ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Numitul P.N. se află în executarea unei pedepse rezultante

de 12 ani închisoare aplicată pentru

infracțiunile prevăzute de art. 2 (1)-(2) și art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

La data de 29 martie 2006 condamnatul a formulat o cerere de revizuire

a hotărârii de condamnare.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu se

face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic

de droguri, că nu a vândut

niciodată droguri, că el doar Ie-a porționat

pentru a putea „avea doza

necesară pe care o

consuma odată”. Revizuientul a mai precizat că atât numita P.E. (pentru a

benefica de dispozițiile art. 16 din Legea

nr. 143/2000), cât și alți

martori, au dat declarații mincinoase. în drept a

invocat dispozițiile art. 394 lit. a și b din Codul procedură penală.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial București a înaintat Secției l-a Penale a Tribunalului

București, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de

condamnatul P.N. împotriva sentinței penale nr. 1569 din 09 decembrie 2004,

pronunțată de Tribunalul București,

secția a

II-a penală, împreună cu referatul întocmit pe baza actelor de

cercetare efectuate potrivit art. 399 C. proc.

pen.

Prin referatul menționat, Parchetul de pe

lângă Tribunalul București

a solicitat respingerea cererii

de revizuire ca neîntemeiată, conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen.,

întrucât motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de

revizuire prevăzute de art. 394

C. proc.

pen. și art. 408

1

C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 795 din 29 iunie 2006 a Tribunalului București,

secția l penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată

de condamnat. A fost obligat revizuientul condamnat la 30 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a constatat că motivele

invocate de condamnat nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de

revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Astfel, în privința cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.,

acesta are în

vedere situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Prin urmare faptele și

împrejurările trebuie să fie

noi, și să tindă

la dovedirea netemeinicie hotărârii de condamnare, iar nu

mijloacele de

probă, neputându-se realiza pe calea revizuirii o prelungire a probațiunii

pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat

cauza în primă instanță, apel și recurs. Toate apărările revizuientului au fost

avute în vedere de instanțele de control judiciar,

hotărârea de condamnare având la bază un material probatoriu complex.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel condamnatul, solicitând,

în temeiul art. 394 lit. b)

C. proc. pen., admiterea cererii de revizuire întrucât martora Ș.M. ar fi comis

infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., depunând la

dosar și o adresă din partea M.A.l. din care rezultă că împotriva acesteia a

depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Prin decizia penală nr. 780 din 15

noiembrie 2006, Curtea de Apel

București, secția l penală,

a respins, ca nefondat, apelul revizuientului-condamnat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că

revizuientul nu a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi care

să nu fi fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei,

aspectele relevate de către acesta au fost

cunoscute de către instanțele

care au soluționat cauza atât în fond, cât

și în căile de atac, neputându-se realiza pe calea revizuirii o prelungire a

probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute.

Pentru reținerea cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen.

, condamnatul

trebuia să facă dovada existenței unei hotărâri judecătorești sau unei

ordonanțe a procurorului cu privire la săvârșirea de către martoră a

infracțiunii de mărturie mincinoasă. Adresa depusă de către condamnat, în care

se menționează că

plângerea penală

împotriva martorilor este în lucru, nu este de natură a

satisface

cerințele art. 394 lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, reține instanța de apel, nu s-a făcut dovada

existentei unui înscris declarat fals prin

hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului, ori existenței

unei hotărâri judecătorești sau ordonanțe a procurorului din care să rezulte că

un membru al

completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de

urmărire penală ar fi comis vreo infracțiunea în legătură cu cauza a

cărei

revizuire se cere.

Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat prezentul recurs,

menționând că există o plângere penală pentru mărturie mincinoasă. Recursul nu

este fondat.

Ambele instanțe au reținut corect că motivele invocate de

condamnat nu îndeplinesc condițiile nici unuia

dintre cazurile de revizuire

expres și limitativ prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

Simpla împrejurare că acesta a formulat o plângere penală împotriva

martorilor pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu

îndeplinește condiția prevăzută de art. 394 lit. b)

C. proc. pen., textul legal

obligând la existența, după caz, a unei

ordonanțe a procurorului ori a unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă

prin care se constată săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Față de cele reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. și, respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul și va obliga recurentul-revizuient la plata

către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul

condamnat P.N. împotriva deciziei penale nr. 780

din 15 noiembrie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 150 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

ianuarie 2007.