ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68/ P din 12 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 504/P/2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.P., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea vătămată P.P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt, că între părți existau deseori discuții contradictorii cauzate de lipsurile financiare, neajunsurile din gospodărie inerente multor familii cu venituri decente. Inculpatul consuma băuturi alcoolice ocazional, în limitele acceptabilului și nu până ajungea în stare de ebrietate. De remarcat că în comunitate nu era cunoscut ca un consumator de alcool notoriu și nu a fost văzut în stare de ebrietate. Consumul se limita la atât cât obișnuiește o persoană care muncește fizic.

Inculpatul era singurul care aducea venituri din salariu și din activitățile pe care ocazional le presta pe la consăteni. Comunitatea cunoștea familia B. ca o familie în limitele standardului în care micile evenimente nu depășeau perimetrul casei. Despre victimă se știa că obișnuia să consume în mod exagerat alcool, uneori pe ascuns fără știrea inculpatului. Martorii au remarcat chiar că victima, din cauza alcoolului, suferea un proces vădit de „desfigurare”. În privința incidentelor violente dintre părți, acestea se rezumau la câte o palmă peste față, pe care inculpatul, i-o aplica ocazional victimei când aceasta pe fondul consumului de alcool, exagera cu reproșurile și cu certurile la adresa inculpatului.

Pe acest fond al evenimentelor cotidiene, în zilele de 19, 20, 21 decembrie, după ce inculpatul a luat salariul și l-a adus acasă, între părți s-au reluat obișnuitele discuții despre lipsuri care au degenerat în reproșuri. În ziua de 19 decembrie inculpatul a arătat că discuția a culminat cu faptul că i-a aplicat o singură palmă peste față ca un coercitiv. În ziua de 21 decembrie, inculpatul a consumat alcool, însă nu până să ajungă în stare de ebrietate, discuțiile contradictorii au continuat, la un moment dat, inculpatul a mers și s-a culcat, iar spre după-amiază a fost trezit de victimă tot pe fondul certurilor și a discuțiilor contradictorii. Victima era deja în stare de ebrietate. Inculpatul se afla în dormitor (bucătărie), încăpere care comunica cu holul printr-o ușă cu geam înalt.

Inculpatul intenționând să evite discuția a împins-o într-o parte pe victimă pentru a-și face loc să iasă din cameră, în momentul în care victima s-a dezechilibrat din cauza stării de ebrietate a căzut spre geamul de sticlă, a trecut prin geam spărgându-l, s-a basculat peste partea inferioară din lemn a ușii și în cădere, la contactul cu solul a fost străpunsă prin spate, în torace, de un ciob de sticlă de 13 cm. Inculpatul a întrebat-o dacă s-a lovit, victima s-a ridicat și a cerut să fie lăsată să plece la mama sa în celălalt imobil (de remarcat că la locul incidentului au curs doar câteva picături de sânge greu observabile, foto), a plecat pe hol și după colț s-a prăbușit. Inculpatul fără să bănuiască ce s-a întâmplat a mers și s-a culcat din nou, victima a fost găsită abia a doua zi dimineață.

Faptul că nici victima în momentul căderii nu s-a plâns de înțepătură se explică prin aceea că pe fondul etilismului organismul era în stare de amorțire și simțurile erau mult atenuate. Analizând sub aspect juridic fapta, instanța de fond a apreciat că nu există nici o acțiune de ucidere care să atragă incidența art. 174 C. pen., din acest motiv impunându-se obligatoriu schimbarea încadrării juridice, fiind susceptibile infracțiunile de ucidere din culpă și vătămări cauzatoare de moarte. Încadrarea pe ucidere din culpă s-a considerat că nu poate fi luată în discuție, deoarece existența stării conflictuale între părți exclude existența unei astfel de infracțiuni și situația de fapt nu se circumscrie unei acțiuni de ucidere sprijinită subiectiv pe ideea de culpă (acțiunea de a împinge cu o singură mână în lateral nu are nimic în comun cu vreo acțiune de a ucide).

Instanța de fond a concluzionat că singura încadrare juridică ce poate fi analizată în cauză, este cea prevăzută de art. 183 C. pen., dar în condițiile situației de fapt, nu s-a putut reține că sub aspectul laturii obiective sau al laturii subiective existența infracțiunii prevăzută de art. 180 C. pen., fapta inculpatului de a împinge victima în lateral, necircumscriindu-se acțiunii de lovire, căreia îi lipsește scopul special al producerii de suferință fizică și de aici decurge și lipsa intenției inculpatului de a lovi victima, de a acționa în acest sens. S-a mai menționat că activitatea inculpatului după accident este verosimilă, întrucât acesta nu a bănuit ce s-a întâmplat, nu a observat urme de sânge și în plus, victima s-a ridicat și a plecat, căzând abia după colț.

Tribunalul a apreciat că se impune achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pronunțând această soluție. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru două motive, respectiv greșita schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului, din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., și greșita achitare a inculpatului, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț împotriva sentinței penale nr. 68/ P din 12 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 504/P/2004, pe care a desființat-o în totalitate și reținând cauza pe fond spre rejudecare, în baza art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile stabilite prin art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa executată, perioada executată prin arest preventiv de la data de 22 decembrie 2003 până la data de 12 mai 2004. S-a luat act că partea vătămată P.P.P.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare. Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărătorul desemnat în apel pentru intimatul inculpat s-a avansat din fondul Ministerului Justiției, urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul parchetului este întemeiat, în primul rând, pentru că din analiza hotărârii pronunțate de instanța de fond s-a constatat stabilirea unei situații de fapt eronate.

Astfel, contrar susținerilor din hotărâre, toți membrii familiei au susținut că inculpatul consuma excesiv băuturi alcoolice, după care devenea deosebit de violent, provoca scandal și își lovea brutal soția, cu pumnii și picioarele sau arunca în aceasta cu diverse obiecte contondente ce-i apăreau în cale. În acest sens există declarația mamei victimei și a fiicei inculpatului și a victimei, care de altfel a declarat că în mai multe rânduri i-a reproșat mamei sale că nu reclamă la poliție și că suportă agresivitatea soțului, tot aceasta a arătat că datorită scandalurilor a fost nevoită să locuiască cu bunica sa, împreună cu soțul și copilul său. Totodată, prima instanță a apreciat în mod nejustificat, că inculpatul nu ar fi avut intenția de a lovi victima și că deci, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

Pentru a contrazice aceste susțineri făcute în motivarea hotărârii, trebuie avut în vedere mecanismul producerii incidentului din data de 21 decembrie 2003. S-a reținut în cuprinsul hotărârii, în mod eronat, că nu a existat nici o acțiune de lovire (sub forma îmbrâncirii !!) prin care inculpatul să fi urmărit să producă vreo suferință fizică victimei. Din probele administrate a rezultat în mod clar că inculpatul și-a îmbrâncit soția în ușă, acesta izbindu-se cu cotul în ochiul de geam pe care l-a spart, iar datorită acțiunii violente a inculpatului, aceasta a căzut prin geamul respectiv și un ciob de sticlă de 13 cm lungime i-a pătruns părții vătămate în zona toracelui, ajungând până în plămân.

Susținerea primei instanțe, că acțiunea de îmbrâncire nu se circumscrie acțiunii de lovire, lipsindu-i scopul special al producerii de suferință fizică a fost considerată ca nefondată, atâta vreme cât simpla îmbrâncire (împingere) cu o anumită intensitate fizică, presupune în mod neapărat o activitate, o acțiune care capătă sensul noțiunii de lovire. Fapta comisă de inculpat nu constituie însă infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., așa cum s-a dispus prin rechizitoriu, trimiterea acestuia în judecată, ci, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Astfel, a rezultat că fără acțiunea ilicită a inculpatului, de a împinge victima cu putere în geamul de la ușă, rezultatul letal nu s-ar fi produs; dezechilibrarea și căderea victimei prin geam, chiar neprovocate direct de inculpat, nu excludeau raportul de cauzalitate dintre acțiunea violentă a acestuia (îmbrâncirea în geam) și decesul ei, care apare ca o consecință a acțiunii violente exercitate de inculpat. Pe plan subiectiv, chiar dacă a urmărit doar să aplice o corecție soției sale, inculpatul nu a prevăzut, deși trebuia și putea să prevadă că victima, aflată ca și el în stare de ebrietate, nu va fi în stare să-și mențină echilibrul, existând posibilitatea să cadă și să se lovească în mod grav în geam și chiar să-și piardă viața.

În aceste condiții s-a apreciat că în cauză sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. Față de cele arătate, apelul parchetului a fost admis, hotărârea primei instanțe desființată, iar pe fond, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72 C. pen., ce se referă la gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete ale comiterii acesteia, dar și persoana inculpatului, care este infractor primar și a regretat cele întâmplate.

În raport cu argumentele de mai sus, ținând seama și de concluziile referatului S.R.S., favorabile inculpatului, instanța de apel s-a orientat spre o pedeapsă minimă stabilită de lege pentru fapta comisă, a cărei executare va fi privativă de libertate. În considerentele deciziei s-a mai făcut referiri la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor dispuse. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.P., criticând-o, invocând în scris cazurile ce casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 C. proc. pen., apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, respectiv achitarea inculpatului care reflectă situația dosarului, fiind făcută o interpretare corectă a probelor în raport cu textele ce au condus la achitarea inculpatului.

S-a considerat că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., deoarece noțiunea de „împingere” reținută, nu poate să presupună o activitate infracțională, nici sub aspectul laturii obiective și nici celei subiective, dându-i se o vădită exagerare ce nu este susținută de conținutul art. 180 C. pen. Se mai apreciază că este lipsită de temei și concluzia privind posibilitatea recurentului de a prevedea rezultatul produs, respectiv că printr-o simplă împingere se putea produce acel rezultat tragic.

În lipsa unei argumentări juridice, instanța a simțit nevoia să facă un portret negativ inculpatului, în sensul că acesta era un consumator excesiv de băutură, încercându-se acreditarea posibilității unei agresiuni asupra victimei, or actul medical nu a stabilit existența nici unei urme care să fi presupus o lovire activă. Dimpotrivă actele aflate la dosar îl prezintă pe inculpat ca pe un om normal, cu o comportare desăvârșită în cadrul familiei, anexându-se și acte în circumstanțiere referitoare la persoana inculpatului. Totodată se solicită a fi apreciată declarația fiicei părților care a precizat că nu au fost violențe între părinții săi, comportarea era normală, doar că existau reproșuri care puteau eventual presupune o stare conflictuală între părți.

De asemenea, s-a solicitat în subsidiar, că în cazul în care se va considera că între activitatea inculpatului și moartea victimei ar exista un raport de cauzalitate, în cel mai nefericit caz se poate reține culpa prevăzută de art. 178 C. pen., urmând ca pedeapsa să fie redusă în limitele prevăzute de aceste tex, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante rezultate din probele dosarului.

Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a arătat că interpretarea dispozițiilor art. 183 C. pen., de către instanța de apel nu este justificată, motivarea fiind neconvingătoare, pentru existența infracțiunii este necesară săvârșirea unei infracțiuni intenționate de lovire, prevăzută de art. 180 – art. 182 C. pen., lovirea trebuie să producă o suferință victimei, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului și, în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 178 C. pen., cu reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante rezultate din probele dosarului. Examinând recursul declarat de inculpatul B.P.

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul inculpatului ca fiind fondat, însă, pentru un alt motiv decât cele arătate, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului B.P., care în ziua de 21 decembrie 2003, după ce a consumat alcool, fără însă a fi în stare de ebrietate, împreună cu soția sa, victima B.S., pe fondul certurilor și discuțiilor contradictorii care au avut loc și în după-amiaza zilei arătate, după ce acesta s-a trezit din somn, iar victima se afla deja în stare de ebrietate, având o alcoolemie stabilită ulterior de 1,3 gr.

%o, a împins-o pe soția sa în ușa prevăzută cu geam de sticlă cu dimensiunile de 1,20/0,70 m ce separa dormitorul de hol, moment în care aceasta s-a dezechilibrat, căzând cu cotul spre geamul de sticlă, pe care l-a spart, trecând prin el și căzând în geamul spart, un ciob de sticlă de 13 cm lungime pătrunzându-i victimei în zona toracelui, ajungând până la plămân, victima ridicându-se inițial, dar la scurt timp a căzut și a decedat, situație constatată a doua zi de dimineață de către inculpat, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Modalitatea de comitere a faptei rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului B.P.

date atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, care evidențiază contribuția sa, în acțiunea de împingere a victimei, care inițial a spart geamul, ulterior căzând în acesta, ridicându-se, dar a doua zi a fost găsită căzută în hol, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului care atestă existența geamului spart de la ușă, precum și poziția victimei, planșele foto, raportul medico-legal de necropsie care evidențiază leziunile produse victimei, concluzionând că moartea numitei B.S.

a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne și externe consecința unei plăgi penetrante toracice cu interesare pleuro-pulmonară, leziunile putând fi produse prin lovire de corp înțepător tăios (ciob de sticlă), posibil în condițiile unei căderi, după aspectul morfologic al leziunilor, apreciindu-se succesiunea leziunilor, în prima fază dezechilibrare și impactul geamului cu cotul, spargerea acestuia, urmată de căderea și lovirea toracelui de ciobul corp delict, rămas prins în rama geamului, alcoolemia victimei fiind de 1,30 gr. %o. Astfel, acțiunea de împingere a victimei de către inculpat a fost făcută cu intensitate și chiar dacă aceasta se afla în stare de ebrietate concurând la cădere, reprezintă un act de violență comis cu intenție ce a condus la dezechilibrarea victimei, care în cădere a spart inițial geamul, ulterior căzând în acesta, leziunea produsă producându-i moartea violentă, rezultat praeterintenționat al actului de violență arătat.

De altfel, instanța de apel a făcut o corectă evaluare atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv a activității infracționale a inculpatului, relevând existența raportului de cauzalitate între acțiunea violentă a inculpatului și rezultatul produs, precum și faptul că acesta trebuia și putea să prevadă că victima, chiar aflată în stare de ebrietate, nu va putea să-și mențină echilibrul, existând posibilitatea căderii și lovirii în mod grav în geam și chiar să-și piardă viața. Așadar, critica recurentului inculpat că instanța de apel nu a motivat convingător soluția pronunțată nu poate fi avută în vedere, deoarece a fost făcut un examen riguros asupra probelor administrate, conducând la corectă reținere a încadrării împrejurărilor faptice în conținutul incriminator al dispozițiilor art. 183 C. pen.

De asemenea, instanța de apel a înlăturat motivat argumentul primei instanțe legat de inexistența unei acțiuni de lovire, stabilind că actul de împingere cu o anumită intensitate fizică presupune o acțiune care se circumscrie noțiunii de lovire. Totodată instanța de apel prin argumentele prezentate a înlăturat solicitarea de a se reține că fapta comisă de inculpat ar constitui infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., așa cum a fost trimis în judecată inițial inculpatul. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că prima critică invocată de recurentul inculpat, referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., nu poate fi avută în vedere, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. Pe de altă parte nici cea de-a doua critică arătată de recurentul inculpat, privind greșita încadrare juridică a faptei, având drept consecință schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 178 C. pen. și reducerea pedepsei, nu se poate reține, deoarece modalitatea de săvârșire a faptei a relevat forma de vinovăție a praeterintenției, doar rezultatul mai grav, producându-se din culpă, urmare însă a unei acțiuni violente intenționate și nu a culpei ca formă exclusivă de vinovăție, nefiind aplicabile prevederile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Înalta Curte consideră însă că recursul inculpatului B.P. este fondat pentru un alt motiv, respectiv greșita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prin pedeapsa principală aplicată inculpatului în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia, respectiv de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu executare în regim de detenție, instanța de apel nu a făcut o evaluare plurală a tuturor criteriilor stipulate de art. 72 C. pen., nereținând în mod distinct circumstanțele atenuante judiciare cuprinse în art. 74 C. pen.

și a regimului sancționator corespunzător, evidențiat de art. 76 C. pen. Astfel, Înalta Curte consideră că deși s-au evidențiat lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum și concluziile favorabile ale referatului S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Neamț, în cauză instanța de apel nu a făcut o adecvare cauzală a tuturor criteriilor menționate prin valorificarea într-o măsură mai mare a probelor ce conturau profilul de personalitate al inculpatului, în raport cu semnificația funcțiilor și consecințelor pe care le are pedeapsa, fără a ignora gravitatea faptei comise, circumstanțele săvârșirii ei.

Așadar, Înalta Curte, reevaluând toate criteriile impuse de art. 72 C. pen., prin raportare la situația concretă din cauză, a probelor administrate privind personalitatea inculpatului, precum și a actului în circumstanțiere depus în recurs la dosar, consideră că în cauză la cuantumul pedepsei principale ce se va aplica se pot reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.

Față de cele arătate, Înalta Curte va avea în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de inculpat, modalitatea de săvârșire materializată prin acțiunea de împingere a victimei, care dezechilibrându-se în cădere a spart, inițial, cu cotul geamul, ulterior a căzut în acesta, leziunea produsă conducând la decesul său, vârsta inculpatului de 49 de ani, victima fiind soția sa, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea și regretarea sinceră a faptei, ulterior comiterii acesteia, a doua zi de dimineață a anunțat-o pe mama decedatei, a întors victima cu fața în sus și a spălat-o pe față (declarația inculpatului), fiind de acord cu despăgubirile care îi vor fi solicitate de către fiica sa (aceeași declarație), chiar dacă ulterior nu au mai fost pretinse astfel de despăgubiri, este cunoscut cu un comportament pozitiv la locul de muncă și în societate (declarația martorului în circumstanțiere M.D.

și caracterizarea depusă în recurs din care rezultă că soții cu fost căsătoriți de 24 ani), comportamentul său general înainte de comiterea faptei a fost unul pozitiv, fiind în permanență preocupat de prestarea unor activități lucrative care să asigure mijloacele de existență familiei, este un creștin romano-catolic practicant, făcând dovada interiorizării unor puternice valori morale și religioase, la întrevederea cu consilierul de reintegrare a manifestat un puternic regret față de fapta săvârșită și de implicarea familiei într-un proces penal (mențiuni din referatul de evaluare). Prin cuantumul pedepsei principale ce se va aplica inculpatului orientat sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu executare în regim de detenție, Înalta Curte consideră că numai acesta poate să-și atingă scopurile educativ și de exemplaritate în reintegrarea pozitivă viitoare a inculpatului în societate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, va casa decizia atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., o va reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, fiind dat cu respectarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Casează decizia atacată, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2005.