ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2183/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 110 din 23 februarie 2009, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul P.V., fără antecedente penale.

- În baza art. 197 alin. (1), (2) lit. b

1

), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.;

- În baza art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. la 1 an și 10 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. b) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

A menținut măsura arestării preventive și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 10 septembrie 2008 la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate prin reprezentantul legal - asistentul maternal C.M., suma de 5000 RON cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că din relațiile de concubinaj ale inculpatului P.V. și ale numitei M.T., au rezultat minorii P.M., în vârstă de 12 ani și 4 luni, în luna februarie 2008, și M.V., în vârstă de 14 ani la momentul de referință.

În anul 2007, mama copiilor, M.T. și-a părăsit familia, intrând într-o altă relație de concubinaj.

Cei doi copii au rămas în îngrijirea tatălui - inculpat, având condiții de existență precare, inculpatul muncind cu ziua la locuitorii comunei natale Duda Epureni, jud. Vaslui.

Imobilul în care locuiau era compus din 2 camere dintre care una, cu sobă, ocupată de inculpat iar cealaltă, neîncălzită, adăpostind pe cei doi minori.

Într-o noapte din cursul lunii februarie 2008 inculpatul P.V. a chemat-o pe fiica sa, partea vătămată minoră P.M., să doarmă cu el în cameră în același pat.

În aceste împrejurări inculpatul i-a făcut avansuri cu conotații sexuale, a dezbrăcat-o și a întreținut un raport sexual normal.

În timpul săvârșirii faptei minorul M.V. a auzit din cealaltă cameră, plânsetele și rugămințile minorei de a fi lăsată în pace și, deschizând ușa de la camera tatălui, a surprins momentul actului sexual.

A doua zi partea vătămată i-a destăinuit vecinei M.P. abuzul sexual la care a fost supusă și, în continuare a evitat să mai stea în locuința familiei, căutând adăpost la diverși cetățeni din sat, cărora le-a spus și motivul.

În aceste împrejurări a aflat despre faptă și numita V.C., soția primarului din localitate care a sesizat organul de poliție.

Supusă examenului medico-legal, s-a stabilit, conform Raportului de expertiză medico-legală din 9 septembrie 2008, că minora P.M. prezintă o deflorare veche, de mai mult de 7 - 8 zile.

Inculpatul s-a prevalat de prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. în fața instanței, respectiv de dreptul de a nu face declarație de care, de altfel, s-a prevalat și în fața instanțelor de control judiciar.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de viol și nu de act sexual cu un minor, așa cum s-a apărat acesta în cursul urmăririi penale – și incest, în considerarea împrejurărilor concrete ale comiterii acesteia, așa cum ele rezultă din declarațiile părții vătămate și ale fratelui ei și potrivit cărora inculpatul a ignorat rugămințile fiicei de a fi lăsată în pace.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui care a criticat-o pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante și individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 5 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Iași a admis apelul Parchetului, desființând în parte sentința și, rejudecând, a înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 C. pen. și l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de viol la 10 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., iar pentru săvârșirea infracțiunii de incest la 2 ani închisoare, dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare și a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Instanța de control judiciar a constatat că nu există în cauză împrejurări care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante față de gradul ridicat de pericol - social al infracțiunilor, rezultat și din împrejurările concrete ale săvârșirii acestora.

Decizia penală sus menționată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepselor, care, față de vârsta minorei, gradul de rudenie, refuzul inculpatului de a da declarații la instanțe, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și impactul deosebit la nivelul comunității sunt insuficiente, impunându-se atât majorarea acestora, cât și aplicarea unui spor.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Situația de fapt a fost corect stabilită, iar încadrarea juridică reținută este legală.

Față de împrejurările concrete de comitere, în mod întemeiat s-a concluzionat că inculpatul, profitând de autoritatea sa de părinte și gradul de dezvoltare psiho-fizică, specifică vârstei de 12 ani al victimei, a întreținut prin constrângere un raport sexual cu fiica sa P.M.

Fără îndoială că infracțiunile săvârșite - viol și incest - prezintă un ridicat grad de pericol social, legea prevăzând pentru infracțiunea mai gravă, limita minimă de 10 ani.

Instanța de apel, în controlul judiciar cu care a fost învestită, a examinat cauza în raport de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și a înlăturat motivat circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond.

În considerarea acelorași criterii de individualizare, aceeași instanță de control judiciar a stabilit legal și justificat pedeapsa la limitele minime speciale pentru infracțiunile săvârșite, depunând executarea celei mai grele, respectiv de 10 ani închisoare.

Astfel individualizată, pedeapsa este justificată, necesară și suficientă atât pentru realizarea funcțiilor sancțiunii - de constrângere și reeducare - cât și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Inculpatul este o persoană cu o instrucție școlară și educație reduse, cu dificultăți în ierarhizarea și aprecierea importanței valorilor sociale și care, până la aceste fapte, nu a mai încălcat legea.

În cursul urmăririi penale și în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, a recunoscut săvârșirea faptelor.

Împrejurarea că în fața instanțelor, în timpul judecății, s-a prevalat de dreptul de a nu face declarație, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., nu are și nici nu poate avea conotație de defavoare, însăși legea, așa cum s-a arătat, îngăduindu-i acest drept.

Față de cele ce preced, Curtea constată că decizia penală atacată, este temeinică și legală, motiv pentru care recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 10 septembrie 2008 la 10 iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 5 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Iași, secția minori și familie, privind pe inculpatul P.V.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2008 la 10 iunie 2009.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2009.