ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9729/2009

Deliberând asupra

recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1012 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Iași, s-a admis în parte acțiunea

reclamantului V.G. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul

Economiei și Finanțelor iar acesta prin D.G.F.P. Iași.

A fost obligat pârâtul

să plătească reclamantului suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale și a

fost respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale.

Pârâtul a fost obligat

să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul V.G. a chemat în

judecată Statul Român prin de Ministerul Economiei și Finanțelor iar acesta

prin D.G.F.P. Iași pentru a fi obligat să-i plătească suma de 25.000 lei cu titlul

de daune materiale și 200.000 lei daune morale.

În motivare a acțiunii,

reclamantul a susținut că, prin sentința penală nr. 1667 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Iași a fost admisă contestația sa la executare și s-a dispus anularea mandatului

de executare a pedepsei nr. 7429 din 27 aprilie 2006 și a fost pus în

libertate.

A mai arătat că a fost

victima unei grave erori judiciare ce a avut drept consecință arestarea sa pe

perioada 12 aprilie - 7 iunie 2007, ignorându-se faptul că infracțiunea

prevăzută de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 fusese abrogată la data

pronunțării instanței, că pe durata arestării sale a fost lipsit de obținerea

unor venituri și că a încercat un prejudiciu moral produs ca urmare a

suferințelor îndurate în perioada de detenție și pentru lezarea prestigiului

moral în familie și societate.

Pârâtul prin

întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca întemeiată, motivând

că reclamantul nu și-a dovedit pretențiile solicitate.

Instanța a mai reținut

că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor făcute de familia sa pe timpul

detenției sau cele pentru achiziționarea hranei și medicamentelor necesare ca

urmare a stării sale de sănătate cât timp a fost arestat.

De asemenea, nu s-au

dovedit veniturile medii pe care a pretins că le-ar fi putut realiza în stare

de libertate, singurul înscris doveditor fiind cuponul de pensie din luna mai

2008 potrivit căruia beneficia de o pensie în cuantum de 455 lei, pensie ce i-a

fost acordată pe toată perioada detenției.

Față de aceste probe, s-a

reținut că, cererea reclamantului pentru acordarea daunelor materiale a fost

neîntemeiată, iar cea pentru daune morale s-a admis în parte în limita sumei de

20.000 lei.

Instanța a reținut în

drept că principiul răspunderii civile prevăzut de art. 998 C. civ. se

coroborează cu prevederile art. 504 alin. (4) C. proc. pen. și cu cele cuprinse

în art. 52 alin. (3) din Constituția României.

În speță, prin sentința

penală nr. 1667 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Iași s-a dovedit că reclamantul

a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru mai multe fapte, cât și pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Având în vedere că

infracțiunea prevăzută de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 pentru care

s-a dispus condamnarea reclamantului a fost abrogată prin dispozițiile Legii

nr. 247/2005, intervenind dezincriminarea faptei, s-a reținut incidența în

cauză a dispozițiilor art. 504 alin. (4) C. proc. pen.

În consecință, s-a

concluzionat că pentru repararea prejudiciului moral produs reclamantului ca

urmare a privării de libertate, raportat la impactul psihic suferit de acesta

și familia lui, precum și la consecințele negative create în plan familial și

social prin lezarea prestigiului moral s-a admis acțiunea pentru acest capăt de

cerere și pârâtul a fost obligat la plata daunelor morale.

Hotărârea instanței de

fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie prin apelul declarat de

reclamant, susținând greșita neacordare a daunelor materiale solicitate cu toate

că au fost individualizate, prejudiciul constând în diminuarea veniturilor

personale a cheltuielilor făcute de familie pe timpul detenției, a

cheltuielilor de hrană și medicamente pe timpul detenției ca urmare a stării

sale precare de sănătate, a cheltuielilor judiciare de pe parcursul procesului,

cât și pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum scăzut în raport de

valorile sociale protejate și încălcate, a prejudiciului moral și psihic produs

pe timpul detenției, a deteriorării sale de sănătate și a consecințelor

negative create în plan familial și social prin lipsirea sa de libertate,

aspecte dovedite pe deplin în cauză.

Prin apelul declarat de

pârâtul Statul Român prin de Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat

prin D.G.F.P. Iași s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita

admitere a capătului de cerere vizând acordarea daunelor morale în cuantum de

20.000 lei, fiind incidentele dispozițiile art. 504 alin. (4) C. proc. pen.,

deși în cauză nu s-au administrat probe prin care să se demonstreze că

echivalentul bănesc acordat este potrivit sub aspectul cuantumului cu suferința

psihică a victimei, problema dovedirii existenței prejudiciului moral, a intensității

acestuia, punându-se a fi inadmisibilă pe calea unei astfel de cereri în

justiție prin care să se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Prin apelul declarat de

pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași s-a susținut că daunele morale

solicitate de reclamant și acordate parțial de instanță sunt nedovedite,

deoarece reclamantul nu a dovedit suferințele morale produse, relațiile sociale

care i-au fost afectate pentru a se putea aprecia cuantificarea respectivelor

despăgubiri raportat la mediul său social.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă, prin decizia nr. 3 din 14 ianuarie 2009 a respins apelurile declarate

de reclamantul V.G. și pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

împotriva sentinței civile nr. 1012 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Iași.

S-a reținut, după o

prezentare generală a aspectelor avute în vedere de către instanța de fond,

referitor la daunele materiale solicitate de reclamant în valoare de 25.000 lei

că reclamantul nu a depus nici un act justificativ, singurul înscris cert fiind

cuponul de pensie din luna mai 2008 prin care s-a confirmat încasarea unei

pensii de 455 lei, pensie ce i-a fost acordată pe tot timpul detenției, iar cu

privire la celelalte cheltuieli suportate de familie pe timpul detenției s-a

făcut o simplă enumerare a acesteia fără dovezi certe.

Cu privire la daunele

morale pretinse în valoare de 200.000 lei, cererea reclamantului a fost admisă

în limita sumei de 20.000 lei raportat la dispozițiile art. 504 alin. (4) C.

proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Scopul dispozițiilor

legale enunțate s-a reținut a fi acela de a permite repararea prejudiciilor

cauzate prin condamnări pe nedrept, cât și prin nelegala privare de libertate

din cursul unui proces penal, finalizat fie prin achitare, fie prin încetarea

procesului.

Pentru că infracțiunea

prevăzută de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 ce a constituit temei al

condamnării reclamantului a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, intervenind

dezincriminarea faptei, rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 504

alin. (4) C. proc. pen.

Instanța a apreciat în

raport de probele administrate că pentru repararea prejudiciului moral produs

reclamantului ca urmare a privării de libertate, a suferințelor îndurate în

închisoare raportat la perioada detenție (56 zile), impactul psihic suferit de

acesta și familia lui, precum și consecințele negative create în plan familial

și social, reclamantului i se cuvin despăgubiri cu titlul de daune morale cuantificate

la suma de 20.000 lei, sumă ce îi conferă o satisfacție echitabilă.

Deși reclamantul a

susținut prin motivele de apel invocate că daunele morale acordate în valoarea

invocată anterior sunt mult prea mici în raport cu suferințele provocate prin

privarea de libertate pe nedrept, în raport de perioada sa de detenție,

instanța de apel a reținut că acestea au fost stabilite în mod corect de către

prima instanță, neputând fi deturnate de la scopul lor, acela de reparații morale

și satisfacție echitabilă, apelul fiind apreciat ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Recursurile declarate de

reclamantul V.G. și de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

împotriva deciziei nr. 3 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 noiembrie 2009.