ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2994/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 1 septembrie 2005, reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța cheamă în judecată pe pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA București, sucursala C.F.R. M. Constanța F.B. Constanța solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 135.502,01 lei reprezentând prestații efectuate cu titlu de supraveghere și control naval maritim, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Constanța, secția comercială, constată natura cauzei ca fiind maritimă și fluvială față de faptul că prestațiile efectuate de reclamantă se referă la operațiuni generate de transportul maritim, creanța izvorând din prestații portuare pretinse a fi efectuate în beneficiul pârâtei, și trimite cauza secției maritime și fluviale.

Prin sentința civilă nr. 6/ MF din 1 februarie 2006, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, respinge acțiunea reclamantei, reținând că, în condițiile în care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., nu se constată a fi îndeplinite condițiile existenței faptei ilicite și a prejudiciului, întrucât, potrivit actului constitutiv al reclamantei, exercitarea activității de control nu constituie pentru aceasta o sursă de venit, ci doar o obligație, veniturile sale realizându-se doar din lucrări și prestări de servicii pe bază de tarife ce se stabilesc doar pentru activitățile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) – d) și f) – j) din H.G. nr. 464/2003, astfel că reclamanta nu putea pretinde tarife de la pârâtă pentru activitatea de control, și, deci, nu este prejudiciată prin neplata lor de către pârâtă.

Mai reține instanța că, deși reclamanta poate stabili și încasa tarife pentru activitatea de supraveghere a operațiunilor de încărcare/descărcare a navelor, aceasta nu a stabilit un tarif distinct pentru activitatea de supraveghere pentru a-l putea pretinde de la pârâtă, care nici nu a comandat serviciile respective.

Apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe este respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 11/ MF din 12 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că în cauză nu s-au produs dovezi din care să rezulte că pârâta intimată ar fi încălcat normele legale în vigoare, producând printr-o atare atitudine un prejudiciu reclamantei, care să antreneze răspunderea civilă delictuală a pârâtei, precum și că permisul de acostare face dovada numai a activității de control la navele la sosire, activitate ce revine reclamantei ca autoritate portuară, iar activitatea de supraveghere nave, aducătoare de venituri pentru reclamantă, se confirmă prin procese-verbale din care să rezulte că prestația a fost efectuată, or supravegherea descărcării mărfurilor de către pârâtă nu era necesară, întrucât mărfurile sunt transportate în vagoane închise și sigilate, încărcate direct pe nave, fără ca personalul portuar să aibă acces în terminalul F.B.

Prin decizia nr. 1243 din 20 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare, reținând că pentru prestațiile efectuate de reclamantă în temeiul legii aplicabile zonei sale de jurisdicție, activități de supraveghere a operațiunilor de încărcare/descărcare a navelor și de control efectuate asupra unor astfel de operații, aceasta a emis facturi, în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, refuzate la plată de către pârâtă sub motiv că prestațiile respective nu au fost comandate, că permisele de acostare eliberate fac dovada efectuării serviciilor de control și supraveghere ce trebuie remunerate conform prevederilor legale, dar că prin nota de refundamentare a modificării unor tarife, aprobate prin hotărârea nr. 50 din 28 noiembrie 2003 a Consiliului de Administrație al reclamantei, nu se evidențiază tarifele pentru activitatea de supraveghere și control, neexistând o defalcare clară, distinctă, a contravalorii operațiunilor, astfel încât nu se poate stabili dacă valoarea tarifelor activităților de supraveghere și control are corespondent în respectiva notă, instanța de recurs stabilind că se impune efectuarea unei expertize care să stabilească precis tariful propriu activității prestate de reclamantă,

sau prezentarea de către aceasta a unor note de calcul în care să evidențieze tariful, respectiv algoritmul de calcul al sumelor înscrise pe facturi. Prin decizia civilă nr. 13/ MF din 6 noiembrie 2008, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, admite apelul formulat de apelanta reclamantă împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 135.502,01 lei reprezentând contravaloare prestații efectuate, cu 8.168,05 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei. Pentru a decide astfel, instanța de apel reține, în lumina dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., că problema existenței dreptului reclamantei de a i se remunera serviciile efectuate pârâtei, servicii de supraveghere și control, a fost dezlegată de instanța de recurs și că, în urma administrării probelor indicate de aceeași instanță, în baza algoritmului de calcul al sumelor înscrise în facturi și tariful aplicat, algoritm de calcul necontestat de pârâtă, s-a putut identifica tariful propriu pentru activitatea de supraveghere și control și elementele care au fost luate în calculul pentru fundamentarea acestuia, calcul, de asemenea, necontestat de către pârâtă, ale cărei nemulțumiri sunt legate de necomandarea serviciului. Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În fundamentarea recursului său, reluând apărările formulate la fond și în apel, recurenta pârâtă critică instanța de control judiciar pentru greșita aplicare a legii, respectiv a H.G.

nr. 464/2003, art. 1 lit. o), art. 5 alin. (1), ignorând, astfel, că permisul de acostare, eliberat de către ofițerul de securitate portuar la sosirea navei în dană, nu reprezintă o confirmare a efectuării prestației din partea administrației, ci o confirmare a dreptului armatorului față de alte organe de a ancora în acel loc și nu poate fi invocat în facturarea operațiunii de control, care nu se taxează și pentru care, în consecință, nu se emit facturi, precum și că pentru activitatea de supraveghere operare nave este necesar un proces verbal de recunoaștere a prestației din care să reiasă că prestația a fost efectuată efectiv, aceasta neputând fi facturată din oficiu.

Susține, de asemenea, recurenta că instanța de apel a luat nejustificat în considerare notele de calcul depuse de reclamantă și a apreciat eronat și raportul de expertiză, care evidențiază faptul că reclamanta nu a prezentat nici un document care să ateste acordul său pentru accesul în zona F.B., în perioada 30 iulie 2004 – 28 iulie 2005, ea utilizând infrastructura portuară pe bază de contract de prestări de servicii tip „armator” numai pentru utilizarea bazin și cale maritimă de acces în port, servicii facturate și plătite reclamantei, activitatea de supraveghere, singura aducătoare de venituri. executându-se după acostarea navei, pe durata operării, și fiind certificată printr-un document semnat de părți, pe bază de comandă, plata prestațiilor fiind făcută pe bază de contract, comandă, proces verbal de recepție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat. Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat. Așa cum judicios a stabilit instanța de apel criticată de recurentă, existența dreptului reclamantei la plata de către pârâtă a prestațiilor furnizate acesteia a fost stabilită de instanța de recurs, instanța de control judiciar, rejudecând cauza în limitele trasate în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., având a verifica doar modul de determinare a contravalorii prestațiilor efectuate, prin stabilirea tarifelor proprii fiecărei categorii de prestații. S-a stabilit, astfel, întemeiat că, potrivit art. 5 alin. (1) din H.G.

nr. 464/2003, reclamanta intimată realizează venituri proprii prin desfășurarea mai multor genuri de activități, printre care și activitatea de supraveghere a operațiunilor de încărcare/descărcare a navelor, că, printre alte activități, conform art. 6 pct. 8 din actul constitutiv, exercită și acțiuni de control asupra activităților de încărcare sau descărcare a navelor, asigurând, conform art. 49 din O.U.G. nr. 22/1999, și organizarea serviciului de siguranță și control, fapt confirmat prin eliberarea permiselor de acostare la danele unde urmează să opereze. În mod judicios s-a stabilit, astfel, că reclamanta intimată a exercitat prestații de control și supraveghere în temeiul unor dispoziții legale în vigoare, efectuând astfel de prestații și recurentei pârâte în perioada 30 iulie 2004 – 30 iulie 2005, fără ca serviciile menționate să fi fost plătite.

Urmând indicațiile instanței de recurs și administrând probele stabilite de menționata instanță, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel criticată a stabilit contravaloarea serviciilor prestate pârâtei recurente cu luarea în considerare a tarifelor proprii fiecărei categorii de servicii, pârâta, legal citată, lipsind la termenul de dezbatere a apelului și neformulând nici concluzii scrise, deși instanța a amânat pronunțarea, astfel că întemeiat a apreciat instanța de control judiciar că pârâta nu a contestat algoritmul de calcul reținut. Criticile recurentei pârâte cu privire la tarifele utilizate, și care vizează numai aprecierea de către aceasta cu privire la numărul insuficient de salariați ai intimatei reclamante, nu pot fi primite, acestea neîncadrându-se în motivul de nelegalitate invocat, recurenta neindicând dispozițiile de lege înfrânte de instanța de apel în stabilirea corectitudinii algoritmului de calcul al sumelor facturate.

Față de cele de mai sus, decizia recurată fiind legală și temeinică, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei pârâte declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. – C.F.R. M. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 13 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2009.