ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5632/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5632/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89 din 11

mai 2004, pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. 468/2004, inculpatul

R.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și

alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 61 C. pen., a fost

menținută liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat de 635 zile

închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 14 din 3 februarie 1998 a Tribunalului Ialomița.

S-au aplicat inculpatului

prevederile art. 71 raportat la art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

Conform art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată acestuia, timpul reținerii și al arestării

preventive de la 24 februarie 2004 la zi.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții

civile B.D.N. suma de 2.190.000 lei cu titlul de despăgubiri, reprezentând

contravaloarea unui telefon mobil.

Conform art. 170, cu referire la

art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a unei cartele

telefonice SIM, valabilă în rețeaua O., ridicată de la acesta în faza de

urmărire penală.

În baza art. 191 C. pen., inculpatul

a fost obligat să plătească suma de 3.000.000 lei reprezentând cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 1.000.000 lei reprezentând onorariu

apărător oficiu (400.000 lei în faza de urmărire și 600.000 lei în prima

instanță), s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Tribunalul Buzău a reținut că, în noaptea de 21 februarie 2004, inculpatul,

aflat în trenul rapid Brașov - Galați, în același compartiment cu partea

vătămată B.D.N., pe perioada opririi trenului în stația Buzău, prin amenințarea

cu un cuțit, a determinat-o pe partea vătămată să-i dea un telefon mobil marca

Sony Ericson, în valoare de 6.000.000 lei, după care la pornirea trenului din

stație a sărit din tren și a fugit.

În fața instanței de fond,

inculpatul s-a apărat arătând că nu a săvârșit infracțiunea de tâlhărie și că

în realitate a cumpărat telefonul mobil de la partea vătămată, contra sumei de

900.000 lei, diferența de 300.000 lei urmând să i-o dea ulterior în stația

Buzău, unde avea de primit bani de la niște prieteni.

Instanța de fond a înlăturat această

apărare a inculpatului, având în vedere declarațiile părții vătămate, cât și

comportarea inculpatului după săvârșirea faptei, respectiv împrejurarea că a

sărit din tren, după ce acesta s-a pus în mișcare.

Totodată, inculpatul nu a putut

dovedi susținerile făcute, în sensul că în gara Buzău urma să primească suma de

300.000 lei de la niște prieteni, pe care intenționa să o dea părții vătămate

în completarea sumei de 900.000 lei, cu care a pretins că a cumpărat telefonul

mobil.

Împotriva sentinței primei instanțe,

în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și

inculpatul.

În apelul său, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Buzău, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei

individualizări a sancțiunii aplicate inculpatului, pedeapsă pe care a

considerat-o ca fiind prea mică.

i

nculpatul a criticat hotărârea

instanței de fond, arătând că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care nu există nici o probă certă

din care să rezulte că el ar fi autorul acestei fapte.

În subsidiar, inculpatul apelant a

solicitat reducerea pedepsei aplicate de Tribunalul Buzău, pe care a

considerat-o excesivă în raport de fapta reținută în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 384 din 8

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr.

5074/2004 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Buzău.

A fost desființată în parte sentința

penală nr. 89 din 11 mai 2004, a Tribunalului Buzău numai în ceea ce privește

latura penală a cauzei și, în rejudecare, a fost majorată la 8 ani închisoare

pedeapsa aplicată inculpatului R.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul R.V.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 24 februarie

2004 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat la

plata sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul R.V. care, prin apărătorul desemnat din

oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 și 14 teza I C. proc. pen.

În principal, inculpatul a susținut

că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând

achitarea sa în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a deposedat-o pe partea

vătămată de telefonul mobil.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, prin care i-a fost

majorată pedeapsa la 8 ani închisoare și menținerea ca legală și temeinică a

pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată de prima instanță.

Înalta Curte examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de apel a

efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că invocarea

nevinovăției în raport de fapta săvârșită, contrazice nesusținut probatoriile

administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de

fapt fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată

ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea

realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Astfel, în fața instanței de fond,

inculpatul a susținut într-o primă variantă că a cumpărat telefonul mobil de la

partea vătămată B.D.N. contra sumei de 900.000 lei, apărare pe care, în mod

corect, instanța de fond a înlăturat-o, față de declarațiile părții vătămate și

ale martorilor audiați în cauză.

În fața instanței de apel,

inculpatul a susținut o nouă variantă, afirmând că nu există nici o probă

directă care să-l incrimineze și că atât partea vătămată cât și martorii, au

revenit asupra declarațiilor lor, arătând că nu pot preciza dacă inculpatul ori

altă persoană s-a aflat în tren la data săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Această apărare a inculpatului este

infirmată de chiar declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală, în

care a recunoscut întâlnirea cu partea vătămată și faptul că „a cumpărat” un

telefon mobil de la aceasta.

La rândul lor, martorii H.G. și

M.M., audiați în fața instanței, și-au menținut declarațiile date în faza de

urmărire penală, confirmând prezența inculpatului în tren la data și ora

comiterii infracțiunii de tâlhărie.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că

instanța de fond, pe baza probelor administrate în cauză a reținut o situație

de fapt corectă, cât și împrejurarea că autorul infracțiunii este R.V. și nu o

altă persoană.

Din probele administrate în cauză,

rezultă, în mod indubitabil că, la data de 21 februarie 2004, partea vătămată

B.D. a plecat cu trenul rapid 733 din Brașov către Brăila, iar atunci când

trenul a ajuns în stația C.F.R. Buzău, respectiv, în jurul orelor 19,30, în

compartiment a intrat inculpatul R.V., care a scos un cuțit din buzunar,

cerându-i părții vătămate să-i dea telefonul mobil pe care-l avea agățat la

gât.

La cererea agresorului, partea

vătămată a scos cartela sa din telefonul mobil și a introdus-o pe cea a

inculpatului, după care i-a dat acestuia telefonul. Inculpatul a ieșit imediat

din compartiment fugind către capătul vagonului. Deși a fost urmărit și prins

de geacă de către partea vătămată, inculpatul a reușit să sară din trenul care

se pusese în mișcare, rostogolindu-se pe peron.

În cădere, inculpatul s-a lovit la

mâna stângă, fapt care l-a determinat să se prezinte la Spitalul Județean

Buzău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Partea vătămată B.D.N. a relatat

cele întâmplate martorilor H.G. și M.M., controlor și respectiv conductor tren,

care l-au identificat pe inculpat ca fiind persoana ce fusese sancționată

contravențional, întrucât călătorea fără bilet.

Așa fiind, în mod corect, instanțele

de fond și apel au înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului, din

ansamblul probator administrat în cauză.

Nici cel de al doilea motiv de

recurs invocat în subsidiar de inculpatul R.V. nu este fondat, pedeapsa

aplicată acestuia de instanța de apel fiind corect individualizată.

Înalta Curte apreciază că în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările concrete

ale comiterii faptei (inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și a amenințat-o pe

partea vătămată, profitând că aceasta se afla singură în compartiment), de

importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat, prin săvârșirea unei

infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică și

viața persoanei, cât și bunurile acesteia, de urmările faptei comise (inculpatul

a deposedat-o pe partea vătămată de un telefon mobil), dar și de conduita

inculpatului, care a avut o poziție procesuală nesinceră, în pofida probelor

administrate, de faptul că nu se află la primul impact cu legea penală,

suferind anterior 7 condamnări, ultima fiind de 7 ani închisoare, aplicată de

Tribunalul Ialomița prin sentința penală nr. 14/1998, pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, o reducere a cuantumului pedepsei aplicate nu ar fi

temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și

creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Pe de o parte, asemenea fapte,

neurmate de o ripostă fermă a societății ar crea un sentiment de insecuritate

și neîncredere în buna desfășurare a justiției, ar întreține climatul

infracțional și ar creea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 384 din 8 septembrie 2004 a

Curții de Apel Ploiești.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24

februarie 2004 la 1 noiembrie 2004.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurentul inculpat să plătească suma de 1.600.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul

R.V.

împotriva deciziei penale nr. 384 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel

Ploiești.

d

educe din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 februarie 2004 la 1

noiembrie 2004.

o

bligă recurentul inculpat să

plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

noiembrie 2004.