ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2768/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48 din 19

ianuarie 2004, Tribunalul Timiș, a condamnat pe inculpatul G.M.I. la 5 ani

închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea din data de 4 septembrie 2003 și

arestul preventiv din data de 5 septembrie 2003 la zi și a menținut starea de

arest.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

S-a reținut că, la data de 3

septembrie 2003, reclamantul B.D.C. a sesizat organele de poliție din cadrul

Poliției municipiului Timișoara cu săvârșirea infracțiunii de tâlhărie comisă

asupra sa de un individ cunoscut sub numele de M., ocazie cu care acesta l-a

deposedat de un telefon mobil.

În sprijinul acuzației aduse, partea

vătămată a prezentat un raport medico-legal care atestă existența unor leziuni

la nivelul ochilor, gurii și membrelor superioare sub formă de echimoze și

escoriații ce pot data din 2 septembrie 2003, ele fiind provocate prin loviri

directe și repetate cu corpuri dure. Același înscris medical a concluzionat

faptul că pentru vindecarea leziunilor, partea vătămată a necesitat un număr de

5 zile de îngrijiri medicale.

Luând act de sesizarea formulată,

organele de poliție au procedat la efectuarea de cercetări pentru identificarea

autorului pe care l-au identificat la data de 4 septembrie 2003 în persoana

numitului G.M.I.

În urma analizării probelor

administrate, s-a reținut că în cursul lunii august 2003, partea vătămată B.D.

a venit în vizită la unchiul său M.C. care locuiește în Timișoara, cunoscând-o

pe numita O.V. cu care a intrat în relații de prietenie și în baza acestei

relații, partea vătămată a acceptat să o conducă pe amica sa la locuință atunci

când lucra până târziu la localul D., unde era angajată, în calitate de

ospătară, fapt ce nu i-a plăcut fostului ei amic, G.M.I. Acest fapt este

dovedit de altercația pe care a avut-o cu partea vătămată în seara zilei de 1

septembrie 2003 când acesta își aștepta prietena, iar inculpatul a încercat să

o lovească pe victimă, care nu a răspuns provocării.

În seara zilei de 2 septembrie 2003,

victima a revenit din nou, la local pentru a-și aștepta prietena, iar în acest

timp inculpatul se afla la una din mese, împreună cu mai mulți amici, printre

care și martorul F.L. În jurul orelor 24,00, partea vătămată împreună cu

prietena sa a părăsit localul, însă nu au parcurs mai mult de 400 metri, când

au fost ajunși de către inculpat, care a încercat să lovească victima cu pumnii

și picioarele. După ce acesta a căzut, inculpatul a continuat să o agreseze pe

victimă, smulgându-i, totodată, telefonul mobil pe care îl purta la gât, într-o

carcasă de plastic. Acest fapt a fost văzut de martorul F.L.

Inculpatul a vândut telefonul mobil,

martorului B.A. cu suma de 45 Euro.

Telefonul a fost restituit de

organele de poliție victimei, aceasta neconstituindu-se parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul G.M.I., care a solicitat casarea sentinței, schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) C. pen., în infracțiunea de furt și lovire, urmând a se aplica o pedeapsă cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr.

91/ A din 15 martie 2004 a respins apelul inculpatului, a dedus arestul

preventiv de la 19 ianuarie 2004, la zi, a menținut măsura arestării preventive

pe 60 de zile și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat

apel inculpatul G.M.I. care, prin apărătorul său, a reiterat motivele formulate

în apel, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie

în cea de furt calificat, reducerea pedepsei și aplicarea unei pedepse cu

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursul este nefondat.

În raport de materialul probator

administrat starea de fapt stabilită este în deplină concordanță cu aceasta,

încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar vinovăția inculpatului

rezultă neîndoielnic din actele dosarului.

Corect instanțele au stabilit că

fapta inculpatului G.M.I., de a sustrage un telefon mobil prin agresarea

victimei, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie și nu de furt

calificat.

În raport de cele reținute primul

motiv de recurs al inculpatului, prin care a solicitat schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de furt calificat nu poate fi primit.

Cu privire la cuantumul pedepsei

aplicate, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat,

instanțele făcând o justă individualizare prin respectarea criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama și de circumstanțele aparținând

faptei, cât și cele ale făptuitorului.

Pedeapsa de 5 ani închisoare pentru

inculpat, corespunde unei individualizări proporționale este de natură prin

durata sa să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea educativă.

Se constată, deci că și al doilea

motiv de recurs prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, nu este

fondat.

Întrucât motivele de recurs sunt

neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 359

9

alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2003

la 21 mai 2004.

Urmează a obliga pe recurent la

plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru

apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.M.I. împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 15 martie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2003

la 21 mai 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2004.