ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2088/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2088/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Vaslui, inculpatul C.A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a prelungit starea de arest a inculpatului, pe durata de 30 de zile de la data pronunțării. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 iulie 2003, la zi. S-a constatat că nu s-au constituit părți civile în cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul C.A. s-a căsătorit cu C.D. în anul 1981 și are 2 copii minori, iar din anul 1998 s-au mutat de la Constanța în comuna Bogdana, județul Vaslui, gospodărind împreună cu victima C.I. Între inculpatul C.A. și victima C.I. au apărut discuții contradictorii de la faptul că, victima vindea lucruri din gospodărie, în special produse agroalimentare, datorită consumului de alcool. Inculpatul C.A. a bătut victima de câteva ori din acest motiv, asistând și soția inculpatului la aceste conflicte. În ziua de 29 iunie 2003 soția inculpatului a plecat cu un autobuz la părinții ei, în localitatea Satu Nou, fiind însoțită și de copiii C.B.
și C.L.I. Inculpatul C.A., după ce și-a condus soția și copii la autobuz, a mers la un local din centrul comunei și a consumat băuturi alcoolice și a jucat șah, în jurul orelor 19,00. Revenind acasă, inculpatul C.A. l-a găsit pe tatăl său în curte și fiind sub influența băuturilor alcoolice, a început să-i reproșeze că nu face treabă în gospodărie și că nu a avut grijă de animale, nu le-a dat mâncare. Pe fondul unor reproșuri reciproce, inculpatul a început să lovească victima cu pumnii în zona capului în mod repetat, iar după ce victima a căzut la pământ lângă un nuc din curte, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu intensitate mare, atât în cap cât și peste corp, cu pumnii și picioarele.
Văzând că victima nu mai mișcă, inculpatul C.A. a luat o găleată din curte și a mers după apă la vecina sa M.M., întâlnindu-se cu martora M.D. ce se afla în apropiere. Revenind în curte, inculpatul a văzut că victima este în același loc și respiră, motiv pentru care, după câteva minute a plecat la cârciuma lui D. în apropiere și a consumat băuturi alcoolice, până în jurul orelor 21,30, când, întorcându-se acasă, l-a găsit pe tatăl său decedat. Inculpatul a anunțat, spre miezul nopții, câțiva vecini că tatăl său a murit, iar dimineața, în jurul orelor 6,00, a plecat cu o mașină la socrii săi, anunțându-și soția că victima a decedat, fără să-i spună cauza morții. Acasă, inculpatul i-a spus soției sale că a bătut victima în seara de 29 iunie 2003, relatându-i cum s-au desfășurat faptele.
Din raportul de necropsie rezultă că moartea victimei C.I. a fost violentă și s-a datorat unei come cerebrale profunde, urmare a unei hemoragii meningo-cerebrale, hemoragie datorată traumatismelor cranio-cerebrale și cerebrale, survenite în cadrul unui politraumatism cu multiple echimoze, excoriații, infiltrate sanguine multiple și fracturi costale. S-a stabilit că între traumatism și moarte există o legătură directă de cauzalitate, iar leziunile s-au putut produce prin loviri cu și/ sau de corpuri dure, precum și comprimare, neputându-se identifica cu certitudine un agent vulnerant, fiind posibil și probabil să fi fost folosite mijloace de atac proprii omului. Existența leziunilor la nivelul regiunii cervicale, precum și pe plămâni, atât ventral cât și dorsal, a condus la aprecierea că ele s-au produs în contextul unei heteroagresiuni, existând elementele specifice ale unei omucideri.
Din concluziile medico-legale și declarația inculpatului, rezultă că acesta a acționat asupra victimei în vârstă de 73 de ani, cu un organism slab fizic, cu violență mare, alternând loviturile atât cu pumnii cât și cu picioarele, în cap și peste corp, atât în picioare, cât și după căderea acesteia, cauzându-i leziuni traumatice severe urmate de o hemoragie complexă, cu somato-geneză directă și necondiționată. Fiind interogat, inculpatul a recunoscut și a regretat fapta. Instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului de a lovi victima, respectiv C.I. (tatăl inculpatului), în vârstă de 73 ani, în locuința comună din Bogdana, jud. Vaslui, cu pumnii și picioarele, în zona capului și peste corp, cauzându-i leziuni multiple, severe, care au determinat decesul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
Săvârșirea infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto și schița locului, raportul de expertiză medico-legală de autopsie, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere, în cadrul criteriilor generale, prevăzute de art. 72 C. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care are antecedente penale și a recunoscut săvârșirea faptei, regretând-o.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul C.A., criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa pronunțată este prea severă, raportat la persoana inculpatului, care a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, a săvârșit infracțiunea în stare de ebrietate, motivat de faptul că tatăl său vindea lucruri din casă, era alcoolic și provoca frecvent discuții contradictorii. Prin decizia penală nr. 42 din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică, soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul C.A., solicitând prin memoriul depus la dosar admiterea recursului, casarea hotărârilor și pe fond, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, Înalta Curte, constată următoarele: Prin adresa nr. 1064 din 3 aprilie 2004, emisă de Spitalul Penitenciar București, Rahova, s-a comunicat că, la data de 2 aprilie 2004, inculpatul C.A. a decedat în cadrul acestuia. Față de acest aspect, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să fie admis recursul declarat de inculpat, casându-se hotărârile atacate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va constata încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.A., întrucât a intervenit decesul acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 42 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Iași. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 16 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Vaslui. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.A., în cauză intervenind decesul acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă Pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.