ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2768/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 48 din 19 ianuarie 2004, Tribunalul Timiș, a condamnat pe inculpatul G.M.I. la 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea din data de 4 septembrie 2003 și arestul preventiv din data de 5 septembrie 2003 la zi și a menținut starea de arest. S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 1.000.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, la data de 3 septembrie 2003, reclamantul B.D.C. a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției municipiului Timișoara cu săvârșirea infracțiunii de tâlhărie comisă asupra sa de un individ cunoscut sub numele de M., ocazie cu care acesta l-a deposedat de un telefon mobil. În sprijinul acuzației aduse, partea vătămată a prezentat un raport medico-legal care atestă existența unor leziuni la nivelul ochilor, gurii și membrelor superioare sub formă de echimoze și escoriații ce pot data din 2 septembrie 2003, ele fiind provocate prin loviri directe și repetate cu corpuri dure.

Același înscris medical a concluzionat faptul că pentru vindecarea leziunilor, partea vătămată a necesitat un număr de 5 zile de îngrijiri medicale. Luând act de sesizarea formulată, organele de poliție au procedat la efectuarea de cercetări pentru identificarea autorului pe care l-au identificat la data de 4 septembrie 2003 în persoana numitului G.M.I. În urma analizării probelor administrate, s-a reținut că în cursul lunii august 2003, partea vătămată B.D. a venit în vizită la unchiul său M.C. care locuiește în Timișoara, cunoscând-o pe numita O.V. cu care a intrat în relații de prietenie și în baza acestei relații, partea vătămată a acceptat să o conducă pe amica sa la locuință atunci când lucra până târziu la localul D., unde era angajată, în calitate de ospătară, fapt ce nu i-a plăcut fostului ei amic, G.M.I.

Acest fapt este dovedit de altercația pe care a avut-o cu partea vătămată în seara zilei de 1 septembrie 2003 când acesta își aștepta prietena, iar inculpatul a încercat să o lovească pe victimă, care nu a răspuns provocării. În seara zilei de 2 septembrie 2003, victima a revenit din nou, la local pentru a-și aștepta prietena, iar în acest timp inculpatul se afla la una din mese, împreună cu mai mulți amici, printre care și martorul F.L. În jurul orelor 24,00, partea vătămată împreună cu prietena sa a părăsit localul, însă nu au parcurs mai mult de 400 metri, când au fost ajunși de către inculpat, care a încercat să lovească victima cu pumnii și picioarele. După ce acesta a căzut, inculpatul a continuat să o agreseze pe victimă, smulgându-i, totodată, telefonul mobil pe care îl purta la gât, într-o carcasă de plastic.

Acest fapt a fost văzut de martorul F.L. Inculpatul a vândut telefonul mobil, martorului B.A. cu suma de 45 Euro. Telefonul a fost restituit de organele de poliție victimei, aceasta neconstituindu-se parte civilă în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul G.M.I., care a solicitat casarea sentinței, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de furt și lovire, urmând a se aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 91/ A din 15 martie 2004 a respins apelul inculpatului, a dedus arestul preventiv de la 19 ianuarie 2004, la zi, a menținut măsura arestării preventive pe 60 de zile și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat apel inculpatul G.M.I. care, prin apărătorul său, a reiterat motivele formulate în apel, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, reducerea pedepsei și aplicarea unei pedepse cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Recursul este nefondat. În raport de materialul probator administrat starea de fapt stabilită este în deplină concordanță cu aceasta, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar vinovăția inculpatului rezultă neîndoielnic din actele dosarului. Corect instanțele au stabilit că fapta inculpatului G.M.I., de a sustrage un telefon mobil prin agresarea victimei, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie și nu de furt calificat.

În raport de cele reținute primul motiv de recurs al inculpatului, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat nu poate fi primit. Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, instanțele făcând o justă individualizare prin respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama și de circumstanțele aparținând faptei, cât și cele ale făptuitorului. Pedeapsa de 5 ani închisoare pentru inculpat, corespunde unei individualizări proporționale este de natură prin durata sa să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea educativă. Se constată, deci că și al doilea motiv de recurs prin care s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, nu este fondat.

Întrucât motivele de recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 359 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge ca nefondat recursul. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2003 la 21 mai 2004. Urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.I. împotriva deciziei penale nr. 91/ A din 15 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 septembrie 2003 la 21 mai 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2004.