ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2519/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub

nr. 608 din 7 martie 2005, reclamantul A.M. a chemat în judecată Statul Român,

solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 30.000 Euro

și la despăgubiri materiale, constând în salariul minim pe economia națională,

aferent celor 9 luni de închisoare executate nelegal.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 504, art. 505 C. proc. pen.

Prin sentința nr. 172/C/2006

tribunalul a admis, în parte, acțiunea și a obligat Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 10 milioane lei, cu titlu de

daune morale.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța a reținut în fapt, că reclamantul a fost condamnat prin sentința

penală, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, pentru ca ulterior, sentința să fie anulată și

inculpatul achitat, după ce se executaseră 9 luni din pedeapsa aplicată.

A rezultat că la data condamnării,

inculpatul era arestat în altă cauză (pentru care i s-a și aplicat o pedeapsă

de 5 ani închisoare), astfel încât la data emiterii mandatului de executare

pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni, acesta se afla deja, în executarea unei

alte pedepse (de 5 ani).

S-a apreciat totuși, că prin

condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, reclamantului i s-a cauzat

un prejudiciu moral, dar în ce privește cuantumul acestuia, s-a ținut seama de

împrejurările concrete care au condus la pronunțarea soluției de condamnare, ca

și de profilul moral al reclamantului.

Pe aceste aspecte, s-a reținut că pe

parcursul urmăririi penale, reclamantul a recunoscut săvârșirea faptei că

ulterior, deși a declarat apel, a renunțat la judecata acestuia, determinând

imposibilitatea instanței de control judiciar de a cenzura legalitatea

acesteia.

S-a constatat totodată, potrivit

fișei de cazier judiciar, că reclamantul este o persoană cu o vastă activitate

infracțională, încă din anul 1988 acestuia aplicându-i-se mai multe pedepse

privative de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în

dauna avutului privat, astfel încât prejudiciul moral suferit de acesta nu

poate fi de gravitatea invocată prin suma pretinsă.

Împotriva sentinței a declarat apel

Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului român, susținând că

în mod greșit instanța a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri în

cuantum de 10 milioane lei, față de împrejurarea că acesta nu a fost lipsit de

libertate.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 155 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut că prima instanță a fondului a făcut o corectă apreciere a situației de

fapt, pe baza probelor administrate, ce a stat la baza determinării cuantumului

daunelor morale, acesta fiind minim.

Astfel, reclamantul a suportat o

condamnare nelegală, pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o, dar în

raport de profilul său moral, de conduita pe care a avut-o în timpul procesului

din care a rezultat condamnarea, despăgubirea acordată este una echitabilă.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamant și de Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al

Statului.

1) Reclamantul-recurent a susținut

că suma acordată cu titlu de daune morale este necorespunzătoare în raport de

suferințele pe care le-a suportat pe perioada în care a fost arestat.

2) Recurentul-pârât a criticat

soluția pentru acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 10 milioane lei,

în condițiile în care, la adoptarea soluției de condamnare, reclamantul a

contribuit în mod esențial (împiedicând prin atitudinea sa în cursul procesului

penal, imposibilitatea exercitării controlului judiciar).

Curtea constată că recursurile

formulate nu pot fi primite, având în vedere următoarele considerente:

1) – Reclamantul a exercitat recurs

împotriva soluției instanței de apel, care a menținut hotărârea primei

instanțe, criticând cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate.

Aceste critici sunt formulate însă,

în condițiile în care, împotriva hotărârii de primă instanță nu a fost

exercitat apelul, de către reclamant.

Rezultă că este vorba de critici

aduse hotărârii

omisso medio

, trecându-se peste un grad de jurisdicție

(acela al apelului), ceea ce nu poate fi primit.

Neexercitând calea de atac a

apelului, reclamantul a lăsat ca hotărârea să devină irevocabilă în ce-l

privește [în condițiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.], astfel încât

nu o mai poate supune criticilor în recurs [față de dispozițiile art. 299 alin.

(1) C. proc. civ.].

2) De asemenea, nu poate fi primit

recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice (în exercitarea mandatului

legal, în numele Statului român).

Susținerea caracterului nelegal al

soluției pentru că nu ar fi luat în considerare, la determinarea cuantumului

despăgubirilor morale, și conduită procesuală a reclamantului (în dosarul

penal), care a contribuit la rămânerea definitivă a soluției de condamnare,

ignoră considerentele deciziei atacate.

Instanța de apel a avut în vedere

împrejurarea că, renunțând la apelul declarat împotriva sentinței de

condamnare, reclamantul a făcut imposibilă exercitarea controlului judiciar,

dar a reținut în același timp, în mod corect, că acest aspect nu poate fi

considerat determinant.

Într-adevăr, acesta nu putea

constitui decât un element în aprecierea asupra cuantumului pretențiilor,

valorificat ca atare de către instanțe, dar care nu putea lipsi de fundament

acțiunea în despăgubiri promovată.

Față de considerentele expuse,

ambele recursuri declarate în cauză urmează să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

reclamantul A.M. și de D.G.F.P. Neamț pentru pârâtul Statul Român reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 155 din 11

octombrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.