ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2008

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 151/ P din 4 mai 2006, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul M.A. la o pedeapsă de 12 ani închisoare cu aplicabilă art. 71 și 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 6 ianuarie 2005 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de părțile civile și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 lei daune materiale și la 10.000 lei daune morale în favoarea părților civile.

A obligat inculpatul la plata sumei de 46.935.938 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei K.A., în favoarea C.A.S. Bihor, sumă ce va fi reactualizată până la data plății efective. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului corp delict ridicat de la inculpat și predat conform procesului verbal încheiat la 1 martie 2005 Tribunalului Bihor. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 25 noiembrie 2004, Postul de poliție al comunei Sălard, jud. Bihor a fost sesizat de medicul de gardă de la dispensarul comunei că numitul K.A., care s-a prezentat pentru examinare, prezintă urme de violență, rezultat al unei agresiuni. Din cercetări, a rezultat că inculpatul și concubina sa, Ș.A., la data de 25 noiembrie 2004 au vizitat victima la domiciliul său și i-au cerut o bicicletă cu care să se deplaseze în comuna Ciuhoi, sat Sâniob, pentru a-și vizita minorii aflați la Leagănul de Copii.

Victima Ie-a dat bicicleta celor doi, avertizându-i ca, în cazul în care se va deteriora, să se prezinte pentru reparație. După un timp, inculpatul și concubina sa s-au întors în domiciliul victimei, pentru că una din biciclete se defectase și, cât timp victima a reparat bicicleta, cei doi au consumat vin, după care au plecat spre centrul satului Hodoș. Sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut și s-a lovit la picior, dar a continuat să meargă spre locuința sa, unde la scurt timp a venit și victima. Văzând starea inculpatului, victima a trimis-o pe concubina acestuia la magazin pentru a cumpăra mâncare și țigări, după care i-a cerut acesteia să vină în domiciliul său, pentru a pregăti mâncarea.

În domiciliul victimei, la un moment dat, cei doi s-au îmbrățișat, iar victima a văzut prin fereastră că inculpatul îi observase și venea spre ei. Martora a urcat în podul casei, de unde a fugit dizlocând câteva țigle. Inculpatul a intrat în imobil, a întrebat victima unde este concubina sa, și, după discuții în contradictoriu a lovit victima cu un cuțit în coloana vertebrală, lăsând-o la pământ și plecând spre locuința sa. Martorul V.E. a văzut că martora fugise prin grădină, că inculpatul iese singur din locuința victimei, și, părându-i-se suspect că nu este condus la poartă de victimă, a intrat în domiciliul acesteia, unde l-a găsit căzut sub masă, într-o baltă de sânge, motiv pentru care a anunțat organele de poliție și salvarea, nu înainte ca victima să-i fi spus că inculpatul a intenționat să-l omoare.

Victima a fost spitalizată, până la data de 24 decembrie 2004, timp în care inculpatul și concubina sa s-au ascuns în satul Biharia, unde au fost depistați de poliție la data de 6 ianuarie 2005. La data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat la locuința sa din satul Hodoș. Raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005 a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se unei insuficiente cardio-respiratorii pe fondul unei bronhopneumonii de stază în evoluție, determinată de consecințele traumatismului vertebro-medular din data de 25 noiembrie 2004, între decesul victimei și agresiunea suferită existând legătură de cauzalitate. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă a arătat că a fost lovit de victimă cu o rangă de fier peste cap și bărbie, după care inculpatul a luat un cuțit încercând să se apere și lovind victima, fără să poată preciza în care zonă a corpului i-a aplicat loviturile.

Declarația inculpatului a fost susținută și de depoziția martorei Ș.A. Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și că între cauza morții și agresiunea din data de 25 noiembrie 2004 există legătură de cauzalitate indirectă. Instanța de fond a reținut intenția inculpatului de a suprima viața victimei, chiar pentru a se apăra, neprevăzând deci rezultatul mai grav al faptei sale, care s-ar fi putut produce în timp, respectiv moartea victimei. Față de aceste considerente exprimate, instanța de fond a apreciat că forma vinovăției inculpatului este praeterintenția, încadrarea juridică a faptei sale fiind aceea a loviturilor cauzatoare de moarte și nu a omorului.

Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul și părțile civile, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În apelul său, inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevazute de art. 182 alin. (2) C. pen. și solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, considerând că între actul de lovire și decesul victimei nu există raport de cauzalitate, și achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., pentru această nouă încadrare juridică, și în subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate de prima instanță. Părțile civile nu au arătat care sunt motivele pentru care critică hotărârea dată în fond.

Analizând hotărârea atacată, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a făcut o corectă încadrare juridică a faptei săvârșite de inculpat, aplicând, la individualizarea pedepsei dispozițiile art. 52 și 72 C. pen. Instanța de apel a constatat, totodată, că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală sub aspectul aplicării pedepselor accesorii. Astfel, dispozițiile art. 64 lit. a) teza I C. pen., vin în contradicție cu Hotărârea C.E.D.O., care prevede că privarea de dreptul la vot nu trebuie aplicată lejer, fiind necesar să existe o legătură observabilă și suficientă între sancțiune, comportament și situația persoanei în cauză.

Interzicerea dreptului de a alege nu se poate aplica automat persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei aplicate, pentru că ar constitui o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Protocolul nr. 1 la C.A.D.O.L.F., care prevăd că limitele dreptului la vot trebuie să urmărească un scop legitim și să fie proporționale. Așadar, dispozițiile art. 64 alin. (1) teza I C. pen., nu se pot aplica automat persoanelor condamnate, indiferent de durata pedepsei și independent de natura sau gravitatea infracțiunilor comise și de situația lor personală.

Analizând în continuare hotărârea atacată, Curtea constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat, de asemenea corect, probele care au demonstrat vinovăția inculpatului, în sensul că, raportul de constatare medico-legală din luna noiembrie 2004 a reliefat existența semnelor de violență pe corpul victimei și a statuat diagnosticul pe care aceasta l-a avut la internare, concluziile raportului de constatare medico-legală fiind confirmate și de Comisia de Control și Avizare din cadrul I.M.L. Timișoara. În cauză, a fost efectuată și o nouă expertiză medico-legală, care a menținut însă concluziile raportului de constatare medico-legală cu privire la moartea victimei, violentă, datorată complicațiilor leziunilor produse la data de 25 noiembrie 2004, cu legătură de cauzalitate între deces și leziunile suferite.

Instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite elementele legitimei apărări și a provocării, invocate de inculpat în apărarea sa. Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., instanța de apel a apreciat această cerere ca neîntemeiată, dat fiind că în cauză, față de modalitatea concretă în care s-a săvârșit fapta, a existat intenția inculpatului de a lovi victima, iar rezultatul acțiunii sale s-a produs din culpa acestuia, deci s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiune care reprezintă o formă agravată a infracțiunilor prevăzută de art. 180 C. pen., 181 și 182 C. pen.

De reținut că elementul determinant al agravării este chiar rezultatul produs, respectiv moartea victimei. Față de ansamblul probator administrat la fondul cauzei, s-a constatat existența unei legături de cauzalitate indirecte între moartea victimei și acțiunea inculpatului asupra sa. Și cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a dispozițiile art. 72 C. pen., raportat la fapta comisă, gradul ridicat de pericol social și atitudinea inculpatului. În latură civilă, s-au apreciat, ca neîntemeiate, cererile formulate în apel de părțile civile privind majorarea despăgubirilor, întrucât nu s-au prezentat dovezi care să ateste netemeinicia hotărârii primei instanțe.

Față de toate aceste considerente, prin decizia penală nr. 118/ A din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 151/ P din 4 mai 2006 a Tribunalului Bihor, pe care a desființat-o în sensul că a înlăturat dispoziția privind aplicarea art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 160 b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a dedus din pedeapsă durata arestării preventive la zi. Împotriva sentinței a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, în esență, aceleași ca și cele invocate în apel.

Se solicită de către recurent, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât nu există raport de cauzalitate între agresiunea exercitată de inculpat și decesul victimei. Inculpatul solicită, de asemenea, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., combinat cu art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât fapta a fost săvârșită în momentul în care a fost agresat fizic de victimă. În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei ca rezultat al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzută de art. 73 lit. a) și b), art. 74 lit. a) și c) C. pen., în condițiile art. 76 C. pen.

Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., ca și din oficiu, pentru cazurile enunțate de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Pe parcursul procesului penal, s-au administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei, stabilindu-se fără echivoc că la data de 25 noiembrie 2004, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit în coloana vertebrală, iar la data de 19 ianuarie 2005, victima a decedat în locuința sa, existând legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat și decesul victimei.

Stabilindu-se vinovăția inculpatului, în mod justificat s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Împrejurările în care s-a săvârșit fapta exclud posibilitatea schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., ori reținerea legitimei apărări ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, precum și incidența dispozițiile art. 73 lit. a) și b) C. pen., privind circumstanțele atenuante legale referitoare la depășirea legitimei apărări și la existența provocării din partea victimei. La data de 25 noiembrie 2004, inculpatul și concubina sa, Ș.A., au vizitat victima la domiciliul acesteia și i-au cerut o bicicletă pentru a se deplasa la un leagăn de copii din comuna Ciuhoi, unde urmau să-și viziteze minorii.

Victima Ie-a împrumutat bicicleta și Ie-a spus că, dacă se va defecta, să se întoarcă la domiciliul său pentru reparație. Întrucât una din biciclete se defectase, inculpatul și concubina sa s-au întors la domiciliul victimei, și, în timp ce aceasta repara bicicleta, cei doi au consumat vin. După reparația bicicletei, inculpatul și concubina sa s-au deplasat spre centrul satului Hodoș. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut și s-a lovit la un picior, ceea ce a făcut ca cei doi să se îndrepte spre locuința comună, unde, la puțin timp, a sosit și victima. Văzând starea în care se afla inculpatul, victima a trimis-o pe concubina inculpatului la un magazin să cumpere mâncare și țigări și i-a spus să se întoarcă în locuința victimei, pentru a pregăti mâncarea.

Martora s-a conformat și s-a deplasat la locuința victimei, a început să pregătească mâncarea și într-un gest spontan de tandrețe, s-a îmbrățișat cu victima. În acest moment, victima l-a observat pe inculpat prin fereastră, venind spre locuință, fapt ce a determinat-o pe concubina inculpatului să se urce în podul casei și de acolo să fugă prin grădină. Inculpatul a intrat în locuință, a întrebat pe victimă unde este concubina sa și după mai multe discuții contradictorii, i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuțit în coloana vertebrală, plecând apoi spre locuința sa. În fața instanței de recurs, inculpatul nu neagă aplicarea loviturii, ci insistă în a se constata că decesul victimei nu se află în legătură de cauzalitate cu lovitura aplicată și că lovitura a fost aplicată în condițiile evitării unui atac sau a unei reacții exagerate la acest atac, ori ca urmare a provocării victimei.

Pentru existenta infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, în plan subiectiv, este necesar ca actul de lovire să fie realizat cu intenție, iar decesul victimei să se producă din culpa inculpatului. Și în condițiile în care la decesul victimei concură și alte împrejurări cu relevanță cauzală, esențial este să se constate că fără existența acțiunii ilicite de lovire executată de inculpat, rezultatul letal nu s-ar fi putut produce. Raportul de constatare medico-legală din noiembrie 2004, întocmit la internarea victimei, constată mai multe leziuni, printre care și existența unei cicatrici post-operatorii paravertebral stângă, urmare ca înjunghierii victimei de către inculpat. Din raportul de constatare medico-legală nr. 13/2005, rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute survenită pe fondul unei bronho-pneumonii de stază în evoluție.

Bronho-pneumonia a fost determinată de consecințele traumatismului vertebro-medular produs la 25 noiembrie 2004, urmat de paraplegie cu un nivel de sensibilitate decliv corpului vertebral T.5, ea fiind favorizată de existența unei escare sacro-lombare dezvoltată pe o regiune care a suferit o contuzie în cadrul aceleiași agresiuni. Între agresiune, traumatismul vertebro-medular cu trans-secțiune la nivel T.3 - T.4 și decesul victimei, s-a stabilit că există o legătură cauzală directă. Comisia de nouă expertiză a răspuns la obiecțiuni, apreciind că decesul victimei a fost violent, ca urmare a complicațiilor leziunilor produse la data de 25 noiembrie 2004. între cauza decesului, respectiv bronho- pneumonie și leziunile suferite de victimă, respectiv paraplegie post-plagă penetrantă paravertebrală stângă toracală superioară T.3 - T.4 cu fractură T.3 și sindrom de trans-secțiune medulară, s-a apreciat de către comisie că există o legătură de cauzalitate indirectă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu există nici un dubiu că între decesul victimei și fapta inculpatului există legătură de cauzalitate, că fapta intenționată a inculpatului de a lovi victima a generat producerea din culpă a rezultatului letal. Probele administrate în cauză contrazic susținerile inculpatului și evidențiază faptul că inculpatul, bănuind existența unor relații intime între victimă și concubina sa și animat de sentimente de gelozie, a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în zona coloanei vertebrale. Nu a existat din partea victimei nici un atac asupra inculpatului, pentru a se reține legitima apărare sub forma excesului scuzabil, prevăzut de art. 44 alin. (3) C. pen.

și depășirea legitimei apărări, în sensul dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen., cum nu a existat nici un act provocator din partea victimei, în sensul dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată răspunde criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului sancțiunii, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare. Împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și modalitatea de săvârșire relevă o periculozitate ridicată a inculpatului, care a determinat o reacție firească, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum ridicat, cu executare în regim privativ de libertate.

Reducerea pedepsei ar lipsi de eficiență sancțiunea, ar afecta caracterul de exemplaritate al acesteia, diminuând, totodată, încrederea membrilor colectivității în organele statului și preocuparea lor pentru protejarea individului împotriva agresiunilor fizice venite din partea celor ce nesocotesc regulile de conduită socială. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va computa din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 06 ianuarie 2005 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 118/ A din 13 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 ianuarie 2005 la 29 ianuarie 2008. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.