ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2009

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1534 din 14 mai 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Ministerul Transporturilor și Ministerul Economiei și Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Investirea acestei instanțe, de contencios administrativ, s-a realizat prin admiterea excepției de necompetență funcțională a secției a VI-a comerciale a Tribunalului București, prin încheierea din 24 septembrie 2007, potrivit cu care s-a apreciat că nu s-a stabilit caracterul comercial al prezentei cauze, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului spre soluționare la secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Această instanță a reținut, în esență, că în urma ciclurilor procesuale parcurse, prin Decizia nr. 153 din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a admis recursul și s-a trimis, pentru a doua oară, cauza spre rejudecare Tribunalului București, unde s-a reînregistrat la secția comercială, ca primă instanță de rejudecare. Urmare a excepției de necompetență funcțională, instanța comercială s-a dezinvestit, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Având în vedere natura sumelor solicitate, respectiv de creanțe bugetare, precum și cuantumul acestora, care depășește cu mult suma de 500.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Primind spre soluționare cauza de față, această din urmă instanță, la rândul său, s-a considerat necompetentă material, justificat de împrejurarea că, raportat la istoricul cauzei, instanța supremă a stabilit irevocabil, prin decizia de casare nr. 153/2007, caracterul comercial al litigiului care în această etapă procesuală, nu mai poate fi pus în discuție și nesocotit. Drept urmare, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 2557 din 7 octombrie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, înțelegându-se că a fost avută în vedere secția comercială a acestei instanțe și constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să stabilească că secția comercială a Tribunalului București este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de dispozițiile incidente și potrivit măsurilor dispuse deja, irevocabil, prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cele în continuare arătate. Acțiunea de față a fost inițial înregistrată sub nr. 414/2003 pe rolul Curții de Apel, secția comercială, având ca obiect cererea reclamantului Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței de obligare a pârâtei S.N.P.

P. SA la plata sumei de 136.673.168.216 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate pentru sumele datorate la fondul special al drumurilor. După cum corect a reținut și Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2557 din 7 octombrie 2008, din examinarea istoricului litigiului cauzei, rezultă că aceasta a făcut de două ori, obiectul judecății în fond, apel și recurs, numai în fața instanțelor comerciale. De două ori cauza a fost trimisă spre rejudecare secției comerciale a Tribunalului București, de către secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv prin decizia nr. 1152/2005 și apoi prin Decizia nr. 153/2007. Rezultă așadar că instanța supremă de control judiciar, analizând natura raportului dintre părți, a apreciat, definitiv și irevocabil, prin două decizii de casare, că îi revine secției comerciale a Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, ceea ce în temeiul art. 315 C. proc.

civ., reprezintă o măsură obligatorie ce se impune a fi respectată de instanța de rejudecare. Nu este întemeiată și ca atare nu poate fi reținută aprecierea cuprinsă în Încheierea din 24 septembrie 2007, a Tribunalului București, secția comercială, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a trimis cauza spre rejudecare, nu a stabilit caracterul comercial al cauzei, întrucât, atât din cuprinsul ultimei decizii de casare ca și din hotărârile precedente pronunțate în fond, apel și recurs, toate date de instanțele comerciale, rezultă că nu s-a contestat natura comercială a litigiului, nici de către instanță și nici de către părți, după cum nu s-a menționat că rejudecarea cauzei urmează a se realiza de o altă instanță decât cea comercială, inițial investită.

Față de cele arătate, apreciind că se impune respectarea dispozițiilor irevocabile cuprinse în Decizia nr. 153/2008, a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport și de prevederile art. 315 C. proc. civ., se va trimite cauza spre soluționare secției a VI-a comerciale a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei și Finanțelor și SC P. SA București, în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.