ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la
data de 25 martie 2002 reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța a chemat în judecată
pe pârâta SC S.S.T. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să
fie obligată la plata sumei de 1.295.181.954 lei reprezentând pagube cauzate
prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii reclamanta
susține că părțile au încheiat contractul nr. 1360/A/2000 prin care reclamanta
a asigurat pârâtei folosința temporară a infrastructurii Porturilor Constanța,
Mangalia și Midia pentru navele aparținând pârâtei, iar pentru aceste prestații
au fost emise facturi în sumă de 1.295.181.954 lei care nu au fost plătite.
Prin sentința nr.101
din 16 aprilie 2004 Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, dată în
fond după casare a fost respinsă acțiunea.
În motivarea soluției s-a
reținut că suma solicitată cu titlu de contravaloare energie electrică
furnizată pârâtei pentru nava D.T. nu poate fi acordată, deoarece reclamanta nu
a făcut dovada raporturilor contractuale între părți, facturile a căror plată a
solicitat-o nefiind acceptate la plată.
S-a reținut că nu s-au dovedit
îndeplinirea elementelor ce condiționează răspunderea civilă delictuală, iar
pentru diferența de 1.841.088.830 lei cu care reclamanta își majorase câtimea
pretențiilor în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. instanța de fond a
reținut că, prin încheierea din 3 martie 2004 s-a admis excepția de
inadmisibilitate decurgând din neîndeplinirea concilierii prevăzută în art. 720
C. proc. civ. și pentru această sumă.
Soluția instanței de fond a fost
menținută de Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 12 din 7 martie 2005.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a procedat
corect la respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei pentru suma de
1.841.088.830 lei deoarece aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii
prevăzută de art. 720 C. proc. civ., cererea reprezentând o modificare a
acțiunii și nu o mărire a câtimii pretențiilor, așa încât era nevoie de o nouă
conciliere.
În ceea ce privește
celelalte despăgubiri s-a apreciat că, reclamanta nu a făcut dovada
îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale și nu este nici proprietara
navei.
Prin decizia nr. 3353 din 2
noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de
reclamantă pe care a casat-o și trimis-o spre rejudecarea apelului.
Curtea de Apel Constanța prin
decizia nr. 2 din 10 aprilie 2008 a admis apelul, a schimbat în parte
încheierea din 3 martie 2004, în sensul că a respins excepția inadmisibilității
decurgând din dispozițiile art. 720 C. proc. civ., a admis în parte acțiunea
obligând pârâta la plata sumei de 1.900,8 lei despăgubiri reprezentând
contravaloare energie electrică și a menținut celelalte dispoziții ale
sentinței criticate.
În baza art. 274 alin. (3) C.
proc. civ. instanța de apel a micșorat onorariile de avocat pentru reclamantă
de la suma de 10.950 lei la 5.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că nu se justifică necesitatea unei noi
proceduri de conciliere prevăzută de art. 720 C. proc. civ., întrucât s-ar crea
reclamantului o situație mai grea decât cea a pârâtului care a formulat cerere
reconvențională și pentru că legiuitorul a prevăzut expres în art. 720
5
C. proc. civ. că nu mai este necesară o altă încercare de conciliere în acest
caz.
S-a avut în vedere că această
problemă de drept a fost dezlegată de instanța de recurs și este obligatorie
pentru judecătorii fondului.
Cu privire la cel de-al doilea
motiv de apel, privind obiectul cauzei dedus judecății, și având în vedere
dispozițiile art. 315 C. proc. civ. s-a reținut că temeiul legal al cererii
formulate îl constituie răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C.
civ., pentru utilizarea infrastructurii portuare de către nava T. în sumă de
750.606 lei, cât și cel referitor la răspunderea civilă contractuală pentru
contravaloarea energiei consumate pe navă.
Pentru suma de 750.606 lei,
reclamanta apelantă nu a făcut dovada utilizării infrastructurii portuare de
către intimată fapt confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză,
facturile nefiind acceptate în condițiile art. 46 C. com.
S-a reținut că
pârâta-intimată datorează contravaloarea energiei electrice, chiar dacă nu a
acceptat la plată facturile, întrucât aceasta a fost furnizată în baza comenzii
emise, chiar dacă susține că nu este proprietara navei.
Cu petiția
înregistrată la data de 7 mai 2008 reclamanta a declarat recurs împotriva
soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspecte de
nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În realitate recurenta a reluat
motivele de apel, precizând că pentru capătul de cerere privind prestațiile
portuare nu s-au examinat înscrisurile depuse care atestă recunoașterea
obligațiilor de plată a tuturor spezelor portuare, respectiv protocolul de
relivrare a navei D.T., urmare a rezilierii actului de adjudecare, cât și
adresa nr. 1151 din 26 februarie 2001 prin care se solicită în mod expres
acordarea unor tarife de cheiaj preferențiale, substanțial reduse pentru navele
R.R.P. și D.T.
În aceste condiții recurenta
consideră că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale, cu
atât mai mult cu cât au fost încălcate și îndrumările deciziei de casare
neprocedând la analiza minuțioasă și coroborată a probelor de la dosar.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea
dată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea
greșită a legii.
În temeiul acestui motiv, se
poate invoca încălcarea, dacă are legătură cu cauza, a tuturor formelor de
exprimare a normelor de drept.
Față de cele arătate, rezultă că
recurenta critică modul de interpretare a probatoriilor care este atributul
exclusiv al instanței de judecată, deși raportul de expertiză a concluzionat că
reclamanta nu a putut dovedi existența unui prejudiciu cert în legătură cu
prestațiile portuare.
Nu se poate reține că au fost
încălcate dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., având în vedere că potrivit
deciziei de casare „poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei și că
angajarea serviciilor oferite de reclamantă, altele decât cele referitoare la
utilizarea infrastructurii portuare, acestea au fost solicitate de către pârâtă
pe bază de comandă fermă, ceea ce implică în mod legal răspunderea acesteia
pentru plata serviciilor prestate, indiferent că nava este sau nu în
proprietatea sa".
Pentru răspunderea delictuală a
pârâtei în apel după casare s-a dispus efectuarea unei expertize de
specialitate care a concluzionat că atâta timp cât pârâta nu era proprietara
navei, obligația de plată, nu cade în sarcina sa, chiar dacă cheltuielile
urmează nava, dar plata se efectuează de proprietarul său.
Or, în perioada pentru care se
solicită plata prestațiilor portuare nava a aparținut C.N.M. R.
Față de cele arătate, constatând
că hotărârea dată a respectat normele legale în materie precum și indicațiile
date în decizia de casare, criticile formulate fiind nejustificate, recursul,
potrivit art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ.
recurenta urmează a fi obligată către intimata pârâtă la plata cheltuielilor de
judecată în sumă de 5.000 lei.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanța, împotriva deciziei civile nr.
2/MF din 10 aprilie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă,
fluvială, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă pe recurentă
să plătească intimatei pârâte S.S. & T. SRL Constanța suma de 5000 lei
cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 19 februarie 2009.