ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 437/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4517/2005 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.H. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini anularea actelor

administrative din 2 august 2005 și din 27 octombrie 2005 emise de pârât, prin

care s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și obligarea

Autorității pentru Străini să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului pe

teritoriul statului român.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a formulat cerere de stabilire a domiciliului în România

la data de 23 februarie 2005, cerere respinsă de Autoritatea pentru Străini cu

motivarea că în perioada 8 octombrie 2002 - 7 aprilie 2003 nu a avut

reglementat dreptul de ședere. A susținut reclamanta că în perioada menționată

nu a avut reglementat dreptul de ședere din motive neimputabile și mai presus

de voința sa, deoarece pașaportul i-a fost furat din autoturismul personal,

fapt reclamat imediat la Secția 7 Poliție, procedura de eliberare a unui nou

pașaport presupunând trecerea unui interval mai mare de timp.

Mai arătat că se află din

anul 1992 în România, împreună cu soțul său, având 4 copii, din care trei

născuți în țară, fiind angajată ca profesoară de limba franceză.

Prin sentința nr. 429 din 23

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.H.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a adus

la cunoștința autorității pârâte furtul pașaportului, iar pe de altă parte

șederea reclamantei nu a fost continuă și legală în ultimii 5 ani anterior

depunerii cererii, perioada de discontinuitate, fiind mai mare de 30 de zile

consecutive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 70 din O.U.G. nr.

194/2002 modificată și completată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta A.H. criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât

a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în motivele de recurs

s-au invocat dispozițiile art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată,

interpretată eronat de instanța de fond și în discordanță cu probele admise și administrate

de părți.

Recursul este fondat și va fi

admis pentru următoarele considerente:

Analizând actele și

lucrările dosarului, cât și cererea de recurs sub imperiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt că recurenta a adus

la cunoștință autorităților că pașaportul i-a fost furat, fapt atestat de

memoriul adresat intimatei, la care a adăugat și dovada eliberată de secția de poliție

privitoare la furtul celorlalte acte. De asemenea recurenta s-a adresat și Ambasadei

Siriei pentru a i se emite un nou pașaport. De altfel autoritățile române nu au

emis o dispoziție de părăsire a teritoriului, deși dreptul de ședere al

recurentei expira în luna octombrie 2002, fapt care susține cele relatate de aceasta.

Prin urmare intimata nu a

dat curs dispozițiilor art. 79 și art. 80 din Legea nr. 482/2004 care are

prevederi imperative în această materie, și pentru faptul că cetățeana străină a

depus toate diligențele impuse de lege.

Recurenta este căsătorită

are copii minori născuți pe teritoriul României, este profesor de limba

franceză, și permanent de-a lungul șederii în țară și-a îndeplinit fără

posibilitate de tăgadă obligațiile legale ce-i reveneau.

Intimata nu a putut face dovada

că au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002, art. 70, recurenta

făcând probe pertinente pe aspectul șederii continue și legale pe teritoriul

țării.

De asemenea, nu a fost

sancționată contravențional de către intimată, deși nu a avut o ședere ilegală în

țară astfel cum susțin autoritățile române care nu au luat față de ea nici una

din măsurile prevăzute de lege pentru faptele pe care i le-au reținut.

De altfel și Convenția

Drepturilor Omului art. 8 garantează dreptul la respectarea vieții de familiei

și dreptul la domiciliu, definind conceptul de domiciliu care privește siguranța

și bunăstarea persoanei. Spune textul mai sus invocat că viața privată a

persoanei se dezvoltă prin raportare la domiciliul ei, aceiași fiind situația și

în ceea ce privește viața de familie.

Dreptul ca viață privată, de

familie și la domiciliu, sunt drepturi condiționale, fiind permisă ingerința

unei autorități publice în limita în care o astfel de ingerința este prevăzută

de lege și constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară

pentru siguranța națională. În speță nu se poate pune această problemă,

întrucât din ansamblul probator rezultă fără putință de tăgadă că recurenta a

respectat legile țării, depunând diligențele prevăzute de acestea, (legi mai

sus invocate) pentru a-și defini statutul legal pe teritoriul României.

Față de toate aceste considerente

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A.H. în

contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru

Străini, împotriva sentinței civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va dispune modificarea

sentinței atacate în sensul că va admite acțiunea, va anula actele

administrative din 2 august 2005 și din 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea

pentru Străini și va obliga pârâta să emită un act administrativ în favoarea

reclamantei de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului pe teritoriul

României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.H., împotriva sentinței civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite acțiunea.

Anulează actele

administrative din 2 august 2005 și 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea

pentru Străini.

Obligă pârâta să emită un

act administrativ în favoarea reclamantei de aprobare a cererii privind

stabilirea domiciliului pe teritoriul României.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.