ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4880/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 22

iunie 2004 a Tribunalului Buzău, secția penală, inculpatul P.M.M. a fost

condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. b), cu

aplicarea art. 109 C. pen.

Totodată tribunalul, a menținut

starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării

preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi, a luat act că partea vătămată M.A. nu

s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit, a confiscat cuțitul corp

delict și a obligat pe inculpat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

S-a reținut în fapt că inculpatul,

în ziua de 16 ianuarie 2004, în scopul de a sustrage un telefon mobil, a

urmărit pe stradă pe partea vătămată M.A. la gâtul căreia observase că atârna

pe șnur un telefon mobil, iar la o intersecție, a amenințat-o cu cuțitul

cerându-i telefonul, după care a tăiat șnurul cu cuțitul și s-a îndepărtat în

fugă.

Partea vătămată a solicitat

sprijinul unor trecători de pe stradă care l-au urmărit și prins pe inculpat,

împrejurare în care i s-a restituit telefonul.

Prin decizia penală nr. 358 din 16

august 2004 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul P.M.M., prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și reducerea

pedepsei închisorii.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpatul P.M.M. și părțile responsabile civilmente, părinții

acestuia P.R. și P.M., reiterând motivul din apel referitor la încadrarea

juridică, susținând că inculpatul nu a avut asupra sa cuțit și nu a amenințat

pe partea vătămată cu un astfel de obiect, precum și reducerea pedepsei prin

reținerea unor circumstanțe atenuante, temeiuri de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat, iar recursurile declarate de părțile responsabile civilmente sunt

inadmisibile.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpatului și de asemenea au dat o corespunzătoare încadrare

juridică faptei penale comise.

În declarațiile date, partea

vătămată a susținut constant că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit și văzând

că nu poate smulge telefonul de la gâtul său, a tăiat șnurul cu un cuțit.

Declarațiile sale se coroborează cu

declarațiile martorilor L.E. și S.C., prezenți la prinderea inculpatului și

raportul de constatare tehnico-științifică, din care rezultă că șnurul de

fixare a husei telefonului mobil a fost secționat prin tăiere și deci nu prin

rupere cum susține inculpatul.

Prin urmare încadrarea juridică dată

faptei (având asupra sa o armă) este corectă.

Referitor la pedeapsă, instanța a

avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în

care sens a ținut seama de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii

comise cât și de persoana inculpatului (elev, minor), astfel că pedeapsa

stabilită, la limita minimă prevăzută de lege este necesară pentru reeducarea

sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni.

Referitor la recursurile declarate

de părinții minorului se constată că aceștia nu au declarat apel împotriva

sentinței penale a instanței de fond, astfel că, potrivit art. 385

1

alin.

(4) C. proc. pen., nu puteau declara recurs, de vreme ce nu au folosit calea

apelului, astfel, că recursurile lor urmează a fi respinse ca inadmisibile, iar

recursul inculpatului ca nefondat și a fi obligați la cheltuieli judiciare

către stat.

Din pedeapsa aplicată inculpatului

se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.M.M. și ca inadmisibile recursurile părinților P.R. și

P.M., împotriva deciziei penale nr. 358 din 16 august 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

Obligă pe recurenți să plătească

statului sumele de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.