ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4861/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din 28

ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, inculpatul D.V. a fost condamnat la 2 ani

și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen.

Totodată a dedus din pedeapsă durata

arestării preventive a inculpatului de la 3 octombrie la 16 octombrie 2003, a

luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind

recuperat prin restituire și a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că în noaptea de

2 octombrie 2003, în jurul orei 3,00, partea vătămată P.B.D., însoțit de

prietenul său, N.R.V., se întorceau spre casă pe stradă, de la locul de muncă

unde lucrau și anume Restaurantul M.D. Nord și văzând un grup de tineri care se

certau, au încercat să-i ocolească.

Grupul de tineri i-a observat, le-a

ieșit în cale și i-a lovit, timp în care inculpatul, care se afla în acel grup,

i-a sustras din buzunar telefonul mobil în valoare de 2.500.000 lei.

La scurt timp, partea vătămată a

revenit la locul faptei cu o echipă de polițiști, astfel că telefonul a fost

găsit la inculpat și restituit părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 128 din 22

martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul D.V. prin care solicita schimbarea încadrării juridice

în infracțiunea de furt calificat, deoarece nu a folosit violențe asupra părții

vătămate și suspendarea condiționată a pedepsei, conform art. 81 C. pen.

Împotriva acestei decizii inculpatul

menționat a declarat recurs, reiterând motivele din apel, temeiuri de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele,

întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de

fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea, au dat o corespunzătoare

încadrare juridică faptei penale comise.

Partea vătămată a susținut constant

că în timp ce era agresată de grupul format din 5 persoane, printre care și

inculpatul, acesta văzând în buzunarul său un telefon mobil, i l-a luat și a

fugit împreună cu celelalte persoane din grup, situație confirmată și de

martorii M.A.B. și M.A., aflați în grupul inculpatului și N.R.V. care însoțea

pe partea vătămată.

Prin urmare, sustragerea telefonului

mobil a fost urmarea actelor de violență exercitate asupra părții vătămate,

neavând relevanță că actele de violență erau exercitate de alte persoane din

grupul inculpatului.

Referitor la pedeapsa aplicată,

instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social

deosebit al infracțiunii, comise în împrejurările de fapt expuse (pe timp de

noapte, pe stradă, prin acostarea de către un grup de făptuitori și folosirea

violenței), cât și al persoanei inculpatului (minor), astfel că pedeapsa

stabilită, la limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reeducarea

sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni, nefiind cazul a mai fi redusă ori

a se suspenda condiționat executarea cum s-a solicitat.

În consecință, se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat și va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 128 din 12 martie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.