ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4988/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 390 din 28 mai 2003 a Tribunalului Timiș, a fost condamnat inculpatul D.C. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 13 ianuarie 2003, la zi. Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată M.I. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt, că, în noaptea de 12 ianuarie 2003, în jurul orelor 23 00 , partea vătămată M.I. s-a deplasat de la locuința sa situată pe strada Olimpiei din Timișoara, intenționând să ajungă la un magazin alimentar din apropiere pentru unele cumpărături.

În apropierea casei, la o distanță de circa 60 m, aceasta a fost acostată de inculpatul D.C. care, pretextând că este lucrător de poliție i-a cerut părții vătămate să-l însoțească la mașină pentru a se legitima, însă în momentul imediat următor, profitând de lipsa de vigilență a victimei, i-a aplicat o lovitură puternică în zona feței, urmată de alte lovituri însoțite de cererea cedării banilor pe care aceasta i-ar fi posedat. Partea vătămată a încercat să riposteze agresiunii inculpatului, lovindu-l și ea, însă cu toate acestea a fost învinsă de forța acestuia și imobilizată la sol, urcându-se apoi peste ea, căutând-o prin buzunarele hainei, de unde și-a însușit pașaportul și suma de 50.000 lei.

În acest timp, partea vătămată a început să țipe și să-și strige fiii în ajutor, care auzind strigătul de ajutor al mamei au ajuns la aceasta, reușind să-l imobilizeze pe agresor, legându-l cu sârmă de mâini și de picioare până la sosirea organelor de poliție. În urma agresiunii partea vătămată M.I. a suferit leziuni la nivelul piramidei nazale sub formă de echimoze care pot data din data de 12 ianuarie 2003 și care sunt rezultatul lovirii directe cu un corp dur, fără ca aceasta să necesite îngrijiri medicale, conform raportului medico-legal existent la dosar. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute în baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal și a declarațiilor martorilor G.M.

și M.I.L. Susținerea inculpatului că el a încercat să ajute partea vătămată care era agresată de alte cinci persoane și că el a fost agresat de aceștia a fost înlăturată de instanță, reținând că din procesul-verbal întocmit de organele de poliție ce s-au deplasat la fața locului agresiunii, declarațiile părții vătămate și a martorilor nu confirmă afirmațiile acestuia. Împrejurarea că inculpatul a fost agresat rezultă din declarațiile martorilor, în sensul că acesta a fost lovit de ei pentru a putea fi imobilizat și predat organelor de poliție. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia nr. 323/A din 8 septembrie 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.C., considerând nefondată critica formulată de acesta, în sensul că nu ar fi vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Astfel, s-a reținut că probatoriile au fost temeinic administrate și evaluate și totodată, că ele au confirmat pe deplin vinovăția inculpatului. Împotriva acestei decizii, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, precum și a hotărârii instanței de fond și în rejudecare, constatarea nevinovăției sale și achitarea, întrucât nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat. Recursul declarat este neîntemeiat. Din examinarea actelor dosarului se constată că, instanțele au reținut în mod corect vinovăția inculpatului D.C. în săvârșirea, în noaptea de 12 ianuarie 2003 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen.

Probele administrate în cauză, evocate anterior, au confirmat că inculpatul a deposedat-o prin violență pe partea vătămată M.I. de pașaport și suma de 50.000 lei. Apărarea formulată de inculpat, în sensul că el a fost agresat de alte cinci persoane când a încercat să intervină în conflictul dintre partea vătămată și aceștia, nu a fost confirmată de nici o probă în cadrul cercetării judecătorești, fiind astfel justificat înlăturată. În consecință, soluția de condamnare este concordantă cu probele de vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. Întrucât motivul de casare invocat este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat, , cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 13 ianuarie 2003 la 5 noiembrie 2003. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 323/A din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 13 ianuarie 2003 la 5 noiembrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 noiembrie 2003.