ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 37 din 3 februarie 2005, Tribunalul Arad, secția penală, a condamnat pe inculpații K.L. și Ș.S., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) teza I și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 110 C. pen., a stabilit termen de încercare 4 ani, a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A constatat reparat în parte prejudiciul prin restituirea către partea vătămată a bunurilor sustrase, în valoare de 450.000 lei.

A admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.M.G. și a obligat în solidar inculpații, precum și în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească acesteia suma de 4.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. S-a reținut că, în noaptea de 20 iunie 2003, în jurul orei 4,30, în stare de ebrietate fiind, folosind un spray lacrimogen și aplicând mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate, au sustras de la aceasta bunuri în valoare de 450.000 lei și suma de 4.500.000 lei.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 3/ A/CC din 14 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva hotărârii primei instanțe, cu motivarea că instanța de fond a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit corect vinovăția inculpaților, a dat o încadrare legală faptelor, iar pedepsele au fost judicios stabilite, inclusiv sub aspectul modalității de executare, în raport de vârsta acestora la data săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, conținutul referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Reintegrare, disponibilitatea acestui serviciu de a-i ajuta și atitudinea făptuitorilor după comiterea faptei reținute în sarcina lor.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a susținut că pedepsele au fost greșit individualizate, prin aplicarea neîntemeiată a circumstanțelor atenuante. Totodată, datele ce privesc persoana infractorilor și gradul de pericol social concret al faptei impun aplicarea unor pedepse privative de libertate. În subsidiar, apreciind examenul judicios făcut de instanță cu privire la materialul întocmit de S.R.S., procurorul a susținut că, în raport de aceleași considerente, se impunea aplicarea art. 110 1 C. pen. În concluzie, procurorul a solicitat, în principal, condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate și, în subsidiar, aplicarea art. 110 1 C. pen., până la împlinirea vârstei de 18 ani de către făptuitori, iar după această vârstă, respectarea de către aceștia a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 C. pen.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Unul din criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., privește „împrejurările care atenuează răspunderea penală”. Din dispozițiile art. 74 C. pen., rezultă că circumstanțele atenuante judiciare, având ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a mecanismului spectaculos determinat de art. 76 C. pen., sunt acele stări, împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat care preced, însoțesc ori succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de pericol social al infracțiunii sau periculozității infractorului. Din modul de redactare al art. 74 C. pen., aplicat în cauză de prima instanță, rezultă că existența unei sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ, nu justifică prin ele înșiși considerarea lor ca atare.

Drept urmare, constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpaților. O rațională interpretare a normelor menționate și aplicarea judicioasă a acestora impune reținerea circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cele generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Examinând cauza, sub acest aspect, se constată că prima instanță a avut în vedere toate aceste criterii și a reținut corect circumstanțele atenuante judiciare în favoarea inculpaților, recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect. Drept urmare, pedepsele aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumului, vor fi menținute. Pe de altă parte, criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen., vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, a unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravității infracțiunii. Această adecvare privește, concomitent, realizarea funcțiilor de constrângere, exemplaritate și reeducare a pedepsei.

În acest context, suspendarea condiționată a pedepsei închisorii sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, constituind o facultate pentru instanță și nu un drept al condamnatului, este supusă îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege, între care rol determinant îl are aprecierea instanței că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea acesteia. Nu rezultă, din toate datele privitoare la fapta săvârșită, caracterul ocazional, întâmplător al acesteia ci, dimpotrivă, o faptă previzibilă în raport de atitudinea făptuitorilor, locurile frecventate și relațiile acestora. Din datele privitoare la persoana făptuitorilor nu rezultă cert posibilitatea de îndreptare fără executarea pedepsei.

Modalitatea de comitere a faptei, folosirea unui spray lacrimogen, lovirea părții vătămate cu pumnii și picioarele, înainte de sustragerea unei sume importante, relevă pericolul social concret ce îl prezintă cei doi inculpați și, ca o consecință, executarea pedepsei într-un loc de detenție. Ca atare, în mod greșit s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., recursul constatându-se a fi întemeiat sub aspectul acestei critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., pe care le va înlătura, pentru ambii inculpați, urmând ca aceștia să execute pedepsele de câte 3 ani închisoare în regim de detenție.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 3/ A/CC din 14 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpații K.L. și S.S.V. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 37 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Arad, numai cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., pentru ambii inculpați, urmând ca aceștia să execute pedepsele de câte 3 ani închisoare, în regim de detenție. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei (400.000 lei) se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2005.