ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4880/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 127 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Buzău, secția penală, inculpatul P.M.M. a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b), cu aplicarea art. 109 C. pen. Totodată tribunalul, a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi, a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit, a confiscat cuțitul corp delict și a obligat pe inculpat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că inculpatul, în ziua de 16 ianuarie 2004, în scopul de a sustrage un telefon mobil, a urmărit pe stradă pe partea vătămată M.A. la gâtul căreia observase că atârna pe șnur un telefon mobil, iar la o intersecție, a amenințat-o cu cuțitul cerându-i telefonul, după care a tăiat șnurul cu cuțitul și s-a îndepărtat în fugă. Partea vătămată a solicitat sprijinul unor trecători de pe stradă care l-au urmărit și prins pe inculpat, împrejurare în care i s-a restituit telefonul. Prin decizia penală nr. 358 din 16 august 2004 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.M., prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

și reducerea pedepsei închisorii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul P.M.M. și părțile responsabile civilmente, părinții acestuia P.R. și P.M., reiterând motivul din apel referitor la încadrarea juridică, susținând că inculpatul nu a avut asupra sa cuțit și nu a amenințat pe partea vătămată cu un astfel de obiect, precum și reducerea pedepsei prin reținerea unor circumstanțe atenuante, temeiuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat, iar recursurile declarate de părțile responsabile civilmente sunt inadmisibile. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și de asemenea au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.

În declarațiile date, partea vătămată a susținut constant că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit și văzând că nu poate smulge telefonul de la gâtul său, a tăiat șnurul cu un cuțit. Declarațiile sale se coroborează cu declarațiile martorilor L.E. și S.C., prezenți la prinderea inculpatului și raportul de constatare tehnico-științifică, din care rezultă că șnurul de fixare a husei telefonului mobil a fost secționat prin tăiere și deci nu prin rupere cum susține inculpatul. Prin urmare încadrarea juridică dată faptei (având asupra sa o armă) este corectă. Referitor la pedeapsă, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii comise cât și de persoana inculpatului (elev, minor), astfel că pedeapsa stabilită, la limita minimă prevăzută de lege este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni.

Referitor la recursurile declarate de părinții minorului se constată că aceștia nu au declarat apel împotriva sentinței penale a instanței de fond, astfel că, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu puteau declara recurs, de vreme ce nu au folosit calea apelului, astfel, că recursurile lor urmează a fi respinse ca inadmisibile, iar recursul inculpatului ca nefondat și a fi obligați la cheltuieli judiciare către stat. Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. și ca inadmisibile recursurile părinților P.R. și P.M., împotriva deciziei penale nr. 358 din 16 august 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.