ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10105/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10105/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin
cererea înregistrată la data de 12 mai 2004, reclamanta I.C.T.
a chemat în judecată Statul Român,
cerând să fie obligat la
plata
unei despăgubiri în sumă de 2.080.000.000 lei vechi pentru prejudiciul
care i-a fost cauzat ca urmare a
restrângerii în mod nelegal a libertății de a
circula de
către autoritățile române, invocând drept temei al acțiunii dispozițiile art.
504 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii reclamanta, care
este cetățean român cu
reședința din data
de 15 octombrie 1999 în Italia, a susținut că în data de 21
decembrie 2003, la punctul de frontieră Porțile
de Fier I, a fost reținută de
autoritățile
române de frontieră pe motiv că două file ale pașaportului său au
fost înlocuite și că, în aceste împrejurări,
urmare a presiunilor exercitate de
reprezentanții
poliției de frontieră a dat o declarație prin care a recunoscut că
ar fi înlocuit cele două file, declarație pe care
ulterior a retractat-o întrucât în
realitate
nu cunoștea în ce împrejurări au fost înlocuite filele din pașaportul
său.
Ca o consecință a faptului că împotriva sa s-a
început urmărirea
penală de către organele
de anchetă, reclamanta a susținut că în baza O.G.
65/1997 privind regimul pașapoartelor în România,
s-a dispus suspendarea
dreptului său de a mai folosi pașaportul pe
perioada 21 decembrie 2003 -21 decembrie 2007, adică pe o perioadă de 4 ani.
Ulterior,
cum în cadrul procedurii penale s-a constatat că nu se face vinovată în
legătură falsificarea pașaportului său, reclamanta a arătat că la
data de 9 martie 2004, autoritățile române au dispus anularea măsurii
restrictive de suspendare temporară de folosire a
a acestui document și i-au
eliberat un nou pașaport.
Cum în perioada
21 decembrie 2003-9 martie 2004 nu a putut părăsi teritoriul
României și cum măsura dispusă împotriva
sa apreciază că a fost nelegală,
reclamanta a solicitat
obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru
prejudiciul suferit ca urmare a faptului că a fost privată de
veniturile pe care
le realiza în Italia și pentru stresului la care a
fost supusă pe perioada efectuării cercetărilor penale efectuate împotriva sa.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat
inadmisibilitatea
acțiunii, apreciind că în
cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3)
C. proc. pen., dispoziție legală prin care se
reglementează
răspunderea patrimonială a statului.
Pe fondul
cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii apreciind că
măsura dispusă de Serviciul de Evidență
Informatizată a persoanei a
Judecătoriei
Gorj împotriva reclamantei a fost o măsură administrativă iar
aplicarea ei a fost justificată și s-a
făcut în conformitate cu dispozițiile art. 14
lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind regimul
pașapoartelor în România, aprobată
prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.G. nr. 84/2003.
Prin sentința civilă nr. 197 din 1 iulie 2004,
Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei reținând că măsura de suspendare
a dreptului de
folosire a pașaportului
dispusă de către poliția de frontieră a fost justificată
ca urmare a faptului că pașaportul său conținea două
file care erau înlocuite,
împrejurare
care a impus și efectuarea de cercetări penale sub acest aspect.
Prima instanță a
reținut că atâta cât reclamanta nu a fost condamnată
penal definitiv iar măsura dispusă împotriva sa a
fost justificată, anume a
fost
adoptată în scopul stabilirii împrejurărilor în care pașaportul său fusese
falsificat, în raport și de art. 14 alin.
(1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, a apreciat că
nu poate
primi cererea în despăgubire dedusă judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel
reclamanta reiterând
aspectele de fapt
prezentate prin cererea de chemare în judecată:
În motivarea
apelului reclamanta a susținut că în cauză sunt incidente
dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen.
întrucât există o legătură
indisolubilă
între începerea urmăririi penale și luarea măsurii suspendării
dreptului de a folosi pașaportul, măsură care a fost dispusă în baza
dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2001 și prin aplicarea căreia i-a fost cauzat
prejudiciul a cărui reparație o cere.
Prin
decizia civilă nr. 802 din 14 martie 2005 Curtea de Apel Craiova a
respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
În
motivarea deciziei instanța a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele
prevăzute de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. pentru
angajarea
răspunderii statului.
Instanța de apel a apreciat că măsura temporară
a suspendării
dreptului reclamantei de a
folosi pașaportul s-a impus a fi luată pe parcursul
procesului penal câtă vreme două file din
pașaportul acesteia erau înlocuite,
știut fiind că statul garantează, în
calitatea sa de emitent, legalitatea
conținutului
acestui document care echivalează cu un act de identitate al
unui
cetățeanului român în străinătate.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta
susține că instanțele de fond,
printr-o
interpretare greșită a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., au reținut că nu
ar fi îndreptățită să primească despăgubiri deși prin măsura
dispusă de
reprezentanții poliției de frontieră, măsură întemeiată în mod
nelegal pe dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e)
din O.G. nr. 65/1997, a fost pusă în
imposibilitate
să părăsească teritoriul României și să se deplaseze în Italia,
țară pentru care avea emise documente de ședere
împreună cu soțul său,
deși împotriva
sa nu se dispusese reținerea sau arestarea preventivă.
Analizând recursul, Înalta Curte
constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:
În drept,
potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște
asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale
pricinii fiind pe deplin stabilite, casează hotărârea
pentru
aplicarea corectă a legii.
Constatarea
faptelor, așa cum rezultă ele din actele și dovezile
administrate de părți, este atributul exclusiv al
instanțelor de fond.
Examinarea
efectivă a apărărilor invocate de părți presupune ca ori de
câte ori formulările acestora sunt
neclare, judecătorul, conform art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., să ceară
acestora să prezinte explicații oral sau în
scris, și, după caz, să ordone administrarea
probelor pe care le consideră
necesare
pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză,
chiar dacă părțile se împotrivesc.
Totodată, potrivit art. 504 C. proc. pen., text
invocat drept temei juridic al pretențiilor deduse judecății de către
reclamantă, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana
care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat
o hotărâre definitivă de achitare sau persoana care, în cursul procesului
penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod
nelegal, în condițiile prevăzute de alin. (3) al aceluiași articol.
Or, în speță, împrejurările de fapt ale
cauzei nu au fost pe deplin
stabilite iar
instanțele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă în speță erau
îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile legale mai sus arătate pentru
angajarea
răspunderii statului.
Astfel, în fapt, din lucrările
dosarului rezultă că la data de 21 decembrie 2003, la controlul efectuat de
către reprezentanții poliției de frontieră, Porțile de Fier I, s-a constatat că
pașaportul românesc
nr.04004466 prezentat
de reclamantă avea două file înlocuite, aspect
necontestat de aceasta,
fapt care a declanșat efectuarea unor verificări
pentru a de stabili împrejurările în care aceste file au fost înlocuite.
Potrivit
probatoriului administrat, în mod cert, în împrejurările de fapt
mai sus arătate, reclamantei i-a fost suspendat dreptul de a folosi
pașaportului.
Referitor la această măsură instanțele
de fond aveau a verifica și
stabili, date
fiind mențiunile contradictorii ale înscrisurilor depuse la dosar, care au fost
temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus măsura mai sus
arătată.
Cu alte
cuvinte, instanțele de fond aveau a verifica dacă măsura
suspendării dreptului reclamantei de a folosi
pașaportul a fost dispusă în
cadrul
procedurii penale declanșate în dosarul nr. 569/P/2004 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin împotriva reclamantei, știut
fiind că în astfel de cazuri pașaportul constituie mijlocul material de
probă
sau dacă, dimpotrivă, această măsură
s-a dispus în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 privind
regimul pașapoartele din România, astfel cum se
arată în înscrisul de la fila 10 dosar prima instanța, ori în
conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a
României de către
șeful punctului de
trecere a frontierei de stat a României ca o consecință a
măsurii
întreruperii călătoriei.
Totodată, instanțele de fond aveau a
verifica care era procedura
legală în
cadrul căreia măsura impusă reclamantei putea fi contestată și,
respectiv, dacă reclamanta a contestat măsura în
conformitate cu dispozițiile
legale incidente și care au fost temeiurile
în baza cărora măsura a fost anulată cu consecința eliberării unui nou
pașaport.
În măsura în care
suspendarea dreptului reclamantei de a circula a
fost dispusă în cadrul procesului penal,
instanțele de fond aveau a verifica și
stabili dacă în cauză erau întrunite cerințele prevăzute de art. 504 C.
proc. civ.
pentru angajarea
răspunderii materiale a statului.
Așa fiind, pentru considerentele arătate,
Înalta Curte urmează a
admite recursul dedus
judecății, a casa hotărârile date de instanțele de fond și a trimite cauza
pentru reluarea judecății în vederea stabilirii, în sensul mai
sus
arătat, a împrejurărilor de fapt ale pricinii.
În rejudecare, instanțele vor avea în vedere că
dreptul la libera
circulație al unei
persoane în interiorul și în afara statului este consacrat și
garantat prin dispozițiile art. 25 din
Constituția României cât și prin dispozițiile
art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului și
că el poate fi limitat
numai în condițiile prevăzute de legislația internă și ca o
măsură necesară într-o societate democratică și
proporțională cu scopul
urmărit prin restricționarea unei astfel de
libertăți.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta I.C.T.
împotriva deciziei nr. 802 din 14 martie 2005 a
Curții de Apel Craiova, secția
civilă.
Casează
decizia menționată precum și sentința civilă nr. 197 din 1 iulie
2004 a Tribunalului Gorj.
Trimite cauza pentru rejudecare la aceiași
instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7
decembrie 2006