ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 695/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

P

rin sentința penală nr. 121 din 6 iunie

2002, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul B.N.S. la 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. ultim C.

pen., cu referire la art. 80 alin. (1) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 26 august

2001, la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 3.000.000 lei.

S-a luat act că partea vătămată U.A.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că la 24 august 2001 inculpatul a însoțit pe cetățeanul turc U.A.

în localitatea Șarânga, jud.Buzău, pentru încheierea unei afaceri, în schimbul

unui comision. Întrucât afacerea respectivă nu s-a putut finaliza, cetățeanul

turc a refuzat să achite comisionul promis, situație în care inculpatul i-a

smuls acestuia o brățară din aur de la mână, pe care a vândut-o ulterior cu

suma de 3.000.000 lei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 453 din 7 octombrie 2002 a respins apelul prin care

inculpatul solicita, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de tâlhărie în infracțiunea de furt, motivând că nu a folosit violențe

împotriva victimei, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul B.N.S., a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14

și art. 17 C. proc. pen., susținând, ca și în apel, în principal, că fapta

comisă constituie infracțiunea de furt, întrucât nu a exercitat acte de

violență asupra victimei, iar în subsidiar reducerea pedepsei, pe care o

consideră prea severă în raport de gravitatea faptei săvârșite.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se

constată, că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 211 alin. (2) lit. e) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(declarațiile constante ale părții vătămate, dovada de predare a bunului

sustras, declarațiile martorilor B.V., M.I., G.V., L.S.A. și I.I.A., coroborate

cu declarațiile inculpatului) care au fost analizate în considerentele

hotărârilor rezultă, fără dubiu, că în ziua de 24 august 2001, în timp ce se

afla în autoturismul cetățeanului turc U.A., parcat într-un loc public,

inculpatul, având unele neînțelegeri cu acesta, i-a smuls de la mână brățara

din aur și a fugit.

Ulterior, brățara sustrasă a fost

vândută de către inculpat cu suma de 3.000.000 lei martorului I.I.A.,

administratorul S.C.V. C.-E. SRL, de unde a fost recuperată de organele

poliției și restituită persoanei vătămate.

Referitor la pedeapsa de 2 ani

închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect

individualizată, situându-se sub minimul special prevăzut de lege, la

stabilirea ei instanța de fond ținând seama atât de gradul de pericol social

concret al infracțiunii comise, de starea de recidivă postexecutorie în care se

afla inculpatul cât și de circumstanțele sale personale.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul

declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.N.S. împotriva deciziei penale nr. 453 din 7 octombrie

2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 februarie 2003.