ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 136 din 8 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 4072/109/2006, a fost condamnat inculpatul F.G., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., potrivit art. 334 C. proc. pen., parte vătămată fiind B.A., iar parte civilă Spitalul Județean Argeș, Secția chirurgie, cu sediul în Pitești, județul Argeș. Pedeapsa s-a dispus a fi executată în condițiile art. 57 și 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 6 decembrie 2005, 27 februarie 2006. A fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile B.A. 5000 lei daune morale, iar către stat 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 9 noiembrie 2005, în jurul orelor 14,00 B.A. se afla la pescuit împreună cu martorii V.M.A., V.B. și N.R. La un moment dat, a apărut inculpatul F.G., împreună cu fiul minor al acestuia, în vârstă de 16 ani, care au început să taie cu o drujbă o plută proprietatea familiei B. ce se afla aproape de hotarul ce desparte cele două proprietăți și deși a fost avertizat de B.A.

să nu taie pluta pentru că este proprietatea sa, inculpatul F.G. nu a înțeles și, mai mult, l-a amenințat cu drujba pornită. În acel timp, B.A. s-a deplasat către locuința sa din apropiere și i-a spus mamei sale, B.G. și fratelui său, B.I., despre faptul că F.G. le taie pluta, toți mergând la locul faptei, moment în care F.G. i-a amenințat cu drujba pornită spunându-le că îi taie. Când B.G. și B.A. au ajuns pe marginea lacului, la circa 1,5 m de locul unde se afla pluta, F.G. l-a împins pe B.A. peste mama sa B.G., moment în care aceasta a căzut în lac, iar în timp ce B.A., ajutat de martori, încerca să o scoată pe mama sa din lac, inculpatul a lăsat drujba din mână, după care a luat un arac de vie din apropiere și a lovit-o pe partea vătămată de două, trei ori în zona toracică stângă.

S-a reținut că, potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr. 1560 din 2 decembrie 2005, emis de S.M.L. Argeș, partea vătămată a fost diagnosticată cu „agresiune prin molestare, traumatism toracic stâng cu fracturi costale C5, C6, C7, C8 și C9 (cu dublu traect de fractură la nivelul coastei 6 - 7), leziuni ce au fost produse prin lovire cu corp dur, care necesită 30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Situația de fapt s-a reținut că a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală, probe ce se coroborează cu declarațiile martorilor N.R.M., V.B.V., V.M.A., B.G., B.I. și F.A., audiați în cauză; inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, însă a susținut în mod constant că i-a aplicat acesteia o singură lovitură.

În raport cu situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat că încadrarea juridică a faptei reținută în actul de sesizare și anume tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., nu este corectă, în cauză impunându-se a fi schimbată în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menționată în dispozitivul enunțat.

Astfel, tribunalul a apreciat că zona vizată, coastele, în urma agresiunii suferite de partea vătămată nu a fost una vitală cum ar fi capul sau abdomenul, numărul loviturilor aplicate relativ mic demonstrând că inculpatul nu a urmărit și nici nu a acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate, în acest sens menționând și faptul că obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii era un arac de vie și nu drujba pornită cu care inițial a amenințat-o pe partea vătămată că o va folosi și ca urmare infracțiunea săvârșită de inculpat este aceea de vătămare corporală gravă.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pentru atingerea scopului pedepsei, dat fiind gradul de pericol social al faptei, se impune aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, al cărei cuantum să fie situat puțin peste jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, având în vedere și persoana inculpatului, faptul că a avut o atitudine sinceră și că nu are antecedente penale. Totodată, a dedus din pedeapsa aplicată perioada pe care a considerat-o ca executată, respectiv din 6 decembrie 2005 – 27 februarie 2006. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a admis în parte cererea formulată de partea vătămată, constituită parte civilă, considerând că suma echitabilă și proporțională cu prejudiciul încercat este de 5.000.000 lei, sumă cu care a fost obligat inculpatul către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul F.G. Parchetul a criticat soluția atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte : - Instanța a dispus în mod greșit schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în cea prevăzută de art. 182 C. pen. - Instanța de fond a omis deducerea duratei reținerii de 24 de ore din data de 5 decembrie 2005, ea deducând perioada executată începând cu 6 decembrie 2005. - Instanța a omis să se pronunțe asupra pretențiilor civile formulate de Spitalul Județean Argeș, care s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 2.306,40 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.

Inculpatul a criticat soluția instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că, întrucât nu are antecedente penale, este întreținător de familie, a recunoscut și regretat fapta, a fost un conflict spontan și nu premeditat, partea vătămată având și ea o vină în declanșarea acestui conflict, se impunea aplicarea unei pedepse neprivative de libertate. Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit art. 378 și art. 371 alin. (1) C. proc.

pen., Curtea constată că se impune admiterea apelurilor declarate pentru considerentele ce vor urma : - În ceea ce privește prima critică a parchetului vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., Curtea consideră că o atare critică nu poate fi reținută, întrucât, în mod corect Curtea apreciază că tribunalul a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prin punerea în primejdie a vieții părții vătămate, având în vedere obiectul folosit în activitatea infracțională, un par care nu este tăietor, cum ar fi fost drujba pe care inculpatul o avea la îndemână, zona vizată și anume, a spatelui, a coastelor ce au fost fracturate, care nu sunt zone vitale, așa cum rezultă chiar din declarația părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorului V.B.V., precum și concluziile certificatului medico-legal, la care se poate adăuga și numărul, relativ mic de lovituri – 2-3 –, durata, de asemenea, mică în care s-a desfășurat activitatea infracțională.

- În ceea ce privește celelalte critici adresate de parchet, s-a apreciat a fi întemeiate, în sensul că instanța de fond trebuia să deducă și durata reținerii, 24 de ore, din data de 5 decembrie 2005, așa cum rezultă din ordonanța de reținere, de asemenea, aceeași instanță se impunea a se pronunța și asupra pretențiilor civile formulate de Spitalul Județean Argeș, prin constituirea de parte civilă în cauză pentru suma de 2.306,40 lei.

Nu au fost însă, împărtășite celelalte critici ale inculpatului, vizând aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, luând în considerare faptul că nu are antecedente, că a recunoscut și regretat fapta, conflictul a fost spontan și nepremeditat, partea vătămată a avut și ea o contribuție la declanșarea conflictului, deoarece toate aceste împrejurări sau situații în favoarea sa au fost avute în vedere în dozarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., prin orientarea instanței de fond la 4 ani închisoare, spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator. Așa fiind, prin decizia penală nr. 89/ A din 7 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis atât apelul parchetului cât și al inculpatului în sensul considerentelor.

Împotriva acestei decizii inculpatul F.G. a formulat recurs a cărei critică a vizat individualizarea pedepsei, apreciind-o prea aspră cât și modul de executare, solicitând în acest sens aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. Examinând cauza în raport de critica făcută precum și din oficiu, se constată că recursul este nefondat. Instanțele au dat eficiență tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se justifică nici reducerea și nici aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

Orientarea către modalitatea unei pedepse neprivative de libertate nu se impune, având în vedere aspectele cu referire mai ales la fapta inculpatului de a acționa violent asupra părții vătămate, punându-i în primejdie viața prin leziunile suferite, cu un grad sporit de pericol social, ținând cont de limitele de pedepse deosebit de mari pentru astfel de fapte luând în considerare că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat numai în această modalitate de executare a pedepsei, identificată cu o măsură de constrângere dar și cu un mijloc de reeducare a inculpatului, dar având în vedere și scopul acesteia de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni, mai ales cele de violență.

Cum, examinând din oficiu cauza, nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârilor urmează ca potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 7 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2008.