ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4861/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 57 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, inculpatul D.V. a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. Totodată a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului de la 3 octombrie la 16 octombrie 2003, a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire și a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut în fapt că în noaptea de 2 octombrie 2003, în jurul orei 3,00, partea vătămată P.B.D., însoțit de prietenul său, N.R.V., se întorceau spre casă pe stradă, de la locul de muncă unde lucrau și anume Restaurantul M.D.

Nord și văzând un grup de tineri care se certau, au încercat să-i ocolească. Grupul de tineri i-a observat, le-a ieșit în cale și i-a lovit, timp în care inculpatul, care se afla în acel grup, i-a sustras din buzunar telefonul mobil în valoare de 2.500.000 lei. La scurt timp, partea vătămată a revenit la locul faptei cu o echipă de polițiști, astfel că telefonul a fost găsit la inculpat și restituit părții vătămate. Prin decizia penală nr. 128 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.V. prin care solicita schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, deoarece nu a folosit violențe asupra părții vătămate și suspendarea condiționată a pedepsei, conform art. 81 C. pen.

Împotriva acestei decizii inculpatul menționat a declarat recurs, reiterând motivele din apel, temeiuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului și, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise. Partea vătămată a susținut constant că în timp ce era agresată de grupul format din 5 persoane, printre care și inculpatul, acesta văzând în buzunarul său un telefon mobil, i l-a luat și a fugit împreună cu celelalte persoane din grup, situație confirmată și de martorii M.A.B.

și M.A., aflați în grupul inculpatului și N.R.V. care însoțea pe partea vătămată. Prin urmare, sustragerea telefonului mobil a fost urmarea actelor de violență exercitate asupra părții vătămate, neavând relevanță că actele de violență erau exercitate de alte persoane din grupul inculpatului. Referitor la pedeapsa aplicată, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii, comise în împrejurările de fapt expuse (pe timp de noapte, pe stradă, prin acostarea de către un grup de făptuitori și folosirea violenței), cât și al persoanei inculpatului (minor), astfel că pedeapsa stabilită, la limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni, nefiind cazul a mai fi redusă ori a se suspenda condiționat executarea cum s-a solicitat.

În consecință, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 128 din 12 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.