ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2994/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la 1 septembrie 2005, reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța cheamă în judecată pe

pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA București, sucursala C.F.R. M. Constanța F.B. Constanța

solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 135.502,01 lei

reprezentând prestații efectuate cu titlu de supraveghere și control naval

maritim, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 9

noiembrie 2005, Tribunalul Constanța, secția comercială, constată natura cauzei

ca fiind maritimă și fluvială față de faptul că prestațiile efectuate de

reclamantă se referă la operațiuni generate de transportul maritim, creanța

izvorând din prestații portuare pretinse a fi efectuate în beneficiul pârâtei,

și trimite cauza secției maritime și fluviale.

Prin sentința civilă nr. 6/ MF

din 1 februarie 2006, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială,

respinge acțiunea reclamantei, reținând că, în condițiile în care reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., nu se constată a fi

îndeplinite condițiile existenței faptei ilicite și a prejudiciului, întrucât,

potrivit actului constitutiv al reclamantei, exercitarea activității de control

nu constituie pentru aceasta o sursă de venit, ci doar o obligație, veniturile

sale realizându-se doar din lucrări și prestări de servicii pe bază de tarife

ce se stabilesc doar pentru activitățile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a)

– d) și f) – j) din H.G. nr. 464/2003, astfel că reclamanta nu putea pretinde

tarife de la pârâtă pentru activitatea de control, și, deci, nu este

prejudiciată prin neplata lor de către pârâtă.

Mai reține instanța că, deși

reclamanta poate stabili și încasa tarife pentru activitatea de supraveghere a

operațiunilor de încărcare/descărcare a navelor, aceasta nu a stabilit un tarif

distinct pentru activitatea de supraveghere pentru a-l putea pretinde de la

pârâtă, care nici nu a comandat serviciile respective.

Apelul reclamantei împotriva

sentinței primei instanțe este respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 11/

MF din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că în

cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că pârâta intimată ar fi

încălcat normele legale în vigoare, producând printr-o atare atitudine un

prejudiciu reclamantei, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a

pârâtei, precum și că permisul de acostare face dovada numai a activității de

control la navele la sosire, activitate ce revine reclamantei ca autoritate

portuară, iar activitatea de supraveghere nave, aducătoare de venituri pentru

reclamantă, se confirmă prin procese-verbale din care să rezulte că prestația a

fost efectuată, or supravegherea descărcării mărfurilor de către pârâtă nu era

necesară, întrucât mărfurile sunt transportate în vagoane închise și sigilate,

încărcate direct pe nave, fără ca personalul portuar să aibă acces în

terminalul F.B.

Prin decizia nr. 1243 din 20

martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează

și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, reținând că pentru

prestațiile efectuate de reclamantă în temeiul legii aplicabile zonei sale de

jurisdicție, activități de supraveghere a operațiunilor de încărcare/descărcare

a navelor și de control efectuate asupra unor astfel de operații, aceasta a

emis facturi, în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, refuzate la plată de

către pârâtă sub motiv că prestațiile respective nu au fost comandate, că

permisele de acostare eliberate fac dovada efectuării serviciilor de control și

supraveghere ce trebuie remunerate conform prevederilor legale, dar că prin

nota de refundamentare a modificării unor tarife, aprobate prin hotărârea nr. 50

din 28 noiembrie 2003 a Consiliului de Administrație al reclamantei, nu se

evidențiază tarifele pentru activitatea de supraveghere și control, neexistând

o defalcare clară, distinctă, a contravalorii operațiunilor, astfel încât nu se

poate stabili dacă valoarea tarifelor activităților de supraveghere și control

are corespondent în respectiva notă, instanța de recurs stabilind că se impune

efectuarea unei expertize care să stabilească precis tariful propriu

activității prestate de reclamantă, sau prezentarea de către aceasta a unor

note de calcul în care să evidențieze tariful, respectiv algoritmul de calcul

al sumelor înscrise pe facturi.

Prin decizia civilă nr. 13/ MF

din 6 noiembrie 2008, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, admite

apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond pe

care o schimbă în tot, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 135.502,01 lei reprezentând contravaloare prestații

efectuate, cu 8.168,05 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel reține, în lumina dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., că problema existenței dreptului reclamantei de a i se remunera

serviciile efectuate pârâtei, servicii de supraveghere și control, a fost

dezlegată de instanța de recurs și că, în urma administrării probelor indicate

de aceeași instanță, în baza algoritmului de calcul al sumelor înscrise în

facturi și tariful aplicat, algoritm de calcul necontestat de pârâtă, s-a putut

identifica tariful propriu pentru activitatea de supraveghere și control și

elementele care au fost luate în calculul pentru fundamentarea acestuia, calcul,

de asemenea, necontestat de către pârâtă, ale cărei nemulțumiri sunt legate de

necomandarea serviciului.

Împotriva deciziei de mai

sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei

recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului

său, reluând apărările formulate la fond și în apel, recurenta pârâtă critică

instanța de control judiciar pentru greșita aplicare a legii, respectiv a H.G. nr.

464/2003, art. 1 lit. o), art. 5 alin. (1), ignorând, astfel, că permisul de

acostare, eliberat de către ofițerul de securitate portuar la sosirea navei în

dană, nu reprezintă o confirmare a efectuării prestației din partea administrației,

ci o confirmare a dreptului armatorului față de alte organe de a ancora în acel

loc și nu poate fi invocat în facturarea operațiunii de control, care nu se

taxează și pentru care, în consecință, nu se emit facturi, precum și că pentru

activitatea de supraveghere operare nave este necesar un proces verbal de

recunoaștere a prestației din care să reiasă că prestația a fost efectuată

efectiv, aceasta neputând fi facturată din oficiu.

Susține, de asemenea,

recurenta că instanța de apel a luat nejustificat în considerare notele de

calcul depuse de reclamantă și a apreciat eronat și raportul de expertiză, care

evidențiază faptul că reclamanta nu a prezentat nici un document care să ateste

acordul său pentru accesul în zona F.B., în perioada 30 iulie 2004 – 28 iulie

2005, ea utilizând infrastructura portuară pe bază de contract de prestări de

servicii tip „armator” numai pentru utilizarea bazin și cale maritimă de acces

în port, servicii facturate și plătite reclamantei, activitatea de supraveghere,

singura aducătoare de venituri. executându-se după acostarea navei, pe durata

operării, și fiind certificată printr-un document semnat de părți, pe bază de

comandă, plata prestațiilor fiind făcută pe bază de contract, comandă, proces

verbal de recepție.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul

recurentei pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că

acesta nu este fondat.

Așa cum judicios a stabilit

instanța de apel criticată de recurentă, existența dreptului reclamantei la

plata de către pârâtă a prestațiilor furnizate acesteia a fost stabilită de

instanța de recurs, instanța de control judiciar, rejudecând cauza în limitele

trasate în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având a verifica doar modul

de determinare a contravalorii prestațiilor efectuate, prin stabilirea

tarifelor proprii fiecărei categorii de prestații.

S-a stabilit, astfel,

întemeiat că, potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 464/2003, reclamanta

intimată realizează venituri proprii prin desfășurarea mai multor genuri de

activități, printre care și activitatea de supraveghere a operațiunilor de

încărcare/descărcare a navelor, că, printre alte activități, conform art. 6 pct.

8 din actul constitutiv, exercită și acțiuni de control asupra activităților de

încărcare sau descărcare a navelor, asigurând, conform art. 49 din O.U.G. nr. 22/1999,

și organizarea serviciului de siguranță și control, fapt confirmat prin

eliberarea permiselor de acostare la danele unde urmează să opereze.

În mod judicios s-a

stabilit, astfel, că reclamanta intimată a exercitat prestații de control și

supraveghere în temeiul unor dispoziții legale în vigoare, efectuând astfel de

prestații și recurentei pârâte în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, fără

ca serviciile menționate să fi fost plătite.

Urmând indicațiile instanței

de recurs și administrând probele stabilite de menționata instanță, conform art.

315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel criticată a stabilit

contravaloarea serviciilor prestate pârâtei recurente cu luarea în considerare

a tarifelor proprii fiecărei categorii de servicii, pârâta, legal citată,

lipsind la termenul de dezbatere a apelului și neformulând nici concluzii

scrise, deși instanța a amânat pronunțarea, astfel că întemeiat a apreciat

instanța de control judiciar că pârâta nu a contestat algoritmul de calcul

reținut.

Criticile recurentei pârâte

cu privire la tarifele utilizate, și care vizează numai aprecierea de către

aceasta cu privire la numărul insuficient de salariați ai intimatei reclamante,

nu pot fi primite, acestea neîncadrându-se în motivul de nelegalitate invocat,

recurenta neindicând dispozițiile de lege înfrânte de instanța de apel în

stabilirea corectitudinii algoritmului de calcul al sumelor facturate.

Față de cele de mai sus,

decizia recurată fiind legală și temeinică, cu aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei pârâte declarat împotriva

acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 13 din 6

noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2009.