ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2837/2009

Asupra recursului penal de

față,

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 50/ P din 20 februarie 2009,

Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i)

C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) C. pen. și art. 76 alin. (2) C.

pen., a condamnat pe inculpatul S.Z., fiul lui C. și F., la o pedeapsă

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe durata de 2 ani.

S-a făcut aplicarea pedepsei

accesorii în condițiile art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc.

pen., cu referire la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 2.500 lei în favoarea părții civile H.A., la

4.113,18 lei și a majorărilor de întârziere, calculate până la data plății

efective în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean Oradea.

S-a dispus, în condițiile art.

118 lit. b) C. pen., confiscarea unei bare de fier de circa 1,30 m lungime cu diametrul de 4,8 cm prevăzută cu găuri laterale, iar la un capăt cu talpă, obiect

aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunța această

hotărâre pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul întreținuse o

relație de concubinaj cu martora S.I.R., din care a rezultat un copil minor.

Din primăvara anului 2008, relația celor doi se deteriorase datorită

comportamentului părții vătămate. În ziua de 24 martie 2008, inculpatul adusese

copilul la domiciliul părinților fostei concubine, după care a plecat la sora

sa care locuia în apropiere. În acest timp, partea vătămată a venit la locuința

martorei S.I. și a strigat-o pe aceasta să iasă în curte deoarece a venit cu

„stropitul” (obicei specific Paștelui catolic). Martora i-a cerut părții

vătămate să plece că inculpatul este în apropiere, după care, l-a sunat pe

inculpat și i-a cerut să vină acasă pentru a o ajuta să scape de partea

vătămată. Când inculpatul s-a apropiat de casă, partea vătămată l-a văzut și

s-a îndreptat, adresându-i martorei cuvintele „curvă” și „oarbă”. Acest fapt

l-a enervat pe inculpat care a luat ranga de fier care sprijinea poarta și a urmărit-o

pe partea vătămată aplicându-i o lovitură în zona capului. În urma acestei

lovituri partea vătămată a căzut, inculpatul a plecat, după care partea

vătămată a fost transportată la spital. Din raportul de constatare

medico-legală a rezultat că partea vătămată a fost internată cu diagnosticul:

traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură cominutivă cu înfundare

temporo-parietală stângă cu eschil osos interparenchinatos parietal stâng,

hematom subdural fronto parietal drept cu efect de masă, hemoragie

subarehnoidiană. S-a concluzionat că aceste leziuni au pus în primejdie viața

părții vătămate și au necesitat pentru vindecare 70 zile îngrijiri medicale.

Raportul de expertiză medico-legală

întocmit ulterior menține în mare parte concluziile primului raport cu

precizarea că numărul de zile s-a modificat la 120, leziunea gravă produsă prin

lovire cu corp dur contondent în regiunea parieto-temporală a pus în primejdie

viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medical prompt și

corect aplicat. Această leziune s-a produs prin lovire activă cu victima în

ortostatism, iar leziunea din zona frontală s-a produs prin căderea victimei pe

un plan dur.

Împotriva acestei hotărâri,

în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul.

Prin Decizia penală nr. 57/ A

din 16 iunie 2009 s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat cu

motivarea că atât încadrarea juridică, starea de fapt reținute, cât și pedeapsa

aplicată respectă dispozițiile legale, cât și materialul probator administrat

în cauză.

În termen legal, împotriva

acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.

În esență, prin motivele

orale, recurentul inculpat a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică

sub aspectul greșitei încadrări juridice, care prin faptul că nu s-a

intenționat uciderea părții vătămate, ci doar lovirea, justifică reținerea

infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen. S-a cerut ca pedeapsa să fie

adecvată noilor limite ale încadrării juridice.

Hotărârile atacate vor fi

examinate în raport de această critică, de dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constatându-se în raport de considerentele ce urmează că

recursul este nefondat.

Pe baza materialului

probator administrat și corect analizat, instanțele au reținut o stare de fapt

ce nu contrazice încadrarea juridică stabilită și care reflectă în totul

elementele constitutive ale tentativei la omor calificat și nu pe cele ale

infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen., așa cum s-a sus ținut de recurent.

Așa cum practica și teoria

de specialitate a stabilit, ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare

corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei de

tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a făptuitorului față

de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Dacă în cazul

infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul

acționează cu praeterintenție, în sensul că consecința depășește intenția

făptuitorului și în raport de care acesta se află în culpă, în cazul tentativei

de omor acțiunea făptuitorului se face întotdeauna cu intenție.

Și pentru a stabili poziția

subiectivă a făptuitorului se impun a fi analizate împrejurările în care fapta

a fost comisă, obiectul folosit la lovire, regiunea corpului vizată și urmările

produse.

Ori, în cauză, inculpatul,

lovind victima în zona capului cu o rangă de fier și producându-i grave leziuni

în zona temporo-parietală care i-au pus viața în primejdie, a acționat

indiscutabil cu intenția de a ucide și a comis infracțiunea pentru care corect

a fost condamnat.

În cauză, pentru aceste

considerente nu se constată motive de casare nici cu privire la încadrarea

juridică a faptei și nici la pedeapsa care a fost stabilită cu respectarea

dispozițiilor art. 72 C. pen., prin reținerea și eficiența acordată circumstanțelor

judiciare atenuante, după cum nici sub alte aspecte.

Drept urmare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se

va respinge ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa

aplicată durata reținerii și arestării preventive la zi.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.Z. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 2 aprilie

2008 la 26 august 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 august 2009.