ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2008

HOTĂRÂRE
07.02.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 136

din 8 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 4072/109/2006,

a fost condamnat inculpatul F.G., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., potrivit art. 334 C. proc.

pen., parte vătămată fiind B.A., iar parte civilă Spitalul Județean Argeș, Secția

chirurgie, cu sediul în Pitești, județul Argeș.

Pedeapsa s-a dispus a fi

executată în condițiile art. 57 și 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 6 decembrie 2005, 27 februarie

2006.

A fost obligat inculpatul

să-i plătească părții civile B.A. 5000 lei daune morale, iar către stat 500

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că la data de 9 noiembrie 2005, în jurul

orelor 14,00 B.A. se afla la pescuit împreună cu martorii V.M.A., V.B. și N.R.

La un moment dat, a apărut

inculpatul F.G., împreună cu fiul minor al acestuia, în vârstă de 16 ani, care

au început să taie cu o drujbă o plută proprietatea familiei B. ce se afla

aproape de hotarul ce desparte cele două proprietăți și deși a fost avertizat

de B.A. să nu taie pluta pentru că este proprietatea sa, inculpatul F.G. nu a

înțeles și, mai mult, l-a amenințat cu drujba pornită.

În acel timp, B.A. s-a

deplasat către locuința sa din apropiere și i-a spus mamei sale, B.G. și fratelui

său, B.I., despre faptul că F.G. le taie pluta, toți mergând la locul faptei,

moment în care F.G. i-a amenințat cu drujba pornită spunându-le că îi taie.

Când B.G. și B.A. au ajuns

pe marginea lacului, la circa 1,5 m de locul unde se afla pluta, F.G. l-a

împins pe B.A. peste mama sa B.G., moment în care aceasta a căzut în lac, iar

în timp ce B.A., ajutat de martori, încerca să o scoată pe mama sa din lac,

inculpatul a lăsat drujba din mână, după care a luat un arac de vie din

apropiere și a lovit-o pe partea vătămată de două, trei ori în zona toracică

stângă.

S-a reținut că, potrivit

concluziilor certificatului medico-legal nr. 1560 din 2 decembrie 2005, emis de

S.M.L. Argeș, partea vătămată a fost diagnosticată cu „agresiune prin

molestare, traumatism toracic stâng cu fracturi costale C5, C6, C7, C8 și C9

(cu dublu traect de fractură la nivelul coastei 6 - 7), leziuni ce au fost

produse prin lovire cu corp dur, care necesită 30 de zile de îngrijiri medicale

și care i-au pus viața în primejdie.

Situația de fapt s-a reținut

că a fost dovedită cu actele întocmite de către organele de urmărire penală,

probe ce se coroborează cu declarațiile martorilor N.R.M., V.B.V., V.M.A., B.G.,

B.I. și F.A., audiați în cauză; inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea

vătămată, însă a susținut în mod constant că i-a aplicat acesteia o singură

lovitură.

În raport cu situația de

fapt reținută, tribunalul a apreciat că încadrarea juridică a faptei reținută

în actul de sesizare și anume tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 C. pen., nu este corectă, în cauză impunându-se a fi schimbată în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa menționată în

dispozitivul enunțat.

Astfel, tribunalul a

apreciat că zona vizată, coastele, în urma agresiunii suferite de partea

vătămată nu a fost una vitală cum ar fi capul sau abdomenul, numărul

loviturilor aplicate relativ mic demonstrând că inculpatul nu a urmărit și nici

nu a acceptat posibilitatea uciderii părții vătămate, în acest sens menționând

și faptul că obiectul folosit la săvârșirea infracțiunii era un arac de vie și

nu drujba pornită cu care inițial a amenințat-o pe partea vătămată că o va

folosi și ca urmare infracțiunea săvârșită de inculpat este aceea de vătămare

corporală gravă.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, tribunalul a apreciat că pentru atingerea scopului

pedepsei, dat fiind gradul de pericol social al faptei, se impune aplicarea

unei sancțiuni privative de libertate, al cărei cuantum să fie situat puțin

peste jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea

săvârșită, având în vedere și persoana inculpatului, faptul că a avut o

atitudine sinceră și că nu are antecedente penale.

Totodată, a dedus din

pedeapsa aplicată perioada pe care a considerat-o ca executată, respectiv din 6

decembrie 2005 – 27 februarie 2006.

În ceea ce privește latura

civilă a cauzei, instanța de fond a admis în parte cererea formulată de partea

vătămată, constituită parte civilă, considerând că suma echitabilă și

proporțională cu prejudiciul încercat este de 5.000.000 lei, sumă cu care a

fost obligat inculpatul către partea civilă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul F.G.

Parchetul a criticat soluția

atacată pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte :

- Instanța a dispus în mod

greșit schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat din

infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în cea

prevăzută de art. 182 C. pen.

- Instanța de fond a omis

deducerea duratei reținerii de 24 de ore din data de 5 decembrie 2005, ea

deducând perioada executată începând cu 6 decembrie 2005.

- Instanța a omis să se

pronunțe asupra pretențiilor civile formulate de Spitalul Județean Argeș, care

s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 2.306,40 lei, reprezentând

cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.

Inculpatul a criticat

soluția instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că,

întrucât nu are antecedente penale, este întreținător de familie, a recunoscut

și regretat fapta, a fost un conflict spontan și nu premeditat, partea vătămată

având și ea o vină în declanșarea acestui conflict, se impunea aplicarea unei

pedepse neprivative de libertate.

Examinând sentința atacată,

prin prisma motivelor invocate, potrivit art. 378 și art. 371 alin. (1) C.

proc. pen., Curtea constată că se impune admiterea apelurilor declarate pentru

considerentele ce vor urma :

- În ceea ce privește prima

critică a parchetului vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., Curtea consideră că o atare critică

nu poate fi reținută, întrucât, în mod corect Curtea apreciază că tribunalul a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor, pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul, în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prin punerea în primejdie a vieții părții vătămate, având în vedere

obiectul folosit în activitatea infracțională, un par care nu este tăietor, cum

ar fi fost drujba pe care inculpatul o avea la îndemână, zona vizată și anume,

a spatelui, a coastelor ce au fost fracturate, care nu sunt zone vitale, așa

cum rezultă chiar din declarația părții vătămate care se coroborează cu

declarațiile martorului V.B.V., precum și concluziile certificatului

medico-legal, la care se poate adăuga și numărul, relativ mic de lovituri – 2-3

–, durata, de asemenea, mică în care s-a desfășurat activitatea infracțională.

- În ceea ce privește

celelalte critici adresate de parchet, s-a apreciat a fi întemeiate, în sensul

că instanța de fond trebuia să deducă și durata reținerii, 24 de ore, din data

de 5 decembrie 2005, așa cum rezultă din ordonanța de reținere, de asemenea,

aceeași instanță se impunea a se pronunța și asupra pretențiilor civile

formulate de Spitalul Județean Argeș, prin constituirea de parte civilă în

cauză pentru suma de 2.306,40 lei.

Nu au fost însă, împărtășite

celelalte critici ale inculpatului, vizând aplicarea unei pedepse neprivative

de libertate, luând în considerare faptul că nu are antecedente, că a

recunoscut și regretat fapta, conflictul a fost spontan și nepremeditat, partea

vătămată a avut și ea o contribuție la declanșarea conflictului, deoarece toate

aceste împrejurări sau situații în favoarea sa au fost avute în vedere în

dozarea pedepsei, conform art. 72 C. pen., prin orientarea instanței de fond la

4 ani închisoare, spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator.

Așa fiind, prin decizia

penală nr. 89/ A din 7 septembrie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis atât

apelul parchetului cât și al inculpatului în sensul considerentelor.

Împotriva acestei decizii

inculpatul F.G. a formulat recurs a cărei critică a vizat individualizarea

pedepsei, apreciind-o prea aspră cât și modul de executare, solicitând în acest

sens aplicarea dispozițiilor art. 86

1

Examinând cauza în raport de

critica făcută precum și din oficiu, se constată că recursul este nefondat.

Instanțele au dat eficiență

tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că

nu se justifică nici reducerea și nici aplicarea dispozițiilor art. 86

1

Orientarea către modalitatea

unei pedepse neprivative de libertate nu se impune, având în vedere aspectele

cu referire mai ales la fapta inculpatului de a acționa violent asupra părții

vătămate, punându-i în primejdie viața prin leziunile suferite, cu un grad

sporit de pericol social, ținând cont de limitele de pedepse deosebit de mari

pentru astfel de fapte luând în considerare că scopul pedepsei, prevăzut de art.

52 C. pen., poate fi realizat numai în această modalitate de executare a

pedepsei, identificată cu o măsură de constrângere dar și cu un mijloc de

reeducare a inculpatului, dar având în vedere și scopul acesteia de a preveni

săvârșirea de noi infracțiuni, mai ales cele de violență.

Cum, examinând din oficiu

cauza, nu se relevă motive care să conducă la casarea hotărârilor urmează ca

potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la

plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul F.G. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 7

septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2008.

Sursă