ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 437/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4517/2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.H. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini anularea actelor administrative din 2 august 2005 și din 27 octombrie 2005 emise de pârât, prin care s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și obligarea Autorității pentru Străini să-i aprobe cererea de stabilire a domiciliului pe teritoriul statului român. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat cerere de stabilire a domiciliului în România la data de 23 februarie 2005, cerere respinsă de Autoritatea pentru Străini cu motivarea că în perioada 8 octombrie 2002 - 7 aprilie 2003 nu a avut reglementat dreptul de ședere.

A susținut reclamanta că în perioada menționată nu a avut reglementat dreptul de ședere din motive neimputabile și mai presus de voința sa, deoarece pașaportul i-a fost furat din autoturismul personal, fapt reclamat imediat la Secția 7 Poliție, procedura de eliberare a unui nou pașaport presupunând trecerea unui interval mai mare de timp. Mai arătat că se află din anul 1992 în România, împreună cu soțul său, având 4 copii, din care trei născuți în țară, fiind angajată ca profesoară de limba franceză. Prin sentința nr. 429 din 23 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.H.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că a adus la cunoștința autorității pârâte furtul pașaportului, iar pe de altă parte șederea reclamantei nu a fost continuă și legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii, perioada de discontinuitate, fiind mai mare de 30 de zile consecutive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.H. criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, în motivele de recurs s-au invocat dispozițiile art. 70 din O.U.G.

nr. 194/2002 modificată și completată, interpretată eronat de instanța de fond și în discordanță cu probele admise și administrate de părți. Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Analizând actele și lucrările dosarului, cât și cererea de recurs sub imperiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține în fapt că recurenta a adus la cunoștință autorităților că pașaportul i-a fost furat, fapt atestat de memoriul adresat intimatei, la care a adăugat și dovada eliberată de secția de poliție privitoare la furtul celorlalte acte. De asemenea recurenta s-a adresat și Ambasadei Siriei pentru a i se emite un nou pașaport. De altfel autoritățile române nu au emis o dispoziție de părăsire a teritoriului, deși dreptul de ședere al recurentei expira în luna octombrie 2002, fapt care susține cele relatate de aceasta.

Prin urmare intimata nu a dat curs dispozițiilor art. 79 și art. 80 din Legea nr. 482/2004 care are prevederi imperative în această materie, și pentru faptul că cetățeana străină a depus toate diligențele impuse de lege. Recurenta este căsătorită are copii minori născuți pe teritoriul României, este profesor de limba franceză, și permanent de-a lungul șederii în țară și-a îndeplinit fără posibilitate de tăgadă obligațiile legale ce-i reveneau. Intimata nu a putut face dovada că au fost încălcate dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002, art. 70, recurenta făcând probe pertinente pe aspectul șederii continue și legale pe teritoriul țării. De asemenea, nu a fost sancționată contravențional de către intimată, deși nu a avut o ședere ilegală în țară astfel cum susțin autoritățile române care nu au luat față de ea nici una din măsurile prevăzute de lege pentru faptele pe care i le-au reținut.

De altfel și Convenția Drepturilor Omului art. 8 garantează dreptul la respectarea vieții de familiei și dreptul la domiciliu, definind conceptul de domiciliu care privește siguranța și bunăstarea persoanei. Spune textul mai sus invocat că viața privată a persoanei se dezvoltă prin raportare la domiciliul ei, aceiași fiind situația și în ceea ce privește viața de familie. Dreptul ca viață privată, de familie și la domiciliu, sunt drepturi condiționale, fiind permisă ingerința unei autorități publice în limita în care o astfel de ingerința este prevăzută de lege și constituie o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru siguranța națională. În speță nu se poate pune această problemă, întrucât din ansamblul probator rezultă fără putință de tăgadă că recurenta a respectat legile țării, depunând diligențele prevăzute de acestea, (legi mai sus invocate) pentru a-și defini statutul legal pe teritoriul României.

Față de toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A.H. în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, împotriva sentinței civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va dispune modificarea sentinței atacate în sensul că va admite acțiunea, va anula actele administrative din 2 august 2005 și din 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Străini și va obliga pârâta să emită un act administrativ în favoarea reclamantei de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului pe teritoriul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.H., împotriva sentinței civile nr. 429 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Anulează actele administrative din 2 august 2005 și 27 octombrie 2005 emise de Autoritatea pentru Străini. Obligă pârâta să emită un act administrativ în favoarea reclamantei de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului pe teritoriul României. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.