ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2837/2009

Asupra recursului penal de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 50/ P din 20 februarie 2009, Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.Z., fiul lui C. și F., la o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata de 2 ani. S-a făcut aplicarea pedepsei accesorii în condițiile art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.500 lei în favoarea părții civile H.A., la 4.113,18 lei și a majorărilor de întârziere, calculate până la data plății efective în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean Oradea.

S-a dispus, în condițiile art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea unei bare de fier de circa 1,30 m lungime cu diametrul de 4,8 cm prevăzută cu găuri laterale, iar la un capăt cu talpă, obiect aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor. Pentru a pronunța această hotărâre pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul întreținuse o relație de concubinaj cu martora S.I.R., din care a rezultat un copil minor. Din primăvara anului 2008, relația celor doi se deteriorase datorită comportamentului părții vătămate. În ziua de 24 martie 2008, inculpatul adusese copilul la domiciliul părinților fostei concubine, după care a plecat la sora sa care locuia în apropiere.

În acest timp, partea vătămată a venit la locuința martorei S.I. și a strigat-o pe aceasta să iasă în curte deoarece a venit cu „stropitul” (obicei specific Paștelui catolic). Martora i-a cerut părții vătămate să plece că inculpatul este în apropiere, după care, l-a sunat pe inculpat și i-a cerut să vină acasă pentru a o ajuta să scape de partea vătămată. Când inculpatul s-a apropiat de casă, partea vătămată l-a văzut și s-a îndreptat, adresându-i martorei cuvintele „curvă” și „oarbă”. Acest fapt l-a enervat pe inculpat care a luat ranga de fier care sprijinea poarta și a urmărit-o pe partea vătămată aplicându-i o lovitură în zona capului. În urma acestei lovituri partea vătămată a căzut, inculpatul a plecat, după care partea vătămată a fost transportată la spital.

Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că partea vătămată a fost internată cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură cominutivă cu înfundare temporo-parietală stângă cu eschil osos interparenchinatos parietal stâng, hematom subdural fronto parietal drept cu efect de masă, hemoragie subarehnoidiană. S-a concluzionat că aceste leziuni au pus în primejdie viața părții vătămate și au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale. Raportul de expertiză medico-legală întocmit ulterior menține în mare parte concluziile primului raport cu precizarea că numărul de zile s-a modificat la 120, leziunea gravă produsă prin lovire cu corp dur contondent în regiunea parieto-temporală a pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medical prompt și corect aplicat.

Această leziune s-a produs prin lovire activă cu victima în ortostatism, iar leziunea din zona frontală s-a produs prin căderea victimei pe un plan dur. Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul. Prin Decizia penală nr. 57/ A din 16 iunie 2009 s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat cu motivarea că atât încadrarea juridică, starea de fapt reținute, cât și pedeapsa aplicată respectă dispozițiile legale, cât și materialul probator administrat în cauză. În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul. În esență, prin motivele orale, recurentul inculpat a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică sub aspectul greșitei încadrări juridice, care prin faptul că nu s-a intenționat uciderea părții vătămate, ci doar lovirea, justifică reținerea infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen.

S-a cerut ca pedeapsa să fie adecvată noilor limite ale încadrării juridice. Hotărârile atacate vor fi examinate în raport de această critică, de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se în raport de considerentele ce urmează că recursul este nefondat. Pe baza materialului probator administrat și corect analizat, instanțele au reținut o stare de fapt ce nu contrazice încadrarea juridică stabilită și care reflectă în totul elementele constitutive ale tentativei la omor calificat și nu pe cele ale infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen., așa cum s-a sus ținut de recurent.

Așa cum practica și teoria de specialitate a stabilit, ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Dacă în cazul infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acționează cu praeterintenție, în sensul că consecința depășește intenția făptuitorului și în raport de care acesta se află în culpă, în cazul tentativei de omor acțiunea făptuitorului se face întotdeauna cu intenție. Și pentru a stabili poziția subiectivă a făptuitorului se impun a fi analizate împrejurările în care fapta a fost comisă, obiectul folosit la lovire, regiunea corpului vizată și urmările produse.

Ori, în cauză, inculpatul, lovind victima în zona capului cu o rangă de fier și producându-i grave leziuni în zona temporo-parietală care i-au pus viața în primejdie, a acționat indiscutabil cu intenția de a ucide și a comis infracțiunea pentru care corect a fost condamnat. În cauză, pentru aceste considerente nu se constată motive de casare nici cu privire la încadrarea juridică a faptei și nici la pedeapsa care a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., prin reținerea și eficiența acordată circumstanțelor judiciare atenuante, după cum nici sub alte aspecte. Drept urmare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive la zi.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.Z. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 2 aprilie 2008 la 26 august 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 august 2009.