ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2004

Asupra

recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul

Timiș prin sentința nr.631 din 29 septembrie 2003 în baza art. 211 alin. (2)

lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C.L. la 5 ani închisoare pentru

infracțiunea de tâlhărie.

S-a

făcut aplicarea art. 64 și 71 C. pen., a fost menținută starea de arest,

computată durata prevenției, confiscată o sumă de bani în valută și obligat

inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ziua de 23 iunie

2003 în jurul orelor 17,20 în timp ce recurentul se afla într-un bar din

municipiul Timișoara, a venit o persoană care a consumat băuturi alcoolice până

în jurul orelor 19,30.

În

momentul când acea persoană a plătit consumația, inculpatul observând că avea

la ea o sumă mare, a plecat în urmărirea ei după ce aceasta a părăsit localul,

cu scopul de a o deposeda de bani.

La un

moment dat, inculpatul ajungând-o din urmă i-a aplicat două lovituri cu pumnul

în față din care cauză partea vătămată s-a dezechilibrat căzând pe carosabil,

moment în care profitând de neputința victimei de a se apăra, i-a furat un ceas

de mână precum și o sumă de bani în lei și dolari SUA, după care a părăsit

locul faptei.

În urma

agresiunii victima a suferit leziuni corporale pentru vindecarea cărora au fost

necesare 7 zile îngrijiri medicale.

Apelul

declarat de inculpat a fost respins de către Curtea de Apel Timișoara prin

decizia nr.391 din 29 octombrie 2003.

Împotriva

acestor soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul,

invocând cele relatate de recurent în memoriul depus la dosar, a susținut că el

a lovit pe victimă întrucât aceasta încerca să  acosteze două fete care erau

prietene cu un cunoscut de al său.

Pentru

acest motiv, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

și în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. în cea de lovire prevăzută de

art .180 C. pen. deoarece inculpatul nu a avut intenția de a fura bani sau alte

bunuri ca urmare a folosirii violenței. În subsidiar a cerut reducerea

pedepsei.

Recursul

nu este fondat.

Analizând

hotărârile pronunțate se constată că ele sunt legale și temeinice sub toate

aspectele.

Astfel,

instanțele, pe baza probelor, care au fost complet administrate și corect

interpretate, bine au reținut starea de fapt și vinovăția recurentului, iar

încadrarea juridică a acțiunilor întreprinse este judicios stabilită.

Astfel,

din probele administrate reiese cu certitudine că el a comis infracțiunea de

tâlhărie, împrejurare recunoscută în declarațiile date în cursul procesului

penal în care a arătat următoarele: „...m-am apropiat de el, l-am lovit cu

pumnul în gură, omul a căzut iar eu i-am luat din mână banii pe care îi avea și

văzând că are un ceas la mână i l-am smuls și am luat-o la fugă...”.

Este

evident că în atare situație inculpatul a furtat ca urmare a folosirii

violenței, care a pus victima în imposibilitatea de a se apăra. Deci, existând

latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie bine au procedat instanțele

condamnându-l pentru această faptă penală.

La

individualizarea pedepsei s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei

săvârșite determinat de caracterul calificat al infracțiunii,   prejudiciul

produs părții vătămate precum și numărul de zile necesar vindecării victimei.

Totodată, instanțele au ținut seama și de persoana făptuitorului care nu are

antecedente penale, a recunoscut și regretat comiterea faptei.

Pedeapsa

așa cum a fost aplicată în cuantumul stabilit este de natură să asigure

reeducarea inculpatului și să realizeze prevenția generală, așa cum prevede

art. 52 C. pen., astfel încât nu se impune reducerea ei.

Ca

atare, neconstatându-se nici un motiv care să ducă la casarea hotărârilor,

recursul urmează să fie respins.

Întrucât

inculpatul a fost judecat în stare de arest urmează ca din pedeapsa aplicată să

se compute durata prevenției.

Cheltuielile

efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, în care se include și

onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului

Justiției vor fi restituite de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de inculpatul M.C.L. împotriva deciziei nr.391 din 29

octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Compută

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 25 iunie

2003 la zi.

Obligă

pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care

se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei ce va fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.