Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2007

HOTĂRÂRE
13.06.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3029/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 212/CA din 2 aprilie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.Z., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Tulcea, a anulat hotărârea nr. 5970 din 30 noiembrie 2006, emisă de pârâtă și a constatat calitatea reclamantei de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că părinții reclamantei au făcut obiectul schimbului de populație dintre România și Bulgaria, conform Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, împrejurare pe care pârâta nu a contestat-o.

A mai reținut instanța că, potrivit actelor aflate la dosar, reclamanta s-a născut la data de 6 noiembrie 1941, în localitatea în care părinții săi au fost strămutați, respectiv comuna Vasile Alexandri din județul Tulcea. Raportând această situație de fapt la prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și ale art. 2 din H.G. nr. 127/2002, instanța de fond a apreciat că dispozițiile legale se aplică și copiilor născuți în timpul refugiului părinților, în intervalul precizat de lege, întrucât și asupra lor s-au răsfrânt consecințele persecuțiilor și ale restrângerii libertății părinților. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea.

Recurenta a susținut că reclamanta s-a născut și a trăit tot timpul pe teritoriul României și prin urmare nu s-a aflat niciodată în situația prevăzută de lege, de a fi fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite. De asemenea recurenta a afirmat că instanța de fond avea obligația să țină seama, cu ocazia pronunțării, și de dispozițiile Tratatului de la Craiova din 1940 conform căruia schimbul de populație dintre cele două țări urma să se facă într-un interval de 3 luni de la data schimbării instrumentelor de ratificare, ceea ce ar fi condus la concluzia că pot fi beneficiari ai Legii nr. 189/2000 numai persoanele care, la data semnării tratatului locuiau efectiv în teritoriile ce urmau a fi evacuate nu și cei născuți după acest moment.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Normele metodologice de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al unui tratat bilateral.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți înainte sau în timpul refugiului, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii; este și motivul pentru care prevederile tratatului bilateral referitoare la termenul de recomandare de 3 luni, pentru efectuarea schimbului de populație, nu prezintă relevanță din punctul de vedere al speței deduse judecății. Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 212/CA din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3306/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea anularea h
ÎCCJ 2007-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 422/CA din 4 iunie 2007, a
ÎCCJ 2006-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 17 februarie 2006, reclamanta Ș.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de
ÎCCJ 2006-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3492/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, la data de 27 ianuarie 2006, reclamanta C.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de P
ÎCCJ 2008-05-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 2007, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 6261 din 31 octombrie 2007 emisă de Casa Județeană de P
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă