ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6670/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din 26

mai 2005, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de

condamnatul M.I., privind revizuirea sentinței penale nr. 206 din 14 mai 2002

pronunțată de aceeași instanță, cu obligarea acestuia la plata sumei de 600.000

lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400.000 onorariu pentru

apărătorul numit din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărârea a cărei revizuire se

cere, M.I. a fost condamnat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 17

februarie 2001, în public, respectiv, pe o stradă din orașul Boldești – Scăeni,

acesta a aplicat mai multe lovituri în regiunea craniană și toracică părții

vătămate I.C.

Fapta a fost comisă folosindu-se o

țeavă având o bilă din fier fixată la unul din capete și a avut drept

consecințe producerea unei fracturi craniene cu înfundare, contuzie cerebrală

medie difuză, contuzie toracică și fracturi costale leziuni care au necesitat

25-30 zile de îngrijiri medicale, fără însă ca viața părții vătămate să fie

pusă în primejdie așa cum reiese din raportul medico – legal.

Revizuientul a formulat această

cerere de revizuire solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., însă prima instanță a

apreciat  că aceste aspect a fost învederat în căile de atac formulate

împotriva hotărârii de condamnare.

Cu privire la cererea revizuientului

de a se audia doi martori care să confirme situația de fapt pe care a descris-o

tribunalul a constatat că unul dintre aceștia a fost cercetat pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă, dispunându-se neînceperea urmăririi

penale, astfel, că, în absența unei condamnări a martorului pentru această

infracțiune, nu poate exista cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C.

proc. pen.

Cu privire la ceilalți martori

invocați de revizuient s-a reținut că din cuprinsul hotărârii de condamnare cât

și a sentinței penale nr. 300/2004 a Tribunalului Prahova (prin care a fost

respinsă o altă cerere de revizuire formulată de același condamnat), nu rezultă

că instanța ar fi ținut cont de vreuna dintre aceste declarații și nici una din

aceste declarații judiciare nu confirmă susținerile revizuientului, în sensul

că victima ar fi fost lovită numai după ce aceasta s-a repezit asupra condamnatului.

În aceste condiții, s-a apreciat că

nu se poate face dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi, care să nu

fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei iar greșita încadrarea

juridică a faptei nu constituie un motiv de revizuire și, totodată, a fost

adusă la cunoștința instanței de fond și a instanțelor de control judiciar.

Apelul declarat de condamnatul M.I.

împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de

Apel Ploiești, secția penală, prin decizia nr. 360 din 16 septembrie 2005.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul – revizuient M.I., susținând că,

în mod greșit, i s-a respins apelul, în loc să i se admită, deoarece, fapta ce

i s-a reținut în sarcină, a fost încadrată incorect, în tentativa de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 C. pen., el neavând,

nici un moment, intenția de a ucide pe partea vătămată și nici aceasta, neavând

leziuni care să fie depășit 60 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

Revizuientul – condamnat a mai

susținut că nu sunt adevărate afirmațiile făcute de unii martori, după care, el

ar fi lovit pe partea vătămată în cap și că tocmai acest lucru vrea să-l

dovedească în revizuire.

Revizuientul a conchis solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și a celei pronunțate de prima

instanță și, admiterea cererii de revizuire.

Recursul este nefondat.

În sistemul român procesual – penal,

revizuirea este o cale de atac extraordinară ce nu poate fi promovată decât

pentru anumite motive, expres și limitativ, prevăzute de lege, anume art. 394 C.

proc. pen., încât în cadrul ei, nu pot fi îndreptate alte erori ale

instanțelor, decât cele rezultate din acele motive, și nici, nu se pot prelungi

probatoriile pentru a se ajunge la o altă situație de fapt și încadrarea

juridică a faptei, decât cea reținută în ciclul procesual ordinar, în care

condamnatul putea recurge la toate mijloacele juridice prevăzute de lege,

pentru a-și face apărări eficiente, de natură a-l feri de erori judiciare.

Or, în speță, motivele invocate de

revizuient (greșita încadrare juridică a faptei, lipsa intenției de a ucide și

greșita reținere că ar fi lovit pe partea vătămată în cap, pe baza declarației

unui martor, pretins mincinos), așa cum corect rețin instanțele ale căror

hotărâri sunt atacate, nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute în art.

394 C. proc. pen., ceea ce face ca cererea de revizuire să nu poată fi privită

ca nefondată.

În condițiile arătate, atât

hotărârea atacată, pronunțată de instanța de apel cât și hotărârea primei

instanțe, sunt temeinice și legale, încât recursul revizuientului va trebui

privit, ca nefondat, și respins ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient M.I. împotriva deciziei penale nr. 360 din

16 septembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul condamnat să

plătească suma de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 40 RON, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

noiembrie 2005.