ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8056/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr. 2888/2006

petenta P.M. a chemat în judecată Direcția Generală de Pașapoarte București,

solicitând ca aceasta să fie obligată să-i restituie pașaportul, iar în situația

în care acesta a expirat, să-i elibereze unul nou.

De

asemeni a solicitat suspendarea temporară a măsurii de interdicție luată

împotriva sa, în temeiul art. 44 pct. 1 lit. c) și pct. 2 din O.G. nr. 65/1997.

În

motivarea plângerii, petența a arătat că a fost expulzată de autoritățile

italiene, însă prin adresa nr. 400/C/7888/16/2006 emisă de Direcția Centrală de

Imigrări a Poliției de Frontieră a obținut autorizația specială a Ministerului

de Interne de a reintra în Italia, pentru reîntregirea familiei, soțul fiind

cetățean italian și având împreună o fetiță în vârstă de 5 luni.

Pârâta

în cauză a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței

materiale a instanței, față de prevederile art. 3 pct. 1, coroborat cu art. 2

pct. 2 lit. d) C. proc. civ., competența revenind Curții de Apel Cluj.

Pe

fondul pricinii s-a susținut respingerea plângerii, motivat de faptul că

petentei i s-a suspendat dreptul de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5

ani, începând cu 9 ianuarie 2004, ca urmare a returnării acesteia din Germania

în baza Acordului de Readmisie încheiat între România și această țară.

Prin

sentința civilă nr. 373 din 18 mai 2006 Tribunalul Maramureș a reținut că este

competent să soluționeze cauza în baza art. 38 și art. 39 din Legea nr.

248/2005.

În

ce privește fondul cauzei, instanța a apreciat că măsura dispusă față de

petentă este legală, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România aprobată prin Legea nr.

216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 84/2003. Autorizația de care se

prevalează petenta prin care i se permitea reintrarea pe teritoriul Italiei nu

poate influența măsura dispusă, care este consecința obligațiilor asumate de

România prin acordurile internaționale, în scopul imigrației ilegale.

Petenta

a atacat sentința sus indicată printr-o cerere intitulată recurs, prin care a

solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii așa cum a fost

formulată, susținând că autorizația specială de reintrare în Italia nu trebuie

ignorată, autoritatea italiană ținând cont de faptul că familia trebuie

întregită.

În

ședința de judecată din 6 iulie 2006 Curtea de Apel Cluj a calificat calea de

atac exercitată ca fiind apel și nu recurs, în temeiul dispozițiilor art. 39 alin.

(4) din Legea nr. 248/2005 raportat la prevederile art. 282 alin. (1) C. proc.

civ.

Prin

decizia civilă nr. 228/A din 6 iulie 2006 această instanță a respins ca

nefondat apelul declarat în cauză.

În

motivarea acestei decizii s-a reținut că măsura dispusă împotriva petentei a

fost luată în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor din România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și

modificată prin O.U.G. nr. 84/2003. Deși O.G. nr. 65/1997 a fost aprobată prin

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006, prin

art.55 din acest act normativ se stabilește că „măsurile de suspendare a

dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e)

din O.G. nr. 65/1997 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare

a prezentei legi ... încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire

la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de

România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni ...”,

deci acest articol reprezintă o dispoziție tranzitorie în privința măsurilor de

suspendare a dreptului de a folosi pașaportul.

S-a

mai reținut că dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005

invocate de apelantă nu sunt aplicabile în speță întrucât operează dispoziția

tranzitorie prevăzută de art. 55 din lege și nu prevederile art. 40 și art. 42.

În

termen legal, petenta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel,

invocând drept temei legal dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că normele legale în

vigoare nu au fost aplicate în mod corect situației sale, în sensul că Legea

nr. 248/2005 prevede măsura restrângerii dreptului de liberă circulație dar de

fapt cu posibilitatea de a putea circula în statele în care nu a fost

instituită această măsură, iar prin adresa nr. 400/C/7888/16/2006 emisă de

Ministerul de Interne din Italia măsura restrângerii dreptului de circulație pe

teritoriul acestui stat a fost ridicată.

Recurenta

mai invocă și interesul copilului său minor de a trăi în cadrul unei familii

întregite.

În

această fază procesuală, intimata-pârâtă a transmis la dosar adresa nr. 63660

din 11 octombrie 2006 prin care a precizat că începând cu data de 28 iulie 2006

numita P.M. nu mai figurează cu măsura restrictivă de suspendare a dreptului de

folosire a pașaportului, față de prevederile art. 55 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 248/2005.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile

legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în parte, în

sensul considerentelor ce succed.

În

primul rând este de menționat că deși recurenta nu a indicat expres temeiul

juridic al recursului, făcând o referire generică la prevederile art. 299 și

urm. C. proc. civ., dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea acestora

în dispozițiile art. 304 pct. 9, în sensul prevederilor art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.

Instanța

de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale

aplicabile în cauză.

Astfel,

O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor din România a fost abrogată prin

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români, care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006. Prin

art. 55 din acest act normativ s-a prevăzut că „măsurile de suspendare a dreptului

de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a

prezentei legi ... încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la

cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de

România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni ....”.

Deși

instanța de apel a reținut în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor

legale menționate, interpretează și aplică eronat ultima teză a textului

prezentat, dispoziția tranzitorie prevăzută de art. 55 din Legea nr. 248/2005

menținându-se numai pentru o perioadă de 6 luni, termen împlinit la data de 28

iulie 2006.

În

sensul acestei interpretări se vădește a fi si atitudinea intimatei care a

ridicat măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului de către

recurenta în cauză, începând cu data de 28 iulie 2006.

În

atare situație, se constată că se impunea admiterea plângerii formulate în

cauză în sensul restrângerii măsurii de suspendare a dreptului de a folosi

pașaportul până la data de 28 iulie 2006, inclusiv și nu până la data de 9

ianuarie 2009.

Celelalte

solicitări ale reclamantei privind restituirea pașaportului sau eliberarea

altuia sunt chestiuni rezolvabile în cadrul procedurii administrative prevăzute

de legea aplicabilă în cauză, și nu prin procedura judiciară dintr-un început.

Față

de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat

în cauză, a casa atât decizia cât și sentința pronunțate anterior, iar pe fond

a se admite în parte plângerea, în sensul celor precizate, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de P.M. împotriva

deciziei nr. 228/A din 6 iulie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia atacată, precum și

sentința nr. 373 din 18 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția

civilă, iar pe fond:

Admite în parte plângerea introdusă

de petiționara P.M. împotriva măsurii suspendării dreptului de a folosi

pașaportul până la data de 9 ianuarie 2009 dispusă împotriva petiționarei de

intimatul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de

Pașapoarte și restrânge măsura de mai sus până la data de 28 iulie 2006

inclusiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.