ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4156/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 422/CA din 4 iunie 2007, a admis acțiunea

formulată de reclamantul L.D.A., în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Tulcea, având ca obiect recunoașterea calității

de beneficiar al Legii 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea

nr. 6019 din 31 ianuarie 2007, emisă de pârâtă, recunoscând reclamantului

beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar rezultă că

familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație efectuat între

România și Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 1940, iar reclamantul

s-a născut la data de 26 septembrie 1944 în comuna Eschibaba din Județul

Tulcea, respectiv în perioada și în localitatea de strămutare a părinților.

S-a reținut de

asemenea că dispozițiile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, nu exclud, în mod expres, copiii născuți în timpul strămutării, de

la acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, iar coroborarea

prevederilor art. 1 lit. c) din ordonanță cu dispozițiile art. 2 din H.G. nr.

127/2002 conduc la concluzia că beneficiari ai acestor drepturi compensatorii

pot fi și copiii născuți în perioada refugiului părinților întrucât și asupra

lor s-au răsfrânt consecințele persecuției etnice.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de

Pensii Tulcea.

Recurenta a

susținut că intimatul-reclamant, nefiind născut în anul 1940 când a avut loc

schimbul de populație dintre România și Bulgaria, ci în anul 1944, pe

teritoriul României, nu se poate susține că a fost obligat să-și schimbe

domiciliul ca urmare a persecuției etnice suferite.

S-a mai susținut

de către recurentă că în acest sens pledează și textul Tratatului de la Craiova

potrivit căruia transferul de populație urma să se facă într-un interval de 3

luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare și, pe cale

de consecință, numai persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în

teritoriile ce urmau a fi evacuate, îndeplinesc cerințele legale pentru a

beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează c) a fost strămutată

în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de

aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat

persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum și, pe cele care au

făcut obiectul schimbului de populație, ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale

au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele

persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii

născuți în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale

acestei experiențe au fost suportate de toți membrii familiei, iar scopul legii

este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru privațiunile

îndurate.

Rezultă așadar

că textul Tratatului de la Craiova, din 1940, privind schimbul de populație

dintre România și Bulgaria, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs, nu

prezintă relevanță din punct de vedere al recunoașterii calități de beneficiar

al Legii nr. 189/2000.

In concluzie,

intimatul-reclamant, născut pe teritoriul României, la data de 26 septembrie

1944, cu alte cuvinte în intervalul reglementat prin dispozițiile Legii nr.

189/2000, este îndreptățit, așa cum corect a stabilit instanța de fond, să

beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Pentru aceste

motive, constatând că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de

fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile

nr. 422/CA din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31

octombrie 2007.