ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 136
din 8 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 4072/109/2006,
a fost condamnat inculpatul F.G., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.
pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor
prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., potrivit art. 334 C. proc.
pen., parte vătămată fiind B.A., iar parte civilă Spitalul Județean Argeș, Secția
chirurgie, cu sediul în Pitești, județul Argeș.
Pedeapsa s-a dispus a fi
executată în condițiile art. 57 și 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a
dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 6 decembrie 2005, 27 februarie
2006.
A fost obligat inculpatul
să-i plătească părții civile B.A. 5000 lei daune morale, iar către stat 500
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că la data de 9 noiembrie 2005, în jurul
orelor 14,00 B.A. se afla la pescuit împreună cu martorii V.M.A., V.B. și N.R.
La un moment dat, a apărut
inculpatul F.G., împreună cu fiul minor al acestuia, în vârstă de 16 ani, care
au început să taie cu o drujbă o plută proprietatea familiei B. ce se afla
aproape de hotarul ce desparte cele două proprietăți și deși a fost avertizat
de B.A. să nu taie pluta pentru că este proprietatea sa, inculpatul F.G. nu a
înțeles și, mai mult, l-a amenințat cu drujba pornită.
În acel timp, B.A. s-a
deplasat către locuința sa din apropiere și i-a spus mamei sale, B.G. și fratelui
său, B.I., despre faptul că F.G. le taie pluta, toți mergând la locul faptei,
moment în care F.G. i-a amenințat cu drujba pornită spunându-le că îi taie.
Când B.G. și B.A. au ajuns
pe marginea lacului, la circa 1,5 m de locul unde se afla pluta, F.G. l-a
împins pe B.A. peste mama sa B.G., moment în care aceasta a căzut în lac, iar
în timp ce B.A., ajutat de martori, încerca să o scoată pe mama sa din lac,
inculpatul a lăsat drujba din mână, după care a luat un arac de vie din
apropiere și a lovit-o pe partea vătămată de două, trei ori în zona toracică
stângă.
S-a reținut că, potrivit
concluziilor certificatului medico-legal nr. 1560 din 2 decembrie 2005, emis de
S.M.L. Argeș, partea vătămată a fost diagnosticată cu „agresiune prin
molestare, traumatism toracic stâng cu fracturi costale C5, C6, C7, C8 și C9
(cu dublu traect de fractură la nivelul coastei 6 - 7), leziuni ce au fost
produse prin lovire cu corp dur, care necesită 30 de zile de îngrijiri medicale
și care i-au pus viața în primejdie.
Situația de fapt s-a reținut
că a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală,
probe ce se coroborează cu declarațiile martorilor N.R.M., V.B.V., V.M.A., B.G.,
B.I. și F.A., audiați în cauză; inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea
vătămată, însă a susținut în mod constant că i-a aplicat acesteia o singură
lovitură.
În raport cu situația de
fapt reținută, tribunalul a apreciat că încadrarea juridică a faptei reținută
în actul de sesizare și anume tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat
la art. 174 C. pen., nu este corectă, în cauză impunându-se a fi schimbată în
infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.
pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menționată în
dispozitivul enunțat.
Astfel, tribunalul a
apreciat că zona vizată, coastele, în urma agresiunii suferite de partea
vătămată nu a fost una vitală cum ar fi capul sau abdomenul, numărul
loviturilor aplicate relativ mic demonstrând că inculpatul nu a urmărit și nici
nu a acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate, în acest sens menționând
și faptul că obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii era un arac de vie și
nu drujba pornită cu care inițial a amenințat-o pe partea vătămată că o va
folosi și ca urmare infracțiunea săvârșită de inculpat este aceea de vătămare
corporală gravă.
În ceea ce privește
individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pentru atingerea scopului
pedepsei, dat fiind gradul de pericol social al faptei, se impune aplicarea
unei sancțiuni privative de libertate, al cărei cuantum să fie situat puțin
peste jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea
săvârșită, având în vedere și persoana inculpatului, faptul că a avut o
atitudine sinceră și că nu are antecedente penale.
Totodată, a dedus din
pedeapsa aplicată perioada pe care a considerat-o ca executată, respectiv din 6
decembrie 2005 – 27 februarie 2006.
În ceea ce privește latura
civilă a cauzei, instanța de fond a admis în parte cererea formulată de partea
vătămată, constituită parte civilă, considerând că suma echitabilă și
proporțională cu prejudiciul încercat este de 5.000.000 lei, sumă cu care a
fost obligat inculpatul către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul F.G.
Parchetul a criticat soluția
atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte :
- Instanța a dispus în mod
greșit schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din
infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în cea
prevăzută de art. 182 C. pen.
- Instanța de fond a omis
deducerea duratei reținerii de 24 de ore din data de 5 decembrie 2005, ea
deducând perioada executată începând cu 6 decembrie 2005.
- Instanța a omis să se
pronunțe asupra pretențiilor civile formulate de Spitalul Județean Argeș, care
s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 2.306,40 lei, reprezentând
cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.
Inculpatul a criticat
soluția instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că,
întrucât nu are antecedente penale, este întreținător de familie, a recunoscut
și regretat fapta, a fost un conflict spontan și nu premeditat, partea vătămată
având și ea o vină în declanșarea acestui conflict, se impunea aplicarea unei
pedepse neprivative de libertate.
Examinând sentința atacată,
prin prisma motivelor invocate, potrivit art. 378 și art. 371 alin. (1) C.
proc. pen., Curtea constată că se impune admiterea apelurilor declarate pentru
considerentele ce vor urma :
- În ceea ce privește prima
critică a parchetului vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei
din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în
infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., Curtea consideră că o atare critică
nu poate fi reținută, întrucât, în mod corect Curtea apreciază că tribunalul a
schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor, pentru care
a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea de vătămare corporală
gravă, prin punerea în primejdie a vieții părții vătămate, având în vedere
obiectul folosit în activitatea infracțională, un par care nu este tăietor, cum
ar fi fost drujba pe care inculpatul o avea la îndemână, zona vizată și anume,
a spatelui, a coastelor ce au fost fracturate, care nu sunt zone vitale, așa
cum rezultă chiar din declarația părții vătămate care se coroborează cu
declarațiile martorului V.B.V., precum și concluziile certificatului
medico-legal, la care se poate adăuga și numărul, relativ mic de lovituri – 2-3
–, durata, de asemenea, mică în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
- În ceea ce privește
celelalte critici adresate de parchet, s-a apreciat a fi întemeiate, în sensul
că instanța de fond trebuia să deducă și durata reținerii, 24 de ore, din data
de 5 decembrie 2005, așa cum rezultă din ordonanța de reținere, de asemenea,
aceeași instanță se impunea a se pronunța și asupra pretențiilor civile
formulate de Spitalul Județean Argeș, prin constituirea de parte civilă în
cauză pentru suma de 2.306,40 lei.
Nu au fost însă, împărtășite
celelalte critici ale inculpatului, vizând aplicarea unei pedepse neprivative
de libertate, luând în considerare faptul că nu are antecedente, că a
recunoscut și regretat fapta, conflictul a fost spontan și nepremeditat, partea
vătămată a avut și ea o contribuție la declanșarea conflictului, deoarece toate
aceste împrejurări sau situații în favoarea sa au fost avute în vedere în
dozarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., prin orientarea instanței de fond la
4 ani închisoare, spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator.
Așa fiind, prin decizia
penală nr. 89/ A din 7 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis atât
apelul parchetului cât și al inculpatului în sensul considerentelor.
Împotriva acestei decizii
inculpatul F.G. a formulat recurs a cărei critică a vizat individualizarea
pedepsei, apreciind-o prea aspră cât și modul de executare, solicitând în acest
sens aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
Examinând cauza în raport de
critica făcută precum și din oficiu, se constată că recursul este nefondat.
Instanțele au dat eficiență
tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că
nu se justifică nici reducerea și nici aplicarea dispozițiilor art. 86
1
C. pen.
Orientarea către modalitatea
unei pedepse neprivative de libertate nu se impune, având în vedere aspectele
cu referire mai ales la fapta inculpatului de a acționa violent asupra părții
vătămate, punându-i în primejdie viața prin leziunile suferite, cu un grad
sporit de pericol social, ținând cont de limitele de pedepse deosebit de mari
pentru astfel de fapte luând în considerare că scopul pedepsei, prevăzut de art.
52 C. pen., poate fi realizat numai în această modalitate de executare a
pedepsei, identificată cu o măsură de constrângere dar și cu un mijloc de
reeducare a inculpatului, dar având în vedere și scopul acesteia de a preveni
săvârșirea de noi infracțiuni, mai ales cele de violență.
Cum, examinând din oficiu
cauza, nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârilor urmează ca
potrivit dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să
respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la
plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 7
septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 7 februarie 2008.