ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1796/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la Curtea

de Apel București, la 26 iunie 2005, reclamantul A.N. a solicitat anularea

deciziei nr. 37485/V.G./IV din 7 iulie 2005, de respingere a cererii de

aprobare a stabilirii domiciliului în România, precum și obligarea pârâtei la

plata de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere calculate de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că măsura este netemeinică și nelegală, întrucât pârâta a apreciat în

mod neîntemeiat, faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 70 alin.

(1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 482/2004, considerând că nu a avut ședere temporară pe teritoriul

României, în ultimii 5 ani, anterior depunerii cererii.

Prin sentința civilă nr. 1954 din 23

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.N. și a anulat decizia

de respingere a stabilirii domiciliului reclamantului, comunicată cu adresa nr.

37485/V.G./IV din 7 iulie 2005, emisă de pârât. A obligat pârâtul, la emiterea

unei decizii de aprobare a stabilirii domiciliului reclamantului în România. A

respins cererea de daune cominatorii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că într-adevăr, reclamantul a avut discontinuități

la prelungirea dreptului de ședere în perioada 11 februarie 2003 - 10 iunie

2003, însă această perioadă de întârziere s-a datorat unei situații obiective

în care s-a aflat reclamantul, căruia i-a expirat pașaportul și în vederea

preschimbării acestuia s-a adresat Ambasadei Republicii Yemen la București.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru

Străini, care a motivat, în esență, că, întrucât discontinuitățile dintre

perioade pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere, depășesc 30 de

zile consecutive, șederea reclamantului pe teritoriul României și-a pierdut

caracterul legal.

Recursul este nefondat.

Se reține că într-adevăr, reclamantul

a avut discontinuități la prelungirea dreptului de ședere în perioada 11 februarie

2003 - 10 iunie 2003, însă această perioadă de întârziere s-a datorat unei

situații obiective în care s-a aflat reclamantul, căruia i-a expirat pașaportul

și în vederea preschimbării acestuia s-a adresat Ambasadei Republicii Yemen la

București.

Această situație a fost dovedită de către

reclamant, cu adresa nr. 146 din 3 iunie 2003, emisă de Ambasadă, către pârâtă,

care confirmă faptul că în perioada 21 ianuarie 2003 - 5 mai 2003, pașaportul

reclamantului a fost depus în vederea efectuării formalităților necesare pentru

preschimbare.

De altfel, pârâta Autoritatea pentru

Străini, în baza acestei adrese, a procedat la prelungirea dreptului de ședere

al reclamantului, la data de 10 iunie 2003, fără a-i aplica vreo sancțiune

contravențională, considerând că motivul neprezentării în termenul legal este

justificat.

În consecință, sentința instanței de

fond este legală și temeinică, iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă

la casarea acesteia, situație în care recursul declarat se vădește nefondat și

urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința

criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1954 din 23 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2006.