ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4293/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 73 din 24 ianuarie 2005, Tribunalul Timiș a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.L.D., la 9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată P.S. nu a formulat pretenții, prejudiciul fiindu-i acoperit prin restituire în natură. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În noaptea de 15 iulie 2004, inculpatul și coinculpatul S.C., consumatori de alcool în barul T. din zona Gării de Nord Timișoara, l-au observat pe P.S., de asemenea, consumator în același local, și au sesizat că are asupra sa o sumă mare de bani în valută.

Instantaneu, s-au hotărât să-l urmărească atunci când a părăsit barul, au preconizat că va traversa o zonă mai întunecoasă și când a ajuns în dreptul lor, inculpatul l-a lovit cu pumnul în figură de mai multe ori, l-a prins de tricou, l-a buzunărit și astfel i-a luat portmoneul în care se afla suma de 1.700 Euro și actele de identitate. Întrucât cel lovit a strigat după ajutor, inculpații s-au îndepărtat în fugă, însă când coborau treptele pasarelei, au fost prinși de un echipaj de poliție. Asupra inculpatului s-au găsit bunurile sustrase, suma de bani și actele fiind restituite celui agresat. Raportul de constatare medico-legală a reținut că P.S. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței, inculpatul, printre alții, a declarat apel, motivat pe considerentele că situația de fapt și, deci, și vinovăția sa nu au fost corect stabilite, în realitate fapta rămânând în stadiul de tentativă, i s-a încălcat dreptul la apărare și în prima declarație nu s-a menționat ora dării ei și nici cea a terminării celor ce a declarat. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 148 din 18 aprilie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385 9 pct. 6, 17 și 14 C. proc. pen., respectiv urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului, faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că în prima declarație dată în faza urmăririi penale (dosarul nr. P/2259/2004 ca și 1600/2004 – 509/P/2004), inculpatul a menționat că i s-au explicat drepturile „enumerate mai sus”, „sunt de acord să dau declarație și să fiu asistat de apărător din oficiu”, declarația fiind semnată la rubrica „apărător din oficiu”, de avocatul B.V., acesta asistându-l pe inculpat și în fața Tribunalului Timiș cu ocazia soluționării, în cameră de consiliu, a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș (încheierea nr. 561/P1 din 15 iulie 2004, dosar Tribunalul Timiș nr. 5512/P/2004).

În ce privește motivul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei, și acesta este nefondat. Potrivit art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Instanța de fond, procedând la cercetarea judecătorească, în baza probelor administrate, a stabilit că inculpatul a fost prins și imobilizat după ce furase, prin folosirea violenței, bunul părții vătămate, de fapt acesta fiind și găsit asupra lui și tot atunci, predat părții vătămate. Ca atare, infracțiunea de tâlhărie se consumase.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului recurent, în acord cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., orientându-se la 9 ani închisoare, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social grav al faptei, mărit și de împrejurările că ea a fost săvârșită împreună cu o altă persoană și pe timp de noapte, precum și persoana inculpatului, cu antecedente penale în minorat. Executarea pedepsei prin privare de libertate, se apreciază că va fi în măsură să realizeze scopul ei, așa cum prevede art. 52 C. pen. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să achite cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.D. împotriva deciziei penale nr. 148/ A din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2004, la 12 iulie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2005.