ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6506/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6506/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 875din 16 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3098/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul I.D.F. și s-a dispus obligarea acestuia la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că împrejurările învederate de revizuient au fost cunoscute de către instanța de fond și instanțele din căile de atac, condamnatul nearătând care sunt faptele sau împrejurările noi ce nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei, cererea sa fiind mai mult o solicitare de reapreciere a materialului probatoriu administrat în cauză și de suplimentare a acestui probatoriu, aspect ce nu este posibil a fi realizat pe calea extraordinară a revizuirii.
Față de aceste considerente și având în vedere că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, tribunalul a respins cererea de revizuire ca nefondată, în baza art. 394 și art. 403 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, revizuientul I.D.F., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a cererii de revizuire pe care a formulat-o. S-a arătat în motivarea orală a apelului că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., singurul martor audiat de instanță fiind martor mincinos și s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire și reaudierea martorului.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, a apreciat apelul declarat de condamnat ca fiind nefondat și l-a respins prin decizia penală nr. 731 din 30 septembrie 2005. S-a reținut că motivarea invocată de revizuient nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzută de lege. Împotriva acestor decizii, a formulat recurs condamnatul care a reiterat motivele de revizuire invocate la fond și în apel solicitând admiterea lui. Recursul este fondat dat fiind că în mod corect s-a reținut că motivele invocate de condamnat echivalează cu o reapreciere a materialului probator administrat în cauză, aspect ce nu este posibil a fi realizat pe calea revizuirii.
Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 731 din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul I.D.F. împotriva deciziei penale nr. 731 din 30 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.