ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2727/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 273 F din 7 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) C. pen., l-a condamnatul pe inculpatul R.P. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 71 și a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă durata reținerii și arestării preventive, de la 3 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost admisă în parte cererea formulată de partea civilă S.S. și obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON către acesta, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de aceeași parte civilă cu privire la acordarea de daune materiale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit cu mâner din plastic galben cu lama de aproximativ 30 cm lungime.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.800 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în esență, că:

Inculpatul R.P. și partea vătămată S.S. au întreținut relații de concubinaj, cei doi locuind împreună la domiciliul inculpatului din str. R. În perioada de concubinaj, inculpatul din motive de gelozie exagerată, a agresat-o de mai multe ori pe partea vătămată, ceea ce a determinat-o pe aceasta, la sfârșitul lunii august 2009, să rupă relația de concubinaj.

În după-amiaza zilei de 03 septembrie 2009, în jurul prânzului, inculpatul s-a deplasat la Magazinul U., unde lucra partea vătămată ca femeie de serviciu și, având asupra sa un cuțit, l-a scos din geantă și a început să o lovească pe partea vătămată în zona superioară a corpului, după care acesta a fugit.

Expertiza medico-legală dispusă și efectuată în cauză - Raportul medico-legal întocmit de I.N.M.L. M.M. București, a concluzionat că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei și s-au putut produce cu corp dur tăietor/înțepător, necesitând pentru vindecare, 25 de zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția l penală, prin Decizia penală nr. 114 din 12 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul R.P., a desființat în parte sentința apelată și prin reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 lit. a) și făcând aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., a redus pedeapsa principală aplicată acestuia pentru tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) C. pen., de la 7 ani și 6 luni la 4 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost dedusă prevenția la zi, menținându-se stare de arest a inculpatului.

Pentru a decide astfel Curtea de Apel București a reținut că încadrarea juridică dată faptei a fost corectă și nu se impune schimbarea acesteia.

Cu privire la individualizarea pedepsei s-a apreciat că o pedeapsă prea aspră nu își mai atinge finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. și că inculpatul, în vârstă de 46 de ani, pensionat pe caz de boală, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, ceea ce a determinat reducerea pedepsei la 4 ani închisoare.

Împotriva sus-identificatei decizii, inculpatul R.P. a declarat, în termen legal, recurs de față, solicitând atât prin apărător cât și în scris, potrivit concluziilor scrise depuse la dosar, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182. alin. (2) C. pen., iar raport cu această nouă încadrare aplicare unei unui pedepse în adecvate, iar în susbsidiar, prin reevaluarea circumstanțelor atenuante acordate de instanța de apel - lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei, regret, starea de sănătate precară - reducerea mai accentuată a pedepsei apreciind că acesta este prea aspră, și executarea acesteia în condițiile art. 86

1

C. pen.

Recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele motive:

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la infracțiunea la omor calificat (art. 20, raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.), este stabilirea formei de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta.

Dacă, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează cu intenția de a ucide. Este adevărat că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție denumită praeterintenție

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu infracțiunea de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri mediale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpate și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de ambele instanțe care au arătat, în motivarea hotărârilor, că fapta s-a produs pe fondul unor conflicte anterioare între inculpat și victimă, prin deplasarea inculpatului la locul de muncă al acesteia, înarmat cu un obiect apt de a produce moartea (cuțit), prin aplicarea unor lovituri repetate ce au vizat o zonă anatomică vitală (plăgi înjunghiate în partea dreaptă a corpului, braț, medioclaviculară, intercostal) lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecințe grave și care au pus în primejdie viața victimei, la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei (dispariția în fugă de la locul săvârșirii acesteia).

Modul săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate sunt de natură a exclude apărarea inculpatului, în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai constată și că, între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să justifice, concluzia excluderii actului spontan și care înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârșit fapta ca o reacție la comportamentul victimei - gelozie spontană.

Nici criticile referitoare la reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare a pedepsei nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului prin reținerea în favoare acestuia de circumstanțe atenuante (art. 74 lit. a) C. pen.) coborând astfel pedeapsa sub limita minimului special prevăzut de lege.

Totodată, se apreciază că inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă menită să asigure realizarea funcției educativ-preventive, avându-se în vedere periculozitate ridicată, împrejurările în care fapta a fost comisă precum și urmările acesteia.

O nouă reindividualizare a pedepsei prin revalorificarea circumstanțelor atenuante acordate în apel - lipsa antecedentelor penale, stare de sănătate, recunoaște și regretă - nu mai poate avea loc avându-se în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite care a adus atingere valorii cei mai de preț - viața victimei.

Înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, încât nu este cazul modificării ei și că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim privativ de libertate.

Așa fiind și neconstatându-se incidența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva Deciziei penale nr. 114 din 12 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive, de la 3 septembrie 2009 la 21 iulie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.