ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3150/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3150/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3260

din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA, în contradictoriu cu pârâta

A.N.A.R.C.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Prin decizia nr. 3029 din 30 august 2007

pârâta a constatat că reclamanta a săvârșit contravenția

prevăzută la art. 18 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 34/2002 privind

accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la

infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, prin

încălcarea art. 4 din Decizia președintelui autorității

pârâte nr. 2849/2007, întrucât, la data de 30 august 2007, SC R.R. SA nu a publicat,

în mod complet, inclusiv pe pagina sa de internet, numărul și

adresele tuturor comutatoarele unde se poate realiza interconectarea cu

rețeaua publică de telefonie pe care o operează; în vederea

terminării la puncte fixe a apelurilor.

Prin Notificarea nr. 7/318183 din 21

august 2007, pârâta a pus în vedere reclamantei să intre în legalitate

până la 27 august 2007, prin publicarea inclusiv pe pagina de internet a

informațiilor prevăzute de art. 3 și 4 din Decizia nr. 2849/2007,

conform prevederilor art. 52 alin. (2) din O.G. nr. 34/2002.

Instanța de fond a mai

reținut că anterior acestei notificări, reclamanta a mai fost

notificată și pentru încălcarea obligației de negociere, ca

urmare a faptului că pârâta a primit în perioada noiembrie 2005 - mai 2007

șapte sesizări din partea unor furnizori de rețele, servicii de

comunicații electronice (depuse la dosar) prin care s-a solicitat

obligarea reclamantei la negocierea și încheierea unor acorduri de

interconectare cu rețeaua sa publică de telefonie fixă, precum

și stabilirea condițiilor de interconectare (termene pentru

negociere, implementare, acorduri, etc.), iar alții au cerut pârâtei

stabilirea tarifelor pentru serviciul de interconectare în vederea

terminării la puncte fixe a apelurilor în rețeaua operată de

reclamantă în condițiile în care între furnizori existau acorduri de

interconectare încheiate.

Ca atare, tocmai

dificultățile întâmpinate de operatori în realizarea acordului de

voință cu reclamanta pentru interconectare au făcut

necesară intervenția pârâtei, iar prin impunerea în sarcina

reclamantei a obligației de a publica pe pagina sa de internet

informații referitoare la punctele sale de acces s-a urmărit și

reducerea termenelor de negociere a acordurilor de interconectare, pentru

oferirea unui minim de informații relevante anterior inițierii unei

corespondențe directe cu reclamanta, obligații ce au fost impuse de

către pârâtă prin Decizia nr. 2849/2007.

Având în vedere că, până

la data de 30 august 2007, reclamanta și-a îndeplinit incomplet obligația

de publicare, iar această faptă reprezenta săvârșirea

contravenției prevăzute de art. 18 (1) lit. f) din O.U.G. nr. 34/2002,

pârâta a aplicat sancțiunea amenzii în valoare de 100.000 lei.

Față de considerentele

expuse anterior, instanța de fond a reținut că susținerea

reclamantei, în sensul că a publicat informațiile impuse de

pârâtă, nu poate fi reținută pentru exonerarea sa de

răspundere, că obligațiile trebuie executate întocmai, pentru a

putea fi apreciate ca fiind executate corespunzător.

Având în vedere și faptul

că potrivit legii pârâta are atribuții de definire a termenilor

și condițiilor de executare a obligațiilor impuse în domeniul de

reglementare, iar aceasta t-a notificat reclamantei într-un mod clar și

concis faptul că trebuie să publice informații cu privire la

toate comutatoarele, instanța de fond a constatat că nu sunt motive

de nelegalitate ale actului contestat, în temeiul art. 7 din O.U.G. nr. 134/2006

(în vigoare la data emiterii deciziei) și a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC R.R. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

potrivit cărora cauza urmează a fi analizată sub toate

aspectele, nefiind limitată la analizarea motivelor de recurs invocate.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta - reclamantă susține, în esență, că

respingând acțiunea sa de anulare a Deciziei A.N.R.C.T.I. nr. 3029/2007,

prin care societatea a fost obligată la plata unei amenzi

contravenționale în sumă de 100.000 lei pentru încălcarea

dispozițiilor art. 4 din Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007, instanța

de fond a dat o rezolvare greșită speței, interpretând în mod

greșit actul juridic dedus judecății.

Susține recurenta - reclamantă

că prin enumerarea celor 6 comutatoare situate în Oradea, Timișoara,

Craiova și București, intimata - pârâtă încearcă să

acrediteze ideea că și în respectivele comutatoare se pot realiza interconectări

cu alți operatori, iar prin nepublicarea lor ar fi fost încălcate

dispozițiile art. 4 din Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007, însă

aceste comutatoare sunt destinate exclusiv interconectării cu rețeaua

R., fiind configurate pentru schimbul de trafic de voce cu rețeaua R., ele

nefiind disponibile la acel moment pentru interconectarea cu alți

operatori.

De altfel, susține recurenta

reclamantă, invocând dispozițiile art. 4 din Decizia A.N.R.C.T.I. nr.

2849/2007, nici nu trebuie făcute publice toate comutatoarele, ci numai

acelea „unde se poate realiza interconectarea”, deci unde echipamentele

respective sunt fezabile din punct de vedere tehnic pentru a realiza interconectări.

Recurenta - reclamantă

critică sentința instanței de fond și sub aspectul

greșitei individualizări a sancțiunii aplicate, cuantumul

amenzii de 100.000 lei fiind prea ridicat și vădit disproporționat

în raport de lipsa de pericol social și de efectele pe care această

inacțiune ar fi avut-o asupra valorilor sociale ocrotite.

Totodată, susține

recurenta - reclamantă, tocmai având în vedere controlul desfășurat

de inspectorii A.N.R.C.T.I., în data de 30 august 2007, pentru a evita oricare

alte interpretări, a comunicat intimatei pârâte cu adresa nr. 11452 din 3

septembrie 2007 faptul că a publicat pe site-ul propriu numărul

și adresele tuturor comutatoarelor, cu mențiunea că anumite

comutatoare nu permit realizarea interconectării din motive tehnice.

A fost invocat art. 304

1

C.

proc. civ.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii

acțiunii și a anulării Deciziei A.N.R.C.T.I. nr. 3029/2007 prin

care societatea a fost sancționată contravențional cu o

amendă de 100.000 lei.

Intimata - pârâtă A.N.A.R.C. (A.N.C.O.M.)

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică

și legală.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor de recurs invocate, în raport de actele și lucrările

dosarului precum și în raport de legislația incidentă în

cază, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Actul administrativ atacat și a

cărei anulare a solicitat-o recurenta - reclamantă SC R.R. SA

București este reprezentat de Decizia nr. 3029 din 30 august 2007

emisă de A.N.R.C.T.I. prin care recurenta a fost sancționată cu

o amendă de 100.000 lei în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) lit.

c) din O.G. nr. 34/2002, pentru încălcarea prevederilor art. 4 din Decizia

președintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007 privind interconectarea cu

rețeaua publică de telefonie operată de recurentă, întrucât

la data de 30 august 2007 nu a publicat în mod complet, inclusiv pe pagina sa

de internet, numărul și adresele comutatoarelor unde se poate realiza

interconectarea cu rețeaua publică de telefonie pe care o

operează, în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor,

faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 18 alin.

(2) lit. f) din O.G. nr. 34/2002.

Astfel, cum corect a statuat și

instanța de fond, decizie atacată a fost dată cu respectarea

dispozițiilor legale din domeniul comunicațiilor electronice,

respectiv O.G. nr. 34/2002 și O.U.G. nr. 79/2002.

Potrivit art. 4 din Decizia

președintelui A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007 „Operatorul are obligația de

a face publice, inclusiv pe pagina sa de internet, numărul și

adresele tuturor comutatoarelor unde se poate realiza interconectarea cu

rețeaua publică de telefonie pe care o operează, în vederea

terminării la puncte fixe a apelurilor, în termen de 3 zile de la data

comunicării prezentei decizii”.

Urmare sesizărilor înaintate de

unii furnizori, prin care reclamau dificultăți semnificative în ceea

ce privește negocierea acordurilor de interconectare cu recurenta - reclamantă,

prin decizie susmenționată a fost impusă astfel în sarcina

recurentei obligația de transparență cu scopul de a asigura informarea

corespunzătoare a beneficiarilor într-o manieră clară,

precisă și detaliată, pentru ca aceștia să poată

decide în cunoștință de cauză asupra interconectării

cu rețeaua recurentei.

Recurenta reclamantă nu

și-a respectat această obligație, fiind și notificată

la data de 21 august 2007 (notificarea nr. 7/318183 din 21 august 2007) în

sensul că va fi sancționată cu amendă

contravențională în situația în care până la data de 27

august 2007 nu se va conforma prin publicarea inclusiv, pe pagina sa de internet,

a tarifelor pentru toate serviciile necesare realizării

interconectării cu rețeaua publică de telefonie pe care o

operează în vederea terminării la puncte fixe a apelurilor, a

tarifelor pentru facilitățile asociate interconectării, precum

și a numărului și adreselor tuturor comutatoarelor unde se poate

realiza interconectarea cu rețeaua publică de telefonie pe care o operează.

Deși a fost notificată, în

condițiile în care i-a fost prelungit și termenul cu încă 3

zile, recurenta - reclamantă nu s-a conformat obligației de a

publica, pe pagina sa de internet, în mod corect și complet

informațiile solicitate.

Cât privește susținerea

recurentei - reclamante că în privința celor 6 comutatoare, BVX5,

BVX11, BVX6, BHX1, TMX9 și DJX 10, ce nu au fost publicate, nu ar fi fost

încălcate dispozițiile art. 4 din Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007,

dat fiind că erau destinate exclusiv interconectării cu rețeaua

R., fiind configurate pentru schimbul de trafic de voce cu rețeaua R.,

aceasta nu corespunde realității și nu poate fi acceptată

de instanță, din moment ce, astfel cum corect precizează

intimata - pârâtă, posibilitățile tehnice ale rețelei

operate de SC R.R. SA prin prisma legăturilor de interconectare, deja

instalate, permit ca interconectarea să se realizeze în toate cele 6

comutatoare existente în rețeaua sa.

Or, din moment ce recurenta - reclamantă

a publicat pe pagina sa de internet doar comutatorul BVX5, rezultă că

scopul său a fost de a induce în eroare pe acei operatori care ar fi dorit

să se interconecteze cu rețeaua recurentei - reclamante, aceștia

înțelegând, fie că rețeaua recurentei conține un singur

comutator, fie că furnizarea serviciului de interconectare se putea

realiza numai în acel comutator, aspecte infirmate chiar de recurenta -

reclamantă prin adresele nr. 2365 din 7 martie 2007 și nr. 10373 din

13 august 2007 către A.N.R.C.T.I.

O eventuală dedicare a acestor

comutatoare, în mod exclusiv, relației de interconectare cu SC R. SA, cum

susține recurenta, conduce implicit la refuzul furnizării serviciului

de interconectare, și pe cale de consecință la imposibilitatea

schimbului de trafic cu oricare alt operator.

Referitor la afirmația

recurentei - reclamante, cum că Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2849/2007 nu precizează

faptul că trebuie făcute publice toate comutatoarele, art. 4

referindu-se la „numărul și adresele tuturor comutatoarelor unde se

poate realiza interconectarea, adică acolo unde echipamentele respective

sunt fezabile din punct de vedere tehnic pentru a realiza interconectări,

cu precădere din punctul de vedere al capacității și configurării

acestor echipamente”, este de remarcat că interpretarea dată acestor

dispoziții legale de către recurentă are ca scop posibilitatea

pe care aceasta și-o creează pentru a refuza realizarea

interconectării, la cererea operatorilor, în oricare din cele șase

comutatoare existente în rețeaua sa, invocând incapacitatea tehnică a

echipamentelor de interconectare.

În cazul recurentei - reclamante

toate cele 6 comutatoare existente în rețeaua SC R.R. SA sunt capabile din

punct de vedere tehnic să realizeze interconectarea, astfel că nu

poate refuza interconectarea la solicitarea operatorilor interesați pe

motiv că echipamentele de interconectare nu sunt echipate sau configurate

să ofere acest serviciu, mai ales în condițiile în care

echipările și configurările necesare au fost realizate în cazul

interconectării cu alți operatori.

În fine, ultima critică

adusă sentinței este și aceea cu privire la individualizarea

sancțiunii aplicate, recurenta - reclamantă precizând că amenda

aplicată este într-un cuantum prea mare, disproporționat în raport de

lipsa de pericol social și efectele pe care fapta săvârșită

ar fi avut-o asupra valorilor sociale ocrotite.

Contrara celor susținute de

recurentă, sancțiunea aplicată a fost corect

individualizată pentru că a fost respectat textul de lege, art. 18 alin.

(2) lit. c) din O.G. nr. 34/2002, cuantumul amenzii aplicat (100.000 lei)

reprezentând un procent de doar 0,012 % din cifra de afaceri (sub 5 %) și

s-a avut în vedere conduita recurentei - reclamante, caracterizată prin încălcarea

repetată a obligațiilor stabilite în sarcina sa, anterior fiind în

trei rânduri sancționată cu aplicarea unor amenzi administrative.

Sancțiunea aplicabită nu

este așadar „disproporționată”, astfel cum susține

recurenta și corespunde gradului de pericol social al faptei

săvârșite.

Având în vedere considerentele

expuse, se constată că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, judecătorul fondului apreciind în mod

corect asupra legalității Deciziei președintelui A.N.R.C.T.I. nr.

3029 din 30 august 2007 prin care a fost stabilită în sarcina recurentei

sancțiunea amenzii contravenționale de 100.000 lei, astfel că

urmează a fi menținută, iar ca o consecință recursul

declarat de reclamantă se privește ca nefondat și urmează a

fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.R.

SA București împotriva sentinței civile nr. 3260 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 iunie 2010.