ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2018/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele

:

Prin sentința penală nr. 101 din 10 aprilie

2002 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul A.G. la pedeapsa de 15

ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și a fost dedusă durata arestării preventive de la 24 august 2000,

la zi.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul A.G. a locuit de mai

mulți ani în satul Piatra, județul Constanța, împreună cu familia sa și din

când în când venea la părinții săi A.V. și E., în satul Racova, județul Vaslui.

Împreună cu părinții inculpatului a locuit și fratele acestuia, V.A. (victima),

acesta ajutându-i la treburile gospodărești, care însă avea obiceiul de a

înstrăina bunuri din locuința părinților.

La data de 22 noiembrie 1997,

inculpatul a venit în vizită la părinți și a consumat băuturi alcoolice cu

fratele său.

De menționat că în cadrul familiei A.

exista o stare tensionată, întreținută permanent de comportamentul

necorespunzător al victimei care devenea violentă în momentul în care consuma

băuturi alcoolice, stare alimentată și de A.V., care reproșa inculpatului că nu

este copilul său și-i imputa faptul că ar întreține relații sexuale cu A.E.

(mama inculpatului și victimei).

Inculpatul a stat de vorbă cu

părinții săi după care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a culcat.

După puțin timp inculpatul a fost trezit de fratele său care i-a cerut să-i dea

băutură, context în care între frați s-a declanșat un conflict, inculpatul

reproșându-i lui V.A. faptul că are o comportare necorespunzătoare față de mama

lor, că i-a furat un certificat de acționar și actele de identitate, precum și

că a vândut o bovină din gospodăria părinților.

Iritată de reproșurile inculpatului,

victima a luat un scaun, devenind violentă și i-a amenințat pe toți că îi

omoară, situație care l-a determinat pe inculpat să-i ceară mamei sale o funie

și împreună cu A.V. au imobilizat-o pe victimă, au legat-o de mâini și picioare

în poziția „adunat”, după ce în prealabil o lovise cu piciorul în piept pentru

a o liniști.

După ce a legat victima, inculpatul i-a

aplicat 5-6 lovituri cu pumnul în testicule și cu ajutorul tatălui său au

scos-o în curte, a legat-o în apropierea fântânii de un țăruș și a continuat să

se comporte violent, aplicându-i alte 3-4 lovituri cu picioarele în zona

toracică, iar victima, în poziția în care se afla legată, a început să horcăie,

fiind auzită de martorul C.N., vecin cu familia A.

Inculpatul și tatăl său au intrat în

casă lăsând victima legată, iar după aproximativ jumătate de oră au constatat

că aceasta decedase.

După ce s-au sfătuit cum să

procedeze, cei doi au hotărât să-l îngroape pe V.A. lângă un grajd, scop în

care l-au dezbrăcat și l-au transportat cu o roabă în spatele casei, unde

inculpatul a săpat cu un hârleț o groapă cu adâncimea de 30-40 cm, îngropând

cadavrul în bălegar.

A doua zi după comiterea faptei,

inculpatul a plecat în municipiul Vaslui pentru a depune actele în vederea

obținerii pașaportului turistic, intenționând să plece în Turcia.

La data de 25 noiembrie 1997,

organele de poliție din comună s-au interesat de victimă, iar soții A. le-au

spus că fiul lui este plecat în străinătate.

Aflând de vizita organelor de poliție,

inculpatul s-a hotărât să dezgroape cadavrul și ajutat de tatăl său, l-a îngropat

într-o magazie, la o adâncime de 70-80 cm, turnând apoi o placă de ciment.

După câteva zile inculpatul a plecat

de la părinții săi, iar pe data de 9 decembrie 1997, și-a ridicat pașaportul

turistic și s-a dus în domiciliul său în satul Piatra. Abia în toamna anului

1998, inculpatul și-a mai vizitat părinții la care a stat circa 2 luni, însă

datorită mai multor discuții contradictorii cu tatăl său a plecat.

În luna iulie 2000, inculpatul a

revenit în satul natal, iar în ziua de 22 august 2000, a izbucnit un puternic

conflict între el și tatăl său, fapt ce l-a determinat pe A.V. să fugă în sat,

urmărit de inculpat, și să sesizeze poliția locală în legătură cu cele

întâmplate în luna noiembrie 1997, indicând locul unde fusese îngropată

victima.

Descinzând la fața locului, organele

de poliție au descoperit scheletul victimei V.A.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza procesului-verbal de consemnare a denunțului oral, procesului-verbal

de cercetare la locul faptei, raportului de expertiză antropologică, raportului

de expertiză medico legală psihiatrică, depozițiilor martorilor C.N., A.E., A.V.,

L.M., C.Șt., P.V., P.G., A.C. și A.G., probe coroborate cu declarațiile inculpatului,

care nu a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, indicându-l ca autor

pe tatăl său.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 247 din 3 septembrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat,

care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar restituirea cauzei la parchet

pentru refacerea urmăririi penale și stabilirea cu certitudine a autorului

faptei.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel a reținut în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din

punct de vedere juridic fapta comisă în dispozițiile art. 174 și art. 175 lit.

c) C. pen., iar instanța de apel a reverificat probele administrate în cauză,

precum și apărările invocate de inculpat prin memoriile depuse, ajungând la

concluzia că inculpatul este autorul infracțiunii de omor din data de 22

noiembrie 1997, victimă fiind fratele său V.A.

Pe lângă argumentele înserate în

cuprinsul celor două hotărâri judecătorești atacate referitoare la vinovăția inculpatului,

mai sunt de relevat și alte aspecte de natură să evidențieze că acțiunile

proprii desfășurate de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

pentru care acesta a fost trimis în judecată.

Astfel, din chiar declarațiile

constante ale inculpatului rezultă că se afla în relații de dușmănie cu fratele

său, fiecare întâlnire între cei doi soldându-se cu incidente, unele violente,

incidente determinate, este adevărat, de victimă care obișnuia să sustragă

diferite bunuri din casă să le vândă pentru procurarea de băuturi alcoolice,

tot victima fiind aceea care avea un comportament necorespunzător față de

părinții săi, în special față de mama sa pe care o insulta și o lovea.

Din aceleași declarații ale inculpatului

mai rezultă că acesta s-a aflat în ziua de 22 noiembrie 1997, în domiciliul

părinților săi, și pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict cu

fratele său, pe care l-a lovit și pe care l-a legat cu o funie (adusă de mama

sa), iar cu ajutorul tatălui său l-a transportat afară, legat în poziția

„adunat” de mâini și de picioare.

Relevantă sub acest aspect este

precizarea făcută de inculpat în declarația din 24 august 2000, în care recunoaște

că i-a aplicat o lovitură în zona pieptului (zonă în care a fost identificată o

fractură costală, așa cum se menționează în raportul medico-legal de

identificare osteologică), iar după aplicarea loviturii fratele său „mormăia

ceva fără înțeles, posibil că amenința”.

De asemenea, în procesul-verbal de

confruntare între inculpat și tatăl său, inculpatul precizează că în timp ce

fratele său era legat l-a lovit cu pumnul în stern, confirmându-se astfel

primele declarații precum și zona în care a fost îndreptată lovitura.

Martorii oculari ai incidentului, A.V.

și A.E. subliniază în declarațiile date că între inculpat și fratele său a avut

loc un conflict violent, în cursul căruia inculpatul l-a amenințat pe V.A. că

îl va bate „ca la Dobrogea” (în testicole), primul martor menționând că după ce

victima a fost scoasă afară legată, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri

și că după o oră când s-au dus să vadă starea victimei aceasta decedase, fiind

găsită în aceeași poziție în care fusese abandonată.

Martorul A.V. în autodenunțul din 23

august 2000, descrie modul în care s-a procedat pentru suprimarea vieții

victimei, precum și ajutorul pe cale l-a dat pentru îngroparea cadavrului,

inițial în spatele gospodăriei, ulterior într-o magazie, într-o groapă mai

adâncă și care a fost betonată pentru ștergerea urmelor.

Același martor indică reacția

inculpatului din momentul în care a sesizat intenția tatălui sau de a denunța

fapta organelor competente, inculpatul alergându-și tatăl prin sat, situație

confirmată de martorul C.N.

La rândul său martora A.E., mama

inculpatului, arată în declarațiile sale că în ziua conflictului, între cei doi

frați au avut loc mai multe incidente provocate de victimă, care a fost legată

și dusă afară de tatăl și fiul său, iar la un moment dat A.V. i-a pus mâna la gât

și i-a spus să nu iasă afară, timp în care în curte se aflau doar cei doi copii

ai săi.

Deși această martoră a dat mai multe

declarații în care prezintă faptele diferit, încercând să evite afirmații

tranșante (poziție de înțeles, având în vedere persoanele implicate în

incident, copii și soțul său) se va reține declarația din data de 8 februarie

2001, întrucât se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Pe de altă parte, martora A.E.

menționează în toate declarațiile sale, că pe la miezul nopții 22 noiembrie

1997, l-a surprins pe inculpat plângând și i-a spus că „tata își face datoria”,

referindu-se la faptul că A.V. se ocupa cu pregătirea îngropării victimei.

Un martor important, vecin cu

familia victimei, C.N. arată în declarațiile sale că l-a auzit pe inculpat în

ziua decesului victimei certându-și fratele și a perceput un „horcăit ca și cum

s-ar fi tăiat un porc”.

Ceilalți martori audiați, printre

care L.M., A.G. (surorile inculpatului), C.Șt., deși nu au cunoștințe directe

referitoare la fapta din 22 noiembrie 1997, menționează că în satul în care a

avut loc incidentul se vorbește că inculpatul și tatăl său l-ar fi omorât pe V.A.

Rezultă, așadar, din coroborarea

declarațiilor inculpatului și depozițiile martorilor următoarele elemente certe

ale implicării recurentului în uciderea victimei și anume: relațiile de

dușmănie dintre cei doi frați, prezența inculpatului în momentul critic la

locul faptei, participarea sa directă (alături de tatăl său) la imobilizarea

victimei, la legarea acesteia într-o poziție incomodă, abandonarea acesteia mai

mult timp afară, pe timp rece, victima fiind îmbrăcată sumar și sub influența

băuturilor alcoolice, aplicarea unor lovituri victimei, precum și la îngroparea

acesteia și ștergerea urmelor faptei. Împrejurările enumerate, combinate cu

refuzul inculpatului de a denunța fapta (deși se apără constant că se afla în

relații de dușmănie cu tatăl său pe care-l indică drept autorul omorului),

precum și cu intenția făptuitorului de a părăsi țara imediat după data de 22 noiembrie

1997, conduc la concluzia că prin acțiunile sale inculpatul a contribuit

decisiv la moartea victimei.

Dispozițiile art. 174 C. pen., nu

precizează în mod limitativ modalitatea de realizare a activității de ucidere,

acțiunea sau inacțiunea putând fi nu numai directă, dar și indirectă, esențial

fiind, însă că între acțiune sau inacțiune și rezultat să existe raport de

cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective,

omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, această ultimă

modalitate a intenției implică, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență

față de rezultat, care îl determină pe autor să nu curme acțiunea sau

inacțiunea începută, acceptând posibilitatea producerii lui.

În speță, inculpatul a acționat, sub

aspectul laturii subiective, în modalitatea intenției indirecte, rezultatul

faptei sale producându-se indiferent de alți factori colaterali (acțiunile

tatălui inculpatului).

Rezultă în concluzie că legând

victima cu o funie, lovind-o în zona toracică (lovitură în urma căreia s-a

auzit un horcăit), părăsind-o în nesimțire în curtea casei, într-o seară

geroasă, iarna, victima fiind îmbrăcată sumar și aflată sub influența

alcoolului (deci cu posibilități reduse de rezistență fizică), inculpatul a

avut reprezentarea consecințelor faptei sale și deși nu a urmărit producerea

rezultatului letal, l-a acceptat, motiv pentru care prima critică formulată de

inculpat nu este fondată, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale art.

174 și art. 175 lit. c) C. pen.

În cauză, nu se poate reține nici

cererea de restituire a dosarului la procuror, întrucât nu sunt incidente

dispozițiile art. 333 C. proc. pen.

Conform textului mai sus-arătat, în

tot cursul judecății, instanța se poate desesiza și restitui dosarul

procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că

urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar putea face

completarea acesteia decât cu mare întârziere.

Or, urmărirea penală este completă,

și deși s-a făcut după circa 3 ani de la data comiterii infracțiunii, în urma

autodenunțului martorului A.V., în cauză au fost administrate toate probele

necesare pentru stabilirea unei situații de fapt reale, fiind verificate toate

apărările formulate de inculpat. Instanța de judecată, fiind investită cu

judecarea faptei reținute în sarcina inculpatului, trimis în judecată prin

rechizitoriu, în temeiul art. 317 C. proc. pen., are obligația (așa cum de

altfel a și procedat) să se pronunțe numai cu privire la această faptă și

persoană. În consecință, ea nu se poate desesiza și trimite cauza procurorului,

conform art. 333 C. proc. pen. (cum a solicitat inculpatul), cu motivarea că în

cauză este necesar să se verifice dacă la săvârșirea faptelor, prevăzute în

actul de sesizare a contribuit și altă persoană.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse, Curtea constată că hotărârile pronunțate sunt temeinice

și legale, recursul declarat este nefondat și va fi respins în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada arestării

preventive a inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.G. împotriva deciziei penale nr. 247 din 3 septembrie

2002 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 august 2000, la 18 aprilie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2003.