ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4581/2005

Asupra recursului de față: Potrivit lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Dâmbovița prin sentința penală nr. 86 din 7 martie 2005 a condamnat pe inculpatul M.V., zis B., la 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. S-a luat act că partea vătămată N.I. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul la 15.135.924 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgență București.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 iunie 2004, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost obligat inculpatul la 8.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în esență că în ziua de 29 septembrie 2003, pe o uliță din orașul Titu, inculpatul a aplicat mai multe lovituri, cu o bâtă de lemn, victimei N.R., cauzându-i leziuni care i-au provocat decesul. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul criticând-o ca netemeinică și nelegală întrucât la data și ora producerii incidentului nu se află la locul faptei. Se solicită de către apelant desființarea sentinței și achitarea pe temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 202 din 13 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V. împotriva sentinței penale nr. 86 din 7 mai 2005 a Tribunalului Dâmbovița. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat arestarea preventivă de la 4 iunie 2004 la zi. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, recunoscând și regretând fapta comisă și solicitând reducerea pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante personale, sau casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se suplimenta probele în vederea recunoașterii de circumstanțe atenuante. Recursul este nefondat. Verificându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, Curtea reține că acesta a fost evaluat corect, că probele sunt suficiente și nu se impune suplimentarea, în vederea acordării de circumstanțe atenuante inculpatului recurent.

Pe tot parcursul procesului penal se reține că, inculpatul a încercat să transfere răspunderea penală, în sarcina martorului C.V. și abia în faza recursului, face declarații de recunoaștere a faptei, și-a exprimat și regretele sale, poziție consemnată în cele două memorii, depuse la dosar în ședința publică de astăzi. Cum, tot incidentul și fapta s-au petrecut în prezența celor doi polițiști, martori oculari care cunoșteau bine persoanele aflate în conflict, conduita nesinceră de la începerea anchetei judecătorești, nu pot constitui motive, pentru recunoașterea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante ci din contră cererea nu are nici un temei, nici o justificare. De fapt, toate aceste date în ordinea lor cronologică, au fost examinate de ambele instanțe și văzând că dovezile nu sunt nici contradictorii și nici insuficiente, hotărârea atacată va fi menținută, ca temeinică și legală sub toate aspectele.

De altfel, se mai constată că pedeapsa aplicată de 17 ani închisoare cuprinde doar 2 ani peste limita minimă și deci nu poate fi apreciată ca excesivă iar acordarea de circumstanțe atenuante (pentru a fi redusă sub limita minimă) după cum solicită inculpatul, nu se justifică nu numai prin poziția sa nesinceră avută pe parcursul acestui proces penal, dar nici prin comportamentul său anterior săvârșirii omorului calificat, ce face obiectul dosarului de față, și care îl califică drept recidivist, în condițiile art. 37 lit. b) C. pen. În consecință, recursul declarat de inculpat, va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 381 și art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 202 din 13 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2004 la 3 august 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei (1.200.00 lei) cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 august 2005.