ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4581/2005

Asupra recursului de față:

Potrivit lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dâmbovița prin

sentința penală nr. 86 din 7 martie 2005 a condamnat pe inculpatul M.V., zis B.,

la 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen. și s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

S-a luat act că partea

vătămată N.I. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul la

15.135.924 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală către Spitalul Clinic

de Urgență București.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 iunie 2004, la zi,

iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

A fost obligat inculpatul la

8.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că în esență că în ziua de 29 septembrie

2003, pe o uliță din orașul Titu, inculpatul a aplicat mai multe lovituri, cu o

bâtă de lemn, victimei N.R., cauzându-i leziuni care i-au provocat decesul.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul criticând-o ca netemeinică și nelegală întrucât la

data și ora producerii incidentului nu se află la locul faptei. Se solicită de

către apelant desființarea sentinței și achitarea pe temeiul dispozițiilor art.

10 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia penală nr. 202 din 13 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.V. împotriva sentinței penale nr. 86 din 7 mai 2005 a

Tribunalului Dâmbovița.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a computat arestarea preventivă de la 4 iunie 2004 la zi.

Nemulțumit și de această

hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, recunoscând și

regretând fapta comisă și solicitând reducerea pedepsei, prin acordarea de

circumstanțe atenuante personale, sau casarea cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, pentru a se suplimenta probele în vederea recunoașterii de

circumstanțe atenuante.

Recursul este nefondat.

Verificându-se probatoriul

administrat în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, Curtea reține

că acesta a fost evaluat corect, că probele sunt suficiente și nu se impune

suplimentarea, în vederea acordării de circumstanțe atenuante inculpatului

recurent. Pe tot parcursul procesului penal se reține că, inculpatul a încercat

să transfere răspunderea penală, în sarcina martorului C.V. și abia în faza

recursului, face declarații de recunoaștere a faptei, și-a exprimat și

regretele sale, poziție consemnată în cele două memorii, depuse la dosar în

ședința publică de astăzi.

Cum, tot incidentul și fapta

s-au petrecut în prezența celor doi polițiști, martori oculari care cunoșteau

bine persoanele aflate în conflict, conduita nesinceră de la începerea anchetei

judecătorești, nu pot constitui motive, pentru recunoașterea în favoarea

inculpatului de circumstanțe atenuante ci din contră cererea nu are nici un

temei, nici o justificare.

De fapt, toate aceste date

în ordinea lor cronologică, au fost examinate de ambele instanțe și văzând că

dovezile nu sunt nici contradictorii și nici insuficiente, hotărârea atacată va

fi menținută, ca temeinică și legală sub toate aspectele.

De altfel, se mai constată

că pedeapsa aplicată de 17 ani închisoare cuprinde doar 2 ani peste limita

minimă și deci nu poate fi apreciată ca excesivă iar acordarea de circumstanțe

atenuante (pentru a fi redusă sub limita minimă) după cum solicită inculpatul,

nu se justifică nu numai prin poziția sa nesinceră avută pe parcursul acestui

proces penal, dar nici prin comportamentul său anterior săvârșirii omorului

calificat, ce face obiectul dosarului de față, și care îl califică drept

recidivist, în condițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, recursul

declarat de inculpat, va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și prevederile

art. 381 și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 202 din 13

mai 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 iunie 2004 la 3 august 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 120 lei (1.200.00 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 august 2005.