ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 57/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126 din 15 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 948/2004 a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 15 ani închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 6 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 29 martie 2004 ora 23,00 până la data pronunțării sentinței, 15 septembrie 2004. S-a luat act că partea vătămată D.T. nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuțitului, corp delict, aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că inculpatul D.P., în vârstă de 22 ani locuia în comuna Cordun, județul Neamț, împreună cu părinții și frații săi. Între el și tatăl său, victima D.F.

existau dese discuții, mai ales când cei doi se aflau în stare de ebrietate, victima reproșându-i inculpatului că ar întreține relații sexuale cu D.T., mama inculpatului respectiv soția victimei. În ziua de 28 martie 2004, inculpatul a consumat băuturi alcoolice iar în cursul după amiezii a avut un conflict verbal cu un consătean, motiv pentru care, în jurul orei 19,30, a luat din camera sa un cuțit cu intenția de a pleca în căutarea persoanei cu care se certase. În cameră se afla tatăl său, D.F., care fiind în stare de ebrietate, i-a reproșat că ar întreține relații sexuale cu mama sa, motiv pentru care acesta a scos din mânecă cuțitul și a lovit victima în zona toracelui. După acest incident, inculpatul a plecat să cumpere băuturi alcoolice, la solicitarea unchiului său L.P., fără a spune cuiva despre conflictul violent avut cu tatăl său.

Urmare loviturilor aplicate, victima a decedat, moartea fiind determinată de hemoragia internă și externă, produsă că o consecință a plăgii penetrante toracice cu interesare cardiacă. Așa cum a rezultat din actul medico-legal eliberat în cauză, moartea victimei a fost violentă, iar leziunile au putut fi produse prin lovire activă a toracelui cu un obiect înțepător, tăios. Conform aceluiași raport, poziția victimei în momentul agresiunii putea fi culcat în pat, în decubit lateral drept, iar a agresorului, în picioare la marginea patului și în spatele victimei. Inculpatul a avut, pe parcursul procesului penal o poziție oscilantă, în sensul că inițial a recunoscut fapta comisă, atât la procuror cât și în instanță, cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, ca în final, să nu mai recunoască, susținând că autorul faptei ar fi unchiul său L.P.

Cu toate acestea, instanța a reținut că inculpatul este autorul faptei, bazat pe depozițiile martorilor D.T. și L.M., mama, respectiv bunica sa, care au arătat unele împrejurări care s-au coroborat cu primele declarații ale inculpatului. Astfel, L.M. a arătat că a găsit cuțitul aproape de sobă, confirmându-se astfel, cele relatate de inculpat care a arătat că după ce și-a lovit tatăl, a aruncat cuțitul lângă sobă. Martorele au confirmat și starea de încordare care exista între victimă și inculpat, motivul acesteia cât și împrejurarea, că ceilalți membri ai familiei nu au intrat în camera în care se afla victima. Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

În considerentele sentinței, au fost făcute referiri la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul. Atât în motivarea apelului declarat în scris cât și oral prin apărător, inculpatul a susținut că soluția de condamnare este nelegală și netemeinică, neexistând probe certe cu care să se facă dovada că el este autorul faptei. Cum cuțitul găsit în camera victimei, era folosit de mai multe persoane, oricare din membrii familiei putea comite fapta, menționând că la plecarea sa la magazin după băutură, tatăl său trăia. Totodată a mai susținut, în ultimul cuvânt, că a fost plecat de acasă și când s-a reîntors s-a retras într-o bucătărie în afara casei, iar când unchiul l-a trimis după băutură nu a mai intrat în casă, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și în fond achitarea sa.

Prin decizia penală nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău pronunțată în dosarul nr. 5291/2004, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul apelant D.P. împotriva sentinței penale nr. 126 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Neamț. S-a dedus în continuare detenția de la 15 septembrie 2004 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. Onorariu avocat oficiu de 400.000 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției către B.A. Bacău și s-a inclus în cheltuielile judiciare. A fost obligat apelantul la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că inculpatul provine dintr-o familie care este percepută negativ în cadrul comunității, prin prisma faptului că toți membrii familiei consumă alcool în exces, aveau un nivel de trai scăzut, pe fondul lipsei mijloacelor materiale de întreținere, aceștia nefiind interesați de a desfășura o muncă stabilă. Între tată, victima în cauză și inculpat, pe fondul consumului de alcool, a existat o stare tensionată, tatăl acuzându-și fiul că ar întreține relații sexuale cu mama sa. Și în cursul zilei de 28 martie 2004, atât victima cât și inculpatul, precum și alte persoane din familie, au consumat băuturi alcoolice. Datorită stării de ebrietate în care au ajuns, inculpatul s-a dus să se culce în camera în care se afla deja tatăl său.

Întrucât victima a început să-i facă aceleași reproșuri, în sensul că ar întreține relații cu mama sa, așa cum a declarat însuși inculpatul în primele declarații l-a lovit o singură dată cu cuțitul, pe care l-a scos din mânecă în zona toracică, după ce în prealabil l-a împins iar tatăl său a căzut în pat. De asemenea, a mai precizat că după ce l-a lovit, a aruncat cuțitul lângă sobă, după care a mers la unchiul său L.P., unde a continuat să consume votcă, la cererea unchiului, iar la întoarcere a constatat că tatăl său este mort, fiind deja sosite organele de cercetare penală. Aceste relatări ale inculpatului s-au coroborat și cu declarațiile date de martorii D.T., mama sa și L.M., bunica sa.

Astfel, martora L.M. a precizat că după ce a fost anunțată de fiica sa D.T. să soțul ei este mort, s-a deplasat și ea în camera în care se găsea acesta și a găsit lângă sobă un cuțit, pe care l-a ridicat, cuțit ce a fost luat de D.A. și înfipt în dulapul de pe hol, iar apoi de D.T., care l-a așezat pe plita sobei din casă, unde a fost găsit cu ocazia cercetării locului faptei. Toate aceste împrejurări s-au coroborat și cu raportul medico-legal care a constatat că victima prezenta pe fața anterioară a hemitoracelui stâng, parasternal imediat sub coasta a V-a o plagă cu o lungime de 11,5 cm, cu o direcție ușor oblică de sus în jos, de la dreapta la stânga și din anterior spre posterior, fiind afectat și pericardul.

Ori, toate aceste amănunte cu privire la modul în care a fost lovită victima unde a fost găsit cuțitul nu puteau fi cunoscute de inculpatul apelant, dacă nu ar fi fost în cameră în momentul producerii leziunilor. Faptul că ulterior nu a mai recunoscut comiterea faptei, dând vina pe alte persoane, nu are nici o relevanță, atâta timp cât probele deja administrate îl indică ca autorul faptei. Reținând în mod corect vinovăția inculpatului, instanța a încadrat fapta în mod corespunzător dispozițiilor art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. și a aplicat o pedeapsă ce a fost individualizată în raport cu toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul D.P., solicitând în scris admiterea recursului, iar pe fond achitarea sa, deoarece actele din dosar conduc la nevinovăția sa.

Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece inculpatul este nevinovat, în raport cu probele administrate, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Examinând recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel a stabilit vinovăția inculpatului D.P.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului de a-l lovi pe tatăl său D.F. cu un cuțit în zona toracică, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. Astfel, declarațiile inculpatului în care acesta recunoaște comiterea infracțiunii și descrie împrejurările faptice se coroborează cu declarațiile martorilor D.T., L.P., L.M., C.A.

în care aceștia au arătat, circumstanțele pe care le-au cunoscut cu privire la fapta săvârșită de inculpat, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul medico-legal de necropsie în ale cărui concluzii se menționează că moartea victimei D.F. a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne și externe, consecința unei plăgi penetrante toracice cu intensitate cardiacă, leziunile putând fi produse prin lovirea activă a toracelui cu obiect înțepător tăios având lungimea minimă a lamei de 11, 5 cm și lățimea de 2 cm, poziția victimei în momentul agresiunii putea fi culcată pe pat, în decubit lateral drept, iar a agresorului în picioare, la marginea patului și în spatele victimei iar alcoolemia victimei în momentul decesului a fost de 2,80 gr.

%o. Poziția adoptată de inculpat în cursul judecății de a nu recunoaște infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este infirmată de probele administrate, care au evidențiat că inculpatul este autorul infracțiunii de omor calificat. În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că percepția asupra probelor administrate de către instanța de apel este în concordanță cu soluția pronunțată, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la eroarea gravă de fapt.

De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de apel în mod just a considerat că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viața omului, calitatea de rudă a victimei, acesta fiind tatăl inculpatului, circumstanțele reale dar și cele personale ale inculpatului, atitudinea oscilantă a acestuia referitoare la recunoașterea infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, este tânăr, provine dintr-o familie care are o percepție negativă în cadrul comunității, deoarece toți membrii familiei sunt consumatori de substanțe etilice, nu prezintă interes față de muncă, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de S.R.S.S.

de pe lângă Tribunalul Neamț. Prin cuantumul minim legal al pedepsei aplicate, cu executare în regim de detenție, s-a avut în vedere că numai această pedeapsă poate să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și reintegrarea sa pozitivă viitoare în societate. Așadar, critica recurentului inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei, nu poate fi reținută, deoarece în cauză a fost făcută o apreciere plurală a tuturor criteriilor legale, cărora li s-a dat o adecvare concretă, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 martie 2004 la 6 ianuarie 2005. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 martie 2004 la 6 ianuarie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2005.