ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5559/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 362/2005,

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei C.N.T.E.E. T. SA

București, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în raport cu dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002,

aprobată prin Legea nr. 591/2002, pârâta a aplicat corect dispozițiile

normative în materie, motiv pentru care reclamanta a fost legal obligată la

plata sumei în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a formulat recurs, C.N.T.E.E. T. SA București, criticând-o ca

nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a interpretat greșit

dispozițiile legale în materie, susținându-se că O.U.G. nr. 79/2002 a fost

modificată prin Legea nr. 239/2005.

S-a apreciat în motivele de recurs

că pârâta a încasat în mod nelegal suma de bani, întrucât serviciul pentru care

s-a ordonat plata, nu a fost folosit. Se arată că unul din argumentele

esențiale ale notificării, potrivit O.U.G. nr. 79/2002, este data estimativă a

începerii activității.

Aceasta este data începerii

furnizării tipului respectiv de rețea sau serviciu. Mai arată recurenta că

potrivit actelor prezentate ar rezulta fără dubiu că rețeaua publică de

comunicații este în curs de realizare, A.N.R.C. neținând cont nici de datele

prevăzute în notificare și nici de procesul-verbal de constatare. Prin urmare,

în moment, recurenta nu are calitate de furnizor al unei rețele de comunicații

electronice, aceasta nefiind terminată.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Din examinarea motivelor de recurs,

conform art. 304

1

C. proc. civ. și a actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În speță, este de necontestat că se

aplică dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002, și nu Legea nr. 239/2005, întrucât

aceasta nu era în vigoare la momentul emiterii actului contestat, aplicându-se

principiul neretroactivității legii, lege care va avea efect doar pentru viitor

din momentul intrării ei în vigoare.

S-a contestat că impozitul s-a

aplicat pe toată cifra de afaceri a recurentului și desigur, afacerile făcute

de aceasta privesc mai multe servicii, doar că Ordinul M.C.T.T. nr. 184/2002 și

decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004, în sensul aplicării art. 47 din O.U.G. nr.

79/2002, nu au fost contestate și, prin urmare, își găsesc aplicarea în speță.

C.N.T.E.E. T. SA a fost autorizată,

conform art. 4 din O.U.G. nr. 79/2002, aprobată cu completările și modificările

ulterioare prin Legea nr. 591/2002, să furnizeze rețele publice de comunicații,

începând cu data de 1 iulie 2003, cât și rețele și servicii private de

comunicații electronice, începând cu 17 ianuarie 2003.

Pentru faptul că în anul 2003,

recurenta a înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 3.000.000 Euro, astfel

cum rezultă din acte, conform Ordinului nr. 184/2001 și că aceasta are

obligația de plată a contribuției pentru compensarea costului net al furnizării

de servicii din sfera serviciului universal pentru anul 2004, situație în care

s-a emis decizia în litigiu nr. 1285/2004.

Susținerea recurentei, potrivit cu

care nu trebuia stabilită obligația de plată, întrucât nu a înregistrat

venituri din interconectare sau roaming, nu poate fi avută în vedere, față de

dispozițiile deciziei Președintelui A.N.R.C. nr. 1074/2004, contribuția

determinându-se prin aplicarea procentului la întreaga cifră de afaceri.

Deci, este fără putință de tăgadă că

până în anul 2006, această contribuție se determină în raport cu decizia

A.N.R.C. nr. 1074/2004.

Prin urmare, intimata a făcut corect

prin decizia contestată, aplicarea dispozițiilor art. 47 din O.U.G. nr.

79/2002, motiv pentru care instanța de fond a apreciat actul administrativ, ca

fiind legal.

De asemenea, ca urmare a

notificării, potrivit O.U.G. nr. 79/2002, persoana care a realizat notificarea

în condițiile prevăzute la alin. (2) și (3), este autorizată să furnizeze

tipurile de rețele sau servicii indicate în notificare, având drepturile și

obligațiile prevăzute în autorizația generală care se emite și se modifică ori

se anulează conform art. 5.

Prin urmare, recurenta a dobândit calitatea de

furnizor de rețele publice de comunicații, începând cu data de 1 iulie 2003.

În cuprinsul deciziei Președintelui

A.N.R.C. nr. 131/2002, în vigoare la data autorizării, este trecută și data

estimativă a începerii activității.

Față de toate aceste considerente,

se apreciază că în mod corect curtea de apel a considerat că decizia A.N.R.E.

nr. 1285/2004 este legală, motiv pentru care sentința atacată fiind legală și

temeinică, se va respinge recursul declarat de C.N.T.E.E. T. SA București, conform

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.N.T.E.E. T. SA București împotriva sentinței civile nr. 362 din 2 martie 2005

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 noiembrie 2005.