ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 151/ P din 4 mai

2006, Tribunalul Bihor l-a

condamnat pe inculpatul M.A. la

o pedeapsă de 12 ani închisoare cu aplicabilă art. 71 și

64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 183 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive de la 6 ianuarie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive

a inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., art.

998 – art. 999 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile și

l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei daune materiale și la

10.000 lei daune morale în favoarea părților civile.

A obligat inculpatul la plata sumei de

46.935.938 lei reprezentând

cheltuieli de spitalizare a

victimei K.A., în favoarea C.A.S. Bihor, sumă ce va fi reactualizată până la

data plății efective.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului corp

delict ridicat de la inculpat și predat conform procesului verbal încheiat la 1

martie 2005 Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la

data de 25 noiembrie 2004, Postul de poliție al comunei Sălard, jud. Bihor a

fost sesizat de medicul de gardă de la dispensarul comunei că numitul K.A.,

care s-a prezentat pentru examinare, prezintă urme de violență, rezultat al

unei agresiuni.

Din cercetări, a rezultat că inculpatul și concubina sa, Ș.A., la data

de 25 noiembrie 2004 au vizitat victima la domiciliul său și i-au cerut o

bicicletă cu care să se deplaseze în comuna Ciuhoi, sat Sâniob, pentru a-și

vizita minorii aflați la Leagănul de Copii.

Victima Ie-a dat bicicleta celor doi, avertizându-i ca, în cazul în

care se va deteriora, să se prezinte pentru reparație.

După un timp, inculpatul și concubina sa s-au întors în domiciliul

victimei, pentru că una din biciclete se defectase și, cât timp victima a reparat

bicicleta, cei doi au consumat vin, după care au plecat spre centrul satului

Hodoș. Sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut și s-a lovit la

picior, dar a continuat să meargă spre locuința sa, unde la scurt timp a venit

și victima.

Văzând starea inculpatului, victima a trimis-o pe concubina acestuia la

magazin pentru a cumpăra mâncare și țigări, după care i-a cerut acesteia să

vină în domiciliul său, pentru a pregăti mâncarea.

În domiciliul victimei, la un moment dat,

cei doi s-au îmbrățișat, iar

victima a văzut prin

fereastră că inculpatul îi observase și venea spre ei. Martora a urcat în podul

casei, de unde a fugit dizlocând câteva țigle.

Inculpatul a intrat în imobil, a întrebat

victima unde este concubina

sa, și, după discuții în

contradictoriu a lovit victima cu un cuțit în coloana vertebrală, lăsând-o la

pământ și plecând spre locuința sa.

Martorul V.E. a văzut că martora fugise prin grădină, că inculpatul

iese singur din locuința victimei, și, părându-i-se suspect că nu este condus

la poartă de victimă, a intrat în domiciliul acesteia, unde l-a găsit căzut sub

masă, într-o baltă de sânge, motiv pentru care a anunțat organele de poliție și

salvarea, nu înainte ca victima să-i fi spus că inculpatul a intenționat să-l

omoare.

Victima a fost spitalizată, până la data

de 24 decembrie 2004, timp în care

inculpatul și concubina

sa s-au ascuns în satul Biharia, unde au fost depistați de poliție la data de 6

ianuarie 2005.

La data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat la locuința sa din satul

Hodoș.

Raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005 a stabilit că moartea

victimei a fost violentă, datorându-se unei insuficiente cardio-respiratorii pe

fondul unei bronhopneumonii de stază în evoluție, determinată de consecințele

traumatismului vertebro-medular din data de 25 noiembrie 2004, între decesul

victimei și agresiunea suferită existând legătură de cauzalitate.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă a arătat că a fost

lovit de victimă cu o rangă de fier peste cap și bărbie, după care inculpatul a

luat un cuțit încercând să se apere și lovind victima, fără să poată preciza în

care zonă a corpului i-a aplicat loviturile.

Declarația inculpatului a fost susținută și de depoziția martorei Ș.A.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că

moartea victimei a fost violentă și că între

cauza morții și agresiunea din

data de 25 noiembrie 2004 există legătură

de cauzalitate indirectă.

Instanța de fond a reținut intenția inculpatului de a suprima viața

victimei, chiar pentru a se apăra, neprevăzând deci rezultatul mai grav al

faptei sale, care s-ar fi putut produce în timp, respectiv moartea victimei.

Față de aceste considerente exprimate, instanța de fond a

apreciat că forma vinovăției inculpatului este

praeterintenția, încadrarea

juridică a faptei sale fiind aceea a loviturilor

cauzatoare de moarte și nu a omorului.

Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul și părțile civile,

criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său, inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie, apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevazute de art. 182 alin. (2) C. pen. și

solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa,

considerând că între actul de lovire și decesul victimei nu există raport

de cauzalitate, și achitarea în baza art. 10 lit.

e) C. proc. pen., pentru această

nouă încadrare juridică, și în

subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate de prima instanță.

Părțile civile nu au arătat care sunt motivele pentru care critică

hotărârea dată în fond.

Analizând hotărârea atacată, instanța de

apel a constatat că prima

instanță a reținut corect

situația de fapt și a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de

inculpat, aplicând, la individualizarea pedepsei dispozițiile art. 52

și 72 C. pen.

Instanța de apel a constatat, totodată, că prima instanță a pronunțat o

hotărâre nelegală sub aspectul aplicării pedepselor accesorii.

Astfel, dispozițiile art. 64 lit. a) teza I C. pen.,

vin în contradicție cu Hotărârea C.E.D.O., care prevede că privarea de dreptul

la vot nu trebuie aplicată lejer, fiind necesar să existe o legătură

observabilă și suficientă între sancțiune, comportament și situația persoanei

în cauză.

Interzicerea dreptului de a alege nu se poate aplica automat

persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei aplicate, pentru că ar

constitui o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F.,

care prevăd că limitele dreptului la vot trebuie să urmărească un scop legitim

și să fie proporționale.

Așadar, dispozițiile art. 64 alin. (1) teza I C. pen.,

nu se pot aplica automat persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei

și independent de natura sau gravitatea infracțiunilor comise și de situația

lor personală.

Analizând în continuare hotărârea atacată, Curtea constată că prima

instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat, de

asemenea corect, probele care au demonstrat

vinovăția inculpatului, în

sensul că, raportul de constatare

medico-legală din luna noiembrie 2004 a reliefat existența semnelor de violență

pe corpul victimei și a statuat diagnosticul pe care aceasta l-a avut la

internare, concluziile raportului

de

constatare medico-legală fiind confirmate și de Comisia de Control și

Avizare

din cadrul I.M.L. Timișoara.

În cauză, a fost efectuată și o nouă expertiză medico-legală, care a

menținut însă concluziile raportului de constatare medico-legală cu privire la

moartea victimei, violentă, datorată complicațiilor leziunilor produse la data

de 25 noiembrie 2004, cu legătură de cauzalitate între deces și leziunile

suferite.

Instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite elementele legitimei

apărări și a provocării, invocate de inculpat în apărarea sa.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen., instanța de apel a apreciat această

cerere ca neîntemeiată, dat fiind că în cauză, față de modalitatea concretă în

care s-a săvârșit fapta, a existat intenția inculpatului de a lovi victima, iar

rezultatul acțiunii sale s-a produs din culpa acestuia, deci s-a constatat că

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, infracțiune care reprezintă o formă agravată a

infracțiunilor prevăzută de art. 180 C. pen., 181 și 182 C.

pen.

De reținut că elementul determinant al agravării este chiar rezultatul

produs, respectiv moartea victimei.

Față de ansamblul probator administrat la fondul cauzei, s-a constatat

existența unei legături de cauzalitate indirecte între moartea victimei și

acțiunea inculpatului asupra sa.

Și cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a dispozițiile

art. 72 C. pen., raportat la fapta comisă, gradul ridicat de pericol

social și atitudinea inculpatului.

În latură civilă, s-au apreciat, ca neîntemeiate, cererile formulate în

apel de părțile civile privind majorarea despăgubirilor, întrucât nu s-au

prezentat dovezi care să ateste netemeinicia hotărârii primei instanțe.

Față de toate aceste considerente, prin decizia penală nr. 118/ A din

13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de părțile civile.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat

de inculpat împotriva sentinței penale nr. 151/ P din 4 mai 2006 a Tribunalului

Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat dispoziția privind

aplicarea art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata arestării preventive

la zi.

Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, aceleași ca și cele invocate

în apel.

Se solicită de către recurent, în principal, schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.,

întrucât nu există raport de cauzalitate între agresiunea exercitată de

inculpat și decesul victimei.

Inculpatul solicită, de asemenea, achitarea în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 44 alin.

(3) C. pen., întrucât

fapta a fost

săvârșită în momentul în care a fost agresat fizic de victimă.

În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei ca rezultat al reținerii

circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) și b), art. 74 lit.

a) și c) C. pen., în condițiile art. 76 C. pen.

Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului, care se

circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., ca și din oficiu, pentru cazurile

enunțate de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Pe parcursul procesului penal, s-au administrat în totalitate probele

necesare și utile soluționării cauzei, stabilindu-se fără echivoc că la data de

25 noiembrie 2004, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit în

coloana vertebrală, iar la data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat în

locuința sa, existând legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de

inculpat și decesul victimei.

Stabilindu-se vinovăția inculpatului, în mod justificat s-a dispus

condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de

moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Împrejurările în care s-a săvârșit fapta exclud posibilitatea

schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., ori reținerea legitimei apărări ca o cauză de înlăturare a

caracterului penal al faptei, precum și incidența dispozițiile art. 73 lit. a)

și b) C. pen., privind circumstanțele atenuante legale referitoare la depășirea

legitimei apărări și la existența provocării din partea victimei.

La data de 25 noiembrie 2004, inculpatul

și concubina sa, Ș.A., au

vizitat victima la domiciliul

acesteia și i-au cerut o bicicletă pentru a se deplasa la un leagăn de copii

din comuna Ciuhoi, unde urmau să-și viziteze minorii.

Victima Ie-a împrumutat bicicleta și Ie-a spus că, dacă se va defecta,

să se întoarcă la domiciliul său pentru reparație.

Întrucât una din biciclete se defectase, inculpatul și concubina sa

s-au întors la domiciliul victimei, și, în timp ce aceasta repara bicicleta,

cei doi au consumat vin.

După reparația bicicletei, inculpatul și

concubina sa s-au deplasat

spre centrul satului Hodoș.

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut și s-a

lovit la un picior, ceea ce a făcut ca cei doi să se îndrepte spre locuința

comună, unde, la puțin timp, a sosit și victima.

Văzând starea în care se afla inculpatul, victima a trimis-o pe

concubina inculpatului la un magazin să cumpere

mâncare și țigări și i-a

spus să se întoarcă în locuința victimei,

pentru a pregăti mâncarea.

Martora s-a conformat și s-a deplasat la locuința victimei, a început

să pregătească mâncarea și într-un gest spontan de tandrețe, s-a îmbrățișat cu

victima.

În acest moment, victima l-a observat pe inculpat prin fereastră,

venind spre locuință, fapt ce a determinat-o pe concubina inculpatului să se

urce în podul casei și de acolo să fugă prin grădină.

Inculpatul a intrat în locuință, a întrebat pe victimă unde este

concubina sa și după mai multe discuții contradictorii, i-a aplicat victimei o

lovitură cu un cuțit în coloana vertebrală, plecând apoi spre locuința sa.

În fața instanței de recurs, inculpatul nu neagă aplicarea loviturii,

ci insistă în a se constata că decesul victimei nu se află în legătură de

cauzalitate cu lovitura aplicată și că lovitura a fost aplicată în condițiile

evitării unui atac sau a unei reacții exagerate la acest atac, ori ca urmare a

provocării victimei.

Pentru existenta infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, în plan

subiectiv, este necesar ca actul de lovire să fie realizat cu intenție, iar

decesul victimei să se producă din culpa inculpatului.

Și în condițiile în care la decesul victimei concură și alte

împrejurări cu relevanță cauzală, esențial este să se constate că fără

existența acțiunii ilicite de lovire executată de inculpat, rezultatul letal nu

s-ar fi putut produce.

Raportul de constatare medico-legală din noiembrie 2004,

întocmit la internarea victimei, constată mai multe

leziuni, printre care și

existența unei cicatrici post-operatorii

paravertebral stângă, urmare ca înjunghierii victimei de către inculpat.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005, rezultă că

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute survenită pe fondul unei bronho-pneumonii de stază în

evoluție.

Bronho-pneumonia a fost determinată de consecințele traumatismului

vertebro-medular produs la 25 noiembrie 2004, urmat de paraplegie cu un nivel

de sensibilitate decliv corpului vertebral T.5, ea fiind favorizată de

existența unei escare sacro-lombare dezvoltată pe o regiune care a suferit o

contuzie în cadrul aceleiași agresiuni. Între

agresiune,

traumatismul vertebro-medular cu trans-secțiune la nivel T.3 -

T.4 și

decesul victimei, s-a stabilit că există o legătură cauzală directă.

Comisia de nouă expertiză a răspuns la obiecțiuni, apreciind că decesul

victimei a fost violent, ca urmare a complicațiilor leziunilor

produse la data de 25 noiembrie 2004. între cauza

decesului, respectiv bronho-

pneumonie și leziunile suferite de victimă,

respectiv paraplegie post-plagă penetrantă paravertebrală stângă toracală

superioară T.3 - T.4 cu fractură T.3 și sindrom de trans-secțiune medulară, s-a

apreciat de către comisie că există o legătură de cauzalitate indirectă.

În aceste condiții, Înalta Curte

apreciază că nu există nici un dubiu

că între decesul

victimei și fapta inculpatului există legătură de cauzalitate, că fapta

intenționată a inculpatului de a lovi victima a generat producerea din culpă a

rezultatului letal.

Probele administrate în cauză contrazic susținerile inculpatului și

evidențiază faptul că inculpatul, bănuind existența unor relații intime între

victimă și concubina sa și animat de sentimente de gelozie, a aplicat victimei

o lovitură cu cuțitul în zona coloanei vertebrale.

Nu a existat din partea victimei nici un atac asupra inculpatului,

pentru a se reține legitima apărare sub forma excesului scuzabil,

prevăzut de art. 44 alin. (3) C. pen. și depășirea

legitimei apărări, în sensul

dispozițiile art. 73 lit.

a) C. pen., cum nu a existat nici un act provocator din partea victimei, în

sensul dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că

pedeapsa aplicată răspunde criteriilor prevăzută de art. 72

C. pen., atât sub aspectul cuantumului sancțiunii, cât și în ceea ce privește

modalitatea de executare.

Împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și modalitatea de

săvârșire relevă o periculozitate ridicată a inculpatului, care a determinat o

reacție firească, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum ridicat, cu

executare în regim privativ de libertate.

Reducerea pedepsei ar lipsi de eficiență sancțiunea, ar afecta

caracterul de exemplaritate al acesteia, diminuând,

totodată, încrederea

membrilor colectivității în organele statului și

preocuparea lor pentru protejarea individului împotriva agresiunilor fizice

venite din partea celor ce nesocotesc regulile de conduită socială.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat. la art. 383 alin. (2)

C. proc. pen., se va computa din pedeapsă durata reținerii și arestării

preventive de la 06 ianuarie 2005 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva

deciziei penale nr. 118/ A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării

preventive de la 6 ianuarie 2005 la 29 ianuarie 2008.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.