ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2206/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 68/

P din 12 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 504/P/2004,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.P., pentru săvârșirea infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice conform dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,

din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c)

C. pen.

În baza art. 350 alin. (2)

C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu

este arestat în altă cauză.

S-a luat act că partea

vătămată P.P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în fapt, că între părți existau deseori

discuții contradictorii cauzate de lipsurile financiare, neajunsurile din

gospodărie inerente multor familii cu venituri decente. Inculpatul consuma

băuturi alcoolice ocazional, în limitele acceptabilului și nu până ajungea în

stare de ebrietate. De remarcat că în comunitate nu era cunoscut ca un

consumator de alcool notoriu și nu a fost văzut în stare de ebrietate. Consumul

se limita la atât cât obișnuiește o persoană care muncește fizic. Inculpatul

era singurul care aducea venituri din salariu și din activitățile pe care

ocazional le presta pe la consăteni. Comunitatea cunoștea familia B. ca o

familie în limitele standardului în care micile evenimente nu depășeau

perimetrul casei. Despre victimă se știa că obișnuia să consume în mod exagerat

alcool, uneori pe ascuns fără știrea inculpatului. Martorii au remarcat chiar

că victima, din cauza alcoolului, suferea un proces vădit de „desfigurare”.

În privința incidentelor

violente dintre părți, acestea se rezumau la câte o palmă peste față, pe care

inculpatul, i-o aplica ocazional victimei când aceasta pe fondul consumului de

alcool, exagera cu reproșurile și cu certurile la adresa inculpatului.

Pe acest fond al

evenimentelor cotidiene, în zilele de 19, 20, 21 decembrie, după ce inculpatul

a luat salariul și l-a adus acasă, între părți s-au reluat obișnuitele discuții

despre lipsuri care au degenerat în reproșuri. În ziua de 19 decembrie inculpatul

a arătat că discuția a culminat cu faptul că i-a aplicat o singură palmă peste

față ca un coercitiv. În ziua de 21 decembrie, inculpatul a consumat alcool,

însă nu până să ajungă în stare de ebrietate, discuțiile contradictorii au

continuat, la un moment dat, inculpatul a mers și s-a culcat, iar spre

după-amiază a fost trezit de victimă tot pe fondul certurilor și a discuțiilor

contradictorii. Victima era deja în stare de ebrietate. Inculpatul se afla în

dormitor (bucătărie), încăpere care comunica cu holul printr-o ușă cu geam

înalt. Inculpatul intenționând să evite discuția a împins-o într-o parte pe

victimă pentru a-și face loc să iasă din cameră, în momentul în care victima

s-a dezechilibrat din cauza stării de ebrietate a căzut spre geamul de sticlă,

a trecut prin geam spărgându-l, s-a basculat peste partea inferioară din lemn a

ușii și în cădere, la contactul cu solul a fost străpunsă prin spate, în

torace, de un ciob de sticlă de 13 cm. Inculpatul a întrebat-o dacă s-a lovit,

victima s-a ridicat și a cerut să fie lăsată să plece la mama sa în celălalt

imobil (de remarcat că la locul incidentului au curs doar câteva picături de

sânge greu observabile, foto), a plecat pe hol și după colț s-a prăbușit.

Inculpatul fără să bănuiască ce s-a întâmplat a mers și s-a culcat din nou,

victima a fost găsită abia a doua zi dimineață.

Faptul că nici victima în

momentul căderii nu s-a plâns de înțepătură se explică prin aceea că pe fondul

etilismului organismul era în stare de amorțire și simțurile erau mult atenuate.

Analizând sub aspect juridic

fapta, instanța de fond a apreciat că nu există nici o acțiune de ucidere care

să atragă incidența art. 174 C. pen., din acest motiv impunându-se obligatoriu

schimbarea încadrării juridice, fiind susceptibile infracțiunile de ucidere din

culpă și vătămări cauzatoare de moarte.

Încadrarea pe ucidere din

culpă s-a considerat că nu poate fi luată în discuție, deoarece existența

stării conflictuale între părți exclude existența unei astfel de infracțiuni și

situația de fapt nu se circumscrie unei acțiuni de ucidere sprijinită subiectiv

pe ideea de culpă (acțiunea de a împinge cu o singură mână în lateral nu are

nimic în comun cu vreo acțiune de a ucide).

Instanța de fond a

concluzionat că singura încadrare juridică ce poate fi analizată în cauză, este

cea prevăzută de art. 183 C. pen., dar în condițiile situației de fapt, nu s-a

putut reține că sub aspectul laturii obiective sau al laturii subiective

existența infracțiunii prevăzută de art. 180 C. pen., fapta inculpatului de a împinge

victima în lateral, necircumscriindu-se acțiunii de lovire, căreia îi lipsește

scopul special al producerii de suferință fizică și de aici decurge și lipsa

intenției inculpatului de a lovi victima, de a acționa în acest sens.

S-a mai menționat că activitatea

inculpatului după accident este verosimilă, întrucât acesta nu a bănuit ce s-a

întâmplat, nu a observat urme de sânge și în plus, victima s-a ridicat și a

plecat, căzând abia după colț.

Tribunalul a apreciat că se

impune achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

pronunțând această soluție.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru două motive, respectiv

greșita schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului, din art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., și greșita achitare a

inculpatului, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 301

din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Neamț împotriva sentinței penale nr. 68/ P din 12 mai 2004 pronunțată de Tribunalul

Neamț în dosarul nr. 504/P/2004, pe care a desființat-o în totalitate și

reținând cauza pe fond spre rejudecare, în baza art. 183 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., conform

art. 334 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B.P., pentru săvârșirea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

S-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în

condițiile stabilite prin art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa executată, perioada executată prin arest preventiv de la

data de 22 decembrie 2003 până la data de 12 mai 2004.

S-a luat act că partea

vătămată P.P.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1)

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de

1.500.000 lei, cheltuieli judiciare.

Onorariul în sumă de 400.000

lei pentru apărătorul desemnat în apel pentru intimatul inculpat s-a avansat

din fondul Ministerului Justiției, urmând a se include în cheltuielile

judiciare către stat.

Conform art. 192 alin. (3)

C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au

rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că apelul parchetului este întemeiat, în primul

rând, pentru că din analiza hotărârii pronunțate de instanța de fond s-a

constatat stabilirea unei situații de fapt eronate.

Astfel, contrar susținerilor

din hotărâre, toți membrii familiei au susținut că inculpatul consuma excesiv

băuturi alcoolice, după care devenea deosebit de violent, provoca scandal și

își lovea brutal soția, cu pumnii și picioarele sau arunca în aceasta cu

diverse obiecte contondente ce-i apăreau în cale.

În acest sens există

declarația mamei victimei și a fiicei inculpatului și a victimei, care de

altfel a declarat că în mai multe rânduri i-a reproșat mamei sale că nu reclamă

la poliție și că suportă agresivitatea soțului, tot aceasta a arătat că

datorită scandalurilor a fost nevoită să locuiască cu bunica sa, împreună cu

soțul și copilul său.

Totodată, prima instanță a

apreciat în mod nejustificat, că inculpatul nu ar fi avut intenția de a lovi

victima și că deci, nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de loviri cauzatoare de moarte.

Pentru a contrazice aceste

susțineri făcute în motivarea hotărârii, trebuie avut în vedere mecanismul

producerii incidentului din data de 21 decembrie 2003.

S-a reținut în cuprinsul

hotărârii, în mod eronat, că nu a existat nici o acțiune de lovire (sub forma

îmbrâncirii !!) prin care inculpatul să fi urmărit să producă vreo suferință

fizică victimei.

Din probele administrate a

rezultat în mod clar că inculpatul și-a îmbrâncit soția în ușă, acesta

izbindu-se cu cotul în ochiul de geam pe care l-a spart, iar datorită acțiunii

violente a inculpatului, aceasta a căzut prin geamul respectiv și un ciob de

sticlă de 13 cm lungime i-a pătruns părții vătămate în zona toracelui, ajungând

până în plămân.

Susținerea primei instanțe, că

acțiunea de îmbrâncire nu se circumscrie acțiunii de lovire, lipsindu-i scopul

special al producerii de suferință fizică a fost considerată ca nefondată,

atâta vreme cât simpla îmbrâncire (împingere) cu o anumită intensitate fizică,

presupune în mod neapărat o activitate, o acțiune care capătă sensul noțiunii

de lovire.

Fapta comisă de inculpat nu

constituie însă infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175

lit. c) C. pen., așa cum s-a dispus prin rechizitoriu, trimiterea acestuia în judecată,

ci, infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

183 C. pen.

Astfel, a rezultat că fără

acțiunea ilicită a inculpatului, de a împinge victima cu putere în geamul de la

ușă, rezultatul letal nu s-ar fi produs; dezechilibrarea și căderea victimei

prin geam, chiar neprovocate direct de inculpat, nu excludeau raportul de

cauzalitate dintre acțiunea violentă a acestuia (îmbrâncirea în geam) și

decesul ei, care apare ca o consecință a acțiunii violente exercitate de inculpat.

Pe plan subiectiv, chiar

dacă a urmărit doar să aplice o corecție soției sale, inculpatul nu a prevăzut,

deși trebuia și putea să prevadă că victima, aflată ca și el în stare de

ebrietate, nu va fi în stare să-și mențină echilibrul, existând posibilitatea

să cadă și să se lovească în mod grav în geam și chiar să-și piardă viața.

În aceste condiții s-a

apreciat că în cauză sunt întrunite toate elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Față de cele arătate, apelul

parchetului a fost admis, hotărârea primei instanțe desființată, iar pe fond,

în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din

art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în art. 183 C. pen., text de lege în baza

căruia a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea

judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile stabilite prin art. 72

C. pen., ce se referă la gradul de pericol social al faptei, împrejurările

concrete ale comiterii acesteia, dar și persoana inculpatului, care este

infractor primar și a regretat cele întâmplate.

În raport cu argumentele de

mai sus, ținând seama și de concluziile referatului S.R.S., favorabile

inculpatului, instanța de apel s-a orientat spre o pedeapsă minimă stabilită de

lege pentru fapta comisă, a cărei executare va fi privativă de libertate.

În considerentele deciziei

s-a mai făcut referiri la celelalte prevederi legale corespunzătoare măsurilor

dispuse.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.P., criticând-o, invocând în

scris cazurile ce casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12, 17 C. proc.

pen., apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

respectiv achitarea inculpatului care reflectă situația dosarului, fiind făcută

o interpretare corectă a probelor în raport cu textele ce au condus la

achitarea inculpatului.

S-a considerat că decizia

instanței de apel este nelegală, deoarece în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., deoarece noțiunea

de „împingere” reținută, nu poate să presupună o activitate infracțională, nici

sub aspectul laturii obiective și nici celei subiective, dându-i se o vădită

exagerare ce nu este susținută de conținutul art. 180 C. pen.

Se mai apreciază că este

lipsită de temei și concluzia privind posibilitatea recurentului de a prevedea

rezultatul produs, respectiv că printr-o simplă împingere se putea produce acel

rezultat tragic. În lipsa unei argumentări juridice, instanța a simțit nevoia

să facă un portret negativ inculpatului, în sensul că acesta era un consumator

excesiv de băutură, încercându-se acreditarea posibilității unei agresiuni

asupra victimei, or actul medical nu a stabilit existența nici unei urme care

să fi presupus o lovire activă. Dimpotrivă actele aflate la dosar îl prezintă

pe inculpat ca pe un om normal, cu o comportare desăvârșită în cadrul familiei,

anexându-se și acte în circumstanțiere referitoare la persoana inculpatului.

Totodată se solicită a fi apreciată declarația fiicei părților care a precizat

că nu au fost violențe între părinții săi, comportarea era normală, doar că

existau reproșuri care puteau eventual presupune o stare conflictuală între

părți.

De asemenea, s-a solicitat

în subsidiar, că în cazul în care se va considera că între activitatea

inculpatului și moartea victimei ar exista un raport de cauzalitate, în cel mai

nefericit caz se poate reține culpa prevăzută de art. 178 C. pen., urmând ca

pedeapsa să fie redusă în limitele prevăzute de aceste tex, cu reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante rezultate din probele

dosarului.

Apărătorul inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri a arătat că interpretarea dispozițiilor art.

183 C. pen., de către instanța de apel nu este justificată, motivarea fiind

neconvingătoare, pentru existența infracțiunii este necesară săvârșirea unei

infracțiuni intenționate de lovire, prevăzută de art. 180 – art. 182 C. pen.,

lovirea trebuie să producă o suferință victimei, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului și, în subsidiar

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 178 C. pen.,

cu reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante

rezultate din probele dosarului.

Examinând recursul declarat

de inculpatul B.P. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 17 C. proc. pen., Înalta

Curte consideră recursul inculpatului ca fiind fondat, însă, pentru un alt

motiv decât cele arătate, ce se va analiza prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele

ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

stabilindu-se că fapta inculpatului B.P., care în ziua de 21 decembrie 2003,

după ce a consumat alcool, fără însă a fi în stare de ebrietate, împreună cu

soția sa, victima B.S., pe fondul certurilor și discuțiilor contradictorii care

au avut loc și în după-amiaza zilei arătate, după ce acesta s-a trezit din

somn, iar victima se afla deja în stare de ebrietate, având o alcoolemie

stabilită ulterior de 1,3 gr. %o, a împins-o pe soția sa în ușa prevăzută cu

geam de sticlă cu dimensiunile de 1,20/0,70 m ce separa dormitorul de hol,

moment în care aceasta s-a dezechilibrat, căzând cu cotul spre geamul de

sticlă, pe care l-a spart, trecând prin el și căzând în geamul spart, un ciob

de sticlă de 13 cm lungime pătrunzându-i victimei în zona toracelui, ajungând

până la plămân, victima ridicându-se inițial, dar la scurt timp a căzut și a

decedat, situație constatată a doua zi de dimineață de către inculpat,

întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte.

Modalitatea de comitere a

faptei rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului B.P. date atât în

cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, care

evidențiază contribuția sa, în acțiunea de împingere a victimei, care inițial a

spart geamul, ulterior căzând în acesta, ridicându-se, dar a doua zi a fost

găsită căzută în hol, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului care

atestă existența geamului spart de la ușă, precum și poziția victimei, planșele

foto, raportul medico-legal de necropsie care evidențiază leziunile produse

victimei, concluzionând că moartea numitei B.S. a fost violentă, datorându-se

hemoragiei interne și externe consecința unei plăgi penetrante toracice cu

interesare pleuro-pulmonară, leziunile putând fi produse prin lovire de corp

înțepător tăios (ciob de sticlă), posibil în condițiile unei căderi, după

aspectul morfologic al leziunilor, apreciindu-se succesiunea leziunilor, în

prima fază dezechilibrare și impactul geamului cu cotul, spargerea acestuia,

urmată de căderea și lovirea toracelui de ciobul corp delict, rămas prins în

rama geamului, alcoolemia victimei fiind de 1,30 gr. %o.

Astfel, acțiunea de

împingere a victimei de către inculpat a fost făcută cu intensitate și chiar

dacă aceasta se afla în stare de ebrietate concurând la cădere, reprezintă un

act de violență comis cu intenție ce a condus la dezechilibrarea victimei, care

în cădere a spart inițial geamul, ulterior căzând în acesta, leziunea produsă

producându-i moartea violentă, rezultat praeterintenționat al actului de

violență arătat.

De altfel, instanța de apel

a făcut o corectă evaluare atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv

a activității infracționale a inculpatului, relevând existența raportului de

cauzalitate între acțiunea violentă a inculpatului și rezultatul produs, precum

și faptul că acesta trebuia și putea să prevadă că victima, chiar aflată în

stare de ebrietate, nu va putea să-și mențină echilibrul, existând

posibilitatea căderii și lovirii în mod grav în geam și chiar să-și piardă

viața.

Așadar, critica recurentului

inculpat că instanța de apel nu a motivat convingător soluția pronunțată nu

poate fi avută în vedere, deoarece a fost făcut un examen riguros asupra

probelor administrate, conducând la corectă reținere a încadrării

împrejurărilor faptice în conținutul incriminator al dispozițiilor art. 183 C.

pen.

De asemenea, instanța de

apel a înlăturat motivat argumentul primei instanțe legat de inexistența unei

acțiuni de lovire, stabilind că actul de împingere cu o anumită intensitate

fizică presupune o acțiune care se circumscrie noțiunii de lovire.

Totodată instanța de apel

prin argumentele prezentate a înlăturat solicitarea de a se reține că fapta

comisă de inculpat ar constitui infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., așa cum a fost trimis în judecată inițial

inculpatul.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că prima critică invocată de recurentul

inculpat, referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 183 C. pen., nu poate fi avută în vedere, nefiind incident

cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Pe de altă parte nici cea

de-a doua critică arătată de recurentul inculpat, privind greșita încadrare

juridică a faptei, având drept consecință schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prevăzută de art. 178 C. pen. și reducerea pedepsei, nu se poate

reține, deoarece modalitatea de săvârșire a faptei a relevat forma de vinovăție

a praeterintenției, doar rezultatul mai grav, producându-se din culpă, urmare

însă a unei acțiuni violente intenționate și nu a culpei ca formă exclusivă de

vinovăție, nefiind aplicabile prevederile art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Înalta Curte consideră însă

că recursul inculpatului B.P. este fondat pentru un alt motiv, respectiv

greșita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în raport

cu prevederile art. 72 C. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin pedeapsa principală

aplicată inculpatului în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea

reținută în sarcina acestuia, respectiv de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, cu executare în regim de detenție, instanța de apel nu a făcut o

evaluare plurală a tuturor criteriilor stipulate de art. 72 C. pen., nereținând

în mod distinct circumstanțele atenuante judiciare cuprinse în art. 74 C. pen.

și a regimului sancționator corespunzător, evidențiat de art. 76 C. pen.

Astfel, Înalta Curte

consideră că deși s-au evidențiat lipsa antecedentelor penale ale inculpatului,

precum și concluziile favorabile ale referatului S.R.S.S. de pe lângă

Tribunalul Neamț, în cauză instanța de apel nu a făcut o adecvare cauzală a

tuturor criteriilor menționate prin valorificarea într-o măsură mai mare a

probelor ce conturau profilul de personalitate al inculpatului, în raport cu

semnificația funcțiilor și consecințelor pe care le are pedeapsa, fără a ignora

gravitatea faptei comise, circumstanțele săvârșirii ei.

Așadar, Înalta Curte,

reevaluând toate criteriile impuse de art. 72 C. pen., prin raportare la

situația concretă din cauză, a probelor administrate privind personalitatea

inculpatului, precum și a actului în circumstanțiere depus în recurs la dosar,

consideră că în cauză la cuantumul pedepsei principale ce se va aplica se pot

reține circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv

conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, stăruința

depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, atitudinea infractorului

după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității,

comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării

participanților.

Față de cele arătate, Înalta

Curte va avea în vedere gradul de pericol social în concret al faptei comise de

inculpat, modalitatea de săvârșire materializată prin acțiunea de împingere a

victimei, care dezechilibrându-se în cădere a spart, inițial, cu cotul geamul,

ulterior a căzut în acesta, leziunea produsă conducând la decesul său, vârsta

inculpatului de 49 de ani, victima fiind soția sa, lipsa antecedentelor penale,

recunoașterea și regretarea sinceră a faptei, ulterior comiterii acesteia, a

doua zi de dimineață a anunțat-o pe mama decedatei, a întors victima cu fața în

sus și a spălat-o pe față (declarația inculpatului), fiind de acord cu

despăgubirile care îi vor fi solicitate de către fiica sa (aceeași declarație),

chiar dacă ulterior nu au mai fost pretinse astfel de despăgubiri, este

cunoscut cu un comportament pozitiv la locul de muncă și în societate

(declarația martorului în circumstanțiere M.D. și caracterizarea depusă în

recurs din care rezultă că soții cu fost căsătoriți de 24 ani), comportamentul

său general înainte de comiterea faptei a fost unul pozitiv, fiind în

permanență preocupat de prestarea unor activități lucrative care să asigure

mijloacele de existență familiei, este un creștin romano-catolic practicant,

făcând dovada interiorizării unor puternice valori morale și religioase, la

întrevederea cu consilierul de reintegrare a manifestat un puternic regret față

de fapta săvârșită și de implicarea familiei într-un proces penal (mențiuni din

referatul de evaluare).

Prin cuantumul pedepsei principale ce

se va aplica inculpatului orientat sub minimul prevăzut de lege, ca urmare a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu executare

în regim de detenție, Înalta Curte consideră că numai acesta poate să-și atingă

scopurile educativ și de exemplaritate în reintegrarea pozitivă viitoare a

inculpatului în societate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301

din 5 octombrie 2004 a Curții de Apel Bacău, va casa decizia atacată, numai cu

privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin aplicarea art.

74 – art. 76 C. pen., o va reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate, fiind dat cu respectarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 301 din 5 octombrie 2004 a Curții

de Apel Bacău.

Casează decizia atacată,

numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate, pe care prin

aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani

închisoare.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2005.