ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1796/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune înregistrată la Curtea de Apel București, la 26 iunie 2005, reclamantul A.N. a solicitat anularea deciziei nr. 37485/V.G./IV din 7 iulie 2005, de respingere a cererii de aprobare a stabilirii domiciliului în România, precum și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura este netemeinică și nelegală, întrucât pârâta a apreciat în mod neîntemeiat, faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din O.U.G. nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 482/2004, considerând că nu a avut ședere temporară pe teritoriul României, în ultimii 5 ani, anterior depunerii cererii.

Prin sentința civilă nr. 1954 din 23 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului A.N. și a anulat decizia de respingere a stabilirii domiciliului reclamantului, comunicată cu adresa nr. 37485/V.G./IV din 7 iulie 2005, emisă de pârât. A obligat pârâtul, la emiterea unei decizii de aprobare a stabilirii domiciliului reclamantului în România. A respins cererea de daune cominatorii, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că într-adevăr, reclamantul a avut discontinuități la prelungirea dreptului de ședere în perioada 11 februarie 2003 - 10 iunie 2003, însă această perioadă de întârziere s-a datorat unei situații obiective în care s-a aflat reclamantul, căruia i-a expirat pașaportul și în vederea preschimbării acestuia s-a adresat Ambasadei Republicii Yemen la București.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, care a motivat, în esență, că, întrucât discontinuitățile dintre perioade pentru care s-a acordat succesiv dreptul de ședere, depășesc 30 de zile consecutive, șederea reclamantului pe teritoriul României și-a pierdut caracterul legal. Recursul este nefondat. Se reține că într-adevăr, reclamantul a avut discontinuități la prelungirea dreptului de ședere în perioada 11 februarie 2003 - 10 iunie 2003, însă această perioadă de întârziere s-a datorat unei situații obiective în care s-a aflat reclamantul, căruia i-a expirat pașaportul și în vederea preschimbării acestuia s-a adresat Ambasadei Republicii Yemen la București.

Această situație a fost dovedită de către reclamant, cu adresa nr. 146 din 3 iunie 2003, emisă de Ambasadă, către pârâtă, care confirmă faptul că în perioada 21 ianuarie 2003 - 5 mai 2003, pașaportul reclamantului a fost depus în vederea efectuării formalităților necesare pentru preschimbare. De altfel, pârâta Autoritatea pentru Străini, în baza acestei adrese, a procedat la prelungirea dreptului de ședere al reclamantului, la data de 10 iunie 2003, fără a-i aplica vreo sancțiune contravențională, considerând că motivul neprezentării în termenul legal este justificat. În consecință, sentința instanței de fond este legală și temeinică, iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, situație în care recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1954 din 23 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.