ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3923/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 259 din 10 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Buzău, inculpatul Z.N. a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și menținând starea de arest a inculpatului s-a dedus arestarea preventivă de la 20 octombrie 2002 la zi. A reținut instanța că în ziua de 19 octombrie 2002, în jurul orelor 20,50, în timp ce partea vătămată T.D. se întorcea de la serviciu, pe strada Horticolei a fost atacată de inculpatul Z.N. Acesta a lovit partea vătămată cu pumnul în zona feței, a trântit-o la pământ, după care i-a sustras poșeta pe care o avea prinsă pe după gât, încercând să fugă de la locul faptei.

La strigătele de ajutor ale părții vătămate și datorită intervenției unui conducător auto care circula cu autoturismul pe stradă, inculpatul a abandonat atât poșeta părții vătămate, cât și geanta lui. La scurt timp inculpatul a fost reținut de un echipaj de poliție. În urma loviturilor aplicate, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 12-14 zile pentru vindecare. Împotriva acestei sentinței inculpatul a declarat apel criticând-o cu privire la încadrarea juridică reținută, arătând că a lovit-o pe partea vătămată, dar nu i-a sustras poșeta. Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 69 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. A motivat instanța de apel că probatoriul administrat confirmă situația de fapt reținută, încadrarea juridică fiind legală, iar pedeapsa a fost just individualizată.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de apel cu privire la încadrarea juridică reținută, solicitând a se reține în sarcina sa infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și just apreciate, astfel că situația de fapt a fost corect reținută, încadrarea juridică dată faptei este legală, iar pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare a fost just individualizată. Vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie este dovedită cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, ocazie cu care inculpatul a redat în detaliu comiterea faptei, declarațiile constante de recunoaștere date la urmărirea penală, declarațiile părții vătămate și ale martorului Ș.I.

Revenirea inculpatului asupra declarațiilor date la urmărirea penală este lipsită de relevanță atâta timp cât relatările acestuia la urmărirea penală se coroborează cu declarațiile părții vătămate, ale martorului și cu certificatul medico-legal care atestă leziunile cauzate părții vătămate. Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de pericolul social al faptei, modalitatea în care a fost comisă, noaptea, într-un loc public, actele de agresiune care au cauzat părții vătămate leziuni pentru care au fost necesare 1-2-14 zile îngrijiri medicale, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, în vârstă de 23 ani, fiind la prima încălcare a legii penale.

În raport de cele reținute, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 20 octombrie 2002 la zi. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.N. împotriva deciziei penale nr. 69 din 10 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 20 octombrie 2002 la 23 septembrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2003.