ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4266/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37

din 3 februarie 2005, Tribunalul Arad, secția penală, a condamnat pe inculpații

K.L. și Ș.S., la câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie în formă calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

teza I și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. și art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 110 C.

pen., a stabilit termen de încercare 4 ani, a atras atenția inculpaților asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A constatat reparat în parte

prejudiciul prin restituirea către partea vătămată a bunurilor sustrase, în

valoare de 450.000 lei.

A admis acțiunea civilă

exercitată de partea civilă B.M.G. și a obligat în solidar inculpații, precum

și în solidar cu părțile responsabile civilmente să plătească acesteia suma de

4.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a reținut că, în noaptea

de 20 iunie 2003, în jurul orei 4,30, în stare de ebrietate fiind, folosind un

spray lacrimogen și aplicând mai multe lovituri cu pumnii și picioarele părții

vătămate, au sustras de la aceasta bunuri în valoare de 450.000 lei și suma de

4.500.000 lei.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 3/ A/CC din 14 martie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva

hotărârii primei instanțe, cu motivarea că instanța de fond a reținut o stare

de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit corect vinovăția inculpaților,

a dat o încadrare legală faptelor, iar pedepsele au fost judicios stabilite,

inclusiv sub aspectul modalității de executare, în raport de vârsta acestora la

data săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, conținutul referatelor de evaluare

întocmite de Serviciul de Reintegrare, disponibilitatea acestui serviciu de a-i

ajuta și atitudinea făptuitorilor după comiterea faptei reținute în sarcina

lor.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs,

întemeiat pe art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

S-a susținut că pedepsele au

fost greșit individualizate, prin aplicarea neîntemeiată a circumstanțelor

atenuante.

Totodată, datele ce privesc

persoana infractorilor și gradul de pericol social concret al faptei impun

aplicarea unor pedepse privative de libertate.

În subsidiar, apreciind

examenul judicios făcut de instanță cu privire la materialul întocmit de S.R.S.,

procurorul a susținut că, în raport de aceleași considerente, se impunea

aplicarea art. 110

1

C. pen.

În concluzie, procurorul a

solicitat, în principal, condamnarea inculpaților la pedepse privative de

libertate și, în subsidiar, aplicarea art. 110

1

C. pen., până la

împlinirea vârstei de 18 ani de către făptuitori, iar după această vârstă,

respectarea de către aceștia a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul din criteriile de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., privește „împrejurările

care atenuează răspunderea penală”.

Din dispozițiile art. 74 C.

pen., rezultă că circumstanțele atenuante judiciare, având ca efect coborârea

pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a

mecanismului spectaculos determinat de art. 76 C. pen., sunt acele stări,

împrejurări ori calități ce țin de infracțiune sau inculpat care preced,

însoțesc ori succed activitatea infracțională și care micșorează gradul de

pericol social al infracțiunii sau periculozității infractorului.

Din modul de redactare al art.

74 C. pen., aplicat în cauză de prima instanță, rezultă că existența unei sau

unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ, nu justifică prin ele

înșiși considerarea lor ca atare.

Drept urmare, constatarea și

recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea

acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere se ține

seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în

care s-a săvârșit infracțiunea, ca și de orice elemente de apreciere privitoare

la persoana inculpaților.

O rațională interpretare a

normelor menționate și aplicarea judicioasă a acestora impune reținerea

circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea

împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai

redus decât cele generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de

pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Examinând cauza, sub acest

aspect, se constată că prima instanță a avut în vedere toate aceste criterii și

a reținut corect circumstanțele atenuante judiciare în favoarea inculpaților,

recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect.

Drept urmare, pedepsele

aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumului, vor fi menținute.

Pe de altă parte, criteriile

de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispozițiile art. 52 C. pen.,

vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, a

unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată

gravității infracțiunii.

Această adecvare privește,

concomitent, realizarea funcțiilor de constrângere, exemplaritate și reeducare

a pedepsei.

În acest context,

suspendarea condiționată a pedepsei închisorii sau suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, constituind o facultate pentru instanță și nu un drept al

condamnatului, este supusă îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de

lege, între care rol determinant îl are aprecierea instanței că scopul pedepsei

poate fi atins chiar și fără executarea acesteia.

Nu rezultă, din toate datele

privitoare la fapta săvârșită, caracterul ocazional, întâmplător al acesteia

ci, dimpotrivă, o faptă previzibilă în raport de atitudinea făptuitorilor,

locurile frecventate și relațiile acestora.

Din datele privitoare la

persoana făptuitorilor nu rezultă cert posibilitatea de îndreptare fără

executarea pedepsei.

Modalitatea de comitere a

faptei, folosirea unui spray lacrimogen, lovirea părții vătămate cu pumnii și

picioarele, înainte de sustragerea unei sume importante, relevă pericolul

social concret ce îl prezintă cei doi inculpați și, ca o consecință, executarea

pedepsei într-un loc de detenție.

Ca atare, în mod greșit s-a

reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C.

pen., recursul constatându-se a fi întemeiat sub aspectul acestei critici.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată numai cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen., pe care le va

înlătura, pentru ambii inculpați, urmând ca aceștia să execute pedepsele de

câte 3 ani închisoare în regim de detenție.

Celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 3/

A/CC din 14 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpații K.L. și

S.S.V.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 37 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Arad, numai cu

privire la aplicarea dispozițiilor art. 110, raportat la art. 81 C. pen.,

pentru ambii inculpați, urmând ca aceștia să execute pedepsele de câte 3 ani

închisoare, în regim de detenție.

Face aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Onorariile pentru apărarea

din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei (400.000 lei) se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iulie 2005.