ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3196/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 485 din 20

septembrie 2005 a Tribunalului Prahova, în baza art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 401 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea de revizuire formulată de condamnatul D.V., împotriva sentinței penale nr.

57 din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr.

4861 din 29 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Revizuientul a fost obligat la 80

lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a considerat că motivele invocate de condamnat nu se regăsesc

printre cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 C.

proc. pen., nedescoperindu-se fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel revizuientul D.V., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, susținând că martorii audiați în cauză sunt martori mincinoși,

din declarațiile martorilor oculari, rezultând că telefonul a fost ridicat de

pe asfalt, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond

să se dispună audierea martorilor P.D., G.R., martori oculari, care nu au fost

audiați de instanță și care au arătat în declarațiile notariale, existente la

dosar, că martorii G.M., R.C. și M.R., nu au fost prezenți la incident, precum

și reaudierea acestor trei martori.

Prin decizia penală nr. 18 din 13

ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

9985/2005, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de revizuientul

condamnat D.V. împotriva sentinței penale nr. 485 din 20 septembrie 2004 a

Tribunalului Prahova, în dosarul nr. 4097/2005, fiind obligat apelantul la 30

lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prin sentința penală nr. 57 din 28 ianuarie 2004 a

Tribunalului Prahova, condamnatului revizuient D.V. i-a fost aplicată pedeapsa

de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

următoarele C. pen. și art. 109 C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului,

că în noaptea de 2 octombrie 2003, în jurul orelor 3,00, pe Șoseaua Vestului

din municipiul Ploiești, la intersecția cu strada Gh. Mateescu prin exercitarea

de violențe, a deposedat-o pe partea vătămată P.B.D. de un telefon mobil marca

Siemens, în valoare de 2.500.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-au administrat probatorii cu plângerea și declarațiile părții vătămate,

proces-verbal de percheziție corporală, dovada de predare-primire a bunului

sustras, declarațiile martorilor N.R.V., M.A.B. și M.A., declarațiile

inculpatului.

Deși în fața instanței s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de

furt calificat, cererea s-a apreciat ca neîntemeiată, motivat de împrejurarea

că, chiar dacă intenția de deposedare a victimei de telefonul mobil a

intervenit posterior săvârșirii actelor de violență, între actele de violență

și fapta în sine de deposedare există un raport de cauzalitate, deposedarea

fiind înlesnită de violențele exercitate asupra părții vătămate care a fost în

imposibilitate de a se apăra.

Împotriva acestei hotărâri, D.V. a

formulat, atât apel, cât și recurs, căile de atac fiind respinse, ca nefondate,

prin deciziile penale nr. 128 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești,

respectiv decizia penală nr. 1825 din 5 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Și în cadrul acestor căi de atac

condamnatul – revizuient a invocat greșita sa condamnare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, solicitând schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de furt calificat.

Instanțele de control judiciar au

apreciat pe baza probelor administrate în cauză că fapta inculpatului constituie

infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.

Examinând cererea de revizuire a

condamnatului prin prisma dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., care

reglementează cazurile când se poate formula această cale extraordinară de

atac, instanța de apel a constatat că motivele invocate de către revizuient nu

se regăsesc între acestea, întrucât pe calea revizuirii nu se poate solicita o

nouă încadrare juridică sau audierea unor martori, fără să se fi descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la data soluționării

cauzei.

Curtea de apel a apreciat că, în mod

corect instanța de fond a respins cererea de revizuire a condamnatului,

întrucât motivele invocate de acesta nu se regăsesc în cele prevăzute de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul revizuientului, ca

nefondat, văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat D.V., criticând-o,

arătând în scris că a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru

infracțiunea de tâlhărie a descoperit mai mulți martori care au fost de față la

comiterea infracțiunii, aceștia dând declarații extrajudiciare în fața

notarului public prin care se schimbă mult situația de fapt în favoarea sa în

ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și anume aceea de furt calificat

și nu de tâlhărie.

Faptul că a descoperit existența

unor martori oculari constituie o împrejurare nouă pe care nu putea să o

cunoască la data când s-a judecat cauza, așa încât consideră că sunt

îndeplinite în cauză dispozițiile art. 394 C. proc. pen., astfel că a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei curții de apel și sentinței tribunalului

și a se trimite cauza spre rejudecare pentru a se pronunța pe fond.

În recurs, la termenul de judecată

de la 23 martie 2006, față de lipsa de procedură cu revizuientul și față de

cererea formulată de tatăl revizuientului pentru a da posibilitatea acestuia

să-și angajeze apărător a fost amânată cauza pentru termenul de astăzi.

La termenul de astăzi, recurentul

revizuient condamnat, deși a fost legal citat la cele două adrese indicate, a

lipsit, iar la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o cerere de imposibilitate

de prezentare a acestuia, sau delegația vreunui apărător ales.

Concluziile apărătorului desemnat

din oficiu și ale procurorului, din faza dezbaterilor au fost consemnate în

amănunt în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

revizuientul condamnat D.V. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

- s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei;

- un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

- un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

- un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

- când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele

primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuient nu se circumscriu

faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecință respingerea cererii de

revizuire formulată de condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel a făcut un examen propriu asupra cererii revizuientului condamnat de a

fi audiați martorii indicați, care nu au fost ascultați de instanță și care au

arătat în declarațiile notariale, existente la dosar că martorii G.M., R.C. și

M.R. nu au fost prezenți la incident, reaudierea acestora, în scopul schimbării

încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat, constatând că aceste

apărări formulate tind să prelungească probatoriul sau să conducă la

reevaluarea mijloacelor de probă administrate în fața primei instanțe,

neputându-se dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci eventual s-ar

ajunge la o redozare a pedepsei, implicând menținerea soluției condamnării și

nu obținerea unei hotărâri de achitare sau de încetare a procesului penale,

ceea ce excede cazului de revizuire invocat, ale cărui condiții sunt expres și

prevăzute de lege.

Mai mult, apărările privind

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în aceea de furt

calificat ale revizuientului condamnat D.V. au fost invocate nu numai în primă

instanță, cu ocazia judecării fondului cauzei, dar și în căile ordinare de

atac, apelul și recursul, iar instanța de apel asupra cererii de revizuire a

menționat în concret considerentele instanței fondului, în sensul că, chiar

dacă intenția de deposedare a victimei de telefonul mobil a intervenit ulterior

săvârșirii actelor de violență, între actele de violență și fapta în sine de

deposedare există un raport de cauzalitate, deposedarea fiind înlesnită de

violențele exercitate asupra părții vătămate care a fost în imposibilitate de a

se apăra.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul

condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră decizia pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și

temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat D.V.

împotriva deciziei penale nr. 18 din 13 ianuarie 2005 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul D.V. împotriva deciziei penale nr. 18 din 13 ianuarie

2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă revizuientul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON

(400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

mai 2006.