ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8983/2009

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 12 mai 2004,

reclamanta l.

C.T. a chemat în judecată S.R., cerând să fie obligat la plata unei

despăgubiri în sumă de 2.080.000.000 lei vechi pentru prejudiciul care i-a fost

cauzat ca urmare a restrângerii în mod nelegal a libertății de a circula de

către autoritățile române, invocând drept temei al acțiunii dispozițiile art.

504 alin. (2) C. proc. pen.

În motivarea cererii reclamanta, cetățean

român cu reședința, din data de 15 octombrie 1999, în Italia, a susținut că, în

data de 21 decembrie 2003, la punctul de frontieră Porțile de Fier I, a fost

cercetată de autoritățile române de frontieră pe motiv că două file ale pașaportului

său erau înlocuite, exercitate de reprezentanții poliției de frontieră a dat o

declarație prin care a recunoscut că ar fi înlocuit cele două file, declarație

pe care ulterior a retractat-o, întrucât, în realitate, nu cunoștea în ce

împrejurări s-a produs această înlocuire.

Ca o consecință a faptului că împotriva sa

s-a început urmărirea penală de către organele de anchetă, reclamanta a

susținut că în baza O.G. nr. 65/1997, s-a dispus suspendarea dreptului său de a

mai folosi pașaportul pe perioada 21 decembrie 2003 — 21 decembrie 2007, pentru

ca, ulterior, la data de 9 martie 2004, dat fiind că în cadrul procedurii

penale s-a constatat că nu se face vinovată în legătură falsificarea

pașaportului său, autoritățile române să anuleze măsura și să îi elibereze un

nou pașaport.

Cum în perioada 21 decembrie 2003 - 9 martie 2004

nu a putut părăsi teritoriul României și cum măsura dispusă împotriva sa

apreciază că a fost nelegală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la

plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin faptul că a fost privată

de veniturile pe care le realiza în Italia și pentru stresului la care a fost

supusă pe perioada efectuării cercetărilor penale efectuate împotriva sa.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a

invocat inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. civ., procedură penală,

dispoziție legală prin care se reglementează răspunderea patrimonială a

statului.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat

respingerea cererii, apreciind că măsura administrativă a fost dispusă în mod

legal de S.E.I.P.J. Gorj, anume în conformitate cu dispozițiile art. 14 lit. e)

din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin

Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.G. nr. 84/2003.

Prin sentința civilă nr. 197 din 1 iulie

2004, Tribunalul Gorj

a respins

cererea reclamantei, reținând că măsura de suspendare a dreptului de folosire a

pașaportului dispusă de către poliția de frontieră a fost justificată ca urmare

a faptului că pașaportul său conținea două file care erau înlocuite, împrejurare

care a impus și efectuarea de cercetări penale sub acest aspect.

Prima instanță a reținut și că atâta timp cât

reclamanta nu a fost condamnată penal definitiv iar măsura dispusă împotriva sa

a fost justificată, anume a fost adoptată, în conformitate cu art. 14 alin. (l)

lit. e) din O.G. nr. 65/1997, solicitarea de despăgubire nu este fondată.

Prin decizia civilă nr.

802 din 14 martie 2005, Curtea de Apel Craiova

a

respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., pentru angajarea răspunderii statului.

Instanța de apel a apreciat că măsura

temporară a suspendării dreptului reclamantei de a folosi pașaportul s-a impus

a fi luată pe parcursul procesului penal câtă vreme două file din pașaportul

acesteia erau înlocuite, știut fiind că statul garantează, în calitatea sa de

emitent, legalitatea conținutului acestui document care echivalează cu un act

de identitate al unui cetățeanului român în străinătate.

Prin decizia nr. 10105 din 7 decembrie 2006, Înalta

Curte de Casație si

Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală,

a admis recursul, a casat cele

două hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut

că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar

instanțele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă în speță era dată o

eroare judiciară, în sensul art. 504 C. proc. pen.

Anume, instanța de recurs a statuat că, în

fapt, la data de 21 decembrie 2003, la controlul efectuat de către

reprezentanții poliției de frontieră, Porțile de Fier I, s-a constatat că

pașaportul românesc nr. 04004466 prezentat de reclamantă avea două file

înlocuite, aspect necontestat de aceasta și care a impus efectuarea unor

verificări pentru a se stabili împrejurările în care filele au fost înlocuite,

cu consecința suspendării dreptului reclamantei de a mai folosi acest pașaport.

În aceste condiții, instanța de recurs a

statuat că se impunea a se verifica și stabili, date fiind mențiunile

contradictorii ale înscrisurilor depuse la dosar, care au fost temeiurile de

drept în baza cărora s-a dispus măsura menționată, anume dacă a fost dispusă în

cadrul procedurii penale declanșată în dosarul nr. 569/P/2004 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin sau dacă, dimpotrivă, această măsură

s-a dispus în temeiul art. 14 alin. (l) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind

regimul pașapoartele din România, ori în conformitate cu dispozițiile O.U.G.

nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României de către șeful punctului de

trecere a frontierei de stat a României, ca o consecință a măsurii întreruperii

călătoriei.

Prin sentința civilă

nr. 184 din 7 octombrie 2008, Tribunalul Gorj, secția

civilă,

a

admis, în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul S.R. să plătească reclamantei

suma de 58.000 lei, cu titlu de despăgubire.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

măsura suspendării dreptului reclamantei de a mai folosi pașaportul a fost

dispusă de S.E.I.P.J. Gorj, la propunerea P.F. Mehedinți, care efectua acte de urmărire

penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 și 291 C.

pen., în legătură cu faptul înlocuirii a două file din pașaportul prezentat la

controlul efectuat la trecerea frontierei.

S-a reținut că organele de urmărire penală au

dispus scoaterea reclamantei de sub urmărire penală și că, urmare a acestui

fapt, la data de 9 martie 2004, D.P. București a dispus și anularea măsurii de

suspendare a dreptului de a mai folosi pașaportul.

În raport de aceste împrejurări de fapt,

instanța a apreciat că, în raport de prevederile art. 998 C. civ., art. 504 C.

proc. pen. și de art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 adițional la C.E.D.O.,

reclamanta este îndreptățită la despăgubire.

Prin decizia civilă nr.

98 din 24 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

I civilă, pentru cauze cu

minori si de familie,

a admis apelul declarat de pârât și

a schimbat sentința, în sensul că a respins cererea

în despăgubire dedusă judecății.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

dispozițiile art. 504 C. proc. pen., invocate ca temei de drept al cererii în

despăgubire de către reclamantă, se referă la erorile judiciare săvârșite în

legătură cu măsurile preventive care pot fi dispuse în cursul urmăriri penale,

anume arestarea și reținerea preventivă și obligația de a nu părăsi

localitatea.

Instanța de apel a constatat că față de

reclamantă nu s-au dispus astfel de măsuri penale ci acesteia i s-a

restricționat dreptul la circulație ca o consecință a suspendării dreptului de

a folosi pașaportul, în condițiile art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, dat

fiind că se efectuau cercetări penale în legătură cu faptul că acest document

aflat în posesia sa prezenta elemente de falsificare, falsificare de care

reclamanta recunoscuse, în prima fază a cercetărilor penale, că s-ar face

vinovată, însă referitor la care, ulterior, și-a retractat declarația.

Cum, pentru o astfel de măsură legiuitorul a

prevăzut posibilitatea contestării (art. 15 O.G. nr. 65/1997) și cum, această

procedură a fost urmată de reclamantă, restricția fiind anulată, instanța de

apel a reținut că nu se justifică acordarea de despăgubiri. Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a statuat și faptul că în speță nu au fost încălcate

dispozițiile art. 5 C.E.D.O. sau art. 2 din Protocolul 4 adițional.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant,

fără a indica motivele pe care își fundamentează calea de atac dedusă judecății.

În motivarea recursului,

reclamanta reiterează aspectele de fapt ale

cauzei și apreciază că atâta timp cât dreptul său de a circula i-a fost

suspendat de autoritățile române în perioada 21 decembrie 2003 — 9 martie 2004,

în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 adițional la

C.E.D.O., era îndreptățită la plata de către S.R. de despăgubiri.

Analizând critica

formulată, care se încadrează în motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că nu poate fi primită

pentru următoarele considerente:

În drept,

prin dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4

adițional la C.E.D.O. se reglementează dreptul la liberă circulație al oricărei

persoane.

Potrivit paragrafului 2 din articolului

menționat, „orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a

sa” iar, potrivit paragrafului 3 al

aceluiași

articol, „Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor

constrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare într-o

societate

democratică, pentru securitate națională, siguranță publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a morale ori

pentru protejarea drepturilor

libertăților altora”.

În speța supusă analizei,

constrângerea adusă dreptului de liberă

circulație al reclamantei, astfel cum au statuat instanțele de fond, nu a fost

consecința aplicării unor măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale

de către autoritățile judiciare ci consecința adoptării măsurii suspendării

dreptului de folosire a pașaportului, care a fost dispusă de autoritățile

polițienești justificat de faptul că pașaportul pe care l-a folosit la trecerea

frontierei prezenta elemente de falsificare, situație de fapt care nu este

contestată.

Suspendarea dreptului unei persoane de a

folosi pașaportul era o măsură prevăzută de legea română și justificată în

situația în care un astfel de document de identificare, a cărui integritate

este în responsabilitatea posesorului, prezintă elemente de falsificare, constituind,

în același timp, o măsură necesară pentru asigurarea securității publice, în

sensul paragrafului 3 al art. 2 din Protocolul 4 adițional.

Totodată, este de observat că o astfel de

măsură restrictivă, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România [(act normativ care a fost

abrogat prin art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate)], putea fi

contestată la organul ierarhic celui care a aplicat-o și supusă controlului

instanței de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de art. 15 alin.

(3).

În speță, se constată că reclamanta a uzat de

dreptul său de contestație iar D.G.P., într-o perioadă de timp rezonabilă, 21

decembrie 2003 - 9 martie 2004, a verificat apărările sale și, justificat de

faptul că, la finalizarea anchetei, organele de urmărire penală au stabilit că

nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și de trecere frauduloasă

a frontierei, a înlăturat măsura suspendării dreptului de folosire a

pașaportului (dispoziția nr. 112/1197920 din 9 martie 2004), cu consecința

eliberării unui nou pașaport, valabil, în favoarea sa.

Ca atare, cum reclamanta a prerba^ t-c^r^^iăsiira

suspendării dreptului de a folosi pașaportul ar fi fost dispusă de autoritățile

române în mod nejustificat și abuziv și, cum în speță, nu s-a făcut dovada

săvârșirii, în cursul urmăriri penale, a unei erori judiciare, în sensul art.

504 C. proc. pen., în mod just instanța de apel a reținut că solicitarea sa de

despăgubire nu este întemeiată.

Așa fiind, reținând că hotărârea recurată a

fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, inclusiv

a art. 2 paragraful 2 din Protocolul 4 adițional, Înalta Curte urmează a

constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta l.C.T. împotriva deciziei nr. 98 din 24 martie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2009.