nefondat

întrucât temeiul juridic care a stat la baza

arestării preventive a inculpatului - respectiv dispozițiile art. 148 lit. f)

C. proc. pen. - subzistă și în prezent și impune privarea de libertate a

acestuia.

Astfel, în cauză, se

constată că există indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu

respectarea dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la

existența unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit faptele pentru care

este cercetat.

Din analiza

coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale

cuprinse în cele două volume de urmărire penală și în fața instanței de

judecată până în prezent, rezultă, în esență, că inculpatul F.F. în cursul

anului 2009 a ajutat mai multe persoane să se sustragă de la urmărirea penală,

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc,

comunicându-le acestora că urmează să aibă loc percheziții domiciliare sau

efectuarea de flagrante de către organele abilitate.

În concluzie, din

actele dosarului rezultă că în perioada supusă autorizării, interceptării și

înregistrării convorbirilor telefonice și a altor comunicații în mediul

ambiental, inculpatul F.F. a realizat numeroase convorbiri cu ceilalți

inculpați dar și cu martorii din rechizitoriu care au evidențiat, în esență,

înțelegerea dintre ei, cu privire la pretinderea și remiterea sumelor de bani,

scopul în care au fost pretinse și primite sumele de bani, activitățile

desfășurate de aceștia.

În cauză,

există, așadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârșit faptele

ce i se rețin în sarcină.

În ceea ce

privește temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive,

care subzistă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen.

Astfel, se constată

că, în raport de actele dosarului, prima condiție prevăzută de textul de lege

menționat, referitoare la săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului - complicitate la infracțiunea de

trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26

teza a II-a, pct. 2 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. este sancționată cu o pedeapsă ce

depășește limita arătată.

Analiza

actelor și lucrărilor dosarului relevă existența și a celei de-a doua cerințe

prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită

cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea

inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea

publică.

Ordinea

publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiție

penală, trebuie particularizată în speță prin raportare la definiția dată de

art. 145 C. pen. noțiunii „public” în sensul că prin ordine publică se înțelege

tot ceea ce vizează, autoritățile publice, instituțiile publice, autoritatea

judiciară, iar pericolul concret la care se referă același art. 148 lit. f) este

pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul și împrejurările în

care s-a comis infracțiunea, natura acesteia și calitatea în care inculpații au

săvârșit-o.

Prin probe, la care

face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înțelege orice elemente de

fapt, în sensul arătat de art. 63 din același Cod.

Pe de altă

parte, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. în materie, termenul și

caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in

abstracto, ci in concreto, ținând seama de natura și complexitatea cauzei,

comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este

justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret,

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din această

perspectivă, se recunoaște de instanța de contencios european că, prin

gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea unor

infracțiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica

o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. în circumstanțe excepționale,

această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al

Convenției, cu condiția ca și dreptul intern să accepte noțiunea de tulburare a

ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de

natură să demonstreze ca eliberarea deținutului ar tulbura ordinea publică,

care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare amenințată

efectiv, detenția neputând fi menținută în anticiparea unei pedepse privative

de libertate (cauza L. vs. Franța, pricit, din 1991 si T. vs. Franța din 27

august 1992).

Or, în raport de

probatoriul administrat până în acest moment procesual, se constată că

inculpatul F.F. este acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită,

întrucât este vorba de complicitate la infracțiuni de trafic de droguri de

droguri de mare risc.

În acest sens este de

evidențiat faptul că inculpatul F.F. s-a folosit de prerogativele funcției sale

de comisar specializat în combaterea rețelelor de criminalitate organizată, în

cadrul B.C.C.O. București, Serviciul Antidrog - Biroul Sectorului 4 și pe

parcursul anului 2009, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale a

acordat sprijin unei grupări infracționale care se ocupa cu traficul ilicit de

droguri de mare risc, ajutând cu informații anumite persoane care au comis și

continuau să comită infracțiuni de acest gen, fapt ce a permis persoanelor

sus-menționate să se sustragă de la urmărirea penală și să-și continue

activitatea infracțională de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină),

aspect ce imprimă faptelor un grad înalt de pericol social.

Evaluând

pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în

libertate a inculpatului, Înalta Curte reține că fapta de care este acuzat

acesta este deosebit de gravă, pe de o parte prin implicațiile sociale ale

traficului și consumului de droguri în rândul populației, iar pe de altă parte

prin modalitate de comitere a faptei - un mediu organizat, cu un sediu de

distribuire a drogurilor. În plus, fapta inculpatului F.F., de complicitate la

trafic de droguri de mare risc, afectează grav prestigiul poliției ca

instituție a statului responsabilă să vegheze la respectarea și aplicarea

legii, fiind de neconceput ca un comisar de poliție, specializat în combaterea

rețelelor de criminalitate organizată, în cadrul B.C.C.O. București, Serviciul

Antidrog - Biroul Sectorului 4 să-și folosească atributele funcției pentru a

acorda sprijin informațional

unei grupări infracționale care se ocupa de

trafic de droguri, tocmai în vederea sustragerii membrilor acesteia de la

tragerea la răspundere penală.

În plus, măsura

arestării preventive se impune a fi menținută cu atât mai mult, față de

împrejurarea că inculpatul F.F., comisar de poliție, avea capacitatea și

pregătirea necesară să conștientizeze că adoptarea unei atitudini procesuale

contrară normelor legale, care sfidează ordinea și relațiile sociale normale,

poate avea consecințe pe plan procesual, respectiv intervenția reală și

efectivă a unei măsuri procesuale.

În contextul

recrudescenței infracțiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unor

inculpați care săvârșesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret

pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte,

asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

În consecință, pentru

toate considerentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul P.F.,

va casa încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

2974/2/2010 (840/2010), în ceea ce privește dispoziția instanței de desesizare

și de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M.,

G.P., P.F. - citat C.M., G.F. și B.A.M. și, în rejudecare, va dispune

trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pentru continuarea judecății, menținând starea

de arest a inculpaților F.F., P.F., P.M., G.P. și G.F.

Totodată, Înalta

Curte va respinge recursul declarat de inculpatul F.F., ca nefondat, obligând

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul

P.F.

Casează

încheierea din 26 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2974/2/2010

(840/2010), în ceea ce privește dispoziția instanței de desesizare și de

trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpații F.F., P.M., G.P., P.F.

- citat C.M., G.F. și B.A.M. și, în rejudecare, dispune trimiterea cauzei la

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pentru continuarea judecății.

Menține starea de

arest a inculpaților F.F., P.F., P.M., G.P. și G.F.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă recurentul

intimat inculpat F.F. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul M.J.

Sumele de câte 100

lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul

intimat inculpat P.F. și intimații inculpați P.M., G.P., G.F. și B.A.M., se vor

plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 iulie 2010.